Acele fine pătrund în piele în ritmul mecanic al celor 12.000 de rotații pe minut ale motorului electric. Cerneala țâșnește pe sub tegument, în timp ce sângele caută să atace invadatorul și să-l sufoce. Durerea persistă, și-i un pic mai sâcâitoare ca o muscă pe care încerci s-o gonești din cameră în mijlocul nopții.
Doar că nu despre tatuaje pe piele o să-ți vorbesc aici, ci despre unele atent lucrate pe caroseria unui mașini.
Pe urmele meșteșugarilor
Producătorii japonezi au ținut întotdeauna la respectarea tradițiilor: fie că vorbim despre procedeele prin care se obțin anumite accesorii de interior, fie că vorbim pur și simplu despre elemente grafice care însoțesc un anumit model. Iar Lexus este unul dintre acei constructori care încă prețuiește tradiția.
Tradiția se reflectă și în artă, iar arta în industria auto reprezintă un deziderat al multor companii cu istorie. Unii au scris pagini importante în acest domeniu – a se vedea BMW și seria Art Car -, în timp ce alții doar ce au început să deguste din succesul parteneriatelor cu artiști.
N-o să iau la rând producătorii care au cochetat cu industriile de profil, ci o să mă opresc asupra unicatului care mi-a atras atenția.
N-are un nume special. Poți să-i spui simplu, acel Lexus tatuat. Pentru că da, pornind de la arta tradițională și de la simbolurile nipone, un tatuator britanic a transformat caroseria SUV-ului UX în operă de artă contemporană.
De la mașini de tatuat la mașini de gravură
Te invit s-o cunoști pe Claudia De Sabe, artistul tatuator care a îndrăznit să apropie frezele de gravură ale unei mașini electrice Dremel de vopseaua albă a unui Lexus UX. Face tatuaje de mai bine de 15 ani, iar într-un interviu a declarat că stilul ei îmbină tradiția niponă cu elemente Occidentale.
Împreună cu soțul și partenerul Yutaro – om cu 23 de ani vechime în tatuat – Claudia De Sabe a acceptat provocarea Lexus. Doar că una e să pui acele pe piele, și alta e să sfredelești panourile de caroserie ale unei mașini.
În funcție de nivelul de detalii și de dimensiuni, realizarea unui tatuaj poate dura și câteva zile. Doar că atunci când ai de acoperit câțiva metri pătrați buni de caroserie, e clar că timpul se dilată.
În cazul lui UX, Claudia De Sabe a avut nevoie de șase luni pentru finalizarea proiectului: de la schițarea primelor linii și până la aplicarea ultimului strat de lac protector. Tema aleasă? Desigur, una tradițional japoneză.
În prim-plan a fost pus crapul colorat (sau Koi, așa cum probabil ai văzut scris prin magazinele de specialitate). De ce? E foarte simplu: în cultura niponă, acesta simbolizează puterea, curajul, răbdarea și succesul obținut prin perseverență.
Cum s-a desfășurat întregul proces? După realizarea schițelor și transferul acestora pe caroserie, Claudia De Sabe a “săpat” în vopseaua de pe caroserie. Cam între 5 și 8 ore pe zi. Iar totul s-a petrecut în vibrațiile și zgomotele mașinii electrice de gravat și frezat. Sâcâitor, nu? Și nu uita încă un lucru: caroseria mașinii nu poate fi “modelată” și aranjată în așa fel încât să ai tot timpul o poziție de lucru confortabilă.
Atunci când tatuezi o persoană, te gândești la mușchii și țesuturile de sub piele. În cazul mașinii totul ține de modul în care caroseria își schimbă forma și determină cadrul general.
a declarat Claudia De Sabe.
După ce liniile au fost sculptate în caroserie, artistul a întins manual – nu te gândi că s-a folosit de tehnici moderne – cinci litri de vopsea. Ca formele să prindă culoare și viață. Pentru un efect 3D cât mai profund, pe ici și colo, s-a folosit și de foițe din aur. Ultimul pas? Un lac protector care să asigure lucrarea de artă.
Forma simplă reprezintă motivul pentru care această mașină a fost ideală pentru proiectul. Totul s-a potrivit perfect pentru design și pentru ideea în sine.
Claudia De Sabe.
De ce a vrut Lexus să tatueze un UX? Motivul e simplu. Producătorul și-a dorit să aducă un tribut măiestriei artizanilor japonezi, mai ales că fiecare model al mărcii se ghidează și după filozofia acestor meșteșugari.
Nu-i de vânzare, dar dacă ar fi, Lexus spune că primul vehicul tatuat din lume ar costa chiar mai mult de 120.000 de euro.