30 de ani. Pare aproape incredibil că ce a început ca o întâlnire între prieteni cu sânge albastru pe domeniul unui aristocrat britanic, în 1993, a devenit astăzi unul dintre cele mai importante evenimente auto din lume: Goodwood Festival of Speed (FoS). O reuniune pentru automobile de toate tipurile și formele, de la cele mai noi până la clasice aduse din muzee și colecții private, pornite și conduse cu aplomb pe dealul din curtea domeniului Goodwood, casa Ducelui de Richmond și Gordon, cunoscut anterior ca Lordul March.
Urcarea pe dealul din curtea domeniului este atracția principală a evenimentului, mașinile și motocicletele prezente fiind organizate în grupe specifice (batch–uri) care se repetă de-a lungul celor patru zile de Festival. Tradițional, evenimentul are loc în luna iulie, de obicei în al doilea weekend al lunii de vară, iar în Marea Britanie asta înseamnă că ploaia face parte din peisaj. În 2023, am avut parte și de o premieră neplăcută: pentru prima dată în 30 de ani, organizatorii au anulat o zi din Festival în urma avertizărilor meteo pentru vânt extrem de puternic. Astfel, ziua de sâmbătă a fost anulată, Festivalul fiind reluat duminică.
Istoria
Știm cu toții că Marea Britanie are o cultură auto extrem de bine dezvoltată. Loc de naștere pentru numeroase mărci auto încă de la începutul secolului trecut, tradiție pentru sportul cu motor, pasiune pentru automobile clasice, numeroase muzee dedicate automobilului – Regatul Britanic are tot ce își poate dori un petrolhead.
Festival of Speed a fost organizat pentru prima dată acum 30 de ani, în 1993, dar originile acestui eveniment sunt mult mai vechi. Indirect, acesta se trage dintr-o cursă organizată pe domeniul Goodwood de Lordul Freddie March, al 9-lea duce de Richmond, în 1936. Cursa era o întrecere de viteză în coastă (hillclimb) și era dedicată unui club de posesori de automobile Lancia. Freddie March este bunicul actualului Duce de Richmond, Charles Gordon-Lennox, organizatorului evenimentului FoS modern.
La 12 ani distanță, în 1948, după Război, pe domeniul familiei se inaugurează Goodwood Motor Circuit, o pistă dedicată sportului cu motor amenajată pe locul unui fost aerodrom militar utilizat în timpul războiului. Circuitul are o lungime de 3,6 kilometri și a fost locul unde a avut loc prima cursă auto postbelică (plus etape de Formula 1 în anii ’50). Goodwood Motor Circuit a fost activ la cel mai înalt nivel până în 1966, când a fost închis, dar pista a continuat să fie folosită ca loc de testare.
RAF Westhampnett
Originile circuitului de la Goodwood provin de la un fost aerodrom militar. RAF Westhampnett, numit după satul care se învecinează cu Goodwood, a servit ca bază pentru Battle of Britain în timpul războiului. Aerodromul a fost creat pe un teren care făcea parte din domeniul Goodwood Estate – reședința ducilor de Richmond timp de peste 300 de ani – și a fost donat de cel de-al 9-lea duce pentru a ajuta la efortul de război.
Redeschis în 1998, circuitul de la Goodwood este astăzi locul de desfășurare pentru celălalt eveniment important: Goodwood Revival.
Pasionat de automobile, Charles Gordon-Lennox, actualul Duce de Richmond, fost Lord March, a început să fie frământat de ideea de a aduce sportul cu motor înapoi la Goodwood încă de la începutul anilor 90.
Întotdeauna am avut in minte un plan să mă întorc acasă, la Goodwood, pentru a lucra alături de tatăl meu. După ce am înființat o afacere de succes în domeniul fotografiei publicitare în Londra, visul meu era să readuc cursele de mașini, să reînvie circuitul pe care bunicul meu îl crease în 1948.
Ducele de Richmond.
“Așadar, la începutul anilor 1990, în timp ce mă ocupam de afacerile proprietății, am început să mă gândesc la modul în care am putea realiza revenirea mașinilor de curse. Mi-am dat seama rapid că redeschiderea circuitului va fi un proces lung și complex, o provocare mult mai mare decât mi-am imaginat.
