Test Drive: Range Rover Velar plug-in hybrid

Dacă vrei un SUV premium care să iasă în evidență prin eleganță și stil, Velar poate fi răspunsul.

Cine este și ce vrea Range Rover Velar de la noi?

Velar este modelul mijlociu din gama britanicilor, fiind încadrat între Evoque (cel mai accesibil) și Range Rover Sport. Faptul că e mijlociu nu înseamnă că este ieftin, accesibil sau mic. Interesant, nu?

Are 4.804 mm lungime, 1.930 mm lățime și un ampatament de 2.874 mm. Este un vehicul de dimensiuni mari, fără discuții. Partea interesantă este că mizează mai mult pe eleganță decât pe abilități off-road sau utilitate, cel puțin la nivel de imagine, deși le are și pe acestea într-o măsură mai mult decât rezonabilă.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Această variantă de Velar este facelift-ul de la mijlocul ciclului de viață și vine cu mai multe elemente care să îl facă mai atractiv pentru potențialii clienți. Primul ar fi creșterea capacității bateriei de la 13.6 kWh la 19.2 kWh, deci poate merge cu 11 kilometri în plus față de predecesor atunci când rulează doar în modul electric, totalizând o autonomie electrică declarată de 64 de kilometri. Schimbarea acumulatorului aduce și posibilitatea încărcării acestuia cu până la 50 kW, ceea ce îl face unul dintre modelele cele mai performante din acest punct de vedere.

La nivel de schimbări vizibile, avem o nouă grilă frontală, o bară spate redesenată și blocuri optice LED cu un nou design.

Al treilea lucru nou important la Velar facelift este noul aranjament al cockpit-ului, sub forma ecranului tactil de 11.4 inchi diagonală, cu cea mai recentă variantă a sistemului de infotainment Pivi. Ecranul respectiv este amplasat pe un stativ pe bord, deasupra insulei reprezentată de consola centrală.

Producătorul a avut inspirația să facă permanent vizibile comenzile de climatizare și audio, deci nu trebuie să le cauți prin meniuri alambicate, iar un panou care apare de fiecare dată când te urci în mașină și o pornești, înainte să pleci, te ajută să configurezi rapid anumite lucruri: ce vrei să asculți, destinația și alte asemenea. Altfel, consola centrală nu prezintă butoane convenționale, iar volanul are doar două comutatoare convenționale.

Ce concurenți are pe piața din România?

Felul în care este poziționat Velar în gamă îl transformă într-un rival pentru mai multe SUV-uri premium, iar cele mai apropiate în materie de dimensiuni și specificații ar fi Porsche Macan, Mercedes-Benz GLC (posibil și varianta GLC Coupe), Lexus RX în anumite configurații și, chiar din curtea JLR, modelul F-Pace, într-o oarecare măsură.

Din nou, vorbim aici despre dimensiuni, poziționare în clasă, preț de pornire și variante de motorizare comparabile. Am fi putut integra aici și modele de la Audi, BMW și chiar Volvo, deși acestea nu ar fi prima alegere a unui client nehotărât între un Velar și altceva.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Am mers cu varianta P400e a lui Velar și mi se pare și cea mai interesantă configurație în care poți lua acest model. Mai există în gamă motorizări doar pe benzină și diesel-uri mild-hybrid, dar cel mai puternic este modelul hibrid plug-in. În plus, acesta vine și cu posibilitatea obținerii celui mai mic consum posibil pe această platformă.

Varianta de echipare a mașinii testate este Dynamic HSE, adică echiparea cea mai apropiată de vârf, în afară de Autobiography. Cea din urmă nu este oferită împreună cu sistemul hibrid plug-in de propulsie.

În ceea ce privește recomandarea mea, dacă m-aș uita la un Velar, aș alege varianta PHEV din motivele expuse mai sus. Cât despre varianta de echipare, la acest model nu se pune problema de variantă ”cheală”, ci de existența unor elemente care să-ți bucure și mai mult simțurile de fiecare dată când urci la volan.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

La momentul testului, bateria era încărcată trei sferturi și ”am reușit” să o consum destul de rapid, rulând din Otopeni până în Pipera în plină zi în ritmul traficului. Puțin peste 15 kilometri am mers cu cele trei sferturi de baterie, iar mai departe nu am mai încărcat-o. Așadar, am rulat mai mult pe benzină decât în modul 100% electric de-a lungul testului meu, dar asta nu înseamnă că nu am beneficiat pe deplin de sistemul hibrid.

În orice caz, aflați că un consum urban ce implică străbaterea Bucureștiului de la un Sud la Vest, respectiv de la Vest la Nord, apoi retur, au rezultat într-un consum mediu de 14 litri la sută. Desigur, depinde destul de mult atât de traficul întâmpinat, cât și de cât de tare apeși accelerația când urnești SUV-ul de aproape două tone de la semafor.

Dacă vi se pare un consum mare, imaginați-vă cât ar fi fost fără aportul sistemului hibrid (s-a încărcat pe decelerări și a reușit să mai țină oprit motorul cu ardere internă câtă vreme am stat la semafor). În plus, motorul electric ajută și la plecarea de pe loc, deci este o sarcină mai mică pe agregatul cu ardere internă.

