Am fost până în Cehia ca să îmi aduc aminte că discuțiile despre mașini sunt rareori, ei bine, discuții despre mașini. Când vorbim despre mașini, ne referim deseori la stil de viață. Conectăm culorile și texturile cu propriile preferințe și amintiri, vorbim despre autonomie în relație cu munca sau hobby-urile noastre și despre spațiu ca un conglomerat de obiceiuri, gesturi și emoții. Discutăm despre oameni, locuri, mâncare, despre lucruri superficiale ca vremea sau subiecte profunde precum trecerea ireversibilă a timpului.
În jurul prânzului am coborât din avion și, după un transfer de aproape o oră ocolind Praga, am ajuns la destinație: Chateau Mcely, o reședință nobiliară care datează din secolul al 16-lea. Castelul este amplasat în vârful dealului Vinice, în inima celor aproape 300 de locuitori ai satului Mcely și a parcului național care îl înconjoară. Clădireaa fost construită în 1841 în stilul clasic auster și a fost renovată între 2004-2006 pentru a putea găzdui hotelul de astăzi. Nu am avut însă timp prea mult să explorez împrejurimile, pentru că în față ne așteptau deja aliniate diferite versiuni Porsche Taycan, unul dintre motivele deplasării noastre în Boemia Centrală.
Prima zi de teste a programat un traseu scurt, de 60 de kilometri, pentru a ne reaminti cum se simte Porsche Taycan în extraurban, pe drumurile înguste care unduiesc prin ruralul Republicii Cehe. Eu am ales versiunea 4S, cel mai accesibil Taycan cu tracțiune integrală. Gândul îmi stătea la cei 490 de cai putere pe care îi aveam la dispoziție pentru a explora până la 464 de kilometri cu o singură încărcare a bateriei. La ieșirea din grădina castelului Mcely am remarcat verdele tuns la milimetru al gazonului din curțile vecinilor și marcajul perfect drept care delimita cu un alb strălucitor asfaltul impecabil din fața noastră. Totul era parcă “la locul lui”.
Eram înconjurată de o liniște aparte cu care noi, jurnaliștii auto, încă nu ne-am obișnuit. Am trăit atunci primul moment care mi-a dat de înțeles că urma o altfel de experiență la volan: la intrarea într-o pădurice, ne-au tăiat calea vreo 10 căprioare, curioase și totodată precaute. Genul de întâlnire la limită și totodată firească pe care rareori o ai când îți scalzi timpanele în melodia unui motor boxer. Am oprit, am făcut câteva poze și am plecat cu un ritm total schimbat. Am acceptat acea nouă stare de calm și mi-am reorientat atenția asupra peisajului: am cules mere și corcodușe de pe marginea drumului, am admirat livezile îngrijite și clădirile restaurate cu atenție. Am descoperit că ai mai mult timp să te bucuri de “aici și acum” atunci când nu ai nici măcar padele cu care poți să îți ocupi timpul și atenția în mers. Și chiar dacă nu e un stil tipic mie, am acceptat să mă pun în pielea unui posesor de Taycan care nu a copilărit visând să conducă într-o bună zi iconicul Porsche 911.
Spre bucuria mea și cârcotelile colegilor jurnaliști, senzația asta de “mai mult ca perfect” nu a durat mult, pentru că în câțiva kilometri am descoperit drumurile care au consacrat raliurile din această parte a Europei: asfalt imperfect, viraje care te păcălesc, denivelări care pun fiecare amortizor la treabă (sistemul activ de management al suspensiei pneumatice vine ca standard și ajustează în timp real setările fiecărui amortizor în parte, în funcție de stilul de condus și drum) și te fac să simți cu adevărat comportamentul șasiului, care se ridică la nivelul așteptărilor pe care le ai automat când știi că vei conduce un Porsche.
