Călcam pe gazonul tuns la milimetru cu oareșce reținere. Noroc cu imboldul cuiva care-mi vorbea din spate, invitându-mă să am ceva mai mult curaj. Ținta spre care bâjbâi, de dragul verdelui perfect de sub tălpi, e un 911 Turbo din generația 993.

Roșu aprins, jante argintii Turbo Twist, stare estetică impecabilă – și mecanică, dar asta aveam să aflu abia a doua zi. 993 n-a fost primul Porsche 911 Turbo. A fost, în schimb, cel care a dus rețeta spre o zonă mai extremă și mai modernă.

„Look, that’s my logo. Right there!”

Acum vocea vine chiar de lângă mine și are genul de greutate pe care doar mândria o poate apăsa pe corzile vocale. Apoi îl văd, bine pitit sub coada de balenă. Îl știu prea bine, doar că nu l-am mai văzut în realitate, pe o mașină cu aproape 30 de ani în buletin. Turbo.

Se spune că o carte nu trebuie judecată după copertă. Dar ce faci când coperta rezistă de patru decenii și pe alocuri s-a contopit cu paginile poveștii pe care o ilustrează? Chiar și atunci când ele sunt casa unui capitol electric.

În scurtul drum spre exponatul cu spate evazat o am lângă mine pe Cheryl Dimson, cea care a redesenat, în anii ’80, logoul Turbo. Familia Dimson are o strânsă legătură cu marca Porsche, fiindcă soțul lui Cheryl, Ben Dimson, e un alt nume cu greutate pentru Porsche, după ce și-a pus penelul pe designul unor modele precum 944 Turbo, 959 și 911 964 Carrera.

Cheryl a absolvit secția de Graphics & Packaging la Art Center College of Design din Pasadena, California. Cariera a dus-o, inițial, spre zona de identități vizuale pentru companii. A lucrat pentru Landor Associates, la vremea respectivă cea mai mare firmă de design grafic din lume, apoi a trecut la Porsche, unde a petrecut 10 ani: din 1982 până în 1992.

Am avut ocazia să-i răpesc câteva zeci de minute în ultima seară la West Dean College, unde Porsche a ridicat tabăra Turbo Camp, punctul de plecare spre Goodwood Festival of Speed.

AUTOCRITICA: Cum s-a legat totul cu Porsche?

CHERYL DIMSON: Am aplicat. Soțul meu aplicase pentru un post la Porsche pe care l-a și ocupat cu un an înainte și într-o zi m-a sunat. M-a sunat și mi-a spus că [Porsche] au nevoie de cineva și că am posibilitatea să aplic pentru acea poziție. Pot spune că portofoliul meu a ajuns pe biroul potrivit în ziua potrivită.

Trebuie să fi fost și portofoliul potrivit…

[Râde] Partea interesantă la portofoliu e că, după cum știi, vorbim de anii ’80, practic toată munca mea de până atunci, absolut totul era pe diapozitive de 30 mm. Așa că am făcut un pachet mare cu tot ce aveam și l-am trimis așa, hard copy. Nimic prin email, pe internet. Nu exista nimic. Doar litere desenate de mână și totul analog.

De unde a venit inspirația?

[Râde iar] Din sertare. La Porsche, existau sertare cu diferite stiluri de scriere, de litere, create de cei care lucraseră acolo înainte. Primul proiect serios a fost „Carrera”. Cerința era clară: trebuia refăcută grafia „Carrera” pentru gama 911. Dar fiindcă se apropia și schimbul de generații, m-am oferit să refac, pe lângă „Carrera”, și grafia pentru „Turbo”, „Targa” și „Cabriolet”.

M-am ocupat de toate cele patru împreună, fiindcă îmi doream să fie tratate ca o familie de fonturi. Să existe o imagine unitară, cu aceleași litere „r”, „o” și „a” peste tot. Și totul era făcut de mână. Am adunat câteva…am lucrat aproape un an doar la acest proiect. Zilnic, 8 ore pe zi.

Desenam diferite versiuni de mână, cu cerneală, plat, pe o foaie de hârtie. Uneori, era nevoie să fac o selecție, trebuia să vedem cum arată exact pe mașini, iar atunci urmam un set de instrucțiuni spre care se tindea în acel moment, mă jucam cu diverse dimensiuni.

Apoi tăiam versiunile alese din vinil, manual, cu un cuțit X-Acto. [Râde] Mă pricep foarte bine la cuțite X-Acto. După tăiere, vopseam logourile în negru și le puneam efectiv pe mașini, așa era făcută evaluarea.

Exista o direcție clară de la Porsche pe partea de design sau aveați liber la creativitate?

În principiu ai mână liberă, dar la vremea aceea, studioul de design era format dintr-un departament de design interior, un departament de design exterior și unul de proiecte speciale. Deci aveai, practic, trei studiouri principale, conduse de trei oameni diferiți: Wolfgang Möbius, Richard Söderberg și Ginger Ostle. Eu eram sub îndrumarea lui Ginger Ostle. Deci, da, clar exista o structură, nu poți face așa, ai exagerat un pic aici, e mai bine să faci așa. Dar altfel, nu exista un set de reguli stricte.

