Tesla Model 3 out. Tesla Model 3 facelift In

Tesla Model 3 facelift a intrat în garajul Autocritica pentru următorii ani. Iată noutățile aduse de sedanul electric.

Au trecut trei luni de când n-am mai povestit nimic din întâmplările prin care am trecut cu Tesla Model 3. Bine, am avut și dezlegare, dacă pot să-i zic așa, din mai multe motive.

Primul ar fi acela că toamna Autocritica a venit tăvălug peste internet cu ROCHARGE, un tur al României în urmă căruia s-au scris rapoarte complete despre cât de mult merg și cât de repede se încarcă 8 dintre cele mai noi electrice lansate în țară în ultimele 12 luni. Găsești aici tot ce s-a scris din tur.

Apoi, job-ul meu part-time a cerut sacrificii. Sau altfel spus, cariera de copilot în FIA EcoRally Cup, Campionatul Mondial de Regularitate cu Electrice, a continuat. În timpul în care am lipsit de la raportul cu Model 3 am fost la competiții în Slovenia, Monte Carlo și Italia. Și nu oricum, ci cu mașina electrică, un Hyundai Ioniq 5. Găsești aici parcursul Autocritica Squad – ce alt nume mai potrivit puteam găsi pentru echipajul format din Mircea Meșter și subsemnatul – în sezonul 2023 al EcoRally Cup.

Și cum sărbătorile de iarnă sunt foarte aproape de punctul culminant – Crăciunul – mi-am eliberat programul pentru un ultim update pe 2023.

Doar că s-a mai întâmplat un lucru: în locul lui Model 3 a venit un alt Model 3. Cu facelift. Sau Highland, pe numele de scenă folosit prin mai toate colțurile internetului în care găsești câte un fan Tesla.

12.000 de kilometri

Înainte să trec la noutățile pe care Model 3 facelift le-a adus, eu zic că n-ar strica un mic round-up. Totuși, am petrecut vreo 9 luni alături de vechea versiune.

Pe scurt:

În cele 9 luni am parcurs 12.079 de kilometri. Pentru unii sunt puțini, dar valoarea se încadrează în media de 15.000 de kilometri pe an.

În cei 12.079 de kilometri, consumul mediu a fost de 14,6 kWh/100 de kilometri, iar consumul total a fost de 1.776 de kWh. Dintre aceștia, 80% au fost încărcați acasă, cu 0,7 lei/kWh. Pe restul “i-am adunat” de pe la stațiile publice. În total, pentru cei 12.000 de kilometri am plătit 1.700 de lei (give or take), iar asta înseamnă undeva la 14 lei/100 de kilometri. Costuri cu energia, bineînțeles.

Tot în cele 9 luni am făcut și un drum până în Grecia. De altfel, cel mai lung cu Model 3. Mi-ar fi plăcut să trec și spre Vest, dar uneori planurile de-acasă nu se potrivesc cu cele de la muncă și am amânat pentru anul viitor.

Alte evenimente notabile care s-au petrecut în toată această perioadă?

Am trecut la anvelopele de iarnă (schimbul e inclus în rata lunară a leasingului operațional Autonom), iar asta vine de la sine cu un consum mai mare. N-aș putea să-ți zic cât de mare ar fi diferența (anvelope de vară vs anvelope de iarnă), întrucât și temperaturile au fost mai mici. Totuși, față de astă vară, când consumul a fost cuprins între 14 și 15 kWh (regim de mers normal pentru naveta (aproape) zilnică de 40 de kilometri), pe final de noiembrie și început de decembrie, consumul a crescut la 18-19 kWh.

Tot aici aș adăuga și alte două lucruri: parasolarul șoferului s-a desprins și am rămas, la propriu, cu el în mână – se ținea într-un cablu -, iar într-una dintre seri, capacul portul de încărcare nu rămânea deschis. Ambele s-au rezolvat rapid. Parasolarul l-am refixat în clemă, iar un update de soft plus un restart a rezolvat problema închiderii și deschiderii capacului.

Model 3 Highland Highlights

Prezentarea oficială a lui Model 3 facelift a avut loc la Salonul Auto de la Munchen. O să fiu sincer și o să vă zic că l-am văzut – cu coada ochiului – în timp ce alergam de la o premieră la alta prin hala evenimentului din Germania. N-am reușit să mă opresc și să văd despre ce e vorba, dar judecând după coada care se formase lângă standul Tesla, interesul a fost mare. Nu doar prezentarea lui Model 3 facelift a fost un punct major, ci și faptul că producătorul american a ales calea old school și a fost prezent la un salon în format fizic.

Și-acum să vedem ce s-a schimbat la Model 3.

