Mai întâi a fost Miura, unul dintre cele mai îndrăgite modele sport de la finalul anilor ’60. N-a stat prea mult printre noi, Ferruccio Lamborghini fiind convins că trebuie să-i găsească un înlocuitor care să se ridice la statutul de icon și care să pună Lamborghini pe un piedestal greu de accesat.
N-a avut nume de taur, la fel ca majoritatea dintre predecesorii sau urmașii lui, însă a fost mașina-spectacol, vedeta care a stat prinsă în piuneze pe pereții dormitoarelor și una dintre cele mai apreciate surprize ale seriei de abțibilduri din gumele de mestecat Turbo.
Vorbesc, desigur, despre Countach. Un reper care a clătinat departamentele tehnice ale rivalilor și care a aprins adevărate pasiuni în rândul puștilor din întreaga lume.
Project LP112: începuturile
Miura nu a fost primul model sport cu motor montat central, însă trebuie considerat primul supercar de serie conceput pentru drumurile publice cu o astfel de configurație. Modul de amplasare al motorului a schimbat, pentru totdeauna, ideea în care producătorii au abordat segmentul. Iar odată cu noul proiect, Lamborghini și-a dorit să îndrepte erorile de proiectare făcute pe Miura.
Proiectul de la care a pornit dezvoltarea lui Countach s-a numit LP112, iar denumirea modelului de serie nu provine de la un taur, așa cum ne obișnuise producătorul italian. Marcello Gandini, omul aflat în spatele formelor lui Countach explică cum s-a ajuns la acest nume.
Când lucram la mașinile pentru saloanele auto, stăteam până noaptea târziu și eram foarte obosiți, motiv pentru care începeam să glumim. Printre noi se afla și un asistent care a fabricat încuietorile. Avea doi metri înălțime și niște mâini mari, iar el realiza toate lucrurile mărunte. Vorbea mai mult în dialectul folosit în Piemont, nici măcar nu vorbea italiana. Una dintre expresiile folosite des era „Countach!” care, la propriu, înseamnă ciumă, boală, dar care la figurat – așa cum este folosită cel mai des – exprimă amuzamentul sau admirația. Avea el obiceiul ăsta. Când lucram noaptea, ca să avem o dispoziție bună, am zis că l-am putea numi Countach, dar în glumă, fără nicio convingere. În apropiere se afla și Bob Wallace, cel care asambla părțile mecanice – întotdeauna făceam mașini de show care funcționează. Tot în glumă l-am întrebat pe Bob cum sună expresia pentru o ureche anglo-saxonă. A spus-o în felul lui, în mod ciudat. A mers. Am venit imediat cu numele și l-am lipit. Dar poate că adevărata sugestie a venit din partea unui coleg mai tânăr, care a sugerat să-l numim așa. În acest mod a fost inventat numele. Aceasta este singura poveste adevărată din spatele cuvântului.
Marcello Gandini
Spre deosebire de Miura, prototipul lui Countach a folosit o configurație cu motor amplasat central longitudinal și cu transmisia montată în față acestuia. În materie de design, Gandini a renunțat la abordarea rotunjită specifică anilor ’60 și a trecut la o configurație cu linii drepte și multe unghiuri ascuțite. Tot Gandini este cel care a decis să ofere portiere cu deschidere verticală, un artificiu care va rămâne peste ani semnătura modelelor cu motoare V12 din gama Lamborghini. Tot de aici va deriva și expresia Lambo doors, folosită pentru orice altă mașină cu portiere cu deschidere verticală, indiferent de marcă.
Prima apariție publică a noului model italian a avut loc în 1971 la Salonul Auto de la Geneva. S-a numit Countach LP 500 (Longitudinale Posteriore 5.0 litri) și fusese echipat cu o versiune de 4.971 de centimetri cubi a motorul V12.
Countach LP 500 a fost un hit de la bun început, dar încă nu era gata pentru a fi transformat într-un model de serie. Fusese doar un show car, o idee gândită pentru a testa reacția celor din jur. Pentru promovare, italienii au ales să expună Countach LP 500 și la evenimentele auto majore din Torino și Paris. Ulterior, Ferruccio a trasat o direcție clară: Countach trebuie să ajungă în producție.
