Cum intri în mașina pe care o conduci zi de zi? Poate cu o cheie fizică sau cu smartphone-ul. Cum deschizi portbagajul? Poate din telecomandă. Poate apeși cu degetul pe siglă. Sau poate ai cheia în buzunar, iar un senzor îți detectează prezența și deschide automat portbagajul.
Indiferent de soluțiile pe care le folosești pentru a intra în mașină sau pentru a deschide portbagajul, este foarte posibil ca tehnologia din spate să provină de la o companie germană specializată pe dezvoltarea de sisteme de acces în mașini. Cu o experiență de peste un secol, această companie este liderul global în astfel de soluții de siguranță: Huf Group.
O afacere de familie din 1908
În 1 aprilie 1908, Ernst Hülsbeck și August Fürst au fondat în orășelul german Velbert o companie care se ocupa cu producția de lacăte și alte sisteme de încuietori pentru industria mobilei. Numele companiei provine, de fapt, de la numele de familie ale celor doi fondatori: Hülsbeck și Fürst. Adică Huf.
La exact 6 luni de la înființarea Huf, în 1 octombrie 1908, industriașul american Henry Ford începea la Detroit, la aproape 6.500 de kilometri distanță de Velbert, producția lui Ford Model T. Model T este considerată și astăzi prima mașină din lume accesibilă publicului larg din punct de vedere financiar.
Pe parcursul anilor care au urmat, Hülsbeck și Fürst au intuit că industria auto va cunoaște o dezvoltare fără precedent, în ciuda controverselor legate de concurența tradițională a trăsurilor trase de cai. Implicit, cei doi fondatori au intuit că industria auto va oferi un potențial semnificativ mai mare pentru a scala propria afacere comparativ cu perspectivele din industria mobilei.
Prin urmare, cei doi au adaptat producția și, în 1920, Huf a devenit furnizor de sisteme de închidere pentru mașinile produse de Mercedes-Benz. Pe baza acestui prim contract, Huf și-a câștigat o bună reputație în domeniu, iar în 1931 a urmat semnarea unui contract de furnizor de sisteme de închidere chiar pentru Ford, care tocmai inaugurase o uzină la Koln.
Din acest punct, afacerea de familie Huf s-a dezvoltat într-un ritm accelerat: au început „să curgă” contracte cu numeroși producători germani, printre care Volkswagen, BMW sau Opel, iar experiența tot mai mare le-a permis ulterior să introducă o serie de inovații pentru industria auto.
Sisteme de acces în mașini produse de Huf
Pe parcursul deceniilor care au urmat, Huf și-a extins treptat gama de produse dezvoltate și inventate de ingineri pentru accesul în mașini.
De exemplu, în 1975, Huf a inventat cheia magnetică, pentru ca în 1989 să dezvolte prima telecomandă cu infraroșu în cadrul unui proiect special pentru Mercedes SL (R129), generație produsă până în 2001.
În 1997, Huf a introdus pe piață prima cheie de tip briceag, pentru care a avut exclusivitate de producție timp de un deceniu. Mai târziu, în 2011, compania a introdus pentru constructorii auto primul senzor pentru deschiderea automată a portbagajului. În acest segment, Huf dezvoltă în prezent și sisteme care permit deschiderea portbagajului prin aplicarea unei presiuni asupra siglei de pe spate. Iar sigla iluminată este o altă abordare a inginerilor Huf adoptată de tot mai mulți producători.
Mai aproape de zilele noastre, Huf dezvoltă din 2014 Phone as a Key, o funcție software prin care transformă smartphone-ul în cheie de acces. Această ultimă funcție a fost gândită ca reacție la cerințele companiilor care dețin flote de mașini și ale serviciilor de car-sharing, pentru a permite angajaților și, respectiv clienților, o mai mare flexibilitate în utilizarea mașinilor disponibile.
De asemenea, în portofoliul Huf există o gamă variată de mânere pentru deschiderea ușilor, de la cel tradițional prin tragere până la cele moderne care sunt integrate în caroserie pentru a nu ieși în relief, așa cum folosește, de exemplu, Tesla.
