O să fiu cât se poate de sincer cu tine. Dacă aș avea 135 de milioane de euro în contul bancar, cu siguranță aș cumpăra un loc într-o navetă spațială Dragon produsă de SpaceX pentru a face un pic de turism pe Stația Spațială Internațională. Și aș rămâne și cu ceva bani de buzunar.
Alții ar putea să folosească banii ăștia în cu totul și cu totul alte scopuri. De exemplu, sunt sigur că s-ar găsi destui care să plătească o astfel de sumă pentru Renault Type CB Coupe de Ville, unica mașină care a fost la bordul lui Titanic în 1912.
Cum însă mașina respectivă nu a fost încă găsită, un colecționar privat anonim s-a mulțumit să plătească 135 de milioane de euro pentru a pune mâna pe unul dintre cele numai două exemplare Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupé produse vreodată. Ocazie cu care aceasta a devenit și cea mai scumpă mașină din istorie, întrucât a depășit precedentul record din 2018, când un Ferrari 250 GTO s-a vândut la licitație pentru 48,45 de milioane de dolari.
De altfel, dacă arunci o privire asupra topului celor mai scumpe mașini din lume vândute la licitație, vei observa că aproape toate tranzacțiile respective au fost realizate după anul 2000. Am încercat să găsesc o explicație pentru acest nou trend în rândul miliardarilor excentrici și cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost să-l întreb pe Alin Ionescu, pentru simplul motiv că Ion Țiriac era ocupat. Nu, Alin nu este (încă) miliardar excentric, dar Mașinistul, așa cum este de fapt cunoscut în mediul online, este pasionat de mașini clasice și proaspătul proprietar al unui Mercedes-Benz 320 CE din 1993.
Pentru mulți, mașinile clasice reprezintă o investiție. Există o întreagă industrie, oameni care cumpără și vând vehicule de colecție, ateliere de restaurări care le redau strălucirea de altădată, evenimente dedicate pasionaților de clasice. Însă există și oameni care pur și simplu trăiesc pentru această pasiune. Și care investesc tot ce câștigă doar pentru a se bucura de aceste mașini din alte vremuri.
Alin Ionescu aka Mașinistul, pasionat și proprietar de mașini clasice
În spatele fiecărei mașini de succes se află un om
Toate bune și frumoase, dar de aici și până la o factură de 135 de milioane de euro pentru o mașină este cale lungă. Chiar și în cazul unui Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupé. Și totuși, acest model are o istorie atât de frumoasă încât acum, când o scriu, sunt tentat să-l înțeleg pe noul proprietar care a preferat să-și păstreze anonimitatea.
Ce trebuie să înțelegi tu în primul rând este că, la fel ca în cazul atâtor modele istorice, nici această mașină nu ar fi existat fără să aibă în spate o minte luminată. Iar în acest caz specific vorbim despre Rudolf Uhlenhaut, un băiat care, așa cum probabil observi, a dat și numele acestui model.
Rudolf Uhlenhaut s-a născut la Londra în 1906 dintr-o mamă englezoaică și un tată german care conducea subsidiara Deutsche Bank din Marea Britanie. În timpul școlii, familia s-a mutat la Bruxelles, apoi la Bremen și, în cele din urmă, la Munchen, acolo unde Rudolf a urmat cursuri de inginerie mecanică. În 1931, la numai 25 de ani, tânărul Rudolf s-a angajat în departamentul de cercetare și dezvoltare al Daimler-Benz din Stuttgart.
Conducerea nemților a observat rapid atât abilitățile tehnice ale lui Rudolf, cât și pasiunea pe care acesta a început să o dezvolte pentru condus. Pentru că Rudolf nu se mulțumea să “deseneze” mașinile cu creionul pe o planșă, ci urca efectiv la volan pentru a le testa. Sigur, oamenii de HR ai prezentului ar spune că, iată, încă de pe vremea aia existau două joburi într-unul singur. Oamenii de la Daimler-Benz s-au mulțumit însă să-i găsească o poreclă potrivită tânărului Rudolf: inginerul-pilot.
Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit eu vreodată sună cam așa: “Fă-ți treaba cât de bine poți, iar la un moment dat cineva te va observa”. Așa și cu Rudolf al nostru: în 1936, la 5 ani de la angajarea la Daimler-Benz, Rudolf a fost repartizat (în sfârșit!) într-un departament în care avea ocazia să combine eficient ambele pasiuni: departamentul de curse.