De la LP 500 la LP 400
După primele teste realizate cu prototipul, motorul V12 de 5.0 litri a explodat. La propriu. Conceptul a fost salvat în mare parte, însă dezvoltarea motorului a fost abandonată. Propulsorul de 5.0 litri nu era încă îndeajuns de fiabil pentru a-și face intrarea în producția de serie, iar timpul necesar pentru cizelarea lui ar fi fost prea lung. În aceste condiții, italienii au revenit la formula consacrată: un V12 de 4.0 litri.
La fel ca în cazul lui Miura, răcirea motorului a reprezentat o problemă. În locul radiatoarelor montate orizontal, inginerii au mers pe o soluție cu radiatoare poziționate pe verticală, iar aerul era direcționat către compartiment prin două prize convenționale și două admisii cu formă derivată din industria aeronautică (poziționate în zona portierelor).
Spre deosebire de show car-ul din 1971, prototipul dezvoltat în următorii ani a folosit un sistem cu două ștergătoare de parbriz (cu dimensiuni diferite), o oglindă retrovizoare amplasată pe caroserie și un spoiler frontal ușor înălțat.
La Salonul Auto de la Geneva din 1973, Lamborghini a prezentat prototipul Countach LP 400. Exemplarul expus pe scena elvețiană fusese vopsit în roșu și era echipat cu un interior îmbrăcat în piele neagră. Prototipul nu avea ceasuri de bord, iar oglinda de pe caroserie fusese scoasă.
La scurt timp de la încheierea show-ului din Elveția, Bob Wallace a demarat ceea ce noi numim astăzi testele dinamice ale mașinii, realizate în diferite condiții de temperatură. Odată cu startul acestui proces, italienii au făcut alte ajustări: faurile au fost integrate la nivelul spoilerului, la fel și prizele de aer pentru răcirea sistemului de frânare de pe puntea față, iar prototipul a revenit la soluția cu un singur ștergător de parbriz.
În plus, mașina a fost vopsită în verde închis, iar mai apoi a fost expusă în Frankfurt, Paris și Londra. Spre deosebire de LP 500, LP 400 folosea o structură tubulară și panouri din aluminiu în locul celor din oțel. Acest prototip a stat la baza matriței din lemn pe care, ulterior, Lamborgini a folosit-o pentru realizarea panourilor de caroserie pentru exemplarele de serie.
Primul prototip LP 400 a fost vândut în Elveția, iar mai apoi a fost răscumpărat de Lamborghini. În acest moment, exemplarul este expus în muzeul Mudetec al companiei.
Versiunea de producție a lui Countach a fost prezentată la Geneva în 11 aprilie 1974. Vopsit în galben, modelul era echipat cu motorul V12 de 4.0 litri (3.929 de centimetri cubi) echipat cu 6 carburatoare dublu corp Weber 45 DCOE. 375 de cai putere la 8.000 rpm și o viteză de top apropiată de 300 km/h erau valorile care îl aruncau pe Countach direct în topul mașinilor sport ale vremii. Suspensia fusese derivată din cea folosită în motorsport, iar sistemul de frânare folosea etriere gândite tot pentru sportul cu motor.
Pentru a putea fi comercializat în Europa, Countach a trecut și printr-un test de siguranță. N-a primit stele, ca acum, însă a fost “împins” cu 48 km/h într-un perete de beton. Singurul lucru verificat după impact a fost distanța cu care s-a deplasat coloana de direcție: puțin peste un centimetru. Și chiar dacă partea frontală a fost distrusă, celula de siguranță care fusese dezvoltată pentru protejarea pasagerilor a rămas intactă. Practic, 5 stele pentru anul 1974.
Considerat unul dintre cele mai pure dovezi de design ale lui Gandini, Countach LP 400 a fost produs în 152 de unități până în 1977. Astăzi, colecționarii văd în prima versiune Countach cea mai valoroasă piesă de puzzle din cariera modelului italian.
