Teoretic, Cars & Roads este un eveniment care îți oferă o perspectivă cât mai variată despre cum se conduc câteva dintre cele mai noi modele lansate pe piața din România, așa cum sunt ele “simțite” de jurnaliștii auto pe o largă varietate de drumuri, de la autostrăzi la drumuri naționale, județene și, ocazional, chiar forestiere. Este, dacă vrei, un soi de test real de anduranță prin care afli dacă un model sau altul ar putea deveni viitoarea ta mașină.
În același timp, toate drumurile parcurse în timpul celor 8 zile din cadrul ediției inaugurale au dus undeva. Iar toate aceste “undeva”-uri au fost selectate cu grijă de Mircea și au avut ca destinație finală locuri spectaculoase din Transilvania, indiferent că vorbim despre peisaje montane care îți tăie răsuflarea, delicatese culinare tradiționale sau pur și simplu locuri unde am dormit ca în puf.
Prin urmare, îndrăznesc să spun că evenimentul Cars & Roads poate fi considerat și un fel de ghid turistic în care descoperi câteva dintre cele mai bune locuri din Transilvania în care să te plimbi, să te relaxezi, să mănânci și să dormi.
Și, pentru că am vrut să intru în pielea unui turist obișnuit în cadrul acestui tur cu mașini, toate imaginile care însoțesc mini-poveștile care urmează sunt realizate cu telefoane mobile Nokia 8.3 5G. Pentru că atunci când pleci în concediu faci poze doar cu telefonul, nu-i așa?
Amfiteatrul Transilvania
Întreabă-l pe român ce înțelege prin “vacanță la munte” și o să-ți răspundă, cel mai probabil, cu un clișeu: Sinaia, Bușteni, Predeal. Cei mai exotici vor spune poate Moieciu, iar dacă te numeri printre ei îți dau un pont chiar din această zonă: Amfiteatrul Transilvania.
Da, se ajunge greu, pe un drum forestier de 4 kilometri pe care îți recomand să-l parcurgi cu un SUV. Recompensa va fi însă pe măsură: platoul pe care tocmai ai ajuns îți oferă o perspectivă spectaculoasă asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului.
Aerul tare de munte îți face poftă de mâncare. Știu, și eu pățesc la fel. Ce spui de un aperitiv sub forma unui platou cu roșii, castraveți, ardei gras roșu și brânză de capră? Este doar începutul, pentru că urmează soleanca, o ciorbă rusească cu carne, ceapă, castraveți, morcovi și măsline, despre care internetul spune că ar fi numai bună pentru mahmureală. Nu a fost și cazul nostru, te sigur.
Ce pot să te asigur însă este că “specialiștii culinari” care m-au însoțit în tur au apreciat la adevărata valoare și iedul de casă la cuptor cu mămăliguță. Pentru mine, carnea de ied a fost “un pic prea” grasă. Chestie de gusturi, desigur.
Partea bună este că m-am păstrat pentru fabuloasele plăcinte cu brânză și dovleac care sunt fabuloase. Nu știu dacă ți-am spus deja, dar sunt fabuloase. Și le poți încerca cu sevă de mesteacăn, o băutură de casă pe care localnicii o recoltează din trunchiul arborelui de mesteacăn sub forma unui lichid limpede și incolor, cu un gust ușor dulceag. Dacă nu te-am convins, încerc o nouă descriere: un cocktail de calciu, fosfor, cupru, magneziu, potasiu, mangan, zinc, sodiu şi fier. Cam atât pentru ora de chimie de azi.
Meșendorf 65
De la începutul pandemiei, piața imobiliară din România cunoaște un nou trend: cel al bucureștenilor care se mută la țară.
Adrian și Oana Udrea formează un cuplu de bucureșteni care a făcut asta before it was cool. Cu trei ani în urmă, soții Udrea au cumpărat o casă în satul Meșendorf, situat în apropiere de granița dintre județele Brașov și Mureș. Și nu doar atât: au decis să o împartă cu turiștii aflați în căutarea unui loc în care se mănâncă bucate tradiționale. Și i-au spus Meșendorf 65.