Astfel a ajuns în locul ideal în care și-a pus în valoare expertiza tehnică și capacitatea de a identifica singur problemele mașinii în timpul testelor pe care le efectua el însuși. A contribuit astfel la dezvoltarea mașinii de curse Daimler-Benz W125 cu care Rudolf Caracciola a devenit campion european în 1937. Daimler-Benz a continuat apoi să domine scena motorsportului european în 1938-1939 prin W154 și a fost “deranjată” sporadic doar de rivalii tradiționali de la Auto Union.
Un tanc cu agilitate de pisica junglei
Misiunea lui Rudolf de a dezvolta în continuare modele de curse pentru marile competiții ale lumii a fost curmată brusc de visul utopic al lui Adolf Hitler, care avea o cu totul altă viziune despre ce înseamnă să domini Europa. Industria auto a avut nevoie de timp pentru a-și reașeza cărțile de joc după Al Doilea Război Mondial, iar pentru Daimler-Benz prima scânteie a apărut abia la începutul anilor ‘50, când oficialii germani au observat ascensiunea unei noi competiții: Formula 1.
La vremea respectivă, Rudolf Uhlenhaut era șeful departamentului pentru testarea mașinilor de serie, însă revenirea constructorului german în motorsport i-a oferit oportunitatea să-și pună talentul la lucru la ceea ce îi plăcea cel mai mult: mașinile de curse.
După titlul cucerit de Juan Manuel Fangio în Formula 1 cu 300 SL (cod de șasiu W 198) în 1954 – aici găsești un documentar de o oră despre asta – Rudolf își îndreaptă atenția spre sezonul 1955 și, în acest sens, a dezvoltat Mercedes-Benz 300 SLR, cu nume de cod W 196 S. Acronimul SLR provine de la Super Leicht Rennsport (în limba germană înseamnă curse super ușoare), iar datele tehnice erau cu adevărat impresionante pentru vremea respectivă: un motor aspirat de 3.0 litri cu 8 cilindri care genera nu mai puțin de 302 cai putere, mult peste valorile standard ale mașinilor de curse ale vremii. Cutia de viteze era manuală cu 5 trepte, în timp ce masă totală era de numai 998 de kilograme.
Unul dintre primele teste cu noua mașină a fost realizat de pilotul John Fitch, care nu și-a ascuns entuziasmul.
Fiabilitatea SLR-ului este incredibilă. Rezistă unui abuz incredibil și continuă să funcționeze perfect. Această mașinărie este construită ca un tanc și funcționează ca pisica junglei.
John Fitch, pilot de teste
Campionul mondial Juan Manuel Fangio nu s-a lăsat însă atât de ușor impresionat. Legenda, așa cum este ea menționată pe site-ul oficial Mercedes-Benz, spune că, la finalul unui prânz copios pe circuitul de la Nurburgring, Fangio i-a explicat lui Uhlenhaut că mașina necesită o serie de ajustări. În acel moment, deși era îmbrăcat la costum cu cravată și avea burta plină, Uhlenhaut s-a șters tacticos la gură, s-a urcat la volan și a efectuat un tur de circuit pe Nurnburgring cu 3 secunde mai rapid decât campionul mondial. Reacția lui Rudolf? De neprețuit.
Fangio mai are nevoie de ceva antrenament.
Rudolf Uhlenhaut, inginer și pilot de teste Mercedes-Benz
De altfel, această atitudine nu este una deloc întâmplătoare, întrucât anglo-germanul nu lăsa nimic la voia întâmplării, iar Nurburgring era, într-un fel, circuitul său de casă.
Am concurat cu câteva mașini de curse pe circuitul de la Nurburgring și le-am pilotat până când am știut ce fac.
Rudolf Uhlenhaut, inginer și pilot de teste Mercedes-Benz
Pe lângă Fangio, la volanul acestui 300 SLR au mai urcat piloți precum Stirling Moss sau Karl Kling, iar fiecare dintre ei a ales în cele din urmă să concureze cu cockpit deschis. În total, Mercedes-Benz a produs 6 exemplare de 300 SLR cu care a concurat pe parcursul sezonului 1955.
Cum să conduci o mașină care-ți poartă numele
La Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 11 iunie 1955, pilotul francez Pierre Levegh, care concura la volanul unuia dintre cele 6 exemplare Mercedes-Benz 300 SLR, l-a lovit din spate pe Lance Macklin, care își schimbase brusc direcția pentru a evita un impact cu Mike Hawthorn. În urma accidentului, mașina de curse a lui Levegh a fost propulsată în aer și s-a dezintegrat în momentul impactului cu zona ocupată de spectatori. Pilotul a încetat din viață, iar 83 de spectactori au murit.
Deloc surprinzător, constructorul german a decis să se retragă din sporturile cu motor cu efect imediat, iar acest lucru a reprezentat o lovitură inclusiv pentru Uhlenhaut.