Facelift S
În 1976, Paolo Stanzani, omul aflat în spatele structurii tubulare a primit o sarcină importantă: să pregătească două exemplare Countach cu aproape 400 CP care să folosească noile anvelope Pirelli P7.
Primul a fost livrat către un client italian, iar cel de-al doilea a mers către Walter Wolf, un nume sonor în motorsportul anilor ’70. Austriacul s-a aflat în spatele bugetelor lui Frank Williams, iar după despărțirea de tânărul inginer britanic, Wolf a continuat în Formula 1 formând echipa Walter Wolf Racing. De cealaltă parte, Frank a dat naștere echipei Williams Grand Prix Engineering Limited, pe care astăzi o găsim în Marele Circ sub numele de Williams Racing.
Walter Wolf deținea alta două exemplare Countach, ambele echipate cu un motor V12 de 5.0 litri dezvoltat special. După achiziționarea celui de-al treilea Countach, cel pregătit de Stanzani, Wolf a propus conducerii Lamborghini să adopte modificările planificate de el și să le ofere pe exemplarele de serie.
Italienii au preluat o parte dintre noutăți, iar așa s-a născut facelift-ul lui Countach. S-a numit LP 400 S și pe lângă noile anvelope Pirelli P7, mult mai late decât vechile pneuri folosite, supercar-ul fusese echipat cu aripi mult mai late, cu un spoiler frontal poziționat și mai aproape de sol și, în premieră, putea fi comandat opțional cu o aripă spate supradimensionată. Apariția eleronului i se datorează tot lui Wolf: Countach-ul acestuia folosea o astfel de aripă spate, iar clienții își doreau un element aerodinamic atât de spectaculos.
Pentru un plus de control, italienii au fost nevoiți să scadă puterea motorului (clienții au cerut acest lucru), iar pe parcursul carierei, LP 400 S a mai trecut printr-o serie de modificări. Spoilerul față poziționat atât de jos le-a dat bătăi de cap multor posesori, motiv pentru care italienii au ales să înalțe suspensia cu 3 centimetri. Jantele din magneziu au fost înlocuite rapid cu unele din aluminiu din cauza prețului mult prea mare. Până la ieșirea din producție, în 1982, LP 400 S a fost echipat și cu amortizoare noi semnate de Way Assauto.
Plafonul a fost și el scobit la interior pentru a oferi 3 centimetri în plus. Dar, chiar și așa, șoferii mai înalți de 1.80 nu-și găseau poziția potrivită la volanul lui Countach. Arta cerea sacrificii.
Spre deosebire de LP 400, versiunea S folosea ceasuri de bord Jaeger în locul celor Stewart Warner, iar cadranul care indica viteza era gradat de la 20 km/h, și nu 40 km/h, ca până atunci. De-a lungul carierei, italienii au înlocuit volanul lui LP 400 S și câteva exemplare au fost echipate chiar și cu oglinzi laterale rectangulare.
Odată cu apariția lui LP 400 S, comenzile pentru LP 400 au scăzut într-un ritm rapid. Dar a luat naștere și un curent pe care îl întâlnim și astăzi: echiparea vechilor modele cu pachete actualizate.
Practic, clienții de LP 400 au cerut companiei italiene să le echipeze mașinile cu pachetul estetic al lui LP 400 S. Au existat și clienți care nu s-au rezumat doar la elementele estetice, ci au optat și pentru noua suspensie și noile jante cu anvelope mai late. Și dacă te întrebi care a fost motivul, răspunsul este unul simplu: primeau un comportament dinamic mai bun și un design mai agresiv la pachet cu resursele oferite de prima versiune a motorului V12. Adică cea mai potentă dintre cele folosite până atunci pe Countach.
După 235 de unități produse, în 1982, cariera lui LP 400 S a luat sfârșit. În locul lui a venit LP 5000 S.
Un 5 litri de 4754 de centimetri cubi
Așa cum ți-am spus, prototipul inițial al lui Countach a fost echipat cu un V12 de 5.0 litri, dar lipsa fiabilității a făcut ca prima generație să calce pe urmele lui Miura și să folosească acel 4 litri deja consacrat. În 1979, Lamborghini îl recrutează pe inginerul Giulio Alfieri, iar prima sarcină a acestui a fost una colosală: să aducă în gamă un V12 mai mare.
