Parchezi lângă pompă, alimentezi, intri, eventual alegi o gustare, poate treci pe la toaletă și într-un final, te așezi la una din case. Ești întrebat cum plătești, dacă nu cumva te-ar interesa încă o gustare, poate o cafea sau un RO pe bon, dai cu cardul, ieși, te urci la volan și-ți vezi de drum. Cam asta ar fi, în mare, experiența tipică dintr-o benzinărie.

Benzinării am folosit și-am văzut cu toții. Au devenit locuri banale, standardizate, toate arată la fel structural și funcțional, diferă doar culorile, emblemele și grafica companiei de care aparțin. Adaptate vieții moderne, mereu pe repede-înainte, benzinăriile sunt în marea lor majoritate reci, de multe ori murdare și foarte impersonale. Dar lucrurile puteau sta altfel.

Frank Lloyd Wright

Ar fi mai ușor de făcut o listă cu ce n-a fost Frank Lloyd Wright. Nu mi-am propus să vă scriu o introducere într-ale arhitecturii, dar fără contextul uman povestea ar fi una stearpă. Wright e considerat azi cel mai proeminent arhitect al secolului 20, deși mulți dintre colegii de breaslă l-au considerat un rebel fără leac în multe momente din cariera sa. Și pe bună dreptate. 

Frank Lloyd Wright detesta stilul arhitectural specific zgârie-norilor, deși, ironic, l-a avut ca mentor pe Louis Sullivan, tatăl acestor construcții. Pentru el, zgârie-norii pe care îi critica extrem de vocal erau niște “cutii cu rol de sicriu pentru spiritul uman”, așa că alunecarea sa spre ideea de “casă de preerie” (preerie architecture în engleză) a fost una cât se poate de firească.

Bun, dar ce înseamnă această preerie architecture? Pe scurt, clădiri joase, fără elemente complicate sau înflorituri inutile, cu structuri dezvoltate mai degrabă în plan orizontal, ca și cum ar îmbrățișa solul pe care sunt ridicate.

În viziunea lui Frank Lloyd Wright, designul unei construcții trebuia să coexiste în armonie cu ideea de uman, dar și cu mediul înconjurător – sau, în propriile-i cuvinte, arhitectură organică, în care toate elementele, inclusiv cele ale construcției (ferestre, scări, podele sau stâlpi de rezistență) formează un organism.

Cel mai bun și cunoscut exemplu în acest sens este Fallingwater, casă pe care Wright a conceput-o în 1935 pentru Edgar J. Kaufmann și soția sa. Kaufmann deținea magazinul universal Kaufmann’s Department Store din Pittsburg (astăzi Macy’s). Fallingwater, construită parțial deasupra unei cascade (de unde și numele sugestiv), urma să devină locuința de vacanță a familiei. 

Apoi a venit Broadacre.

Utopia 

Oarecum ironic, Wright și-a prezentat proiectul Broadacre City în clădirea Rockefeller Center, care era, ați ghicit, un zgârie-nor. Macheta expusă de arhitect pe 15 aprilie 1935 măsura 4 metri lățime și 4 metri lungime. Aceasta reda, la scară redusă, cum ar fi trebuit să arate o suprafață reală de aproximativ 6,5 kilometri pătrați, cu locuințe și utilități pentru 1.400 de familii: ferme, fabrici, birouri, școli, parcuri, locuri de recreere și tot tacâmul. 

Numitorul comun al acestor elemente era dimensiunea intrată la apă și faptul că erau împrăștiate pe o suprafață dată (valabil și pentru casele oamenilor sau birouri), în antiteză cu ideea de clădire foarte înaltă și sobră, cu câteva zeci de etaje și spații etajate, unul peste altul.

Despre numele Broadacre: în viziunea lui Wright, fiecare familie stabilită în oraș deținea o suprafață de minim un acru (aproximativ 0,4 hectare), iar densitatea optimă ar fi fost de aproximativ 2,5 locuitori per acru.

