În funcție de cum ai setat televizorul și aplicația Prime Video, titlul poate apărea ca Anatomy of a comeback, pentru engleză sau Anatomia unui comeback, pentru română.

Despre ce-i vorba? Încerc să răspund printr-un soi de recenzie relaxată, cu minimul posibil de spoilere.

Anatomie d’un come-back e un documentar lejer, chiar foarte ușor de digerat, structurat în patru episoade (cu lungimi de 30-40 de minute, cel mult), în care echipa de producție pictează transformările prin care Grupul Renault a fost nevoit să treacă în doar patru ani, pentru a-și asigura existența. Documentarul a fost filmat efectiv pe o durată de doi ani.

Seria are doi producători: Nicolas Valode (Ascent of Evil: The Story of Mein Kampf, Nadal/Djokovic – Duel à Roland Garros) și jurnalistul auto francez Cédric Fréour, în vreme ce regia este semnată de Marlies Demeulandre, Stéphane Gillot și Julie Robert.

Cele patru episoade prezintă cronologic evenimente și situații încadrate între două borne: venirea lui Luca de Meo, o intrigă pe firul epic al documentarului, și perspectivele noii direcții urmate de companie. Acestea se întrepătrund cu unele trimiteri la istoria mărcilor Renault și Alpine, în special a două modele: Renault 5 și Alpine A110, originalele.

O particularitate principală a seriei este că rolul lui de Meo în documentar merge dincolo de prezența în intrigă. Întregul documentar gravitează, cum poate e și normal, în jurul omului care a preluat un Grup Renault aflat cu un picior într-o groapă plină cu pierderi de 8 miliarde de euro. 

Pe de o parte, se oferă o caracterizare bine conturată a omului Luca de Meo, cu accent pe latura profesională. Pe de altă parte, tocmai această abordare oferă un mănunchi de indicii și despre latura personală a șefului Renault – în special cea de car guy.

Așa cum am perceput-o eu, dacă iubești câtuși de puțin automobilele de orice fel, imaginea pe care documentarul i-o construiește lui de Meo te lasă cu impresia că „hmm, da, aș putea să ies la o bere cu de Meo, să vorbim vrute și nevrute despre mașini”.

Altfel, în majoritatea timpului, de Meo are imaginea unui salvator, a unui nod care adună toate ițele companiei, un nucleu care duce bătălii pe mai multe fronturi. Și toate au ca miză o părticică din viitorul Renault, la nivel de grup, de la pierderile uriașe care trebuie amortizate, la războiul din Ucraina și închiderea fabricii Renault din Rusia, pandemia, criza semiconductorilor.

În același timp, personajul războinic devine și un soi de ctitor, dar altfel decât cel pe stil autohton. În loc de câte o biserică pentru fiecare bătălie câștigată, de Meo construiește sau consolidează compania pentru viitor pe două direcții, conform planului Renaulution. 

Prima direcție e motorsportul. Cu prezența Dacia în Dakar, un Jolly Joker, o carte ascunsă în mânecă, prin care Renault spera oglindirea rezultatelor din Europa, unde Sandero e cea mai vândută mașină în 2024. Și bineînțeles, Alpine în Formula 1 și la Le Mans, unde Renault tinde spre maxima win on Sunday, sell on Monday în vederea revigorării mărcii.

A doua direcție e vandabilul, ce ajunge efectiv la client. Adică mașinile din portofoliul mărcilor Renault, Dacia și Alpine.

Că tot am adus vorba de Dacia, de bun augur prezența mărcii locale în documentar, foarte bine reprezentată pe filiera producției de automobile. Cu imagini din România, de la București și din Centrul de Inginerie de la Titu și de pe linia de producție de la Mioveni. 

