În dimineața de 7 septembrie 2009, la 05:50, șoferii samoani aflați în trafic au fost rugați să se oprească. Vocea din radiouri era a șefului poliției. Câteva minute mai târziu, prim-ministrul samoan Tuilaepa Sailele Malielegaoi a preluat microfonul și a îndrumat șoferii să schimbe banda de mers. Adică să meargă pe contrasens; de pe dreapta pe stânga. Lumea a aplaudat, trecătorii au început să filmeze evenimentul, șoferii au claxonat de bucurie, iar zece minute mai târziu toată lumea a început să conducă pe partea cealaltă a drumului. De parcă abia așteptau să li se ceară asta.

Și cam așa a fost, de fapt: guvernul hotărâse cu multe luni înainte adoptarea noii conduite rutiere, o măsură care avea sens din toate punctele de vedere. Două fimirituri de pământ scăpate în mijlocul Pacificului de Sud, Samoa are ca cel mai apropiat vecin mare pe Noua Zeelandă, care este la 2.900 de kilometri. Următorul este Australia, la 4.312 km. Ambele state au mașini cu volan pe dreapta. Dar cel mai apropiat-apropiat vecin este Samoa Americană, o a treia firimitură scăpată un pic mai departe de celelalte două, la câțiva zeci de kilometri. Până în 2009, diferențele dintre cele două state erau aproape insesizabile, cu mici excepții: Samoa are mai mult pământ, iar Samoa Americană, mai mult Crystal meth; și fotbal american. Din 2009, în Samoa a început să se circule pe stânga, în timp ce în Samoa Americană traficul curge în continuare pe dreapta.

Motivația acestei decizii este una economică. Australia și Noua Zeelandă (țări cu trafic pe partea stângă) sunt mai aproape (decât SUA), deci deci importurile de mașini ar fi mai avantajoase la preț. Și, poate cel mai important, aproape 170.000 de samoani lucrează în Australia și Noua Zeelandă. În țară mai sunt tot pe-atâția. Relațiile economice ale Samoei cu Noua Zeelandă și Australia au căpătat în ultimii ani rădăcini mai adânci decât importurile de mașini.

Samoa a devenit cel mai recent stat care s-a mutat pe contrasens. Înainte de ei, Nigeria, Ghana și Yemen au făcut la fel (doar că invers), în anii ’70. Islanda și Suedia au schimbat sensul de mers în ’60. Doar că, în (mai toate) celelate cazuri de dinainte, schimbarea direcției a fost opusă: s-a trecut de la condusul pe stânga la cel pe partea dreaptă a drumului. În acest moment, în aproape 30% din țările lumii se conduce pe stânga. Restul folosesc partea dreaptă a drumului.   

Cine a început să meargă pe unde?

Exemplul Samoa este elocvent în răspunsul la întrebarea „De ce mergem pe unde mergem?”. În cazul acesta, motivația este de ordin economic. Și nu e singular. În majoritatea cazurilor a fost vorba de influență culturală. „Bun, dar cine a creat acea influență și de ce?” probabil că vrei să mă întrebi acum. Simplu: romanii, Napoleon, căruțașii și Henry Ford. Dar totul pleacă de la faptul că majoritatea oamenilor sunt, de fapt, dreptaci. 

În ziua de astăzi a fi dreptaci sau stângaci nu mai este nici avantaj, nici impediment. Pe vremea când mâna era folosită pentru a ține o armă cu care să-i scoți ochii cuiva, acest detaliu era diferența dintre o victorie asupra morții și o zi proastă. Așa că în momentul în care romanii și-au înhămat caii la vestitele lor care, au preferat să meargă pe stânga și să țină hățurile cu mâna stângă, pentru că dreapta era ocupată cu trimisul SMS-urilor manevratul armei. Soluția se potrivea ca o mănușă și pentru călăreți, din același considerent. Ce se întâmpla cu cavalerii stângaci? Se descurcau și ei cum puteau.

Oricum, stângacii nu erau priviți cu ochi buni. Dacă aveai ghinionul maxim să fii femeie în Evul Mediu, erai automat o vrăjitoare. Deci nicio presiune pe stângaci de-a lungul istoriei. Excepție făceau budiștii și alte mici religii, care percepeau pe atunci stângăcia cum percepem noi acum purtatul ochelarilor — ca semn de inteligență. Dar boala pe stângaci este și mai veche de Evul Mediu: nici filosofii Greciei Antice nu suportau stângacii, pe care-i vedeau ca pe un rezultat al educației proaste, provenite, evident, de la mame incompetente. (Femeile chiar nu n-au avut timp să se plictisească de-a lungul istoriei.)

