50 de ani în Formula 1. Sincer, nu m-am gândit prea mult la asta. Nu pot să spun că am iubit fiecare minut, pentru că au existat și momente foarte dificile. Mi-am pierdut soția, am pierdut piloți. Dar Formula 1 a fost foarte bună pentru mine.
Frank Williams în 2019, la aniversarea a 50 de ani de prezență în Formula 1.
Frate-meu a fost cel care m-a pus prima dată în fața unei curse de Formula 1. Ne uitam la un televizor alb-negru. Mai mult el. Eu trăgeam chiulul și învârteam două-trei mașinuțe pe covor și-mi imaginam că am o cască în cap și pilotez.
Am amintiri șterse din acea perioadă, dar una încă îmi trezește emoții puternice: cursa de la Imola din 1994. Nu vizualizez accidentul lui Ayrton Senna, dar încă îl simt pe fratele meu cum izbucnește în plâns. Apoi, ridic privirea spre ecran și văd monopostul Williams-Renault distrus.
Williams.
Mai puțin pilot, mai mult coordonator
În anii ’60, competițiile auto adunau un public numeros. Spectacolul era garantat, iar piloții nu erau considerați doar atleți, ci eroi. Și asta pentru că partea de siguranță nu era întotdeauna pusă pe primul plan. În toată această vâltoare a motorsportului și-a făcut apariția Frank Williams, un tânăr britanic talentat în ale pilotajului, dar cu un fler aparte în pregătirea mașinilor de concurs pentru alții.
N-a petrecut prea mult timp în spatele volanului, instinctul ghidându-l către spatele cortinei. Sau mai bine zis, către ușile închise ale garajelor în care se preparau mașinile de competiții.
Povestea lui Frank începe în 1968. Piers Courage, prietenul și partenerul britanicului, concurează în Formula 2 cu un monopost pregătit sub îndrumarea lui Williams. Talentul celor doi este remarcat rapid în padoc, iar un an mai târziu Williams reușește să cumpere un șasiu semnat de Jack Brabham, pe baza căruia să producă un monopost de Formula 1. Acum jucau în liga mare.
Courage termină pe podium cursele din Monaco și din SUA, iar performanța acestuia atrage interesul unor oameni cu vechime în industrie. Primul care își deschide porțile este De Tomaso, însă parteneriatul se dizolvă la final de sezon din cauza performanțele slabe ale monopostului. În același an, Frank îl pierde pe Courage într-un accident în Marele Premiu al Olandei.
A fost, de departe, prima tragedie din viața lui Frank Williams, cu atât mai mult cu cât Courage se transformase din prieten în cel mai bun prieten. Jurnaliștii prezenți la cursa respectivă își amintesc că, la ore bune după accidentul fatal, Williams stătea singur pe marginea circuitului și privea în gol.
“A fost un adevărat gentleman. Nu se mai “fac” oameni ca el. Avea un background solid, a mers la școli bune, era încântător și foarte amuzant. Bun pilot, mare talent. Nu știu dacă ar fi fost la fel de bun ca Jackie Stewart (n.r – triplu campion mondial al epocii respective). De fapt, nu a avut șansa să demonstreze asta”, spunea Williams într-un interviu acordat în 1996 prestigioasei publicații Atlas F1 (transformată, ulterior, în Autosport).
Pune-te un pic în pielea lui Frank Williams în acel moment. Ai fi putut continua în Formula 1 după o astfel de tragedie? Nu știu ce răspuns ai dat tu, dar Williams nici nu s-a gândit la o astfel de decizie. “Nu, nicio șansă. Evident, în fața unui astfel de eveniment, a unei astfel de catastrofe, personal am fost extrem de întristat. Dar asta nu mi-a afectat în niciun fel atitudinea mea în privința curselor de Formula 1”.
Britanicul nu cedează, iar în 1971 aduce un nou monopost la startul curselor de Formula 1. Rezultatele nu sunt cele așteptate, însă perseveranța de care dă dovadă și soluțiile pe care le propune reușesc să mențină numele Williams în boxele circuitelor internaționale.