Așa că îți recomand cu căldură o vizită în care vei gusta numai preparate cu ingrediente locale. Cum ar fi, de exemplu, supă de chimen, miel la cuptor cu morcov și semințe de fenicul, dar și o prăjitură cu unt, lapte și smântână. O denumire mult prea banală pentru una dintre cele mai bune prăjituri cu astfel de ingrediente pe care am savurat-o vreodată. Ne-am străduit să aflăm rețeta pentru bucătarul din tine, dar ne-am lovit de un zid: “E secretă!”
Nu la fel de secret a fost însă nectarul de pere. Da, conține și zahăr (are mai degrabă rol de conservare), dar este pur și simplu excelent. Îți dau și un pont: dacă nu vrei să fie atât de dulce, roagă gazdele să pună mai multă apă îți când prepară băutura.
Curtea casei este locul ideal pentru siestă alături de familie și prieteni, mai ales că este liniște. Și este liniște tot timpul, mai puțin atunci când, chiar prin șura casei, trece anual traseul unei curse oficiale de biciclete din cadrul rețelei Transilvania Bike Trails, care ajunge și prin satele învecinate Viscri, Bunești și Criț. Asta așa, în caz că îți plac plimbările cu “bicla” și ai nevoie de un motiv suplimentar pentru a ajunge la Meșendorf 65.
Castelul Bethlen-Haller
Undeva pe drumul care leagă orașele Târnăveni și Blaj se află Castelul Bethlen-Haller. Construit in perioada 1615-1624 de Miklos Bethlen, Cancelarul Transilvaniei, castelul a trecut printr-o reamenajare in stil baroc intre anii 1769-1773. După ce în perioada comunistă a fost neglijat și a ajuns într-o stare de degradare avansată, castelul a fost achiziționat după Revoluție de producătorul de vinuri Jidvei de la urmașii familiei Haller. Castelul a fost restaurat, iar domeniul include câteva locuri de cazare și a devenit un simbol pentru marca Jidvei, mai ales prin intermediului degustărilor de vin.
Iar aceste degustări de vin au loc într-un restaurant cu terasă generoasă aflat chiar în curtea castelului, care include un meniu cu preparate nu doar tradiționale, ci și cultivate și crescut local. În scurtul nostru popas la castel ne-am bucurat de ciorbă de cocoș și iepure la cuptor cu măsline și cartofi, iar la desert am avut parte de o plăcintă de casă cu afine.
La Saca 42
Intră pe Google Maps și tastează Saca. O să primești ca rezultat un sat situat în județul Bihor, la câțiva kilometri de Beiuș, care aparent nu are nimic de oferit pentru un turist rătăcit din mediul urban. Este, însă, doar o aparență, pentru că în acest sat uitat de lume există La Saca 42, o casă de oaspeți gândită de proprietari ca o oază de liniște pentru orășenii care vor să scape măcar câteva zile de vacarmul urban.
Familia Lezeu a dezvoltat casa de oaspeți pe structura unei case vechi cu o vechime de peste 100 de ani și oferă 4 dormitoare cu baie proprie, un living și o mică bucătărie. Gazdele ne-au întâmpinat cu un aperitiv pe deplin sănătos format din ridichi, ceapă verde, brânză și slană, care a fost completat în scurt timp de o supă de găină cu tăiței de casă. A urmat cotletul de porc cu sos de ciuperci și piure de cartofi asezonat cu salată verde, iar desertul a fost asigurat de o plăcintă cu vișine tradițională.
Așa cum probabil te-am obișnuit deja, toate aceste bunătăți au fost servite de la doi pași distanță. Grădina La Saca 42 este cultivată în spirit organic, iar carnea provine de asemenea de la familia Lezeu. Înainte de plecare ne-am relaxat în curtea interioară, iar cei mai norocoși dintre noi au prins un loc într-un leagăn care ne-a adus aminte de copilărie.