O întâlnire întâmplătoare cu Ian Bax de la British Automobile Club (BARC) a declanșat un plan alternativ. El îmi vorbise despre organizarea unui hillclimb contemporan, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la un eveniment pentru mașini și motociclete istorice în parc. Dacă am putea organiza un eveniment competitiv folosind drumurile din parc, am descoperi cât de mult mai înseamnă Goodwood pentru entuziaști și am dovedi că putem readuce cu succes și în siguranță motorsportul la Goodwood. Aveam acum un plan, dar aveam nevoie de ajutorul și sfatul unor experți.
La fel ca bunicul meu înaintea mea, acceptasem recent să fiu președintele BARC, clubul care a organizat cursele de pe circuit între 1948 și 1966, așa că era un loc evident de unde să începem. De asemenea, am luat legătura cu câțiva proprietari și piloți pe care îi cunoșteam pentru a afla dacă sunt interesați să aducă mașini și motociclete la un eveniment care încă nu a fost numit.
În octombrie 1992, am luat decizia de a organiza evenimentul pe care am decis să-l numim “Festival of Speed” (un moment de inspirație din partea ofițerului nostru de presă Rob Widdows) în luna iunie a anului următor. Aveam acum doar opt luni la dispoziție pentru a găsi mașinile, motocicletele, piloții și motocicliștii și, ceea ce este important, pentru a găsi o sponsorizare.
Am vrut să atrag sprijinul a două nume cu adevărat mari ca patroni ai festivalului. Sir Stirling Moss și John Surtees au fost primele mele alegeri. Acești doi “giganți” ai sportului au acceptat cu plăcere să se implice, iar mai târziu li s-a alăturat Damon Hill ca al treilea patron.”, povestește chiar Ducele de Richmond.
FoS astăzi
Festival of Speed a devenit astăzi un eveniment ce nu poate fi ratat de nicio marcă importantă din lumea auto. Aici au loc lansări de modelele noi, FoS înlocuind in ultimii ani tradiționalele saloane auto. Asta pentru că fluxul de pasionați din întreaga lume e unul mare.
Acest lucru se poate vedea cel mai bine în trenul care leagă Londra de Chichester, joi dimineață la prima oră. Este plin de americani, japonezi, spanioli, italieni și alte naționalități. Evenimentul din Sussex a devenit un fenomen atât de mare, încât atrage vizitatori de pe tot globul.
Sunt fascinat de Festival of Speed de mai bine de 10 ani, de când am început să urmăresc transmisiile live pe YouTube din zilele evenimentul. Am visat că poate voi vizita cândva acest Woodstock al automobilelor și motocicletelor și dorința mi s-a împlinit în 2015. Atunci, am participat la un test internațional cu Ford Galaxy, cartierul general al evenimentului de presă fiind un castel din apropierea domeniului Goodwood. Pe atunci, Ford avea legături strânse cu pilotul Ken Block, acesta fiind un invitat permanent al Ducelui de Richmond la Festival of Speed. Ei bine, la acel test, Ken Block fusese cazat alături de noi (jurnaliștii participanți).
După ce s-a încheiat sesiunea de condus, am avut ocazia să petrec 4 ore în pavilionul Ford, amplasat chiar în primul viraj al urcării de la Goodwood. Am rămas cu gura căscată, la propriu, de ce am văzut în cele câteva ore înainte de a fi urcat, aproape cu forța, într-o mașină pentru a merge la aeroport. Mi-am spus atunci că trebuie neapărat să revin.
Și am revenit, în 2018, pe cont propriu. M-am acreditat ca jurnalist al publicației auto la care lucram atunci și m-am bazat pe prietenii mei din Marea Britanie pentru cazare. Planurile pe care le-am făcut atunci includeau doar ziua de sâmbătă și aveam să constat, pe propria piele, că acest lucru a fost o greșeală. Evenimentul e mult prea mare și întins pentru a acoperi totul într-o singură zi. Cu picioarele umflate și mulți kilometri parcurși la finalul zilei, mi-am dat seama că poți acoperi cum trebuie acest eveniment doar dacă participi pentru tot weekendul.
Bineînțeles, biletele trebuie achiziționate din vreme, deoarece se epuizează rapid. Spre exemplu, pentru 2024, prețul unui bilet de acces general pentru toate cele patru zile este de 207 lire. Biletul include accesul și loc de parcare, dar nu oferă acces în tribune. Pentru acestea trebuie achiziționat un bilet separat (385 lire pachet de acces pentru patru zile cu acces în tribune). Prețurile pe zile pentru Festival of Speed 2024 sunt: joi 59 lire, vineri 72 lire, sâmbătă 96 lire, duminică 80 lire.