În ecuația gândită de britanic își fac loc parteneri importanți: Motul se alătură în 1972, iar Marlboro și producătorul auto Iso Rivolta vin un an mai târziu. În continuare, mașinile pregătite de Frank Williams nu performează la nivelul așteptărilor, iar nerăbdarea partenerilor îl pun pe britanic într-o poziție delicată financiar la începutul sezonului din 1974.
Primele semne de schimbare apar abia în 1976. Milionarul Walter Wolf cumpără 60% din pachetul de acțiuni al echipei Frank Williams Racing Cars. Noua echipă se numește Wolf–Williams Racing și va fi condusă în continuare de britanic.
Însă toată ecuația avea să se schimbe radical: noul patron restructurează gruparea și Frank își pierde poziția de director.
Trioul câștigător
În 1975, când monoposturile sale încă mai concurau sub steagul Frank Williams Racing Cars, britanicul l-a adus în echipă pe tânărul Patrick Head. Fiul unui militar care a concurat cu modele Jaguar în anii ’50, Head își petrecuse o parte din tinerețe în marina militară. Totuși, Head era atras de motorsport și de inginerie, iar Williams a înțeles asta și i-a oferit un post în cadrul echipei sale.
“Am vorbit vreo 30 de minute și mi-a spus că de luni sunt designer-șef. Punctele lui forte au fost energia și entuziasmul. Eu mă pricepeam la inginerie și ăsta este motivul pentru care am făcut o echipă atât de bună”, își amintește Head primele interacțiuni cu Williams.
După dizolvarea Wolf–Williams Racing, Head și Frank au pus bazele unei noi echipe: Williams Grand Prix Engineering. Sau Williams Racing, așa cum o cunoaștem noi astăzi.
Nu-ți imagina însă că lucrurile au fost atât de simple pe cât par la prima vedere. În faza inițială, Head a rămas alături de echipa lui Wolf, întrucât gestiona echipa de teste și, potrivit spuselor sale, lucrurile mergeau într-o direcție bună. Și totuși, un telefon mai târziu…
“Frank m-a sunat și mi-a spus textual: ‘Amice, îmi fac propria echipă, vrei să te alături?’. M-am gândit că, dacă fac o mutare, trebuie să o fac acum, așa că am făcut-o. L-am luat pe Patrick Neve ca pilot și a adus 100.000 de lire sterline, Frank a pus la bătaie 100.000 de lire sterline, așa că am avut 200.000 de lire sterline pentru primul sezon. Cu banii ăștia a trebuit să cumpărăm monopostul, motoarele, să angajăm oameni, să facem o uzină, să cumpărăm echipamente pentru uzină. În ziua de azi nu ai putea lua startul în Formula 1 în acest mod”, completează Head.
Noile culori ale echipei au fost afișate în premieră în padocul Marelui Premiu al Spaniei din 1977. În fața boxei, o versiune modificată a unui monopost March 761 folosit în urmă cu un sezon. Sau cel puțin asta credea Frank Williams în momentul în care l-a cumpărat. Max Mosley, cofondatorul March Engineering, a reușit să-i vândă lui Williams o adevărată vechitură despre care s-a aflat că fusese folosită și în 1975.
Aflat la volanul singurului monopost Williams Grand Prix Engineering, Patrick Neve a obținut un loc șapte în cursa de la Monza. În rest, nimic notabil.
De cealaltă parte a cortinei, Head pregătea monopostul pentru 1978. Nu avea nimic special raportat la concurență, însă era croit într-un mod aproape perfect: totul era simplu și logic, iar asta reprezenta o bază bună pentru o viitoare mașină rapidă.
