Test Drive: Volkswagen Touareg plug-in hybrid

Touareg este un model emblematic pentru Volkswagen, iar acum are un nou facelift. Test cu versiunea plug-in hybrid cu 381 CP.

Cine este și ce vrea Volkswagen Touareg eHybrid de la noi?

Prezent pe piață încă din 2002 și ajuns la a treia generație, Volkswagen Touareg este nava amiral a producătorului din Wolfsburg. Chiar dacă familia de modele electrice ID este în creștere, Volkswagen nu poate renunța încă la modelele sale emblematice, iar Touareg este unul dintre acestea. Electrificat cu ajutorul unui sistem plug-in hybrid, actuala generație a trecut printr-un facelift optic care aliniază designul cu o serie de elemente specifice mărcii. Avem și un ”gimmick” special, logo-ul spate luminat în roșu, un element pe care l-am mai văzut pe modelul electric Volkswagen ID.4. Dacă e cool sau nu, publicul va decide.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

A treia generație a celui mai mare SUV din oferta Volkswagen a fost lansat în 2018 pe o platformă comună cu modele ca Audi Q7 și Porsche Cayenne. Touareg are acum o parte frontala redesenată cu o nouă semnătură luminoasă ce unește cele două blocuri optice. În spate avem un spoiler redesenate și stopuri unite cu o bandă LED, plus logo-ul Volkswagen iluminat. Tema benzii luminoase între blocurile optice aduce Touareg-ul în linia de design folosită pentru întreaga gamă de modele Volkswagen. La interior, Touareg beneficiază acum de cockpitul Innovision ce combină ecranele de dimensiuni mari pentru toată gama de versiuni. Au fost adăugate porturi USB-C de 45 wați, materiale noi și o echipare standard mai bună. Mai important, avem acum versiune plug-in hybrid și pe echiparea Elegance, nu doar pe cea de top R, cum era cazul variantei fără facelift.

Ce concurenți are pe piața din România?

Când Volkswagen a lansat modelul Touareg în 2002, obiectivul era să țintească în concurența SUV-urilor premium. Și a reușit acest lucru, Touareg fiind o adevărată navă-amiral pentru gama germanilor. Se luptă de la egal chiar și cu frații săi din grup ca Audi Q7 sau Porsche Cayenne, dar și cu modele consacrate ca Range Rover Sport, Volvo XC90, Mercedes-Benz GLE sau BMW X5. 

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Volkswagen oferă o gamă completă de motorizări pentru Touareg facelift, inclusiv un propulsor diesel V6 de 3.0 litri de 231 CP sau 286 CP. Pentru cei care preferă benzină, se poate alege motorul V6 TSI tot de 3.0 litri ce oferă 340 CP. În premieră, Volkswagen oferă acum și un sistem plug-in hybrid (381 CP) pe echiparea Elegance. Este varianta pe care am supus-o acestui test drive. Echiparea de top R, folosește tot un sistem PHEV, dar puterea totală oferită este mai mare: 462 CP.

Versiunea testată de noi, Touareg Elegance eHybrid, este perfectă în special pentru cei care au unde să încarcă bateria. O priză de 230V în curte, sau un wallbox de 7 kW la birou și mașina se va încărca peste noapte, sau ziua, în timpul orelor petrecute la job. Astfel, vom putea utiliza la maxim autonomia electrică de peste 50 kilometri, suficientă pentru naveta zilnică. Dacă nu dispunem de o soluție de încărcare, vom folosi mașina preponderent în modul hybrid. Încărcarea la stațiile publice nu este neapărat fezabilă, o încărcare completă a bateriei de 17,9 kWh fiind, în cel mai fericit caz, de ore și jumătate.