Este esențial ca astfel de sisteme de acces în mașină și la portbagaj să fie sigure împotriva furturilor, însă în același timp este important ca serviciile de urgență să aibă acces rapid la interiorul mașinii în cazul producerii unui accident, pentru a crește șansele de a salva persoanele rănite. În acest scop, Huf a dezvoltat sistemul Smart Emergency Access, care în cazul unui accident primește un semnal de la unitatea de control și generează o conexiune directă și mecanică între mânerul ușii și sistemul de blocare, pentru a facilita astfel accesul echipelor de salvare.
Extindere globală, inclusiv în România
Pe baza inovațiilor introduse de-a lungul timpului, Huf a devenit treptat alegerea preferată a constructorilor auto în privința sistemelor de acces în mașini, motiv pentru care compania germană și-a extins progresiv operațiunile în întreaga lume începând din anii ‘80.
În prezent, Huf are peste 7.500 de angajați în 17 unități de producție și centre de cercetare și dezvoltare din întreaga lume pentru a fi cât mai aproape de principalii constructori auto, inclusiv în Statele Unite, Mexic, China, Coreea de Sud, Japonia, India sau Brazilia. Pe continentul european, Huf este prezent, pe lângă Germania, și în Portugalia, Spania, Polonia și România.
Huf a debutat oficial pe piața din România în 2006, atunci când a inaugurat la Arad o unitate de producție care a fost extinsă gradual atât ca suprafață, cât și ca forță de muncă, iar aici lucrează în prezent peste 700 de persoane. La Arad se produc mânere de uși, sisteme de blocare și diverse suporturi pentru constructori precum Porsche, BMW, Volvo, Mercedes, unele mărci din Grupul Stellantis sau Dacia.
Pe baza succesului înregistrat la Arad, Huf a continuat investițiile în România, iar în 2011 a inaugurat la Timișoara un Centru European pentru Dezvoltare Software unde lucrează în prezent peste 300 de ingineri software.
Aceștia dezvoltă sisteme moderne de acces și de securitate pentru mașini precum sisteme pasive de acces, senzori pentru deschiderea automată a portbagajului sau funcția software Phone as a Key, care permite accesul în mașină pe baza telefonului mobil.
Pornit inițial ca un simplu centru de dezvoltare și testare software, sediul din Timișoara a căpătat treptat o influență tot mai mare în cadrul grupului german și s-a transformat într-un centru de inginerie.
Astfel, Timișoara a devenit în 2018 cel mai important centru software din cadrul grupului german și și-a extins competența și în zona de design mecanic și dezvoltare de prototipuri pentru noi produse, care a avut ca rezultat și primul produs complet dezvoltat de inginerii de la Timișoara: unitatea electronică de control a ușilor culisante pentru un model Volkswagen.
Acest centru de dezvoltare din Timișoara oferă și servicii de project management, asigurarea calității și chiar servicii financiare pentru întregul grup Huf.
Operațiunile din Timișoara sunt acum extinse din nou prin inaugurarea unui laborator de testare care aparține de centrul de inginerie din oraș, la inaugurarea căruia am participat la jumătatea lunii aprilie.
Ce teste fac inginerii Huf în noul laborator din Timișoara
Situat în centrul de business Bega Business Park din imediata apropiere a Râului Bega, noul laborator de testare din Timișoara ocupă în faza inițială o suprafață de 1.700 de metri pătrați. Astfel, acesta a devenit cel mai mare centru de testare și validare pe care îl deține Huf la nivel global.
Scopul noului laborator este să realizeze teste de recalificare pentru diverse sisteme de închidere pe care le dezvoltă Huf în Europa, așa cum sunt cele enumerate mai sus (mânere, chei, senzori).
Ce înseamnă teste de recalificare în acest caz? Le poți spune și teste periodice pentru controlul calității, întrucât unitățile de producție Huf de pe continentul european situate în Arad, Polonia, Germania, Spania și Portugalia trimit periodic spre testare la Timișoara produse care se află deja în producția de serie pentru constructorii auto.
La Timișoara, produsele sunt evaluate pe baza unor teste standard ale căror parametri sunt stabiliți de fiecare unitate de producție care furnizează piesele. Parametri de testare sunt introduși de ingineri în sistemele informatice ale echipamentelor de lucru, iar acestea din urmă derulează testele conform datelor primite.
