Le Corbusier a numit-o „una dintre cele mai impresionante spectacole pe care le-a oferit vreodată industria”. A fost dată în folosință în mai 1923, după un proces de construcție care a durat șapte ani.

A deservit o companie tânără, aflată în expansiune susținută la începutul anilor 1900, când automobilul începea să meargă de-a bușilea. Apoi a fost bombardată de forțele aeriene aliate, în Al Doilea Război Mondial, în 1940, 1941, 1943 și 1944. Cu efecte devastatoare. Dar a rămas în picioare, până azi, când deservește cultura și o parte din locuitorii orașului Torino.

Neoficial, e foarte posibil să o știi drept „fabrica aia cu circuit pe acoperiș”, deși au mai existat două astfel de clădiri în lume: Palacio Chrysler în Buenos Aires și fabrica Impéria din Nessonvaux, Belgia.

Oficial, se numește FIAT Lingotto.

Marele context

E foarte ușor de explicat de ce, în anii 1910, FIAT avea nevoie de o uzină de anvergura și capacitatea celei care avea să fie numită Lingotto, după regiunea în care a fost ridicată. Premisele sunt clare: de la fondarea din 11 iulie 1899, FIAT (Fabrica Italiana Automobili Torino) a urcat spre dominarea pieței din Italia ca o rachetă spre orbită, deși începuse cu o făbricuță în 1900, 35 de angajați și o capacitate de producție anuală de 24 de automobile. 

Șase ani mai târziu, cerințele crescuseră și FIAT putea construi și livra peste 1.000 de unități anual. Până în 1910, FIAT avea să producă, printre altele, camioane, motoare de avion și autobuze, dar și să-și exporte produsele în Statele Unite și Australia.

Pentru ambițiile unor personalități precum Giovanni Agnelli, unul din cei nouă fondatori FIAT, era nevoie de pasul următor, prin care compania să treacă la producția în masă standardizată, în contextul în care forța de muncă și procesul de producție se realizau în condiții de semi-artizanat. 

În ultimul secol, Torino s-a dezvoltat cel mai mult pe direcția nord-sud, influențat de prezența fluviului Pad, dar și de existența unei rețele feroviare care taie orașul de sus în jos, ca o coloană vertebrală, deservind diverse clădiri și instituții. Inclusiv fabrica Lingotto, situată pe Via Nizza, bulevard care merge pe axa nord-sud, încadrat de așa-numita Passante Ferroviario di Torino (stânga), linie feroviară care traversează orașul Torino pe sub pământ și Pad (dreapta).

În perioada în care a fost construită fabrica, zona se afla la periferia extremă a orașului Torino și era formată din ferme și casele aferente, dar pe măsură ce urbea a crescut, a fost integrată în ceea ce devenea o aglomerare tot mai densă, cu din ce în ce mai mulți locuitori.

Tot complexul Lingotto, cu fabrica în sine și construcțiile auxiliare (inclusiv o clădire de birouri), acoperă o suprafață de aproximativ 180.000 de metri pătrați. Fabrica are importanța ei în istoria arhitecturii. Pe de o parte, pentru partea de compoziție și proporții. Pe de altă parte, pentru organizarea structurală care îi permitea să deservească un producător de automobile aflat în maximă înflorire.

Arhitectul

Fabrica FIAT Lingotto a fost proiectată între 1915 și 1916 de inginerul Giacomo Matté-Trucco. Despre Matté-Trucco internetul nu spune mare lucru, dar printre informațiile disponibile, aflăm data nașterii: 30 ianuarie 1869 în Trévy, Franța. 

La Torino s-a stabilit ulterior și tot aici a încetat din viață, în 1934. Ca o anecdotă mai mult sau mai puțin macabră, Giacomo Matté-Trucco este îngropat împreună cu familia, într-un mormânt pe care chiar el l-a gândit.

Arhitect naval și inginer la bază, Giacomo Matté-Trucco a devenit faimos prin singura sa creație de anvergură, proiectul fabricii Lingotto. În perioada de formare profesională – imediat după terminarea studiilor superioare, acesta a proiectat motoare diesel. Ba chiar a trecut și pe la FIAT, în divizia navală, iar mai apoi și-a deschis propriu birou de arhitectură, în 1912.

În afară de Lingotto, Matté-Trucco mai are în portofoliu, conform unor surse dificil de verificat, vila lui Giovanni Agnelli din Levanto, domul Teatrului Regio din Torino, două baraje (pe râurile Tanaro și Strona) și câteva ateliere în Florența, Pavia, Roma și Verona.

Stabilimento FIAT Lingotto

Planurile originale ale fabricii prevedeau o dezvoltare pe verticală, care urma să permită gruparea, într-o singură clădire, a producției principale de automobile, dar și a proceselor care o susțin. O parte din inspirație a venit de la o fabrică Ford din Marea Britanie: Highland Park.

Odată recepționate în Lingotto, materia primă și piesele individuale începeau, la parterul fabricii, drumul spre ceea ce avea să devină un automobil. Apoi, direcția liniei de asamblare era doar în sus, pe cele cinci etaje.