Mijlocul principal de transport erau automobilele (cel puțin unul pentru fiecare locuitor cu permis de conducere), iar acestea urmau să ruleze pe autostrăzi cu cel puțin 6 benzi pe sens (4 pentru camioane, două pentru autoturisme), integrate natural în peisajul local, inclusiv la nivel de vegetație adiacentă cu scop funcțional dar și decorativ. Pe mijloc urmau să circule garnituri de tren pe un sistem monoșină. 

În plan existau și drumuri “secundare”, cu minim 3 benzi pe sens, care legau autostrăzile de restul orașului. Conform specificațiilor lui Wright, benzinăriile și service-urile auto se apropiau de designul unui mall sau al unui spațiu de coworking din zilele noastre.

Acest concept de oraș modern, înfrățit cu natura și peisajul, ar fi trebuit, după filosofia lui Wright, să fie implementat pe toată suprafața Statelor Unite. Lucru care nu s-a întâmplat, cu o singură excepție: o benzinărie.

Lindholm Oil Company Service Station

Povestea singurei benzinăriei lui Frank Lloyd Wright începe cu o casă. Mă rog, ca să clarificăm un pic lucrurile, e ușor incorect spus benzinăria lui Wright, fiindcă el s-a ocupat doar de design, fără s-o dețină vreodată.

Când familia Lindholm, deținătoare a imperiului petrolier Lindholm Oil, l-a angajat pe Wright pentru a le desena viitoarea casă, un beculeț s-a aprins în mintea arhitectului. Se prea poate ca posibilitățile financiare uriașe ale clienților săi să-i fi surâs a oportunitate, cert e că odată încheiat proiectul casei, Wright i-a întrebat dacă nu ar dori și o benzinărie. Răspunsul a fost “da”, iar schițe existau deja de 20 de ani – fiindcă Broadacre City, conform planurilor din 1935, integra și benzinării.

Construcția a fost ridicată în Cloquet, Minnesota (tot acolo se afla și recent-inaugurata reședință Lindholm) și finalizată în 1956. Despre benzinărie, deschisă oficial pe 31 octombrie 1958, Wright spunea că reprezintă “un embrion din care urma să se dezvolte orașul viitorului, ce avea să evolueze natural într-un centru de distribuție, loc de întâlnire, restaurant și orice alte facilități ar mai fi necesare”. Nici acest vis nu s-a împlinit pentru arhitect, deși tot conform acestuia, “nu există niciun motiv pentru care o benzinărie n-ar putea fi și frumoasă”.

Pentru Wright, frumusețea benzinăriei (sau mai precis service station, pentru că aceasta îngloba și un atelier de mecanică auto luminat din tavan) stătea într-o copertină din cupru. Copertina era sprijinită la un capăt pe blocuri din ciment așezate în trepte, deasupra cărora exista o terasă închisă cu pereți din sticlă (ca o platformă de observație, dacă vreți) și un mini-turn sprijinit pe două picioare metalice.

Pe turn era, inițial, trecut “Phillips 66”, numele rafinăriei din care provenea combustibilul vândut în benzinărie, înlocuit ulterior cu Spur, după compania petrolieră care o deținea. Materialul predominant pentru elementele decorative, la interior și la exterior, era lemnul de chiparos.

În planurile originale, pompele de benzină/motorină tradiționale erau inexistente. Ideea lui Wright era de a monta un sistem de alimentare la înălțime, cu furtunuri mobile, care atârnau de sub copertină. În teorie, această soluție ar fi ușurat alimentarea (probabil era vorba de un aranjament similar cu ce găsim azi în spălătoriile self-wash, care permite rotirea de jur-împrejurul mașinii). Inevitabil, s-a renunțat la implementare din motive de siguranță și reglementări impuse de securitatea la incendiu.

Frank Lloyd Wright s-a stins din viață în 1959, la un an după deschidere benzinăriei. Avea 91 de ani. A spune că arhitectul și-a văzut visul numit Broadacre cu ochii ar fi o exagerare, dar faptul că singura fărâmă materializată din planul său ambițios este și astăzi în picioare, funcțională, atrage, inevitabil, întrebarea “ce-ar fi fost dacă?…”.

Foto principală: Library of Congress, Prints & Photographs Division, HABS MINN,9-CLO,1-.