Conceptul Porsche E-Mobility
Am încheiat seara în grădina castelului, cu o conferință de presă în care am înțeles mai bine cum arată universul Porsche în varianta sa electrificată. Taycan și Taycan Cross Turismo sunt primele și, momentan, singurele modele 100% electrice al nemților. Dacă vreți să vă împrospătați memoria cu povestea conceptului Mission E și începuturile lui Taycan, puteți reciti articolul Turboelectrica, scris de Cornel. Concluzia mea după aceste două zile este că mașinile sunt rezultatul palpabil al unei adevărate schimbări de zeitgeist, o mică parte a acestui concept de E-Mobility pe care specialiștii Porsche ni l-au explicat în detaliu.
Cum am spus mai devreme, am simțit că experiența de la volanul lui Taycan m-a provocat să mă pun în pielea altcuiva, lucru confirmat și de cifre:
Dintre posesorii de Taycan, 40% sunt clienți noi pentru marca Porsche.
Și nu sunt deloc puțini: Taycan aproape a egalat în vânzări iconicul 911, cu 19.822 de unități livrate în primele șase luni ale anului curent (aproape cât totalul din 2020, când majoritatea au fost rezervate înainte de lansare), față de 20.611 de unități din modelul 911 vândute în aceeași perioadă. O parte se datorează introducerii, în această primăvară, a versiunii de bază: cu un preț de pornire de 85.543 de euro, este cel mai accesibil model și singurul cu punte motrică spate.
După un mic exercițiu de imaginație și aducere aminte, pot contura profilul oamenilor din spatele cifrelor, o parte fiind chiar foștii mei colegi de liceu: specialiști de succes în domeniile lor, pasionați de gadget-uri și tehnologii care le fac viața mai ușoară, care își satisfac curiozitatea prin experiențe și hobby-uri ce le deschid noi perspective. Vorbim despre șoferi pentru care conectivitatea, dar și atenția pentru mediu sunt decisive în alegerea unei mașini. Contează și culoarea, materialele, texturile din care rezultă acel feeling, care nu este dependent de benzină. Și pentru ei mașina e o a doua casă pe care vor să o facă acasă, chiar dacă sufletul său e ușor aparte, așa cum îl vedem noi, petrolheads.
Noutățile din 2021
Acestei noi categorii de clienți li se adresează o parte din îmbunătățirile aduse gamei Porsche Taycan, disponibile din septembrie 2021: o conectivitate îmbunătățită prin integrarea Android Auto și sistemul Remote Park Assist, prin care îți poți parca mașina fără să fii la volan, controlând-o de pe propriul smartphone.
Poate cea mai importantă noutate este creșterea autonomiei bateriilor existente folosind un sistem predictiv de inteligență artificială dezvoltat de Porsche Engineering. Prin niște îmbunătățiri și optimizări de software, sistemul de management al bateriei decuplează aproape complet motorul electric al punții față (pentru modelele cu tracțiune integrală) atunci când Taycan rulează în modul Normal sau Range, pentru mai puține pierderi de energie.
Mai mult, folosind planificatorul de încărcare, bateria este menținută la o temperatură mai mare înainte de a ajunge la stațiile rapide, în așa fel încât Taycan se va încărca mai repede cu puterea maximă de încărcare, scurtând astfel timpul de așteptare.
În plus, Porsche a lărgit paleta de culori disponibilă pentru Taycan și Taycan Cross Turismo cu peste 65 de nuanțe noi, o parte fiind caracteristice modelelor mărcii din anii ’90, precum Viola Metallic sau Rubystone Red. Nevoia asta de a-ți face mașina “a ta” rămâne printre ultimele legături cu specia asta pe cale de dispariție, a șoferilor old school, cărora nu le-ar păsa cât consumă un 911 sau dacă un 718 Boxster se parchează singur.
Porsche feat. Cluj și Timișoara
Multe dintre aceste tehnologii sunt dezvoltate și în Cluj-Napoca și Timișoara, România fiind una dintre cele 11 țări care găzduiesc cei peste 1500 de angajați ai Porsche Engineering. Dintre aceștia, peste 450 de oameni sunt specialiști software, ceea ce reflectă schimbările fundamentale din industria auto.