Oricât de mult îmi plac mâncărurile tradiționale românești, sunt pe deplin deschis la cultura gastronomică a altor popoare, pentru că întotdeauna descopăr cât de divers este acest univers. Iar Cars & Roads mi-a oferit din plin șansa să descopăr lucruri noi în această privință. Și nu o dată, ci de două ori.
Huta Slavia
Primul popas de acest gen a fost la un restaurant cu meniu tradițional slovac. Dacă (și tu) te întrebi ce caută un restaurant cu specific slovac în România este un moment numai bun pentru o pastilă de istorie.
Foarte pe scurt, teritoriile pe care le cunoaștem în prezent drept Slovacia, Cehia, Austria sau Ungaria au făcut parte, până la primul Război Mondial din 1914-1918, din Imperiul Austro-Ungar. De-a lungul timpului, locuitorii Imperiului au migrat dintr-o zonă în alta, în special din motive economice. De exemplu, în Transilvania exista o cerere mare de forță de muncă, iar autoritățile au încurajat, printre altele, migrarea slovacilor prin oferirea de teren gratuit, scutiri de taxe și scutirea de la serviciul militar obligatoriu (care, apropo, avea o durată de 8 ani). Slovacii au sosit în special în județele Arad și Bihor, unde au botezat așezările Huta (cuvânt care înseamnă “fabrică” în limba slovacă), pentru că cei mai mulți dintre ei lucrau la fabrica de sticlă din zonă. În prezent, cea mai mare comunitate slovacă din România este în comuna Șinteu din județul Bihor, acolo unde aproape toți cei peste 1200 de locuitori sunt slovaci.
În această comună, situată pe un drum ocolitor între Cluj-Napoca și Oradea, se află și complexul Huta Slavia, care include un restaurant, zone de promenadă și terenuri de joacă, dar mai ales terenuri agricole și zone pentru creșterea animalelor.
Aici am degustat, pentru început, cornulețe cu dulceață. Și trebuie să recunosc că nu m-au impresionat. Am continuat însă cu poleniak, care în esență este o plăcintă cu cartofi. Așa am aflat, de exemplu, că în Slovacia cartoful are o semnificație gastronomică la fel de importantă precum pâinea la români.
Au urmat două porții de găluște. Mai exact, găluște cu varză și găluște cu brânză, iar ultimele au fost și cele mai bune din punctul meu de vedere. Felul principal (da, abia acum am ajuns la felul principal) a fost reprezentat de un burger cu carne de bizon, în timp ce piesa de rezistență a luat forma unui papanaș. Pe care l-am dat gata cu greu în proporție de vreo 33% pentru simplul motiv că nu mai avea loc în stomac.
Transilvania Cincșor
Dacă slovacii au “năvălit” preponderent în județele Arad și Bihor în timpul Imperiului Austro-Ungar, germanii au o istorie mult mai strânsă cu Transilvania. Primele apariții ale germanilor în Transilvania datează din secolul al XII-lea, atunci când, la solicitarea Regelui Geza al Ungariei, vorbitorii de limba germană au sosit aici pentru a apăra granițele de sud-est împrejmuite de Carpați împotriva invadatorilor din Asia Centrală. Toți acești coloniști au devenit cunoscuți drept saxoni, însă în limba română ei se numesc sași. Sașii au început însă să părăsească treptat Transilvania după ce teritoriul a devenit parte a României în 1918, iar exodul s-a accentuat după 1989, când mulți dintre sași au revenit în Germania, proaspăt unificată după căderea Zidului Berlinului.
Potrivit datelor de la recensământul din 2011, în România mai trăiau doar 11400 de saxoni, iar numărul acestora a scăzut probabil și mai mult în prezent.
Unul dintre satele transilvănene săsești depopulate este Cincșor, din județul Brașov. Aici, soții Michael Lisske și Carmen Schuster, unii din ultimii sași rămași în zonă, încearcă să ducă mai departe tradiția săsească. Au început încă din 2008, când au reușit să cumpere clădirea fostei școli germane, construită în 1910 cu influențe arhitectonice Art Nouveau, pe care au restaurat-o și au transformat-o într-o casă de oaspeți numită, cum altfel, Transilvania Cincșor. Aici ne-am bucurat de un prânz tradițional din care nu au lipsit ciorba de cartofi cu afumătură, obrăjori de vițel cu cremă albă de fasole și ardei copți sau tarta de rubarbă. Iar dacă ajungi în zonă clar nu ar trebui să ratezi nici sucul de struguri, chiar dacă tu vei fi tentat să-i spui must.
