Fix acum 11 ani, când începusem să am propriul salariu, am decis că este momentul să-mi cumpăr o mașină. Proaspăt absolvent de facultate, buget micuț, după posibilități. Practic, o mașină rulată era singurul subiect pe care îl puteam aborda.
Chiar dacă eu visam la ceva premium, facultatea m-a învățat câte ceva și despre conceptul de TCO (Total Cost of Ownership) și despre cum salariul nu era cine știe ce, așa că am abandonat orice plan nerealist și am mers pe un model de volum.
Au fost săptămâni bune în care am scanat toate siteurile de anunțuri și am bătut străzile urbei natale în căutarea mașinii potrivite. Și cum urma să-mi dau toți banii economisiți cu greu, era normal să am frici. Cea mai mare dintre ele? Un posibil accident ascuns. Nu eram atât de interesat de câți kilometri a parcurs (sau dacă erau cei reali), de cine a folosit-o înaintea mea sau dacă reviziile au fost făcute la timp.
Bine, să fiu sincer cu tine, perioada prin care trecea piața auto de mașini rulate din țară acum 11 ani îmi spunea că orice aș găsi, sigur va avea defecte ascunse sau la vedere.
Ce a urmat după ce am cumpărat mașina? Nu cred că mai are rost să vă spun că o bună parte din salariul meu lunar mergea într-un cont dedicat mașinii, iar în fiecare trimestru făceam o vizită în service. Ba ambreiajul, ba fișele, ba brațele punții spate, ba bieletele, ba geamurile electrice. Și tot așa. Nu spun că devenise o pacoste, dar pe zi ce trece apăreau probleme pe care în momentul achiziției nu le-am luat în calcul. Iar multe dintre aceste probleme au apărut pentru că mașina nu fusese întreținută foarte bine în trecut.
Asta deși în momentul vânzării arăta bine și a ieșit bine și după verificările din service.
La vremuri noi, instrumente noi
Nu-mi amintesc dacă acum un deceniu exista posibilitatea verificării unei mașini pe o terță platformă care să-ți genereze un raport detaliat despre câți kilometri are și despre posibilele accidente. Acum sunt mai multe și deschid calea către o achiziție cu mai puține griji și frici (pune accentul pe mai puține).
De asemenea, în ultimii ani au apărut din ce în ce mai mulți dealeri autorizați de mașini noi sau rulate care oferă mașini verificate sau certificate.
Pe lista această intră și divizia Mercedes-Benz din România, care a relansat programul denumit Certified.
Relansarea acestui program vine într-un moment în care piața second-hand reprezintă una dintre soluțiile pe care clienții le au în contextul în care livrările de mașini noi întârzie luni bune din cauza problemelor de producție generate de criza microcipurilor. Un fenomen global care afectează toate mărcile auto și furnizorii acestora. Așa că simplul fapt că există un serviciu de automobile rulate care să-ți ofere liniștea mentală necesară la achiziția unei mașini premium e un bonus.
Ce înseamnă asta? Fiecare mașină rulată care face parte din proiectul ăsta a trecut prin mâinile unor specialiști care s-au asigurat că viitorul proprietar nu va trece prin situații asemănătoare cu ale mele.
Ca parte a programului de relansare, Mercedes-Benz România și-a dorit un dialog sincer cu potențialii clienți. Reprezentanții de pe plan local au vrut să afle de la cât mai mulți dintre voi care sunt fricile și emoțiile trăite înaintea achiziționării unei mașini utilizate.
Am pus cap la cap comentariile cititorilor și am făcut o listă cu cele mai comune frici:
– Kilometrajul măsluit
– Onestitatea vânzătorului
– Istoricul complet al mașinii
– Întreținerea precară
– Modul în care a fost utilizată
– Lipsa garanției.
E cât se poate de clar că nimeni niciodată n-o să-ți poată spună cum s-a mers cu o mașină. Toți suntem oameni: există contexte și situații în care mai plecăm brusc de pe loc imediat ce am pornit motorul sau dăm drumul la ambreiaj înainte ca levierul transmisiei să treacă într-a doua.
Specialitățile casei
Mașini second-hand s-au mai vândut și până acum prin intermediul dealerilor, dar oamenii de la Mercedes-Benz România spun că noul program Certified are câteva puncte-cheie speciale. O să-ți povestesc despre fiecare în parte, ca să înțelegi cum e treaba cu mașinile rulate disponibile prin proiectul ăsta.
Pentru că ăsta e modul în care vor să elimine o parte dintre fricile pe care le-am pus mai devreme pe listă.
În primul rând, fiecare mașină care intră în programul Mercedes-Benz Certified are o vechime de cel mult 6 ani și maxim 150.000 de kilometri. Kilometri originali, nu trași prin OBD. Și sunt câțiva specialiști care verifică și se asigură ca n-au trecut alți “experți” pe acolo înaintea lor.
După ce s-au asigurat că numărul kilometrilor este cel real, o mână de tehnicieni acreditați verifică amănunțit 200 de puncte de inspecție. Dacă ceva nu-i în regulă, piesele sunt înlocuite doar cu piese orginale de schimb. La ei nu merge cu “știu eu băiat în târg”.
Apoi, toate mașinile mai vechi de doi ani (de la data primei înmatriculări) au o garanție completă de 24 de luni valabilă la nivel european. Practic, aproape la fel de mult ca în cazul unei mașini noi. Doi ani în care ești acoperit, indiferent de defectele ascunse sau nu pe care mașina le-ar putea avea
Dacă n-ai timp să-ți vinzi mașina din garaj, poți apela tot la personalul din centrele de vânzări și service. Îți face el o evaluare ca la carte a mașinii tale, astfel încât s-o poți lăsa ca avans pentru achiziționarea unui vehicul rulat Mercedes-Benz Certified.
Nu poți cumpăra o mașină (indiferent dacă e nouă sau rulată) fără să faci întâi un test drive. Poate nu-ți place cum stai pe scaun sau nu ești convins că suspensia aia dumnezeiască despre care vorbesc toți se potrivește stilului tău de viață. Oamenii care se ocupă de flotă spun că poți testa vreme de 24 de ore orice model din ofertă.
Și pentru că tehnologia e cuvântul care definește perioada în care trăim, n-ar fi rău ca mașina pe care o cumperi să fie cumva conectată la telefonul pe care nu-l lași din mână aproape niciodată. Mercedes Me, aplicația mobilă prin care poți controla și verifica o parte dintre funcțiile mașinii va fi disponibilă timp de 12 luni pe orice vehicul aflat în programul Mercedes-Benz Certified. Îl testezi un an și vezi tu mai târziu dacă-ți prelungești sau nu abonamentul.
Ar mai fi de adăugat și faptul că poți schimba autoturisumul rulat achiziționat în 10 zile de la livrare. Că poate te răzgândești sau nu-i toată familia mulțumită de noua ta mașină.
În primele 6 luni sau 10.000 de kilometri n-ai grija reviziilor, iar atunci când mergi în service pentru verificările de rutină, primești o mașină în schimbul celei lăsate. Ca parte a programului, fiecare mașină va beneficia de servicii de mobilitate, iar tu poți opta și pentru un contract de service oferit de distribuitorii autorizați.
Lista completă de mașini disponibile prin programul Mercedes-Benz Certified poate fi consultată aici.
(P) Articol oferit în parteneriat cu Mercedes-Benz România.