De exemplu, după ce tăiam un model, îl trimiteam la departamentul de inginerie. Eu tăiam modelul, dar desenul în sine mergea la un inginer, care îl redesena.

Inginerii aveau ultimul cuvânt?

Eu îmi dădeam aprobarea pe tot ce redesenau ei, la momentul respectiv. Fiindcă performanțele mașinii nu erau afectate în niciun fel.

Și totuși, lumea tinde să spună da, dar e doar un logo…

Evident, au fost zile în care mi s-a cerut să reîncep de la zero, sau să adaug o versiune nouă, sau să modific una deja existentă deși nu-mi doream neapărat asta. Dar Ginger Ostle, șeful meu, îmi spunea mereu „Cheryl, să nu uiți că ceea ce facem aici va exista pentru tot restul vieții tale.” Și la cum a evoluat Porsche, încep să cred că va rămâne aici și după ce eu nu voi mai fi. Cu siguranță. La cum arată grafia pentru „Panamera” și „Speedster” acum… apropo, ele sunt derivate din același font creat de mine.

Au mai existat colaborări cu alți producători auto?

Nu, dar am lucrat mult pe partea de grafică pentru saloane auto, pentru loje VIP, am decorat chiar și câteva mașini de curse… am avut mâinile în multe borcane, inclusiv grafică pentru numere. Am lucrat cu VDO, cu Blaupunkt pe partea de numere.

Mi s-a oferit multă diversitate, am lucrat chiar și la emblema Porsche, în momentul în care s-a făcut tranziția de la literele îngroșate la cele mai subțiri, mai distanțate. Acolo a fost o schimbare majoră. Știu că au mai existat mici retușuri după, dar în acel moment schimbarea a fost de anvergură, proiectul era foarte important, un pas în sus pentru mine. Mai ales că aprobarea finală venea de la Tony Lapine și Ferdinand Porsche.

Care a fost cel mai dificil moment din procesul de creație, dacă a existat așa ceva?

Cred că s-a întâmplat în timp ce lucram la grafia pentru „Carrera”, primul meu proiect la Porsche. Nu-mi plăcea distanțarea pentru litera „e”, dar fiindcă logoul urma să fie lipit pe spatele mașinii, cumva în unghi, acel spațiu trebuia să fie îngustat. Țin minte că Wolfgang Möbius a insistat pentru versiunea mai îngustă, iar eu eram prea tânără pentru a mă putea opune, pentru a spune “nu, nu faceți asta, nu e în regulă”. Am ținut secret acest episod mulți ani, fiindcă printre colegii mei de breaslă ar fi fost considerat un mare faux pas. Dar acum “Carrera” e un logo respectat și apreciat.

“Turbo” a fost perfect, în schimb. Cred că acolo, cea mai grea parte a fost faptul că a fost creat manual. Dacă ar trebui să-l ilustrez azi, aș face-o într-un timp mult mai scurt. Totul era old school pe atunci. Foarte old school. Și se pleca de la schițe, apoi rafinam schițele cu alte schițe. Și așa mai departe. Dar când ne apucam de ceva în studio, treaba era treabă.

Dar vă simțeați ca la un loc de muncă?

Nu, deloc, ne-am distrat de minune. Ne simțeam bine acolo, eram un grup de designeri angajați de tineri în companie, majoritatea veniți de la ArtCenter [din Pasadena] sau de la Royal College of Art [din Londra]. Chiar și colegii din Germania studiaseră la Royal College of Art. Se vorbea limba engleză, mai puțin atunci când trebuia să discuți cu un inginer, sau cu modelatorii, atunci trebuia să treci pe germană. Ceea ce ne-a dat o șansă să învățăm limba într-un ritm foarte confortabil. Am ajuns apoi în middle management, ne-am cumpărat o mașină pentru 1% din costul ei, puteam conduce pe Autobahn. Au fost vremuri frumoase.

Am lucrat și la alte proiecte, inclusiv grafica ambalajelor în care erau livrate piesele de schimb, identitatea vizuală a mărcii, inclusiv folosirea emblemei Porsche sub formă de fotografie și toate materialele de semnalizare prezente astăzi în showroomuri. Toate acele desene, acele concepte, au fost create de mine în studioul de design Porsche.

La momentul redactării, emblema „Turbo” în stilul creat de Cheryl Dimson există în continuare la Porsche și decorează diverse caroserii. Din 1974 și până acum, Porsche și numele „Turbo” au devenit aproape același organism, atât de alipite încât până și gama de modele electrice a păstrat indicativul. Inclusiv Taycan, dar mai ales noul Macan, acum 100% electric. Mai mult ca sigur, noul Cayenne, al patrulea, va primi același ecuson în versiunea sa cea mai puternică.

P.S.: Vreau să le mulțumesc oamenilor din echipa Porsche Club GB PR pentru oportunitatea acestui interviu și bineînțeles, lui Cheryl Dimson pentru amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări.

Foto principală: Tom Kahler