O să fiu sincer cu tine: articolul ăsta nu este despre mașini. Sau, mă rog, cel puțin nu în sensul tradițional. Este despre un copac și întâlnirile sale cu automobilul. Despre lupta pentru supraviețuire, despre respect, despre evoluție și, în final, despre moartea sacrului. Sau, în alte cuvinte: despre cel mai izolat copac din lume și cum a fost el distrus de mașini.
Copacul din Ténéré era un acacia, din familia Fabaceae. Este un văr al salcâmului. Acacia este cunoscut ca o specie stoică, rezistentă la condiții improprii de trai. Însă pe măsură ce zona din Nord-Estul Nigeriei a început, acum circa 6.000 de ani, să se deșertifice, pădurea care o popula a început să piardă din reprezentanți. Solul devenea din ce în ce mai zgârcit cu apa, iar lupta pentru supraviețuire din ce în ce mai dură. În final, a rămas doar un arbore. Acesta.
S-au mai văzut copaci în deșert, însă niciunul nu era atât de departe de orice altă formă de vegetație. De la umbra sa, în oricare direcție porneai, nu mai găseai adăpost în următorii 400 de kilometri. Era, deci, o locație imposibil de ratat — un adevăr pe care îl vom găsi valabil indiferent ce conotație îi dăm lui „ratat” aici. De-a lungul sutelor de ani devenise punct de interes pentru triburile din zonă — caravanele triburilor Tuareg și Toubou făceau negreșit popas aici. Arborele era farul deșertului Ténéré.
Un far la care au ajuns până și Aliații, în 1939, în timpul campaniei militare din Africa de Nord.
„Trebuie să vezi acest Copac ca să crezi în existența lui. (…) Care este secretul său? Cum de încă este în viață, cu atâtea cămile care trec pe lângă el? Cum de, la trecerea unei caravane, o cămilă rătăcită nu-i mănâncă frunzele și ghimpii? De ce niciunul dintre numeroșii tuaregi din caravanele de sare nu i-au tăiat ramurile ca să facă foc și să-și încălzească ceaiul? Singurul răspuns este că acest copac este considerat tabu de către cei cu caravanele.”
Michel Lesourd, comandant francez al Forțelor Aliate
Dar înainte să se minuneze cum de acest arbore a rezistat atâta amar de vreme aici, trupele aliate care s-au perindat prin zonă s-au întrebat de ce triburile locale nu au săpat o fântână aici. Și pe săpat fântână s-au pus! Și a fost ceva de forat, așa cum poate că te-ai și aștepta să se întâmple în deșert. Dar dacă acest copac trăia, asta înseamnă că trebuia să existe și apă. Au dat de ea la o adâncime de 33 de metri. Atât de mult se afundaseră în pământ și rădăcinile copacului din Ténéré în cei 300 de ani ai săi de existență.
Raportat la vârsta sa (estimată), 20 de ani reprezintă nici o zecime din viață. Însă multe se pot întâmpla în două decenii, chiar și pentru un copac izolat în mijlocul pustietății. Mai ales atunci când în ecuație este inclus omul. Pentru că unde există oameni, există și oameni neîndemânatici.
„Am observat un lucru atunci când am comparat fotografia din 1939 cu cea din 1959. Arborele și-a redus considerabil din volum în ultimii 20 de ani. A fost victima unui accident rutier; un camion militar, dând în marșarier, a rupt una dintre cele două ramuri principale. Ramura a fost tăiată și folosită, iar ce a rămas a fost toaletat. (…) Oare nu mai este considerat tabu?”
Raymond Mauny, istoric francez, la a doua sa întâlnire cu arborele din Ténéré
Copacul din Ténéré reușise, timp de câteva sute de ani, să reacționeze repede la schimbările din jurul său, întinzându-și rădăcinile după apă înainte ca nivelul acesteia să scadă. În cursa cu pământul, arborele a ieșit învingător. Însă timpii săi de reacție sunt nefericit de mici în raport cu Omul și jucăriile lui.
Te-ai gândi că, după așa eveniment, copacul din Ténéré să devină un sit sacru. O destinație pe cât de importantă, pe atât de bine protejată de riscuri. În principal de camioane.
Pentru că tot cu un camion a fost și a doua sa întâlnire, în 1973. De data aceasta și ultima. Un șofer, care urma ruta veche a caravanelor de cămile, a ajuns inevitabil la copac. S-a izbit în el. L-a rupt. Povestea spune că acest șofer — care nu a fost identificat, sau, mă rog, a cărui identitate nu a fost făcută publică — ar fi fost beat când a făcut fapta. Ar fi fost minunat, pentru că astfel puteam încheia articolul într-un stil comic, cu un sfat de viață pe care am să-l dau oricum: Nu conduce sub influența alcoolului, că nu e sănătos pentru nimeni din jurul tău. Și în niciun caz nu e cool.
Dar nu există dovezi care să susțină teoria șoferului beat. Dacă e să mă întrebi pe mine, nici nu e fezabilă: cunosc moldoveni care beau tărie ca pe apă, dar niciunul dintre ei n-ar bea alcool (care, știm toți, deshidratează) în timp ce străbat o zonă renumită pentru zgârcenia sa atunci când vine vorba de această vitală resursă. Mai credibil mi se pare scenariul în care șoferul ar fi adormit la volan. Sau să nu ar fi văzut copacul din cauza unui nor de praf. Pentru că — o zic din nou — nimic nu semnaliza prezența arborelui din Ténéré. Un far fără lumină.
Rămășițele au fost culese și duse la muzeu, iar în locul său a fost montat un monument-reper care să reziste în timp, atât la vreme cât și la camioane. Antena cu brațe ciudate pe care o vezi mai sus este un monument reprezentând un copac din metal vechi. Dar să nu ne grăbim să judecăm această operă din Nigeria anilor ’70, care ar putea cu ușurință să treacă drept o operă modernă din România actuală.
Cea mai spectaculoasă amintire a arborelui din Ténéré este instalația cu un sfert de milion de frunze luminoase, prezentată la ediția din 2017 a festivalului Burning Man.