Preocupările diviziei Porsche Engineering se referă și la rețeaua de energie electrică ca întreg, dezvoltând un Home Energy Manager (HEM) care combină energia disponibilă în rețeaua publică cu panouri fotovoltaice casnice, oferind astfel posibilitatea de a încărca simultan mai multe mașini electrice, fără a pune în pericol sănătatea infrastructurii.
Dar aceste îmbunătățiri sunt doar un detaliu în ecosistemul Porsche: clienții aleg Taycan și pentru infrastructura complexă de încărcare de care beneficiază. Mai mult de 20 de țări europene găzduiesc peste 200.000 de puncte de încărcare din cadrul Porsche Charging Service, dintre care peste 6.500 sunt stații DC rapide de 50 kW sau mai mult. În rețeaua Ionity, clienții Porsche beneficiază de un tarif preferențial redus cu peste 50% față de prețul obișnuit.
Separat, clienții Porsche pot beneficia de încărcare gratuită la peste 2000 de stații AC din rețeaua Porsche Destination Charging, în locații precum hoteluri, restaurante, muzee, aeroporturi sau mall-uri din peste 50 de țări.
Gestionarea călătoriilor este mult mai simplă mulțumită funcției Plug & Charge, care a eliminat nevoia utilizării unei aplicații sau a unui card pentru plata încărcărilor. La stațiile compatibile, mașina este recunoscută automat și plata se procesează automat printr-o conexiune criptată, datele de facturare fiind centralizate de Porsche. Mai mult, Taycan știe să își calculeze singur autonomia estimată la destinație și îți recomandă opriri pentru încărcare în funcție de traseul ales din sistemul de navigație. Sistemul inteligent de management al autonomiei prioritizează stațiile de încărcare rapidă și ia în considerare o serie de parametri, precum distanța, topografia sau chiar traficul. În modul Range, același sistem limitează viteza, decuplează motorul electric de pe puntea față (la modelele cu tracțiune integrală) și ajustează sistemul de climatizare pentru o călătorie cât mai rapidă, fără a sacrifica însă confortul.
Cumva, e de înțeles această schimbare în paradigma industriei auto. Am depășit vremurile în care șoferii cumpărau mecanica din spatele emoțiilor sau inovațiile din capitolul siguranță. Nici nu am mai avea de ce să fim fermecați: mașinile noi sunt standardizate până la omogenitate, avem câteva platforme pe care sunt construite zeci de modele, aceleași tehnologii, aceleași limitări, condiții aproape imposibile pentru a marca în profunzime sufletul pasionaților de mașini.
Porsche Taycan Cross Turismo
Cu toate astea, Porsche reușește să își păstreze ADN-ul și să creeze noi modele ale căror design urmează în întregime funcția, așa cum noul Taycan Cross Turismo mi-a reconfirmat a doua zi.
Spre deosebire de Cornel, care a testat versiunea 4S Cross Turismo chiar la lansarea modelului de acum câteva luni, eu am descoperit acest pseudo-break versatil în stil mare: am pus mâna pe Taycan Turbo S Cross Turismo, cea mai puternică versiune disponibilă pe piață. Prima diferență pe care am simțit-o față de Taycan a fost felul în care lucrează suspensia adaptivă: garda la sol mai ridicată cu până la 30 de milimetri a adus un plus semnificativ de confort pe aceeași porțiune de drum denivelată, parcursă cu o zi înainte.
Evident, cel mai mult mă interesa să trăiesc pe propria piele cum se simt cei 761 CP și 1050 Nm pe care îi ai disponibili atunci când pleci de pe loc folosind funcția de Launch Control. Au fost, probabil, cele mai intense 2.9 secunde trăite de mine la volan. Cu un strop de răsucire în gol a roților chiar în momentul în care am ridicat piciorul de pe frână, am rămas cu adevărat impresionată văzând că o putere atât de brutală poate fi livrată lin, cu un control perfect al tracțiunii. Desigur, realist vorbind, vei folosi acest overboost de putere doar de câteva ori de-a lungul anilor, dacă ajungi cu Taycan pe circuit. Nu e ca și cum pleci așa de pe loc la semafor sau în trafic, când oricum cei 625 CP sunt mai mult decât suficienți. Dar dacă îți permiți, de ce nu?
