A fost multă vâlvă (cred că azi oamenii cool îi zic hype) în urmă cu ceva vreme pe subiectul celui de-al 20-lea Art Car de la BMW.

Impresia generală a fost că dacă exiști pe internet, ai cont pe cel puțin o rețea de social media și te interesează cât de cât mașinile sau marca BMW, ți-a ajuns pe feed, la un moment dat, un BMW M Hybrid V8, o mașină de curse pur-sânge, înfoliat în arta Juliei Mehretu.

Bolidul – pentru că dacă există mașini pe care să le numească bolid televiziunile bolunde, asta e una dintre ele – a alergat deja în Cursa de 24 de ore de la Le Mans (pe lângă alte competiții internaționale). Dar nu despre asta m-am urnit să vorbesc.

Prologul

BMW e, probabil, producătorul auto cu cel mai dezvoltat simț artistic, o afinitate care merge dincolo de seria Art Car, pornită în 1976 la inițiativa lui Hervé Poulain, un domn care printre altele știa cum să aleagă trasa cea mai bună pe un circuit de curse la fel de bine cum știa să facă bani din licitațiile pe care le dirija.

Poulain l-a rugat pe artistul american Alexander Calder (un prieten apropiat, de altfel) să picteze un BMW de competiție, Calder a zis da și așa s-a născut primul Art Car BMW, un 3.0 CSL. Poulain l-a și pilotat la Le Mans, deși n-a terminat cursa din cauza unor probleme tehnice.

Experimentul a fost foarte bine primit – inclusiv prin numărul celor cărora le-a atins retina, într-o eră fără internet, postări boostate, algoritm prietenos cu videoclipurile de 10-60 de secunde și așa mai departe. Suficient cât pentru o continuare.

Dacă acest prim Art Car decorat de Calder a fost o tatonare, al doilea Art Car BMW, venit în 1976, la nici un an distanță, avea să transforme seria în consecvență.

Baza pentru lucrarea de artă era aceeași – tot un 3.0 CSL. Artistul, în schimb, era altul: Frank Stella.

What you see is what you see

Frank Stella s-a stins din viață nu cu mult timp în urmă, în 4 mai 2024, la vârsta de 87 de ani. De unde și ideea acestui articol.

Stella este cel care a tranziționat arta americană de la expresionismul abstract spre minimalism și este unul dintre cei mai proeminenți pictori americani din era postbelică.

S-a născut în 1936 în Malden, un mic orășel din Massachusetts, într-o familie de imigranți sicilieni. Primul contact cu o pensulă l-a avut pictând garduri, case și bărci, acolo unde era trimis de tatăl său, un fan avid al ideei de lucru manual. De fapt, vopsitul de case avea să-l întrețină pe Stella și mai târziu în viață, când, stabilit în New York, aplică meseria învățată de mic pentru a-și plăti chiria.

De-a lungul carierei, lucrările sale au evoluat constant: dacă în anii ’50-’60 se putea vorbi de un stil minimalist controlat, cu forme geometrice clare și simetrie, anii ’70-’80 au venit cu explozii de culoare și picturi dincolo de spectrul 2D, veritabile sculpturi pe pânză. O parte din arta lui Frank Stella poate fi admirată aici și aici.

Poate cele mai celebre lucrări ale sale sunt cele din Black Series I, picturi monocromatice cunoscute și drept Black Paintings, finalizate între 1958 și 1960, pe care le descrie cu o frază care avea să devină celebră în breaslă (am păstrat-o în forma originală, în limba engleză, de dragul păstrării conotațiilor dorite de autor):

All I want anyone to get out of my [works] and all I ever get out of them is the fact that you can see the whole idea without any confusion. What you see is what you see.

Frank Stella, 1964

Ce se știe mai puțin despre Stella e că iubea cursele de cai. A crescut cai de curse decenii la rândul, în ferma sa din Dutchess County, New York. Pe unii i-a și mânat spre victorii în competiții dedicate. 

Poate că era normal ca dragostea pentru mașini, în special mașini de curse și motorsport, să se aprindă la un moment dat, cu ajutorul potrivit. Din acest punct de vedere, nu exista sincronizare mai bună între colaborarea dintre Stella și BMW pentru un Art Car.

Fun fact: Ca idee, Frank Stella nu avea permis de conducere în momentul în care a acceptat proiectul Art Car #2.

Intersecția

La începutul anilor ’70, făcea ochi BMW Motorsport GmbH, divizie pe care azi o știm sub numele M GmbH. Anul înființării era 1972, mai exact.