Sistemul plug-in hybrid se bazează pe propulsorul TSI V6 de 3.0 litri care dezvoltă 340 CP și 450 Nm pe cont propriu. Este silențios și rafinat și poate duce Touaregul oriunde. Asistat și de motorul electric de 136 CP, Touareg eHybrid se transformă într-un model performant, cu un total de 381 CP și 600 Nm. Viteza maximă a fost limitată la 250 km/oră, iar accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 5,9 secunde. Iar dacă aceste cifre nu sunt suficiente, poți alege Touareg eHybrid R, unde puterea sistemului PHEV a fost crescută la 462 CP.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Oficial, versiunea plug-in hybrid ce utilizează motorul V6 TSI de 3.0 litri (340 CP) și un motor electric de 136 CP alimentat de o baterie de 17,9 kWh (14,3 kWh capacitate netă) are un consum de 2,2 litri/100 km. Aceasta este valabil atunci când plecăm la drum cu bateria încărcată, bineînțeles. Bateria asigură o autonomie de 51 kilometri conform fișei tehnice oficiale. La preluarea mașinii, cu bateria proaspăt încărcată până la 100%, computerul de bord indica o autonomie în mod electric de 54 kilometri. Același computer indică și autonomia asigurată de plinul de benzină (490 kilometri). În total, 544 de kilometri cu ambele surse de energie pline cu vârf. Pe traseul urban dintre Porsche București Nord și zona de est a Bucureștiului, motorul termic a pornit o singură dată, la o apăsare mai fermă a pedalei de accelerație. Consumul indicat era 36,6 kWh/100 km și 1 litru/100 km. Pe seara, cu traficul mai lejer, consumul de energie electrică a scăzut la 30 kWh/100 km, iar cel de benzină a urcat la 1,6 litri/100 km. Repet, cifrele sunt valabile atunci când bateria este încărcată.

Lucrurile s-au schimbat radical, atunci când m-am întins la drum. Cu bateria deja consumată de drumurile din oraș, m-am așternut la drum pe ruta București – Ploiești – Sinaia – Pârâul Rece – Râșnov – Zărnești – Măgura și retur. Într-o zi de sâmbătă. Cu tot cu coloanele aferente de la Comarnic și Bușteni, Touareg-ul nostru a înregistrat un consum de 11,2 litri/100 km. 

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Excepțional. Touareg rămâne un etalon la capitolul confort și ținută de drum. Exemplarul nostru de test dispunea și de suspensia pneumatică opțională (1900 euro) ce oferă gardă la sol reglabilă și șase moduri de rulare pe asfalt (normal, sport, comfort, eco, snow și individual). Alte patru moduri sunt disponibile pentru rulare pe suprafețe neasfaltate: offroad auto, sand (nisip), gravel și expert. 

Transmisia este asigurată de cutia automată cu 8 trepte, iar tracțiunea este integrală permanent  cu sistem 4Motion. 

Cum ți se pare designul exterior?

Faceliftul a adus o serie de modificări ale designului exterior. În partea frontală avem o bandă LED ce unește cele două blocuri optice, în stilul modelelor electrice din familia ID. Această semnătură luminoasă se regăsește acum pe majoritatea modelor din gama Volkswagen. În partea din spate, simetric, există o bandă LED roșie între cele două stopuri ce încadrează logo-ul VW luminat în roșu. Blocurile optice frontale folosesc acum un design ce include tema celor trei L-uri, iar tehnologia LED matrix cu micro led-uri este una de ultimă generație în domeniul iluminării. Silueta generală este, însă, la fel de familiară și vei putea recunoaște Touareg-ul de la distanță.

Cum sunt materialele la interior?

De calitate foarte bună. Odată cu faceliftul au fost adoptate o serie de elemente comune cu celelalte modele din gamă, ca de exemplul volanul cu noua siglă VW. Inserțiile din bord sunt iluminate ceea ce oferă un aer foarte modern mai ales pe timp de noapte. Consola centrală este masivă și dominată de levierul generos pentru cutia de viteze automată. Tot pe consolă regăsim butonul pentru controlul volumului adio, dar și cele două selectoare rotative pentru modurile de condus și reglarea gărzii la sol. 

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

10. Touareg facelift este un SUV încăpător atât la nivel de spațiu pentru pasageri, cât și pentru bagaje și depozitarea diverselor lucruri în habitaclu. O cotieră imensă poate adăposti diverse lucruri, avem spații și pentru băuturi și buzunare ample în portiere. Bancheta spate poate culisa pentru a face și mai mult loc în portbagaj, iar dacă rabatăm spătarul banchetei, volumul de încărcare ajunge la 1675 litri.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Cinci, fără probleme. Iar portbagajul este mai mult decât încăpător: 665 litri.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Cât se poate de sigură. Euro NCAP a testat noua generație a modelului Volkswagen Touareg la lansarea din 2018. Versiunea cu facelift nu a trecut prin testele de siguranță. La sesiunea din 2018, Touareg a obținut un scor general de cinci stele cu un grad de protecție pentru pasagerii adulți de 89% și 86% pentru copii. Gradul de protecție pentru utilizatorii vulnerabili ai drumurilor a fost de 72%, iar pentru sistemele active, Touareg a primit scorul de 81%.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Aici se poate scrie o carte separată. Volkswagen Touareg este o vitrină pentru cele mai noi sisteme și tehnologii pe care constructorul german le-a adus pe modelele sale. De la sistemul de propulsie plug-in hybrid cu motor V6 disponibil în două variante de putere care îmbină performanța cu o autonomie electrică decentă, trecând prin sistemul de tracțiune integrală capabil să atace aproape orice suprafață și suspensia pneumatică opțională ce permite o ținută de drum excelentă și un confort aparte.