Întors acasă, am început să plănuiesc din nou revenirea. Și am avut nevoie de 5 ani pentru a reuși să mă întorc la Goodwood, o pandemie încurcându-mi planurile.
Cât te costă o zi la Festival
Am rezervat cazare în Portsmouth, cel mai mare oraș de lângă eveniment, încă din primele zile ale anului 2023, iar prețul tot a fost ridicat: peste 100 lire pe noapte. Locurile de cazare se epuizează rapid, încă din primele ore după ce sunt anunțate datele evenimentului, deci e bine să vă faceți planuri din vreme. Cel mai bun loc de cazare este orășelul Chichester, de aici având transport către Festival of Speed, dar trebuie să te miști foarte repede să rezervi ceva, sau să ai buzunare adânci. Dacă dispui de un automobil, poți căuta cazare și în alte sate din zonă. Organizatorii oferă și zone de campare pentru corturi și rulote pentru care trebuie achiziționat un bilet special ce costă între 215 și 368 lire.
Cum ziceam și mai sus, anul acesta am preferat orașul Portsmouth, pentru că este bine conectat cu Londra pe calea ferată (drumul cu trenul durează o oră și jumătate). De asemenea, din oricare dintre cele trei gări ale orașului Portsmouth poți ajunge rapid cu trenul în Chichester, în mai puțin de 30 minute. Iar de la gara din Chichester există o linie de autobuz specială, 902, care te duce la Festival of Speed.
Ai nevoie de un bilet de 9 lire (tur-retur), sau 6 lire (doar dus) pe care îl poți cumpăra cu cardul chiar înainte să te sui în autobuzul double decker. Organizatorii oferă și abonamente pentru transferul cu autobuzul pentru trei sau patru zile de festival. Prețul este de 23 de lire, respectiv 28 lire.
După aproximativ 40 minute de târât bară la bară pe drumurile înguste din jurul domeniului Goodwood am ajuns la poarta numărul 1. Urmează o coadă scurtă pentru colectarea brățării sau a biletului fizic și apoi poți accesa evenimentul după un control de securitate. Deja aerul vibrează cu sunetul motoarelor care sunt turate pentru urcarea pe deal, vântul înfoaie steagurile arborate, miroase a benzină amestecată cu bacon prăjit și tot ce îmi doresc e o cafea mare. Sunt trezit de la 6 dimineața și am mers cu două trenuri și un autobuz să ajung aici.
Paranteză. Prețurile la mâncare și băutură nu sunt deloc mici în cadrul Festivalului. Dar, avem și soluții de bun simț. De exemplu, dacă îți aduci propria sticlă, ai de unde să o umpli cu apă fără niciun cost. Pe toată zona evenimentului au fost amplasate țâșnitoare și robineți cu apă potabilă rece. O cafea costă 3,5 lire, cam la fel ca în orice Starbucks sau Pret-a-Manger, iar o Coca-Cola are un preț similar. O bere la pahar (pint) costă între 6 și 7,5 lire, în funcție de marcă, iar un pahar de șampanie Veuve Cliquot este 20 lire.
Pentru micul dejun, porțile se deschid la 7 AM, de joi până duminică. Un sendviș cu bacon și ou este 7-8 lire, un sausage roll este 8 lire, iar pentru un fel principal la prânz trebuie să scoți din buzunar 10-15 lire, indiferent dacă alegi un fish&chips, un burger, gyros, pizza sau un hot dog.
Acum că am și mâncat, să mergem mai departe. De la poarta numărul 1, încerc să merg spre sculptura centrală pe care o văd în zare. Dar privirea îmi e atrasă de tot felul de lucruri. Trec cu greu prin zona Future Lab, unde sunt expuse tot felul de automobile electrice noi, inclusiv modele MG sau Ora pe care nu le vedem de obicei în Europa. Apoi, intru în zona constructorilor, fiecare având câte o structură impresionant clădită. Hyundai are o clădire cu etaj, Ineos și-a amenajat un stand din containere de transport, și toți expun cele mai noi modele. Mă opresc la standul Polestar, apoi la Ford și ajung într-un final la pista străjuită de baloți de paie. Câțiva oameni roiesc în jurul unui Hyundai Ioniq 5 N pe jumătate camuflat, dar imediat ajung să-mi rup gâtul privind cerul. A început evoluția Red Arrows (formația de acrobație aeriană Royal Air Force). Trec prin zona de paddock, unde monoposturi pe care le-am văzut doar la televizor sunt pregătite pentru a rula și ajung, într-un final, lângă centrul media care este amplasat fix lângă parcarea de supercaruri. Mai pierd o jumătate de oră căsând ochii la mașinile parcate aici și reușesc într-un final să intru în centrul media pentru înregistrare.