O parte dintre profiturile obținute din acest business sunt investite anual în restaurarea și întreținerea Bisericii Evanghelice Fortificate, construită în 1421 și aflată la doi pași de casa de oaspeți.
Theodora Golf Club
Județul Alba este cunoscut în special pentru Alba Iulia, care de-a lungul istoriei a fost capitala Principatului Transilvaniei, dar și locul de desfășurare a Mării Adunări Naționale care a legitimat popular unirea Transilvaniei cu România.
De ceva timp, județul a devenit cunoscut și datorită comunei Ciugud, situată la 12 kilometri de Alba Iulia, care s-a transformat radical într-o comunitate modernă datorită fondurilor europene. La doar 5 kilometri de Ciugud există însă și comuna Teleac, care din 2016 găzduiește o oază elvețiană.
Parcă te și aud: “O ce? Hai, dom’ne, întâi m-ai luat cu slovacii, apoi cu sașii, iar acum îmi bagi și elvețienii pe gât?” Chiar așa. Sau nu chiar așa. Ioan Popa, proprietarul Transavia, unul dintre cei mai mari procesatori de carne de pui din România, a construit la Teleac cel mai mare teren de golf din țara noastră: Theodora Golf Club.
Este o afacere românească, dar una construită parcă după un model elvețian. Imediat ce intri pe porțile complexului ai impresia că ai pătruns într-un mini-oraș. Pe ambele părți ale drumului principal se află vile cu câte 6 camere care au un design simplu, modern și, poate cel mai important, o arhitectură similară. Fiecare vilă are propriul spațiu verde și un living spațios la parter, în timp ce camerele sunt moderne, confortabile și mobilate elegant.
Poate că aici nu am servit neapărat bunătăți tradiționale, dar pot să-ți spun cu siguranță că mâncarea este excelentă. Pe parcursul celor două zile petrecute aici am mâncat, de exemplu, supă crema a la chef, pui tikka masala cu orez sălbatic, paste cu somon afumat și mărar, înghețată Golf Ball sau trufe de ciocolată cu bezea și gel de zmeură.
Piesa de rezistență a mini-sejurului petrecut aici a fost însă cursul de golf. Ceea ce pentru mulți pare extrem de plictisitor la televizor este, de fapt, un sport solicitant din punct de vedere fizic, care te învață să-ți miști corpul într-un anumit fel și să descoperi grupe de mușchi pe care nici nu-ți imaginai că le ai. Și, poate mai presus de toate, este un sport care te educă să respecți o anumită etichetă socială în raport cu ceilalți concurenți.
Toate aceste lucruri le-am învățat de la jucătorul profesionist Andrei Bădiță, care a început lecția cu o sesiune serioasă de încălzire și ne-a explicat ceva ce habar nu aveam: instrumentul de lovit mingi se numește “club”, nu “crosă”. Sigur, Andrei ne-a arătat în detaliu, fiecăruia în parte, mișcările necesare pentru a lovi corect mingea de golf. Unii dintre noi s-au prins relativ repede și au lovit fără probleme mingile. Alții s-au prins mai greu. Sau deloc. Dar cert este că toți cei care am fost acolo ne-am simțit excelent și am părăsit cu regret atât terenul de golf, cât și complexul Theodora Golf Club în ansamblu.
Acum, când scriu aceste rânduri, am un zâmbet dubios pe față. Pur și simplu mă bucur că am descoperit locuri inedite acolo unde nu m-aș fi gândit niciodată să le caut. Și nu știu cu ce impresie ai rămas tu după toate aceste experiențe, dar eu unul pot doar să spun că aștept cu nerăbdare să aflu ce locuri noi vom descoperi în Cars & Roads 2022. Mircea, ai legătura.