Apoi, avem un cockpit digital bine gândit, dar cu o serie de butoane fizice păstrate pentru ca cel de la volan să nu bâjbâie în mers după vreo comandă ascunsă. Un mare plus pentru scaunele cu suport lombar și sistem de masaj. Acesta din urmă este unul dintre cele mai bune pe care le-am întâlnit. Mai avem cameră night vision care identifică pietonii și îi scoate în evidență pe displayul planșei de bord, dar și un sistem de avertizare haptic prin intermediul pedalei de accelerație, care vibrează uneori pentru a îi atrage atenția celui de la volan când depășește viteza legală, de exemplu. 

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Chiar nu îi lipsește nimic, ba chiar descoperi mereu câte ceva nou. Exemplarul de test a fost foarte bine configurat și își răsfață pasagerii cu o mulțime de elemente care pun accent pe confort: de la scaunele foarte confortabile cu funcție de masaj pentru locurile din față la sistemul Night Vision, de la portierele care se închid chiar și când nu sunt trântite la noul sistem multimedia cu un meniu inspirat de cel al unui smartphone. Pe scurt, Touareg facelift oferă tot ce își poate dori un proprietar de SUV.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Dacă banii nu sunt o problemă, go big și alege versiunea de top Touareg R. Dacă banii nu sunt o problemă, dar vrei ceva mai discret, atunci echiparea Elegance plus o serie de opționale rezolvă elegant problema. Prețurile încep de la 60.610 euro pentru echiparea de bază Style cu motorul V6 TDI 3.0 de 231 CP. Pentru echiparea Elegance, începem să facem socoteli de la 65.822 euro. Pentru un eHybrid de 381 CP ca cel din acest test prețul începe de la 82.745 euro. Nuanța Grenadilla Black costă 1012 euro, iar de pe lista de opționale spicuim suspensia pneumatică DCC (1904 euro), soft close pentru portiere (588 euro) și pachetul IQ Drive ce conține Front Cross Traffic Assist, Travel Assist, Side Assist și Emergency Assist (1050 euro). Prețul total al exemplarului de test este 100.560 euro.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru pachetul complet pe care îl oferă. Platforma MLB evo este comună cu modele ca Audi Q8, Bentley Bentayga și chiar Lamborghini Urus, dar Touareg facelift oferă varianta cea mai puțin țipătoare. Este sobru, confortabil și capabil să înghită sute de kilometri pe autostradă sau să parcurgă drumuri forestiere fără probleme.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Depășirea pragului psihologic al prețului cu șase cifre pentru exemplarul nostru de test. Plus uniformizarea cumva forțată a designului pentru a integra și modelul Touareg în imaginea familiei ID. Linia luminoasă frontală întinsă pe toată lungimea calandrului nu se potrivește cu caracterul acestui model.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Nu cred că aș păstra logo-ul luminat de pe hayon.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei un SUV premium umplut doldora cu tehnologie de ultimă oră, inclusiv un eficient sistem plug-in hybrid bazat pe motorul V6 TSI de 3.0 litri.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…SUV-urile full size nu sunt genul de mașini pe care le conduci de obicei.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da, Touareg eHybrid este un automobil pe care l-aș conduce cu plăcere în fiecare zi.

Clientul perfect al mașinii?

O familie cu spirit de aventură și cu posibilități peste medie. 

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un SUV premium cu adevărate calități în off-road.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Volkswagen

Volkswagen Touareg

3.0 V6 EHYBRID PHEV ELEGANCE AUTO 4WD

de la 84.379 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
381 CP
Cuplu maxim sistem
600 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in V/6
Capacitate cilindrică
2995 cmc
Putere maximă
340/250 CP/kW
Cuplu maxim
450 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
136 CP
Cuplu maxim electric
600 Nm
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
7.2 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
5.9 s
Viteză maximă
250 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
32,5 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
51 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4902 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1984 mm
Înălțime
1712 mm
Ampatament
2903 mm
Volum portbagaj
665 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1675 litri
Masa proprie
2470 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
84.379
Preț mașină testată
100.560 €