Inginerul german plănuia deja să producă două prototipuri de 300 SLR cu cockpit închis, pentru că acest design asigura o forță de apăsare aerodinamică mai mică și, implicit, o viteză maximă mai mare.
În ciuda retragerii Mercedes-Benz din sporturile cu motor, cele două prototipuri cu cockpit închis au fost dezvoltate pe baza planurilor formulate de Uhlenhaut. Una dintre caracteristicile cheie a fost deschiderea verticală a portierelor, concept cunoscut în lumea auto drept “gullwing”. Un concept pe care îl știi, de exemplu, și de la acel DeLorean DMC-12 din “Back to the Future”. Bine, fie, și de la Tesla Model X.
Unul dintre exemplare a primit seria de șasiu numărul 7, iar celălalt numărul 8. Și, pentru a le diferenția, unul a primit interior roșu, iar celălalt interior albastru. În acest context, pentru a se diferenția și mai mult de cele 6 exemplare cu cockpit deschis care au fost utilizate în curse, ambele prototipuri au primit numele Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupé, ca semn de mulțumire pentru creațiile lui Uhlenhaut. Practic, 300 SLR Uhlenhaut Coupé a devenit “cea mai bună mașină de curse care nu a concurat niciodată”.
Ulterior, Uhlenhaut a folosit unul dintre aceste prototipuri ca mașină de companie pentru a face naveta de la Stuttgart la Munchen. Gurile rele spun că germanul parcurgea distanța de 220 de kilometri în numai o oră, în contextul în care viteza maximă a prototipului ajungea la 300 de kilometri, mult peste cei 200 km/h oferiți de cele mai rapide mașini sport de serie ale vremii.
Uhlenhaut nu voia însă să se bucure doar el de această mașină, chiar dacă aceasta îi purta numele. Așa se face că i-a lăsat și pe alții să o admire la Goodwood sau Pebble Beach, pe lângă o serie de demonstrații auto.
Ba chiar a ajuns și în mâinile jurnaliștilor de la publicația elvețiană Automobil Revue, care au testat mașina în Alpi pe un traseu de 3500 de kilometri pentru a publica apoi un test drive pe 16 pagini. Iată ceva la care noi, jurnaliștii auto din România, putem visa doar dacă suntem invitați la Cars & Roads.
O mașină de o concepție curajoasă și o construcție complicat de ingenioasă. 300 SLR necesită un șofer cu multe calități. Sânge rece, reacții rapide, un simț al mașinii și un plus de decență în privința mediului înconjurător, precum și hotărâre, curaj și rezistență.
Extras din drive testul publicat de Automobil Revue
Hmm, păi nu degeaba voia Uhlenhaut să-și testeze pe circuit propriile creații, nu-i așa?
Neoficial, se spune că exemplarul ales de Uhlenhaut ca mașina personală a fost varianta cu interior roșu și număr de șasiu 196.110-00008/55. Pe scurt, numărul 8 din serie.
După finalizarea celor două prototipuri care i-au purtat numele, Uhlenhaut a preluat postul de șef al departamentului de dezvoltare pentru modele de serie. Și-a adus contribuția la dezvoltarea tuturor modelelor de serie ale vremii, iar punctul culminant al carierei a fost munca la noul model Mercedes-Benz Clasa S, lansat în 1972. De altfel, în acel an, la vârsta de 65 de ani, Uhlenhaut s-a retras la pensie.
Spre finalul vieții, Uhlenhaut a fost nevoit să poarte aparat auditiv din cauza faptului că, pe parcursul carierei sale, a condus numeroase mașini cu cockpit deschis. A încetat din viață în 8 mai 1989, aproape de împlinirea vârstei de 83 de ani.
Întotdeauna făceai tot ce poți pentru Uhlenhaut, pentru simplul motiv că nimeni nu voia să-l dezamăgească. Era un expert, dar întotdeauna a tratat pe toată lumea în mod corect.
Hans Liebold, lider de proiect pentru vehiculul experimental Mercedes-Benz C 111.
Destinația finală: muzeul Mercedes-Benz
După retragerea lui Uhlenhaut, cele două unități 300 SLR care i-au purtat numele au ajuns acolo unde meritau. Una în colecția specială de mașini clasice Mercedes-Benz Classic Collection, alături de alte peste 1100 de automobile din întreaga istorie auto la care publicul nu are acces direct. Alta la Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart, acolo unde poate fi admirată de vizitatori.