Inițial, ingierii au vrut ca noul Countach să adopte o soluție cu turbină pentru creșterea resurselor, însă problemele de răcire au făcut ca proiectul să fie abandonat la scurt timp de la debut.
Prezentarea noului Countach, LP 5000 S, a avut loc la Geneva în martie 1982, iar sub straiele modificate se afla produsul semnat de Alfieri. Un V12 de 4.754 de centimetri cubi realizat pornind de la vechiul motor de 4.0 litri.
Cu excepția repoziționării luminilor de semnalizare și a jantelor, LP 5000 S era identic cu vechiul LP 400 S.
Motorul gândit de Alfieri folosea aceleași carburatoare dublu corp Weber, iar puterea acestuia ajunge la 375 de cai la 7.000 rpm. Deși avea o cilindree mai mare, volumul de aer necesar funcționării era identic cu cel al motorului de 4.0 litri, motiv pentru care nu au existat modificări aplicate prizelor de pe portiere.
Deși era mai greu cu aproape 300 de kilograme față de vechiul LP 400 S, noua variantă Countach era mai rapidă pe sprintul 0-100 km/h, iar viteza de top era de 300 km/h.
Succesul lui LP 5000 S a fost unul aproape instantaneu, iar în cei trei ani de producție (până în 1985), acesta a fost vândut în 323 de unități, depășind astfel valorile obținute în trecut de LP 400 și LP 400 S.
Quattrovalvole
După lansarea lui LP 5000 S, Ferrari a luat cuvântul, iar reprezentantul de top al italienilor din Maranello a fost marele Testarossa. Countach avea acum un nou rival, însă compania din Sant’Agata Bolognese nu-și epuizase ideile.
În 1985, tot pe scena Salonului Auto de la Geneva, Lamborghini răspundea de la distanță rivalilor de la Ferrari. Era un super-Countach, o specie nouă în gamă. Numele complet a fost Countach LP 5000 Quattrovalvole și era gata să culce la pământ super sportivele acelor ani.
Motorul V12 avea acum 5.2 litri, iar fiecare cilindru folosea patru valve (de aici și denumirea Quattrovalvole). În plus, vechile carburatoare DCOE au fost înlocuite cu unele Webber DCNF, iar poziția acestora a fost schimbată: de la montajul pe orizontală, la unul pe verticală.
Și dacă până atunci vizibilitatea în spate era slabă, odată cu trecerea la carburatoarele amplasate pe verticală, capota motorului a fost înălțată. Rezultatul? Vizibilitate și mai slabă. Dar ce mai contează când Countach arată cum arată? Pentru piața din SUA, italienii au ales un sistem de injectie semnat de Bosch.
În total, noul motor V12 folosit de LP 5000 Quattrovalvole oferea 455 de cai putere la 7.000 rpm.
Odată cu îmbunătățirea motorului, italienii au pregătit și alte noutăți. Consola față a fost lungită cu 4.4 milimetri, anvelopele de pe față au fost înlocuite cu unele mai mari, iar suspensia a trecut prin mici modificări. Pe modelele comercializate peste Ocean după 1986, constructorul italian a instalat și un set de protecții suplimentare pentru cele două spoilere.
Ceea ce noi numim astăzi facelift a fost considerat de Lamborghini o simplă actualizare. A avut loc în 1987 și a inclus praguri laterale noi care integrau și prizele de aer pentru răcirea frânelor de pe spate, un sistem de închidere centralizată și comenzi modificate pentru sistemul de încălzire de la interior. Aerul condiționat devenise deja un must și era disponibil încă de pe varianta din 1985 a lui LP 5000 Quattrovalvole.
Aripa spate masivă a rămas un element opțional, iar în acei ani puține exemplare Countach părăseau fabrica fără aceasta. Asta chiar dacă care aripa spate scădea viteza de top fără ca modelul să aibă nevoie de apăsarea la sol suplimentară la viteze mari.