Deși forma generală a rămas aceeași – e și normal, doar e un facelift – designerii care au lucrat la Model 3 facelift au reușit să pluseze în dreptul coeficientului aerodinamic: 0,219 față de 0,23. Modificările notabile vin în zona farurilor – acum cu o semnătură luminoasă nouă și cu luminile de ceață integrate -, la nivelul jantelor și în dreptul stopurilor. Tot în partea din spate, în locul logoului a fost scris numele mărcii – practică din ce în ce mai folosită în toată industria auto. Tot cu faceliftul, Tesla a introdus două culori noi de caroserie pe Model 3: Ultra Red și Stealth Grey.

Exemplarul cu care o să continui testul de anduranță – că practic acolo vom ajunge la finalul contractului de leasing operațional – a venit în culoarea Deep Blue Metallic (1.300 de euro extra față de prețul de listă). În rest, am rămas tot la versiunea Dual Motor. Două motoare electrice și autonomie maximă (după noile îmbunătățiri aerodinamice) de 629 de kilometri. Vă anunț eu la primăvară dacă trec de 600 de kilometri cu o încărcare.

Și-acum e momentul să trec la interior. Nu de alta, dar aici s-a lucrat ceva mai mult.

Încep cu lucrul cel mai evident: pe lângă volanul nou – cu denumirea mărcii scrisă central – dispar și manetele din spatele acestuia. Comenzile pentru luminile de semnalizare, faza lungă și ștergătoare au fost mutate de pe coloana de direcție pe volan. Tot de pe volan (de pe butonul rotativ din dreapta) activezi și cruise controlul (îl apeși). Înainte de facelift, treaba asta o făceai cu selectorul transmisiei, doar că acum și el a dispărut. Da, da, de-acum, Model 3 facelift pleacă de pe loc prin simpla atingere a unor comenzi de pe ecranul central. Hai să vă și arăt diferențele:

Tot la noutăți trec și materialele noi folosite la interior, dar și scaunele cu încălzire și ventilație. Până acum, Model 3 era disponibil cu scaune încălzite și atât.

Ecranul central de 15,4 inchi are margini mai subțiri, iar pe lângă gurile de ventilație destinate pasagerilor din spate apare un display nou. Are 8 inchi și prin intermediul lui poate fi controlat sistemul de climatizare și o parte a sistemului de infotainment. Practic, de-acum, și pasagerii din spate se vor putea uita la filme pe Netflix sau Disney Plus. De exemplu.

Era să uit: de-acum există și iluminare ambientală de jur împrejurul cabinei, dar și un sistem pentru avertizare cu privire la mașinile aflate în unghiul mort (un LED mic roșu mascat de capacele boxelor din partea de sus a protierelor). Noice touch.

Dacă ești genul care pune mare preț pe muzica din mașină, trebuie să știi un lucru: odată cu faceliftul, Tesla a îmbunătățit și sistemul audio disponibil pe varianta Dual Motor. Are 17 incinte, în loc de 15, două amplificatoare și două subwoofere (plus unul față de vechea variantă).

Nu în ultimul rând, Tesla a mai făcut ceva: a adus mici modificări suspensiei. În sfârșit. Nu de alta, dar și eu am fost printre cei care s-au plâns de confort. Iar după primele ture se simte o diferență. În bine. Iar îmbunătățirea suspensiei nu doar că ajută la confortul perceput în timpul rulării, ci și la antifonare (lucru îmbunătățit sensibil și prin alte modificări).

În ceea ce privește prețurile și versiunile, situația arată în felul următor: Tesla Model 3 facelift Standard Range (cu un singur motor electric și baterie de 62 kWh) are un preț de pornire de 42.990 de euro, iar Model 3 facelift Dual Motor (exemplarul din testul de anduranță) pleacă de la 50.990 de euro.

Pe scurt, acestea ar fi noutățile majore introduse odată cu faceliftul. Iar ca lucrurile să fie și mai simplu de reperat, în scurt timp o să apară și un material comparativ cu cele două versiuni ale lui Model 3. Cu galerie foto și tot ce trebuie.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Tesla

Tesla Model 3

BEV DUAL MOTOR LONG RANGE AWD AUTO

de la 49.990 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Electric (BEV)
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
392 CP
Cuplu maxim sistem
510 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
Capacitate cilindrică
Putere maximă
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
392 CP
Cuplu maxim electric
510 Nm
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
11.0 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
4.4 s
Viteză maximă
201 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
14,8 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
629 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4720 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1850 mm
Înălțime
1441 mm
Ampatament
2875 mm
Volum portbagaj
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1799 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
49.990
Preț mașină testată
52.290 €



Mașina din acest test este contractată în regim de închiriere pe termen lung pe persoană juridică (Leasing Operațional) prin Autonom Business Green.

Costul lunar al închirierii este de 795 de euro plus TVA (fără avans) și include utilizarea mașinii (15.000 de kilometri pe an), RCA, CASCO, rovinietă, revizii, anvelope de vară și de iarnă, mașină la schimb 15 zile/an, asistență națională rutieră nelimitată.