Timp de două zile am încercat să văd cât mai multe dintre incredibilele automobile aduse la Goodwood direct din muzeele celor mai importante mărci sau din colecții private. Doar aici poți vedea toate mașinile de la Le Mans, monoposturi celebre, pilotate cândva de Ayrton Senna sau Jackie Stewart, te poți lovi în mers de Mike Brewer sau de Jenson Button. Tot aici poți vedea de aproape un Ferrari 250 GTO de 30 milioane de euro, alături de modele obscure din istoria auto. Mașini de drift, modele Nascar, Dakar, prototipuri, monoposturi, concepte. Toate sunt prezente la Goodwood. Și nu sunt expuse după un cordon, sunt pornite și conduse în fiecare zi de eveniment.
Nu mai puțin de șase automobile din cursa de de anduranță de 24 de ore de la Le Mans au fost prezente la Goodwood. Și nu au stat bibelou, ci au urcat pe dealul Lordului în fiecare dintre cele trei zile de eveniment. Acestea au fost: Peugeot 9×8 Hypercar, Jota Porsche 963, Ferrari 499P (chiar exemplarul care a câștigat ediția 2023 a cursei din Franța), Scuderia Glickenhaus 007, Toyota GR010 și Porsche 963 de uzină. Plus noul Lamborghini Squadra Curse SC63, care a fost prezentat oficial la Festival of Speed și care va debuta anul viitor în cursele de anduranță. Alături de prototipuri, la Goodwood a venit și spectaculosul Chevrolet Camaro Next Gen NASCAR al echipei Hendrick Motorsports care a concurat la Le Mans în cadrul programului Garage 56.
Aproape că mi-au dat lacrimile lângă Audi-ul Hoonitron pe care ar fi trebuit să-l piloteze Ken Block și mi s-au înmuiat genunchii lângă exemplarul Audi R8 TDI care câștiga în cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2000, anul în care am fost și eu acolo. Și lângă prototipul clasic era chiar Tom Kristensen, mister Le Mans, discutând relaxat cu vizitatorii.
Tot la Goodwood poți să te pierzi în cele mai exotice automobile expuse: McLaren Solus GT (supercarul super exclusivist cu un singur loc și fără portiere), Czinger 21C, Koenigsegg Gemera, McMurtry Spéirling (supercarul electric de buzunar cu efect de sol generat de turbine), BMW H2R (un concept alimentat cu hidrogen din 2004 care a stabilit un record de viteză), Cadillac Series 61 ”Le Monstre” din anii 50, Badelia DB2 sau un Land Rover 80 Series 1 din 1953 construit pentru forțele speciale britanice SAS.
Porsche a ținut capul de afiș în fiecare zi cu o lungă listă de automobile istorice venite direct din muzeul mărcii germane din Stuttgart, dar și cu o gama completă de modele noi. Un moment special a fost ținut în fiecare zi, chiar în fața Goodwood House, unde toate modelele mărcii s-au strâns lângă sculptura dedicată aniversării celor 75 de ani de la înființarea mărcii Porsche.
Evenimentul din 2023 a fost scena și unei lungi liste de premiere. Caterham și-a prezentat conceptul Project V, iar Lamborghini, așa cum am zis mai sus, a adus prototipul SC63 cu care va concura anul viitor la Le Mans. Aston Martin Valour și MG Cyberster au atras toate privirile, iar Ferrari a expus modelul unicat KC23, un exemplar special creat pentru un client al mărcii. Singer nu a lipsit de la Goodwood, aducând spectaculosul DLS-T.
Festival of Speed e unic. Iar asta se datorează mixului pe care îl primești și cu care faci cunoștință imediat ce ai intrat pe gazonul tuns englezește al moșiei din Goodwood: clasicele la un loc cu mașinile moderne, electricele puse în același șir cu greii V8, V10 și V12, dar și mașinile de curse pregătite în garajele amplasate vizavi de modele de stradă care încă n-au trecut pragul showroomurilor.
Foto principală: Matt Alexander/PA Wire
Foto: PA Wire/FOS, Porsche, Dragoș Băltățeanu