Singura muscă în lapte o reprezintă apariția lui Marcel Ciolacu, pierdut în spațiul infinit al unui domeniu care îl copleșește vizibil. Un Marcel Ciolacu buimac prin uzina Dacia, de unde dă impresia că nu înțelege absolut nimic din context și decor, deși este purtat pas cu pas prin procesele de asamblare și primește informații despre vânzări și ce înseamnă Duster în Europa. Noroc cu prezența jovială și voia bună contagioasă a lui Denis le Vot, CEO Dacia.

Două informații despre Dacia, prezentate în documentar, pe care trebuie să recunosc că nu le știam: modelele Dacia reprezintă 43% din volumul total de automobile produse de Renault, ceea ce corespunde unei treimi din cifra de afaceri la nivel de grup.

Și tot legat de subiectul Dacia. Producătorul român este prezentat în compania unor nume mari, inclusiv din afara grupului (Porsche e un exemplu bun), cu detalii de dincolo de cortină, din departamentele de design – același tratament pe care-l primesc și mărcile Renault și Alpine, de altfel. Încă un semn al importanței Dacia la nivelul grupului.

Odată cu această caracterizare, vine și reconfirmarea că e al naibii de greu să desenezi o mașină, fie ea noul Renault 5, viitorul crossover Alpine sau noile Duster/Bigster. Sarcina nu devine mai lejeră nici măcar atunci când ai la dispoziție schițe vechi.

Ba mai mult – și aici mă uit la băieții viteziști în critici pe internet – veți descoperi în documentar, dacă nu știați deja, cum fiecare detaliu contează prin simplul fapt că va ajunge, la un moment dat, în subconștientul omului care cumpără. 

Un exemplu relevant: ideea de stabilitate și siguranță, spusă (sau nespusă) prin designul exterior, poate determina succesul (sau eșecul) unei mașini încă din fașă. Și asta e doar una dintre multele necunoscute.

Am spus mai sus că Anatomie d’un come-back e o serie foarte digerabilă, iar asta se datorează și faptului că informația este explicată clar, pentru toată lumea. Lipsesc și datele tehnice, deci cei cu anxietate pentru numere multe și complicate n-au de ce să-și facă griji.

Legat de stil și construcție, s-a încercat pe alocuri un fel de regie de film în combinație cu stilul documentarului Drive to Survive de pe Netflix și asta a dus la o salată de subiecte, care uneori se alternează aleatoriu, fără o structură clară. 

Să nu mi-o luați în nume de rău, faptul că acum se vorbește despre Dacia și imediat după, despre Alpine în Formula 1 este o asociere mișto, mai ales că induce ideea de importanță egală a celor două entități. Ghimpele meu e că astfel de salturi devin, uneori, greu de urmărit în povestea de ansamblu.

Merită văzut documentarul? Din punctul meu de vedere, da. Mai ales prin prisma informațiilor prezentate, a incursiunii dincolo de cortină și a explicațiilor oferite de oameni cheie din Renault. Oameni pe care, de obicei, chiar și jurnaliștii auto au noroc dacă-i pot întâlni și reține pentru câteva minute în timpul lansărilor sau testelor pentru presă.

Între timp, în prezent…

Documentarul Anatomie d’un come-back trage linie pe undeva pe la jumătatea anului 2024. Deznodământul (ușor impropiu, fiindcă există o continuare pe care o ating îndată) îi are în reflectoare pe Luca de Meo și Gilles Vidal, doi dintre pilonii schimbării la Renault, însoțiți de prototipul R5 Turbo 3E. Îl aveți mai sus într-o imagine însoțită de o scurtă explicație.

Firește, acțiunea continuă în realitate, într-o cronologie a realității de zi cu zi, unde Renault își vede de plan până la momentul redactării.

Când se întâmplă următoarele culegeri de roade – la nivel istoric:

Din partea conducerii Renault există promisiuni (în ce măsură pompate cu adrenalină vom vedea în anii ce vin) că 2020-2024 a fost doar aperitivul. Felurile principale încă se coc și urmează să fie servite de un nou plan anunțat de Luca de Meo: Futurama.

Un plan care va duce Renault în, citez, „Liga Campionilor din industria auto”.

Foto principală: IMAGO