Și ambele au rămas pe poziții până în luna mai a acestui an, când unul dintre cele două exemplare a fost vândut în cadrul unei licitații găzduite de Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart. Licitația a fost organizată împreună cu RM Sotheby’s, una dintre cele mai cunoscute case de licitații auto din întreaga lume, iar la aceasta au fost invitați clienți de marcă ai Mercedes-Benz și o serie de colecționari internaționali de mașini și artă.
Exemplarul Mercedes-Benz 300 SLR vândut la licitație este chiar cel cu interior roșu care a fost condus ani de zile de creatorul său, iar prețul final a fost unul pe măsură: 135 de milioane de euro. Cumpărătorul a fost de acord ca mașina să fie prezentată în public în cadrul unor evenimente speciale. În schimb, al doilea exemplar va continua să fie disponibil pentru public la Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart.
Sunt sigur că te întrebi care sunt motivele pentru care Mercedes-Benz Group a decis să vândă la licitație o mașină. Fie ea și pentru 135 de milioane de euro. Mai ales că suma asta reprezintă mai puțin de 0.1% din veniturile totale de 169 de miliarde de euro înregistrate de producătorul german în 2021.
Banii reprezintă însă doar un pretext pentru dezvoltarea și finanțarea noului Fond Mercedes-Benz, care își propune să aloce această sumă pentru a încuraja studenții și copiii să dezvolte proiecte de cercetare legate de mediu. Proiectele vor fi dezvoltate în parteneriat cu o companie cu experiență în domeniu care nu a fost încă selectată.
Așa cum observi, nu am menționat nimic până acum despre identitatea cumpărătorului, întrucât acesta preferă să rămână anonim. Totuși, Simon Kidston, dealer-ul britanic de mașini clasice Simon Kidston susține că a plasat oferta câștigătoare în numele unui client de-al său.
Cumpărătorul este în primul și primul rând un entuziast, nu un investitor. Este cineva care pur și simplu iubește mașina. Clientul meu nu m-a întrebat niciodată cât cred că va valora această mașină în viitor.
Simon Kidston, dealer britanic de mașini clasice
Cuvintele lui Kidston îmi amintesc de discuția cu Alin Ionescu de la începutul acestui articol despre lupta dintre pasionați și investitori pentru mașini clasice. Iar Alin completează acum aceste detalii picante prin dificultatea de a stabili, până la urmă, prețul corect pentru o mașină clasică. Fie ea și un 300 SLR Uhlenhaut Coupe.
“Piața mașinilor clasice nu este întotdeauna previzibilă, iar valorile de catalog sunt contrazise frecvent atât de mașini subevaluate de cei care nu știu ce vând, dar și de cei care își doresc atât de mult o anumită mașină încât sunt dispuși să plătească oricât pentru a o avea. În plus, pe lângă pe lângă resursele financiare, mai este necesar și ca mașina mult visată să se găsească la vânzare. Ai nevoie de noroc pentru a găsi unicornii, adică automobile cu rulaje reduse, aflate într-o stare excelentă de conservare, acele capsule ale timpului care te fac să te simți că pășești într-o altă eră de fiecare dată când te urci la bordul lor”, explică Alin.
Un lucru este sigur: cumpărătorul misterios al lui 300 SLR Uhlenhaut Coupe a pus mâna pe un unicorn. Și ceva îmi spune că a avut într-adevăr norocul ca o astfel mașină să ajungă la licitație.
În cazul în care povestea acestei mașini ți-a dat idei că ai putea cumpăra și tu o mașină clasică, l-am întrebat pe Alin cum anume o mașină veche devine una clasică cu acte în regulă.
“În prezent, un automobil poate deveni vehicul istoric dacă îndeplinește o serie de condiții. România este aliniată la legislația FIVA (Federația Internațională a Vehiculelor Istorice), ceea ce înseamnă că pentru a fi eligibil să primească atestatul de vehicul istoric (emis de Retromobil Club România, autoritatea națională FIVA în baza unei evaluări de specialitate), trebuie să fi împlinit 30 de ani de la data fabricației și să fie în stare tehnică și estetică bună, respectând întocmai originalitatea, adică culoarea exterioară din paletarul original, fără modificări ce țin de design sau performanță”, afirmă Alin.
Nu știu dacă povestea Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupe te determină să privești cu alți ochi mașinile clasice. Și cu atât mai puțin dacă o să-ți cumperi una. Dar, hei, până la urmă asta nici măcar nu contează. Cum nu contează nici dacă o să-ți cumperi o mașină nouă sau una second-hand. Și știi de ce? Pentru că și Rudolf Uhlenhaut a iubit mașinile. Și nu a avut niciodată o mașină înmatriculată pe numele lui. Doar două care i-au purtat numele.
