Nu contează marca sau modelul. Nu contează anul producției. Și cu atât mai puțin tipul caroseriei. Dacă mașina pe care o conduci are motor termic, procesul de alimentare cu carburant este extrem de simplu și rapid.
Selectezi stația, parchezi la una dintre pompele disponibile, deschizi capacul rezervorului, alimentezi cu carburant și plătești. Totul durează doar câteva minute, iar procesul în sine este atât de simplu încât ne-am obișnuit să-l luăm de-a gata.
Practic, așa cum luăm de-a gata apa care curge la robinet fără să ne gândim prea mult la infrastructura de conducte prin care ajunge totuși până în locuința noastră, așa alimentăm și cu carburant. Fără să ne gândim prea mult la drumul parcurs de carburant până la stația de alimentare.
Cum ajunge petrolul în mașinile noastre?
Chiar dacă se află la mare adâncime și nu sunt vizibile cu ochiul liber, zăcămintele de petrol sunt relativ ușor de identificat cu tehnologiile actuale. În general, zăcămintele de petrol se formează în roci sedimentare, atât în crusta continentală, cât și în crusta oceanică.
Geologii folosesc o serie de metode pentru a identifica și cuantifica zăcămintele de petrol: prin hărți geologice care corelează informațiile despre rocile de la suprafața Pământului cu cele de la mare adâncime, prin foraje directe care pot ajunge la adâncimi de câțiva kilometri sau prin metode seismice, întrucât modul de propagare a undelor seismice oferă indicii despre structura rocilor din adâncime.
După identificarea zăcămintelor, petrolul este extras cu ajutorul unor sonde petroliere și transportat la rafinărie. Aici, pe parcursul a câteva zile, petrolul este rafinat printr-o serie de metode chimice complexe. În cazul producției de benzină și motorină, ultima etapă a procesului de rafinare include amestecarea carburantului cu bioetanol sau biodisel, dar și adăugarea unui număr de 8 până la 10 aditivi.
Ulterior, carburanții sunt transportați pe calea ferată sau pe barje până la depozite, unde sunt încărcați în cisterne care îi transportă până la rezervoarele subterane ale stațiilor de alimentare.
Rafinarea petrolului și controlul calității
Petrolul obținut de MOL este transportat la o rafinărie din Ungaria, care include 49 de fabrici în care materia primă este prelucrată și transformată în diverși combustibili, dar și în alte circa 150 de produse derivate din petrol. Asta pentru că petrolul nu este folosit doar pentru producția de benzină și motorină, ci și pentru produse precum bitum, lubrifianți, parafine, gaz pentru încălzire, propan, propilenă sau păcură.
De asemenea, înainte de a ajunge la stația de alimentare, carburanții MOL trec prin 10 puncte de control, iar cele mai importante dintre ele sunt analizele online, analizele de laborator și auditul de calitate.
Importanța aditivilor introduși în carburanți
Așa cum probabil ai observat, în cele mai multe stații de alimentare ai posibilitatea de a alege între două tipuri de benzină și motorină: una standard și una premium. În principiu, carburanții premium au cifre octanice (în cazul benzinei) sau cetanice (în cazul motorinei) mai mari. Cifra octanică și, respectiv, cifra cetanică reprezintă rezistența la autoaprindere a carburantului.
Pe lângă valoarea mai mare a cifrei octanice, respectiv cetanice, carburanții premium oferă însă și un alt avantaj: conțin o cantitate mai mare de aditivi comparativ cu carburanții standard.
Aditivii joacă un rol esențial în procesul de producție a carburanților. Astfel, dacă benzina și motorina nu ar include aditivi, pe numeroase componente ale motorului s-ar acumula rapid depuneri care ar avea o serie de efecte negative asupra performanțelor.
Supapa de admisie a unui motor ce utilizează carburant fără aditivi conține depuneri consistente. În timp, acestea împiedică, reduc sau modifică debitul carburantului către camera de ardere, ceea ce are ca efect o creștere a consumului de carburant, o creștere a emisiilor și o reducere a performanțelor.
David Weissenberger, managerului laboratorului independent de testare a carburanților de la Centrul de Tehnologie Drive (DTC) din Austria.
Avantajele aditivilor MOL EVOTECH
Toți carburanții MOL EVO folosesc aditivi MOL EVOTECH dezvoltați prin formule chimice cu elemente de curățare inteligentă, antifricțiune și anticoroziune. Acești aditivi detectează depunerile care s-au format deja în motor pe componente precum supape, injectoare sau cilindri și au rolul de a diminua cantitatea de depuneri, astfel că unitatea de propulsie are performanțe mai bune și își păstrează caracteristicile din fabrică. Cu alte cuvinte, durata de viață a motorului crește, iar cheltuielile de întreținere sunt mai mici.
Pe de altă parte, carburanții premium MOL EVO Plus au un conținut mai mare de aditivi MOL EVOTECH comparativ cu carburanții standard. Asta se traduce implicit printr-o eficiență mai mare în îndepărtarea depunerilor de pe componentelor motorului, dar și într-un consum optimizat de carburant.
În acest context, poți asocia importanța aditivilor din carburanți cu importanța aditivilor pe care îi adaugi regulat în mașina de spălat pentru a preveni depunerile de calcar cauzate de duritatea apei. Da, mașina pe care o conduci zilnic și mașina de spălat funcționează și fără aditivi, dar adăugarea acestora permite creșterea duratei de viață a componentelor.
Practic, te poți gândi la aditivi pe baza modului în care funcționează detergenții. Moleculele de aditivi au un vârf activ care aderă la depuneri și contaminanți. Datorită lungimii mari a lanțului molecular, aditivii asigură în mod continuu îndepărtarea depunerilor și contaminanților din sistemul de alimentare cu carburant.
David Weissenberger, managerului laboratorului independent de testare a carburanților de la Centrul de Tehnologie Drive (DTC) din Austria.
Pe parcursul celor 9 zile ale road tripului Cars & Roads vom alimenta cu carburanți MOL EVO Plus pentru că aceștia curață mai bine motorul și oferă astfel performanțe superioare și, pe termen lung, o fiabilitate mai bună.