Fiecare etaj se ocupa de un anumit proces mai mic: producția de motoare, la alt etaj acestea erau montate sub capotă, la alt etaj era montat și calibrat sistemul de suspensie și procesele tot urcau, spre acoperiș, unde șerpuia bijuteria fabricii – un circuit de testare.

Deși fabrica a fost inaugurată și dată în folosință, cum spuneam, în 1923, au mai durat doi ani până să poată fi exploatată la capacitate maximă – după instalarea rampelor elicoidale care conectau etajele și pista de pe acoperiș.

Cu totul, uzina a avut activitate 60 de ani. S-au produs aici 80 de modele de automobile, 35 de tipuri de motoare care au deservit industria aviatică, vehicule comerciale (dube, furgonete) și varii componente auto. Fiindcă FIAT a avut grijă să re-echipeze fabrica și să o adapteze constant la noile cerințe și evoluții tehnologice.

Dacă luăm în calcul doar clădirea fabricii, următoarele detalii sunt de reținut: 507 metri lungime, 80 de metri lățime, structură din fier și ciment, 27 de metri înălțime și cum spuneam, cinci etaje. Și mai interesant: fabrica Lingotto este primul exemplu de proiect modular din beton armat în care se repetă doar trei elemente, pentru ca structura să poată fi extinsă ori de câte ori e nevoie. 

Laturile lungi sunt de fapt două corpuri longitudinale paralele, unite de cinci elemente transversale care delimitează patru incinte. Fiecare element transversal are două scări, cu pasaje care conectează zonele de subsol și zone cu plafon înalt, unde pot fi montate diverse sisteme tehnice – inclusiv transportatoare pentru caroserii, montate pe tavan.

Circuitul de pe acoperiș, unic în lumea arhitecturii (industriale), vine ca o coroană peste întreaga clădire. Lungime: peste 1.000 de metri, cu până la 24 de metri lățime în porțiunile drepte și înălțată transversal în zona centrală cu 40 de centimetri, pentru un mai bun drenaj al apei după ploi și furtuni. În viraje, circuitul are profilul unei parabole, iar în jurul pistei a fost ridicat un parapet cu înălțimea de 1,5 metri. 

Viteza maximă pentru care au fost proiectate cele două viraje este de 90 km/h. De fapt, de aici trebuie reținut că circuitul de pe acoperișul fabricii Lingotto nu era unul de viteză, pentru teste de performanță, ci doar o încununare firească și oarecum simbolică a procesului de asamblare, de producție a unui automobil. Până la 50 de mașini puteau fi testate simultan pe pista circuitului.

În total, fabrica a înghițit 23.000 de tone de ciment și cam 4.000 de tone de fier. La interior există 6.000 de piloni de susținere distribuiți uniform pe o suprafață de 150.000 de metri pătrați. Fiecare etaj din cele două laturi lungi formează o suprafață de 507 pe 24 de metri, soluție care, ajutată de zonele vitrate generoase, permite pătrunderea unei mari cantități de lumină naturală și în același timp oferă un mediu aerisit și bine ventilat. 

La ultimul etaj al fiecărui corp lung, stâlpii centrali au fost eliminați, pentru ca spațiul complet liber din mijloc (12.000 de metri pătrați) să poată fi folosit/compartimentat în funcție de specificul producției și nevoile de depozitare a materialelor.

Pentru a preîntâmpina efectul de dilatare în zilele foarte călduroase, din 60 în 60 de metri, clădirea este secționată pe întreaga înălțime (inclusiv parapetul pistei de pe acoperiș), astfel încât să existe un spațiu liber de 5 centimetri umplut cu materiale elastice și acoperit cu protecții detașabile.

Deși sunt mai puțin vizibile decât circuitul de pe acoperiș, rampele de acces elicoidale care leagă etajele între ele și mai apoi se varsă pe pista de teste reprezintă unele dintre cele mai reprezentative concepte din arhitectura industrială a anilor 1920.

Încet, încet, fabrica Lingotto și-a pierdut din utilitate pentru FIAT. Treptat, multe din echipamente au fost transferate spre alte uzine, în funcție de cum au fluctuat nevoile de producție de-a lungul timpului. Implicit, acele fabrici s-au dezvoltat mai mult – în special cea din Mirafiori, activă și astăzi, în vreme ce Lingotto o lua pe calea dezafectării. Ultimul model produs de fabrică a fost o Lancia Delta, în 1982.

Și totuși, mai-marii FIAT decid împotriva demolării. O perioadă, a fost căutată o întrebuințare alternativă pentru fabrică, mai ales imediat după înființarea mai-modernului complex Mirafiori. N-a fost să fie.

Salvarea a venit în anii ’80, când orașul Torino a trecut printr-o fază de modernizare urbană. Atunci s-a decis că fabrica poate primi o nouă viață, integrată în mediul cultural și social al regiunii.

Azi, chiar când citiți aceste rânduri, vechea fabrică Lingotto e o zonă cu birouri, magazine, hoteluri, centre culturale și galerii de artă, în vreme ce aripa estică găzduiește facultatea de Inginerie Mecanică și Autovehicule din cadrul Universității Politehnice din Torino.

Foto principală: Dreamstime