Cars and Roads Greece by Michelin: Epilog

Ultima zi e întotdeauna despre drumul spre casă, despre emoțiile dorului și despre pofta aia nebună de familial. Cars and Roads Greece by Michelin a ajuns la final.

Și în a opta zi s-au odihnit. Nu, n-am greșit pasajul din Geneză, ci e descrierea zilei pe care am petrecut-o în Salonic, unul dintre cele mai vii orașe pe care le-am descoperit până acum. Pentru mine, Salonicul rezonează cu întâmplări nu neapărat plăcute, dar cu toate astea, întotdeauna am văzut în el optimism. O fi de la locuitorii veseli, de la muzica pe care o auzi mai tot timpul din mijlocul piețelor, de la sirenele poliției zbârnâind în toiul nopții. N-am un răspuns clar, dar de fiecare dată am simțit că orașul ăsta trăiește indiferent de oră și anotimp. Și pentru mine asta e un paradox: apreciez energia locului, dar nu și micul haos din care provine.

Al doilea cel mai mare oraș al Greciei e un mix între arhaic și modern. E locul în care ruinele, clădirile vechi și monumentele istorice fac pereche cu arhitectura noua și cu tehnologia de secol 21.

A fost zi de pauză în Cars and Roads Greece by Michelin, iar fiecare dintre cei 18 participanți și-au aranjat diverse activități. Au fost excursii la pas și pași (18.000 pentru cei curajoși), au fost plimbări scurte pe faleză și printre tavernele din centrul vechi sau ore petrecute la sauna hotelului Vanoro, unul dintre punctele de referință ale orașului în materie de cazare (ocupă loc de soi în Ghidul Verde Michelin).

Dar n-o să reiau mai multe, Daniel fiind cel care deja v-a povestit amănunte.

Zarvă, aglomerație și hărți digitale din care poți distinge cu claritate zonele din care vin banii localnicilor. Așa arată Salonicul la opt dimineața. E ultima zi, a noua, din roadtripul prin Grecia, iar toată lumea simte acel gust puternic numit acasă. E dorul, pe care cu greu îți găsești cuvintele să-l descrii, e dorința aia nebună de familiar și familial.

În decorul astfel zugrăvit, cele 6 SUV-uri hibride, Safety Car-ul și Crew Car-ul au pornit spre București. Vreo 700 de kilometri (give or take) în care dorul ăla despre care vă vorbeam mai devreme avea să crească în intensitate. În traficul haotic al dimineții, flancurile de Michelin Pilot Sport au stat la dospit minute bune, până ce străduțele înguste dintre blocuri s-au transformat într-o șosea de toată frumusețea cu două și trei benzi pe sens.

Până în Bulgaria e doar autostradă, și ca să scutim opririle individuale, toată caravana a făcut un pit stop la ieșirea din Salonic la una dintre cele 66.000 de benzinării partenere DKV Mobility din Europa. S-au umplut rezervoarele, iar POS-urile au scos sunete ascuțite în acordurile cardurilor DKV Fleet Card.

Cum era și ultima porțiune pe care o mai aveam de parcurs în Grecia, echipa foto-video n-a ratat momentul și a luat, rând pe rând, mașinile din caravană într-o nouă șarjă de imagini digitale. Fixe și în mișcare.

Liber la Kulata, dar traficul lejer nu i-a împiedicat pe vameși să devină scrupuloși. Odată intrați în Bulgaria, navigațiile ne-au ghidat spre Cinecitta Osteria Italiana, locul în care ne-am reunit pentru ultima dată în formula de 18. A fost un prânz scurt și, cómo se dice…puternic încărcat emoțional. Ar fi fost și ciudat să fie altfel. Totuși, am petrecut 9 zile împreună sub haștagul Cars and Roads.

S-au tras ultimele cadre ale turului, s-au strâns mâini și s-au împărțit îmbrățișări. La noi e și despre oameni.

Mesajele cu textul “Am ajuns” au început să curgă spre seară. Toată lumea e acasă.

Acum e timpul să mă retrag: am de strâns o mână de oameni în brațe, dar ne auzim curând cu rapoartele de călătorie pentru toate cele 8 mașini care au mers cu noi în tur și cu materiale dedicate restaurantelor în care am luat masa și hotelurilor în care am stat.

That’s all folks.


by

Green Partner
BT Leasing

Assistance Partner
9695

Presented by
PPC blue
DKV
Server Config