În cazul în care un produs nu trece testele de calitate impuse, inginerii realizează un raport în care explică procedurile de lucru și rezultatul testelor, iar inginerii de la unitățile de producție respective trebuie să determine cauzele.
Despre tipurile de produse care sunt testate ne-a vorbit pe larg Carin Darău, angajatul Huf cu numărul 2 în România și, practic, unul dintre cei mai experimentați ingineri din cadrul companiei.
„Sunt mai multe familii de piese pe care le testăm. Avem familia de încuietori cu cheia mecanică și tot ce înseamnă acces în mașină, apoi avem familia de mânere și suporturi de mânere din ușă, iar a treia familie este reprezentată de încuietorile de portbagaj”, spune Carin Darău.
Din punct de vedere al tipurilor de teste realizate, în laboratorul din Timișoara există, de exemplu, o serie de echipamente care realizează teste electronice, cum ar fi evaluarea frecvenței și puterii semnalului la cheile cu telecomandă, dar și echipamente cu ajutorul cărora se realizează teste mecanice. „De exemplu, echipamentul trage de un mâner după axele X, Y și Z și îl lasă în cădere liberă”, adaugă Darău.
În timpului turul de laborator ajungem și în zona dedicată testelor de anduranță, în cazul cărora echipamentele simulează utilizarea unui anumit produs pe parcursul unei durate standard de viață. De exemplu, mânerul unei uși este evaluat în cadrul a 50.000 – 300.000 de cicluri de deschidere-închidere, în funcție de cerințele furnizorului.
Din motive de confidențialitate nu îți putem oferi imagini de detaliu cu echipamentele utilizate de Huf în noul laborator de testare, însă Carin Darău continuă prezentarea tehnologiilor folosite aici cu mașinăriile pentru testarea produselor în diverse condiții de temperatură și umiditate.
„Avem diverse condiții climatice, cu temperaturi cuprinse între -40 de grade și +85 de grade, teste de umiditate, ceață salină și diverse combinații între umiditate și uscare. Și nu este vorba despre utilizarea produsului în condiții extreme. Dacă lași vara mașina în soare, în interior se pot atinge cu ușurință 80 de grade. Prin urmare, contactul de pornire lucrează în realitate la 80 de grade, nu la temperatura exterioară”, spune Carin Darău.
Același lucru este valabil și pentru simularea unui grad de salinitate ridicat, cu care sistemele de închidere se confruntă, de exemplu, atunci când mergi cu mașina în zona litoralului sau când parcurgi drumuri înzăpezite peste care a fost aruncată sare.
Ne apropiem de finalul turului, un moment optim pentru vedea imaginea de ansamblu a tipurilor de sisteme de acces produse de Huf, cu mențiunea că multe dintre ele sunt testate în cadrul noului laborator inaugurat la Timișoara:
Chiar dacă noul laborator abia a fost inaugurat, Huf și-a creionat deja planuri pentru viitor. Pe termen mediu și lung, Huf își propune extinderea laboratorului din Timișoara pentru a efectua inclusiv teste pentru produse aflate în stadiu de dezvoltare. De altfel, această extindere de activitate este una naturală ca urmare a faptului că o parte dintre noile produse Huf sunt concepute la centrul de dezvoltare din Timișoara, situat la numai 4 kilometri distanță de laboratorul de testare.
„Vom adăuga noi echipamente pentru a testa produse și înainte de a le introduce pe piață, pentru a valida designul. Avem echipamente de testare pe care le dezvoltăm pe plan intern, iar asta ne ajută să optimizăm partea de testare și să creștem competențele”, spune Cristian Enculescu, Technical Center Director la Huf.
Cu noul laborator de testare, Huf își extinde operațiunile din România într-un moment în care întreaga industrie auto europeană se adaptează din mers la tranziția spre mașini electrice. Partea interesantă este că produsele dezvoltate de inginerii Huf sunt utile atât pentru mașinile cu motoare termice, cât și pentru mașinile electrice, astfel că business-ul companiei germane este valid indiferent de modul în care are loc această tranziție.
Chiar și așa, Huf și-a stabilit ca obiectiv să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2030.