Ieșit din oraș și rulând respectând limitele legale, am avut un consum afișat de 9.2 litri la sută fără să am bateria încărcată. Datele problemei se schimbă dramatic dacă ai bateria încărcată atunci când pleci la drum, evident.

Toate valorile de mai sus au fost obținute fără să mă străduiesc în vreun fel, pur și simplu rulând în ritmul traficului. Nu cred că vor merge clienții lui Velar la consum vreodată, așa că acestea sunt valorile la care se pot aștepta în viața reală. Rezervorul are o capacitate de 69 de litri la această variantă de Velar, deci poți merge mult și bine chiar și după ce ai consumat energia disponibilă în baterie.

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Foarte pe scurt, răspunsul este confortabil. Antifonarea este foarte bună și nu percepi mare lucru din ce se întâmplă la exterior în timpul mersului. Sigur, există un ușor zgomot de vânt la viteză, dar cam atât, mai departe ai doar senzația uzuală de rulare a vehiculului și cam atât. Zgomotele de rulare sunt reduse la minimum, iar motorul cu ardere internă se aude la interior doar cât trebuie, rezultatul fiind plăcut urechii.

Suspensia are o calibrare vizibil orientată spre confort, deși face față și la o rulare mai sportivă. Nu vă imaginați aici serpentine atacate cu sete, ci pur și simplu o conducere mai vivace. Ține pasul fără probleme la un stil mai sportiv de condus, deși direcția are o demultiplicare care încearcă să îți spună că nu este pentru asta. Totuși, vorbim despre un SUV premium în configurație hibridă plug-in.

Varianta testată are suspensie pe arcuri, atât pe față, cât și pe spate. Amortizoarele prezintă un sistem de reglare, ce operează automat în funcție de modurile de rulare ale vehiculului. În contextul unei suspensii ce implică arcuri, confortul obținut este excepțional, în timp ce nivelul de sportivitate asigurat este bun. Mai ales că vorbim și de jante de 21 de inchi, deci deloc mici sau ușor de gestionat.

Cât despre perechea motor/transmisie, depinde foarte tare de modul de rulare abordat. Puterea maximă a sistemului hibrid, așa cum este ea trecută în fișa tehnică, este livrată și folosind energie din baterie, nu doar carburant. Pentru accelerație ”de toți banii”, trebuie să treci în modul Sport. Altfel, pe modul Hybrid cei 404 cai-putere trecuți în fișa tehnică pare că nu-s chemați la apel. Vin ceva mai puțini.

Partea bună e că modul Hybrid favorizează eficiența, deci vei obține un consum mai bun decât cu un Velar echipat doar cu motor pe benzină.

Un mic bonus este capacitatea rulării pe teren accidentat, fiind vorba totuși de un SUV aici, ba chiar unul care este făcut de o marcă renumită pentru asemenea abilități. Nu am intrat în off-road serios cu Velar, dar l-am condus pe drumuri neasfaltate, acoperite cu macadam, pentru a afla cum se comportă pe mici denivelări și suprafețe neregulate, iar răspunsul este favorabil. Se simte confortabilă chiar și pe macadam, ceea ce nu e ușor de făcut cu roți atât de mari.

În oraș, avem în continuare ușurință în conducere, este totuși un SUV modern cu transmisie automată și servodirecție, alături de numeroase alte sisteme menite să te ajute să eviți un accident. E ușor de condus, zero dificultate din acest punct de vedere, dar singura chestie pe care trebuie să o ai în vedere este dimensiunea caroseriei. Poate e un vehicul mai mare decât ar fi ideal în oraș, cel puțin în anumite zone.

Velar are aproape doi metri lățime, aproape 4.9 metri lungime și 1.68 metri înălțime – destul de mare pentru rulat zilnic prin oraș, nu? Da, poate să facă asta, va funcționa fără probleme și fără efort în conducere.

Cu câțiva ani în urmă, Rowan Atkinson era invitat la emisiunea Top Gear și a fost rugat de prezentatori să ilustreze prin mimica feței felul în care se simte o persoană atunci când conduce un Range Rover. Deși se referea la un alt model, senzația percepută cu Velar este aceeași. Cam așa arată o înregistrare a momentului.

Cum ți se pare designul exterior?

Arată bine și pare chiar mai scump decât este. E greu să spui că e frumos, fiind vorba despre un SUV, dar urât sigur nu este. Are un stil aparte și este elegant. Facelift-ul a reușit, iar per total, Velar are un design care probabil că va arăta bine și peste mai mulți ani.

Cum sunt materialele la interior?

Calitatea percepută este bună spre foarte bună. Se simte că s-au străduit să ofere o senzație de lux cap-coadă. Poate fi configurat cu foarte multă piele la bord în raport cu câtă găsești în mod obișnuit într-un automobil din această clasă, iar senzația de lux și răsfăț este prezentă destul de clar.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

8. Au fost suficiente pentru ce am avut nevoie, dar nu am simțit că mă lăfăi în spații de depozitare. Mi s-a părut interesant că sunt mai toate ascunse, ceea ce aduce un plus de eleganță, deși nu e întotdeauna practic.