Alan Jones, campionul crescut de Frank Williams
Pentru ca pachetul să fie complet, Williams îl aduce în echipă pe pilotul australian Alan Jones. Nu a fost ușor, pentru că Jones a fost curtat inclusiv de Enzo Ferrari, care în cele din urmă l-a preferat pe un tip talentat pe nume Gilles Villeneuve. Williams era încântat că a pus mâna pe Jones, însă habar n-avea la vremea respectivă câte bucurii îi va aduce australianul.
Totul a culminat cu semnarea parteneriatului cu Saudi Arabian Airlines, primul sponsor din Orientul Mijlociu care avea să se implice în Formula 1.
Sezonul din 1978 a început slab pentru Williams: abandon în prima cursă din Argentina. Totuși, talentul lui Alan Jones și experiența lui Head au făcut ca sezonul să nu fie compromis. Primele puncte au venit în runda a treia a campionatului, în Africa de Sud, iar culorile echipei Williams au fost afișate pe podium la etapa din SUA. Locul al doilea pentru Alan Jones și echipa aduna puncte importante în clasament.
Pe parcursul sezonului, Williams îl aduce în echipa de design și pe Frank Dernie, un expert în aerodinamică. Abia acum, garajul lui Frank începea să semene cu o adevărată echipă de Formula 1.
În sezonul următor, Williams a pus două monoposturi la start. Alan Jones făcea echipă cu superstarul Clay Regazzoni. Experimentatul pilot elvețian se afla la finalul carierei, însă a scris istorie când a înregistrat prima victorie a echipei Williams Grand Prix Engineering în Formula 1. În 1979 în Marele Premiu al Marii Britanii.
Echipa britanică se transformase complet, iar runda de la Hockenheim a adus o nouă premieră: dublă Williams, cu Alan Jones pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Australianul mai bifează încă trei victorii până la final de sezon, însă Ferrari câștigă titlurile pentru piloți și echipe.
Sezonul din 1980 îl va avea în prim-plan pe Alan Jones. În locul lui Regazzoni vine argentinianul Carlos Reutemann, care se impune în cursa de casă, chiar în prima etapă a sezonului.
Cu 4 victorii pe parcursul sezonului, Jones devine campion mondial. Primul din cei 7 piloți care vor lua acest titlu la volanul unor monoposturi Williams. În același an, echipa britanică face dubla și se impune în clasamentul constructorilor.
“Să câștig în fața unor nume celebre a fost foarte, foarte satisfăcător. A fost punctul culminant. Frank a început totul cu monoposturi second-hand, așa că și pentru el a fost punctul culminant al unui vis să câștige titlul mondial. Iar pentru mine, să câștig titlul mondial în Formula 1 după ce am plecat din Australia pentru a concura în competițiile inferioare din Europa a fost un moment foarte emoționant”, a declarat recent Jones despre performanța remarcabilă obținută în acel an.
De la Frank Williams am învățat că practic poți să faci orice în viață atât timp cât îți pui mintea la contribuție.
Alan Jones
Accidentul
Anii ‘80 păreau cu adevărat promițători pentru Williams. După titlul lui Jones din 1980, Williams a câștigat un nou titlu la constructori în 1981 și un titlu la piloți în 1982 prin Keke Rosberg. Nimeni nu putea anticipa însă tragedia petrecută în 1986. De data aceasta, nu a fost implicat niciun pilot, ci însuși Frank Williams.
În 8 martie 1986, Williams încheiase o sesiune de teste cu Nigel Mansell și se afla pe o autostradă din Franța la volanul unei mașini închiriate. Conform propriilor sale declarații, conducea cu mare viteză pentru a ajunge la aeroportul din Nisa, întrucât trebuia să călătorească cu avionul. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, iar mașina a sărit pe un câmp din apropiere de la o înălțime de 2.4 metri. Williams a suferit o fractură între vertebrele 4 și 5 după ce spatele său a fost presat între scaun și plafonul contorsionat al mașinii. În urma accidentului, Williams și-a petrecut tot restul vieții într-un scaun cu rotile.