Napoleon — care, apropo, își iubea mama și respecta femeile — era stângaci, și pentru că nu voia pară stângaci în manevrarea armei pe câmpul de luptă, le-a cerut tuturor subalternilor (adică efectiv tuturor), să se deplaseze pe dreapta. Sună ca ceva ce Napoleon, om mic și frustrat, ar fi putut să facă, corect? Doar că Napoleon nu era mic, de fapt. Și la cât de bun strateg era, teoria că și-ar fi dat armata peste cap doar pentru o hachiță de-a lui este foarte puțin probabilă.

Nu există dovezi istorice care să confirme teoria de mai sus atunci când vorbim de adoptarea mersului pe dreapta în Franța, însă ceva s-a întâmplat acolo în perioada Revoluției, pentru că ulterior mersul pe partea dreaptă a fost reglementat oficial. O teorie mai plauzibilă — dar tot neconfirmată — ar fi aceea că aristocrații călătoreau de regulă pe stânga, în timp ce plebea mergea pe dreapta drumului. În momentul izbucnirii conflictelor, aristocrații preferau să nu scoată capul din mulțime, ca să nu și-l piardă, așa că nu mai călătorea nimeni pe partea stângă, erau toți pe dreapta. Liberté, égalité, fraternité!

Altfel, propagarea condusului pe o anumită parte a drumului a ținut, în mare parte, de teritoriile cucerite de marile imperii. Dacă nu știi pe cine au mai anexat britanicii de-a lungul timpului, uită-te la harta asta. Regula nu este general valabilă, există și excepții. Una dintre ele este Japonia, o prietenă veche de-a Marii Britanii. Deci se poate și cu vorba bună. Altfel, în Japonia se mergea pe stânga încă dinainte să apeleze la Marea Britanie pentru dezvoltarea unei rețele feroviare. Considerentele erau cele deja cunoscute: samuraii (și, implicit, dușmanii lor) erau, majoritatea, dreptaci.

În Europa, călătoritul pe partea dreaptă a fost adoptat treptat, în cursul secolului trecut, de mai toate statele. Dacă inițial Franța lui Napoleon a convertit toate teritoriile cucerite, celelalte state europene au adoptat traficul invers odată cu obținerea independenței, acolo unde a fost cazul. România este unul dintre acestea. De altfel, toate regiunile de sub Imperiul Austro-Ungar au adoptat această conduită. Până și Austria a fost forțată de Germania să țină dreapta.  

Calea americană

Ajungem și la America — acest adolescent răzvrătit al istoriei —, unde influențele au existat din ambele părți, atât franceze cât și britanice. Însă obiceiurile Lumii Vechi (Europa) nu erau privite cu cea mai mare stimă aici. Ca să vezi!

O națiune prea tânără pentru a se baza pe cavaleri sau samurai sau altfel de luptători în istoria sa, America și-a croit sistemul rutier după căruțe. Atât poștalioanele, cât și căruțele Conestoga foloseau mai multe rânduri de cai, iar vizitiul călărea calul cel mai din stânga spate — cu dreapta avea de biciuit — și ținea partea dreaptă a drumului, ca să aibă vizibilitate mai bună pe stânga. Pentru ce să aibă vizibilitate? În Vestul Sălbatic, pentru orice s-ar fi aruncat asupra ta. Până să se pună băncuță în căruță, mersul pe partea dreaptă era deja un obicei înrădăcinat. Odată cu banca, s-a schimbat și poziția de condus: faptul că se întindea pe toată lățimea atelajului îi dădea ocazia vizitiului de a se pune unde era grija mai mare. Pe măsură ce Vestul Sălbatic n-a mai fost atât de sălbatic, a rămas doar pericolul șanțului, așa că majoritatea vizitiilor mergeau pe dreapta drumului și stăteau pe dreapta băncuței, ca să aibă în vedere acest hău care rupea roți și strica ziua tuturor.

Primele calești motorizare dotate cu volan aveau și ele postul de comandă tot pe dreapta, chiar dacă mersul pe dreapta era deja reglementat de ceva vreme. Apoi a apărut Henry Ford, cu a sa Tin Lizzie (Model T), care avea volan pe stânga. O decizie care a stârnit confuzie în rândul căruțașilor și nu numai. Ford — un alt om care pesemne a prețuit femeile — a motivat decizia spunând că volanul pe dreapta presupune ca pasagerul (care ar fi putut fi o femeie) să iasă din mașină fix în puhoiul de trafic. Montarea volanului pe stânga aducea și un plus de vizibilitate pentru șofer. Practic, Ford a prevăzut că pericolul șanțului va fi depășit repede de cel al celorlalți participanți la trafic. Un lucru care a rămas, de altfel, valabil până în zilele noastre.

Cât despre mașinile apărute după Model T, pur și simplu au preluat sistemul, pentru că avea cel mai mult sens. Nu neapărat și-n Samoa.