Dacă simți că te apasă liniștea și ai nevoie de un motiv în plus pentru a alege versiunea Turbo S, poți să treci oricând pe modul Sport Plus și să activezi Electric Sport Sound (disponibil opțional și pe Taycan Turbo). Ceea ce pentru puriști va rămâne definitiv și irevocabil o blasfemie, pentru cei deschiși la nou va deveni repede cel mai bun sunet de pe piața EV – cel mai reușit placebo fără vreun strop de benzină.
Ca să echilibrăm doza de distracție cu ce am recapitulat în prima zi a experienței E-Mobility, în ziua a doua am avut parte și de o “aplicație practică” a celor discutate în seara precedentă. Cu un traseu de aproape 300 de kilometri, ne-am oprit într-un punct intermediar pentru a încărca mașinile la un punct Ionity, unde am rămas impresionată de cât de silențioase sunt aceste stații rapide pe care încă nu le găsim și-n România.
Prânzul ne-a fost pregătit într-un loc de vis și nici că putea să fie mai bine ales pentru a înțelege cât de relaxantă poate fi viața cu un Cross Turismo. De exemplu, poți să vizitezi o carieră de piatră abandonată și să faci un grătar pe malul lacului, fără să îți faci griji că drumul de acces e denivelat. La fel de bine, poți decide spontan să dai o fugă la munte să schiezi, ai loc suficient pentru echipament în portbagajul suplimentar pe care îl poți monta pe barele de pe plafon (capacitate 480 litri și limită de viteză 200km/h). Dacă e vară, poți pleca la o tură cu bicicleta, doar ai grijă să îți comanzi suportul de biciclete odată cu mașina – nu poate fi montat ulterior.
La nivel vizual, Cross Turismo e mai puțin pretențios decât modelul Taycan. Cu un preț de pornire de 93.635 euro care include standard tracțiunea integrală și bateria mare (pe numele ei Performance Battery Plus), Cross Turismo deschide mai multe uși către noi categorii de clienți. Pachetul opțional Offroad vine cu o serie de protecții de plastic și ornamente cu rol funcțional, pentru cei mai aventurieri. Tot opțional este și plafonul panoramic, o inserție sculpturală spectaculoasă, de mari dimensiuni, pe care o recomand de fiecare dată, pentru că schimbă cu totul senzația din habitaclu.
Absolut toate modelele Porsche Taycan, fie că vorbim de cel simplu sau Cross Turismo, au o autonomie maximă de aproximativ 400-450 de kilometri (minim 383 km – maxim 484 km) pe o arhitectură de 800 V, deci cu baterii care pot fi încărcate foarte rapid. În plus, 90% din procesele de frânare sau decelerare se fac cu recuperare de energie. Rezultatul este o mașină electrică sport în care ai zero șanse să suferi de range anxiety, chiar și când ești la propriu în mijlocul unui deal, într-o zonă cu semnal slab, departe de civilizație.
La raliuri folosesc un mic truc ca să mă asigur că nu am greșit drumul pe etapele de legătură: mă uit la porțile caselor, unde negreșit ne urmăresc cu privirea, de la mic la mare, oamenii din localitățile prin care trecem. Ușor nostalgică pe măsură ce ne apropiam de finalul acestei experiențe de două zile, am salutat cu bucurie copiii de prin sate care remarcau fermecați silueta Taycan-ului, chiar dacă era o prezență silențioasă.
Entuziasmul cu care ne făceau cu mâna și fascinația autentică din ochii lor mi-a confirmat că Porsche e pe drumul cel bun: Taycan este icon-ul viitoarelor generații.