Dar cât de practic e pentru un client care cumpără un asemenea SUV? Asta-i partea frumoasă. Chiar ai loc suficient pentru bagaje, ba chiar există și cârlige pentru pungi în portbagaj, împreună cu tradiționalele inele de amarare. Bancheta spate e fracționabilă 40:20:40, deci poți să transporți și obiecte mai lungi dacă vrei. Cu grijă, însă, că dacă ai zgâriat pielea de pe banchetă sau de pe fețele de uși vei regreta instant că nu ai plătit pe cineva să care obiectul respectiv cu un vehicul adecvat pentru cărăt.

Cel puțin, așa văd eu situația. Poți să cari multe cu un Velar, dar ar fi păcat să îl murdărești.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Încap cinci adulți fără probleme la bord. Pentru confort maxim, aș spune că ar fi ideal să fie doar patru persoane la bord, dar încap fără probleme și cinci adulți. Locul din mijloc de pe bancheta din spate ar putea fi ușor înghesuit dacă toți pasagerii din spate sunt corpolenți și înalți, dar situația asta o găsim la orice model concurent pus în aceeași ipostază.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Velar are cinci stele de siguranță la EuroNCAP, iar rezultatul obținut în octombrie 2017, anul testului, se aplică în continuare.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Mi-a plăcut grafica ceasurilor de bord, era atât simplă, cât și aspectuoasă. Chiar i se potrivește caracterului acestui model și arată bine. Sistemul audio Meridian este și el reușit.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Parcă aș fi vrut un buton rotativ de volum lângă unitatea multimedia. Poate și un mod de rulare care să includă posibilitatea încărcării bateriei în mers, nu doar funcția Save – adică păstrarea nivelului de încărcare existent. Ideea din spatele încărcării din mers poate funcționa când rulezi, de exemplu, pe autostradă, vii spre oraș și dorești să beneficiezi de faptul că oricum merge motorul cu ardere internă, deci să încarci acumulatorul sistemului hibrid și apoi să folosești energia acestuia pentru a rula fără benzină (pe cât posibil) în mediul urban.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Cel mai accesibil Velar în configurația hibridă plug-in are un preț de listă de 84.371 de euro cu TVA în echiparea numită S. Poți plusa cu Dynamic SE, ce pleacă de la 92.106 euro cu TVA dacă vrei jante de 20 inchi, lumini de zi Signature și sistem audio Meridian cu 11 difuzoare. Nu lipsește pachetul Dynamic la exterior, rezervat acestei variante și lui Dynamic HSE.

Modelul testat de mine, în echiparea Dynamic HSE, venea cu jante de 21 inchi, faruri Pixel LED, plafon panoramic fix și 20 de direcții posibile de reglaj ale scaunului șoferului. În plus, era și bancheta spate cu spătar reglat electric. Prețul de listă de la care se pleacă în această configurație este de 98.591 de euro cu TVA.

Fie vorba între noi, nu aș face economie la cei 6.000 de euro dintre Dynamic SE și HSE dacă ar fi să îmi cumpăr mașina asta. Mai departe, depinde și de ce îți dorești tu de la viață și de la mașina asta, dar până și echiparea S aduce o listă lungă de dotări.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Senzația pe care ți-o dă atunci când o conduci. E greu de exprimat, dar te face să te simți special.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Un SUV mare, scump și luxos cu un sistem de propulsie gândit pentru consum mic și economie de carburant este un oximoron pe roți. Și totuși, consumă puțin pentru cât de mare este mașina.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Pun un buton rotativ pentru volum și cu care să pot să și opresc sistemul multimedia.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…un Evoque nu te mulțumește, dar știi că n-ai nevoie nici de un Range Rover Sport.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…vrei să o conduci doar prin oraș sau dacă nu intenționezi să o încarci vreodată la priză acasă, așa cum ar trebui să faci ca să o pui cu adevărat în valoare.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu. M-am simțit bine la volanul ei, chiar mi-a plăcut destul de mult pe alocuri, dar nu mă reprezintă. Cel puțin nu astăzi. Întreabă-mă peste zece ani.

Clientul perfect al mașinii?

Cineva care locuiește deja la casă și nu vrea să mai plimbe un Velar diesel prin oraș, dar vrea unul care să nu consume foarte mult.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Mai elegant decât Range Rover Sport.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Range Rover

Range Rover Velar

2.0 P400E PHEV DYNAMIC HSE AUTO 4WD

de la 98.711 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
404 CP
Cuplu maxim sistem
640 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1997 cmc
Putere maximă
300/221 CP/kW
Cuplu maxim
400 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
143 CP
Cuplu maxim electric
275 Nm
Baterie
Capacitate brută
17.10 kWh
Putere maximă încărcare AC
7.0 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
5.4 s
Viteză maximă
240 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4797 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1930 mm
Înălțime
1683 mm
Ampatament
2874 mm
Volum portbagaj
558 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1731 litri
Masa proprie
1874 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
98.711
Preț mașină testată
108.000 €