Astăzi e simplu de tot: oprești mașina în dreptul pompei, alegi carburantul, ridici “pistolul”, îl blochezi și în doar câteva minute rezervorul e plin. Dar acum mai bine de un secol, lucrurile erau total diferite. În primul rând, la finalul anilor 1800, lumea nu prea auzise de benzină, cu atât mai puțin de mașini cu motoare cu ardere internă.
N-o să lungesc prea mult introducerea, motiv pentru care o s-o iau pe două planuri ca să ajung la punctul final.
Cum a apărut benzina?
Petrolul este un produs pe care nu prea îl poți folosi în stare pură. Exploatarea lui e strâns legată de rafinăriile care îl transformă în multe alte produse care și-au găsit, de-a lungul anilor, utilizarea în nenumărate domenii. Benzina a apărut ca un produs secundar ca urmare a rafinării kerosenului, combustibil folosit după jumătatea anilor 1800 în iluminat. Mai mult decât atât, primele izvoare scrise care fac referire la benzină spun că acest combustibil a apărut dintr-o greșeală a unui operator al unei rafinării din New Jersey. A trecut țițeiul prin prea multe operații de încălzire, iar în locul kerosenului a fost distilată benzină.
Inginerii au fost surprinși nu doar de vâscozitatea diferită a lichidului, ci și de mirosul și volatilitatea acestuia. Astfel, benzina devenea un produs secundar nedorit al rafinării țițeiului, drept pentru care producătorii fie îl transformau în carburant pentru boilere, fie îl aruncau.
Și totuși, ce combustibil foloseau inginerii care s-au gândit la primele motoare cu ardere internă? Gudron de cărbune distilat și fracții mici de kerosen. Ulterior, Karl Benz și al său Patent-Motorwagen au scris o pagină importantă atât în istoria automobilului, cât și în cea a carburanților.
Farmacia
Cum mașinile nu prea existau, iar lumea se baza pe trăsuri și cai să traverseze distanțe lungi, nu prea găseai nici locuri în care să alimentezi. În călătoria ei de la Mannheim la Pforzheim, în 1888, Bertha Benz s-a oprit la farmacia din Wiesloch de unde a cumpărat carburant pentru Benz Patent-Motorwagen. La canistră. Cred că poți s-o consideri prima realimentare adevărată din istorie.
În zona dintre secole, singurele locuri din care puteai să cumperi carburant pentru mașină erau tot farmaciile. Dar situația avea să se schimbe odată cu intrarea în scenă a lui Henry Ford.
Prima benzinărie la șosea
La 1900, în SUA existau circa 4.000 de mașini și 20 de milioane de cai. Dar nu te gândi că toate automobilele funcționau cu motoare cu benzină. Existau unele cu aburi și unele cu energie electrică – am povestit aici despre primele mașini electrice. Și e lesne de înțeles că în acel punct, benzina era considerată tot un produs secundar nedorit.
Totuși, americanii au început să comercializeze benzină și la magazinele universale, la cele de unelte și, bineînțeles în farmacii. Tot ce aveai de făcut era să-ți aduci găleata de acasă și să o umpli dintr-un butoi. Au existat și vizionari care au vrut să profite rapid de pe urma autonomiei mici a mașinilor cu ardere internă și se plimbau cu butoaie de benzină în trăsuri trase de cai. Afacerea n-a prins.
Ulterior, magazinele au început să vândă benzină la canistre de cinci galoane, iar carburantul era turnat direct în rezervor în mijlocul parcărilor publice sau pe stradă. Se foloseau pâlnii și bucăți de piele pe post de filtru. Adevărați eroi.
E simplu de intuit ce a urmat, nu? Au existat o serie de accidente și de incendii – că doar nu stătea nimeni să afișeze semne cu Fumatul interzis în dreptul fiecărui șofer care își alimenta mașina în mijlocul drumului – care au dus la îngrijorarea publicului și la introducerea unor reguli stricte în ceea ce privește alimentarea cu carburant. Iar de aici a mai fost doar un pas până la apariția primului serviciu care se ocupa cu alimentarea mașinilor cu carburant – că ar fi prea mult să-i spun stație de alimentare.
Se întâmpla în 1905, iar butoaiele erau amplasate în St Louis, Missouri, pe 420 South Theresa Avenue.
Totul era la șosea. Șoferii opreau, iar un angajat pompa benzină în rezervor. Și uite că am introdus un nou element în toată această poveste: pompa. Lansarea acestui serviciu se baza pe ideea lui Sylvanus Bowser: o pompă care putea să extragă benzina dintr-un butoi și s-o introducă în rezervor. Dispare ideea de “a turna”. Tot Bowser este cel care în trecut inventase și o pompă pentru kerosen, iar ca să înțelegi contribuția acestuia în viața omului modern, locuitorii din Australia și Noua Zeelandă încă mai numesc “bowsers” pompele de carburant.
În SUA, numărul mașinilor trecuse de 25.000 la finalul anului 1905, iar oamenii din industria petrolieră au simțit că este momentul să aducă benzina în prim-plan. Au urmat încercări timide de dezvoltare a unor stații de servicii. Prima dintre ele a fost deschisă în Seattle, în 1907, de Standard Oil of California (astăzi Chevron), dar la fel ca pompa din St Louis, tot procesul se întâmpla la stradă, fără ca șoferii sau angajații să fie feriți de restul traficului. Alte pericole, alți eroi.