“Întârziam la aeroport pentru un avion pe care nu aveam voie să-l ratez. Am încurcat fusul orar al Franței cu fusul orar al Marii Britanii. Dar viața merge înainte. Am fost capabil să continui, dar în general a fost un handicap în adevăratul sens al cuvântului”, avea să declare Williams mult mai târziu.
Banii câștigați în Formula 1 l-au ajutat însă să aibă o viață cât de cât normală: și-a angajat un staff medical pentru a avea grijă de el 24 de ore din 24 și și-a achiziționat un echipament medical care îi permitea să stea în anumite circumstanțe într-o poziție verticală, pentru o circulație normală a sângelui în corp.
Pe parcursul anilor, Williams a refuzat însă să comenteze în timpul interviurilor cum este viața în scaun cu rotile. De cele mai multe ori, jurnaliștii primeau un răspuns dur când încercau să pună întrebări pe acest subiect. Și voi lăsa reacția lui Williams în limba engleză: “I don’t give a fuck”.
De altfel, Williams a fost capabil să revină în padoc și să participe activ la activitatea propriei sale echipe. Însă nu și-a mai putut îndeplini niciodată ritualul tradițional din fiecare weekend de cursă: să parcurgă circuitul în alergare.
După Courage, a urmat Senna
În ciuda accidentului grav, Williams a avut și un motiv de bucurie în 1986: echipa sa a câștigat titlul mondial al piloților cu Nigel Mansell și Nelson Piquet, iar cursa finală de la Adelaide (Australia) este considerată cea mai spectaculoasă din anii ‘80.
A urmat o nouă dublă în 1987 cu Nelson Piquet, pentru ca apoi McLaren să obțină patru titluri mondiale consecutive la piloți și constructori în epoca Alain Prost – Ayrton Senna. Lucrurile păreau să revină la apoi “normal”, cu două titluri mondiale consecutive la piloți și constructori pentru Williams în 1992 și 1993, cu ajutorul lui Nigel Mansell și Alain Prost.
Și totuși, în anul următor, Williams a fost lovit de o nouă tragedie. Adus la echipă chiar înainte de startul sezonului 1994, triplul campion mondial Ayrton Senna, considerat printre cei mai buni piloți din istoria competiției, a încetat din viață în Marele Premiu al statului San Marino, desfășurat pe circuitul Autodromo Enzo e Dino Ferrari de la Imola, după un grav accident.
Claire Williams, fiica lui Frank Williams, își amintește că tatăl său și-a dorit să meargă până în Brazilia pentru înmormântare, în ciuda problemelor sale de sănătate. “Tata a mers la înmormântare în Brazilia. Din motive evidente de siguranță, cu toții eram foarte îngrijorați, pentru că Ayrton a fost un erou imens și a murit în mașina noastră. Dar Frank și-a dorit foarte mult să fie acolo”, explică Claire Williams.
Frank Williams a fost anchetat de justiția italiană sub acuzația de omor din culpă, însă a fost absolvit de orice vină în 1997. Britanicul nu a vrut niciodată să vorbească despre accidentul în sine al lui Senna, nici cu presa și nici măcar cu propria familie, potrivit declarațiilor făcute în 2020 de Claire Williams.
“Frank a avut o poveste de dragoste cu Ayrton. I-a intrat în inimă și în cap și întotdeauna a vrut să-l pună în monopostul lui. Dorința tatălui meu s-a împlinit, însă totul s-a terminat în cel mai prost mod posibil. Frank nu a vorbit niciodată cu nimeni despre asta. A internalizat și tine totul în el. Dar poți să vezi durerea din ochii lui de fiecare dată când se gândește la accident. Vorbește despre ce om și ce pilot minunat era Ayrton, dar nimic despre accident”, spune Claire Williams.
Trecutul este trecut
La fel cum a procedat și după accidentul fatal al lui Courage, Frank Williams și-a continuat aventurile în Formula 1 și după tragedia de la Imola. De altfel, Williams și-a trecut în palmares încă două titluri mondiale consecutive în 1996 și 1997 cu Damon Hill și Jaques Villeneuve.