Cât de popular era Countach la finalul anilor ’80? Ei bine, versiunea LP 5000 QV s-a vândut în 610 unități, aproape cât restul generațiilor în total.
Cântec de lăbădă aniversar
În 1988, Lamborghini aniversa 25 de ani de la înființare, iar pentru a marca momentul într-un mod cu adevărat special, italienii au dat naștere unui Countach special. Cum altfel ai putea sărbători ceva dacă nu cu mașina-vedetă a ultimului deceniu?
Inițial, ediția aniversară Countach (25th Anniversary) fusese gândită ca o versiune limitată. Italienii voiau să facă ceva aparte și să vândă cât mai puțin. O strategie de marketing care i-a ținut pe italieni până când au încept să curgă comenzile: Countach 25th Anniversary a devenit – atenție! – cel mai bine vândut Countach de până atunci: 658 de unități. Și ca să înțelegi pe deplin nebunia de la sfârșitul anilor ’80, aceste cifre au fost atinse în doar doi ani de producție (1988 – 1990).
Totuși, Lamborghini n-ar fi trebuit să aniverseze 25 de ani alături de Countach, ci în compania lui Diablo. Proiectul unui înlocuitor pentru supercar-ul vedetă al anilor ’80 fusese început în 1985. A luat naștere odată cu venirea lui Luigi Marmiroli la cârma departamentului de inginerie, însă proiectul final nu a fost gata în 1988. De aici și decizia de a merge tot pe mâna lui Countach.
Pentru a nu fi nevoiți să omologheze un model complet nou, italienii au preluat structura lui LP 5000 QV și au redesenat aproape tot exteriorul. Un foarte tânăr Horacio Pagani s-a aflat în spatele creionului care schițat Countach 25th Anniversary, iar modificările erau ușor de observat. Horacio a început cu restilizarea barelor față și spate, pragurile laterale au fost redesenate, iar prizele de aer au fost rotunjite. Panourile caroseriei au fost fabricate din materiale compozite, iar stopurile spate au fost păstrate de pe versiunile QV comercializate în SUA. Spoilerul spate integra un difuzor nou, iar jantele OZ au fost înlocuite cu unele cu design nou.
Interiorul a fost și el remodelat. Countach 25th Anniversary avea scaune mai late cu reglaj electric, iar geamurile acționate electric și sistemul de aer condiționat erau oferite standard. Opțional, clienții puteau comanda scaune sport mult mai subțiri decât cele standard, ceea ce se traduce prin puțin mai mult spațiu pentru ocupanți. Mă rog, „spațiu” e mult spus: supercar-ul italian a rămas în continuare un coșmar pentru cei suferinzi de claustrofobie.
Modificări au fost aduse și comportamentului dinamic, iar în spatele acestora s-a aflat pilotul multidisciplinar Sandro Munari, cunoscut sub pseudonimul Il Drago. Cu ajutorul informațiilor oferite de Munari, Countach 25th Anniversary s-a transformat într-un supercar mult mai ușor de condus și care a putut fi utilizat în viața de zi cu zi.
Legenda Countach a ieșit din producție în 4 iulie 1990. Ultimul exemplar al mașinii care a schimbat generații a fost asamblat în versiune europeană. Dacă vrei să-i admiri caroseria vopsită în nuanța Argento Metallizzato sau interiorul îmbrăcat în piele, o poți face și astăzi la muzeul Lamborghini.
În cariera sa de peste 15 ani, Countach a fost produs în 2.000 de exemplare. În 2021, mașina-vedetă a anilor ’80 a împlinit 50 de ani de la prima apariție în fața publicului, iar italienii au în plan ceva special. Cât de special? Vom afla în următoarele luni.
Countach nu a fost mașina perfectă, ba din contră. A fost un supercar pe care cu greu îl puteai ține în frâu, a fost o mașină aproape imposibil de utilizat dacă erai prea înalt și a fost un model dificil de manevrat din pricina vizibilității slabe. Dar și lucrurile astea fac parte din șarmul lui Countach, iar ele l-au transformat într-un bad boy, un fel de rock-star, o vedetă a anilor ’80, o mașină pe care orice antierou și-ar dori-o alături.