Finalul primei decade din 1900 se traduce prin jumătate de milion de mașini pe străzile din SUA, iar acest lucru reprezenta o adevărată problemă pentru societatea de atunci. V-am povestit aici cum erau văzute automobilele în 1908 și cum mașina cu motor termic era privită ca un musafir nepoftit în viața oamenilor care până atunci au împărțit drumurile cu trăsuri trase de cai, cu bicicliști și, uneori, cu tramvaie.
Numărul mașinilor era în creștere, cererea de benzină creștea și ea, iar producătorii încă nu aveau soluția care să elimine pericolele alimentării în stradă. Asta până în 1913, când Gulf Refining Company deschide prima stație de alimentare. Punct ochit, punct lovit. Dar ideea companiei petroliere nu includea doar vânzarea de carburant, ci și o zonă de servicii: aer, apă, hărți și vulcanizare. Mai mult, stația Gulf a fost prima din lume realizată de un arhitect.
În ziua deschiderii, 1 decembrie, s-au vândut 30 de galoane de benzină cu un preț de 27 de cenți/galon. În prima sâmbătă de la deschidere, stația a pompat 350 de galoane de benzină.
N-am un exemplu despre cum se alimenta la acea stație din SUA, dar am un clip din Marea Britanie. Anul 1920 și prima stație de alimentare AA (Automobile Association).
Expansiune
Apariția lui Ford Model T a dus la creșterea numărului de mașini din SUA, iar asta însemna un singur lucru: și mai multă benzină de consumat. A urmat dezvoltarea stațiilor de alimentare și introducerea unor servicii noi. Spre exemplu, Model T a fost gândit ca un model căruia șoferul să-i poată face mentenanța acasă, motiv pentru care era prevăzut cu gresoare. Dar acest lucru avea să se schimbe, iar aceste operații nu mai puteau fi realizate de proprietari. Astfel au apărut în stațiile de alimentare și zone dedicate pentru lubrifierea mașinilor. Sinclair a fost prima companie care a deschis stații cu echipamente și servicii de lubrifiere, în 1926.
A urmat apoi apariția stațiilor independente: erau deținute de dealerii din zonă, însă designul continua să fie dictat de marile companii petroliere. Spre exemplu, Shell nu a vrut uniformitate, motiv pentru care stațiile companiei arătau diferit în funcție de statul în care eram amplasate. În Carolina de Nord aveau forma unei scoici, pe Coasta de Est erau realizate sub forma unui far maritim, iar în alte zone fuseseră construite sub forma unor corturi sau a unor mori de vânt. Sigur, au existat și unele în formă de ceainic sau chiar pompă de benzină. Smart choice.
Și totuși, până în 1947 nimeni n-a avut curajul să deschidă o stație de tip self-service. Se întâmpla în Los Angeles, însă conceptul n-a fost primit prea bine, întrucât nu proteja angajații de până atunci. Totul s-a schimbat în 1973, odată cu criza petrolieră.
De 50 de lei
Până acum n-am spus nimic despre modul în care era măsurată cantitatea de benzină pe care o puneai în rezervor. Primele pompe, cele ale lui Bowser erau gândite ca la o rotație completă a manivelei – doar nu-ți imaginai că e ceva electric la mijloc – să pompeze un galon de benzină. Ca să verifice dacă rezervorul s-a umplut, angajații găsiseră două metode: fie puneau urechea pe rezervor ca să-și dea seama când rezervorul e plin, fie se uitau direct în rezervor. Nimic mai nesigur și mai puțin eficient.
În jurul anului 1910 apar primele pompe care măsoară automat cantitatea de benzină livrată, iar din 1915 sunt inventate și pompele cu cilindru exterior. Acesta fusese gândit pentru a-i convinge pe clienți de puritatea benzinei pe care firma o comercializa. Tot același cilindru nu funcționa doar ca modalitate de măsurare -cantitatea pompată în el fiind cea care ulterior “cădea” în rezervor -, ci era luat drept reper în momentul în care șoferii se grăbeau să alimenteze: dacă avea benzină pompată, putea fi folosit imediat.
A urmat era culorilor stridente și a accesoriilor făcute să atragă și mai mult clienții, iar din anii ’30 sunt introduse pompele electrice. Primele pompe mai apropiate de conceptul pe care îl vedem astăzi – capabile să afișeze și prețul total al carburantului livrat – apar între anii 1950 și 1960.
Ideea unui loc care să ofere nu doar carburanți a fost păstrată și astăzi, majoritatea stațiilor de alimentare pe care le întâlnim fiind gata să ofere și alte servicii complementare. Ba mai mult, unele dintre ele au fost dezvoltate cu companii din retail și includ produse pe care le găsești și într-un supermarket.
Acum, industria auto e în plină transformare, mașinile electrice fiind în centrul atenției. Iar stațiile de carburanți au început să vândă și curent electric pentru mașinile cu baterii. Ideea e din ce în ce mai folosită de marile lanțuri, iar exemple avem și în România.
Sigur, în acest moment, nimeni nu știe dacă în viitorul îndepărtat actualele prize de încărcare publice vor fi ridicate la rang de zone de servicii pentru electrice.
Foto principală: Dreamstime