Au fost însă ultimele performanțe memorabile pentru Williams în Formula 1. Echipa nu a mai putut ține pasul cu bugetele în creștere necesare pentru obținerea de rezultate, concomitent cu o îngrădire puternică a regulamentului tehnic, care a limitat drastic ideile inovatoare.
Williams a fost nevoit să privească astfel din paddock la perioadele de dominație autoritară din partea Scuderiei Ferrari (2000-2004), Red Bull Racing (2010-2013) și Mercedes (2014-2020).
Ai putea crede că, în acest context, Frank Williams a avut mai mult timp să se gândească la evenimentele dureroase din viața sa. Ai putea crede că a avut tăria de a discuta măcar despre accidentul său din 1986. Și totuși…
Soția sa, Virginia Williams, cu care era căsătorit din 1976, a publicat în 1991 o carte autobiografică numită “A Different Kind of Life”, în care descrie modul în care l-a cunoscut pe Frank, cum a trăit accidentul soțului ei din 1986 și cum s-a schimbat viața ei după acest eveniment. Ei bine, Frank Williams a decis să nu citească această carte atât timp cât soția sa era în viață.
Vreau să las trecutul în trecut.
Frank Williams
Nu este clar dacă, în cele din urmă, Frank Williams a citit cartea scrisă de soția sa. Cert este că aceasta a fost diagnosticată cu cancer în 2010 și a încetat din viață din cauza bolii în 2013, la vârsta de 66 de ani.
Finalul unei ere
A fost, de altfel, ultima tragedie din viața lui Frank Williams. În același timp, a fost și începutul retragerii sale treptate din Formula 1. Cu numai un an în urmă, renunțase la postul din consiliul de administrație al echipei chiar în favoarea fiicei sale. Iar în 2013, anul în care soția sa a încetat din viață, Frank Williams a promovat-o pe fiica sa în funcția de șef-adjunct al echipei. Oficial, Claire se ocupa de marketing, comunicare și contracte comerciale, însă este cunoscut faptul că a preluat treptat o bună parte dintre responsabilitățile de șef de echipă ale tatălui său, inclusiv în paddock.
În ciuda tuturor intențiilor pozitive, familia Williams s-a confruntat cu numeroase probleme financiare, în special în absența unor sponsori semnificativi, iar situația s-a agravat la începutul pandemiei de coronavirus.
Pentru a evita falimentul, în vara anului 2020 familia Williams a vândut echipa fondului american de investiții Dorilton Capital. O lună mai târziu, Frank Williams și Claire Williams renunțau la posturile de șef și, respectiv, șef-adjuct în cadrul echipei.
Am fost întotdeauna în Formula 1 din dragoste pentru sport, pentru plăcerea de a participa la sporturile cu motor, așa că nu am luat ușor această decizie, ci după ce am reflectat mult ca familie. Poate că este un final de eră pentru Williams ca echipă de familie, dar este începutul unei noi ere pentru Williams Racing și le dorim mult succes în viitor.
Claire Williams
Niciun cuvânt din partea lui Frank Williams.
De-a lungul celor 44 de ani petrecuți în Formula 1, echipa coordonată de Frank Williams a câștigat 9 titluri mondiale de constructori. Alte 7 au fost câștigate de piloții care s-au aflat în monoposturile cu inițialele FW. Alături de Alan Jones, pe lista piloților care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului se află Keke Rosberg (1982), Nelson Piquet (1987), Nigel Mansell (1992), Alain Prost (1993), Damon Hill (1996) și Jacques Villeneuve (1997).
Formula 1 și-a luat rămas bun de la Sir Frank Williams în 28 noiembrie 2021, dar numele britanicului continuă să apară în boxele circuitelor internaționale.
Sincer să fiu, întotdeauna am considerat că este un privilegiu să lucrez în Formula 1. Să fiu în jurul mașinilor de curse, să fiu în jurul piloților… Pur și simplu este un loc minunat în care să fii.
Frank Williams
Foto principală: IMAGO