De bunul mers al lucrurilor se ocupa Jochen Neerpasch, personaj cu experiență uriașă ca fost pilot Porsche și manager al diviziei de curse din cadrul Ford Europa, de unde a fost braconat de Bob Lutz (pe atunci membru în Comitetul Executiv BMW AG). Primul proiect al noului braț bavarez sub conducerea lui Neerpasch s-a numit BMW 3.0 CSL.

Mai precis, 3.0 CSL era bazat pe 3.0 CS/CSi. Au fost construite 1.265 de exemplare, care au permis omologarea și intrarea în Campionatul European de Turisme. Pe unul dintre ele l-a pictat Alexander Calder, așa cum povesteam mai sus.

La rândul lor, 3.0 CS și CSi evoluaseră din 2800 CS, primul model din gama E9, derivată din Neue Klasse. Dar ce ne interesează în mod special e succesul enorm pe care 3.0 CSL l-a cunoscut pe circuit.

Amintesc doar de victoriile consecutive în Campionatul European de Turisme (1973-1979), plus cele din cursele de anduranță: Nürburgring 1973, Spa 1973 și 1976, Daytona 1976. Și de câteva nume care s-au remarcat la volan: Nikki Lauda, Hans-Peter Joisten, Hans-Joachim Stuck, Brian Redman sau Peter Gregg.

La fel ca arta lui Frank Stella, BMW 3.0 CSL a evoluat de-a lungul timpului. Pe final de carieră, motorul de 3 litri cu 6 cilindri în linie și 4 supape pe cilindru ajunsese să producă 800 de cai-putere cu ajutorul supraalimentării – trăsnaia îi aparține inginerului Paul Rosche. A existat și o versiune bi-turbo de 3,2 litri, dar și una cu ABS.

Și totuși, cum s-au intersectat Stella, un pictor american, și BMW 3.0 CSL, o mașină de curse germană?

Ei bine, Hervé Poulain a avut din nou un cuvânt de spus în desemnarea artistului care urma să transforme mașina. Așa cum recunoaște la un moment dat într-un interviu, Poulain l-a ales pe Stella fiindcă arta sa era diametral opusă celei create de Calder. Și, totuși, recomandarea lui Poulain nu era de ajuns.

Din fericire, Stella era prieten foarte bun cu pilotul american Sam Posey (cu prezențe la Le Mans, Sebring și în Formula 1). De fapt, chiar Posey l-a încurajat pe Stella să accepte propunerea celor de la BMW, cu un argument simplu, dar plin de entuziasm (și eficient, într-un final): “ține minte că mașina va concura pe circuit!”.

Acesta este și motivul pentru care Stella a optat pentru un design alb-negru: mașina desenată de el avea să iasă în evidență printre toate celelalte, purtătoare de caroserii viu colorate.

Am tăiat și am lipit bucăți de hârtie milimetrică, părea că va funcționa, deși nu eram complet convins. Ideea mea era cea a unei schițe tehnice transpusă pe caroserie. 

Frank Stella

Mașina a fost prezentată în 1976, apoi a luat startul la Le Mans în același an, unde a fost condusă de Brian Redman, Peter Gregg (Gregg avea să lege o prietenie strânsă cu Frank Stella) și Hervé Poulain. Poulain a făcut parte din echipă, fiindcă a pus o condiție pentru a se ocupa de proiect: să piloteze mașina la Le Mans. În a cincea oră de cursă, o scurgere de ulei a făcut ca cei trei să abandoneze.

Există și o anecdotă aici, care spune că BMW Motorsport, prin Redman și Gregg, și-a forțat norocul și a tras la maxim de abilitățile mașinii, tocmai pentru ca aceasta să întâmpine probleme tehnice și să nu termine cursa. Motivul? Cei 750 de cai-putere dați pe mâna lui Poulain, mult mai neexperimentat decât Redman și Gregg, ar fi putut genera un accident foarte periculos, potențial fatal.

Frank Stella avea să-și mai lase amprenta pe un Art Car neoficial, în 1979. Spun neoficial pentru că pânza artistului a fost un BMW M1 Procar deținut de bunul său prieten, Peter Gregg. În 2011, mașina a fost cumpărată la Pebble Beach de un colecționar din Long Island – Jonathan Sobel, proprietarul dealership-ului BMW of Southampton, pentru ca în prezent să ajungă în posesia lui Peter Gleeson.

Pe Stella avea să-l atingă atât de tare microbul numit motorsport încât între 1982 și 1984 a pictat colecția Circuit Series – 16 tablouri inspirate din circuitele de curse pe care le vizitase până atunci, inclusiv Imola, Estoril și Talladega.