Poate vă mai amintiți, cum prin 2015-2016 s-a creat așa, o tendință să-i spunem, prin lumea auto, de toată lumea trebuia să prezinte un concept care musai avea „Vision” în nume. Nu aveai Vision, nu existai.

Multă vreme, mi-a rămas în minte Rolls-Royce Vision Next 100, cunoscut în cercurile interioare companiei drept 103EX. Dar nu datorită designului. 103EX mi-a rămas în cap din cauza numelui. Cum, nimic mistic, nimic fantasmagoric? Doar o adunătură seacă de numere și litere?

În apărarea domnilor lorzi de la Rolls-Royce, particula „EX”, prescurtarea de la „experimental”, există în companie din 1919, când a fost folosită pentru un model, ați ghicit, experimental. Un prototip, să-i spunem: 1EX. Până în 1957, lista ajunsese deja la 45EX, ca idee.

Cât despre numele mai simandicoase ale automobilelor Rolls-Royce, ei bine, e nevoie de o incursiune mai adâncă în istoria mărcii, până la cei care au dat numele companiei. Mai ales cratima.

Cine-i Rolls și cine-i Royce

Pe Charles Rolls și Sir Henry Royce i-a unit pasiunea pentru inginerie și dorința de a crea cel mai bun automobil din lume. Apoi, a fost nevoie de ceva lipici pentru a-i ține împreună. Dar ajungem și acolo.

De punctat încă din capul locului: Rolls și Royce veneau din medii cum nu se poate mai diferite.

Charles Stewart Rolls s-a născut în 1877 în Londa. Părinții săi, Lord și Lady Lllangattock. Familia locuia în Berkely Square, un cartier bogat al capitalei Angliei și deja intuiți că Rolls nu prea s-a lovit de lipsuri în viață. 

În facultate (Trinity College din Cambridge), Rolls a studiat ingineria mecanică și a devenit fascinat de motoare. Poate și fiindcă era primul student din istoria colegiului care deținea un automobil.

După absolvire, devine unul din primii dealeri de automobile din Marea Britanie. Împreună cu bunul prieten Claude Johnson (țineți minte acest nume), Rolls importă și vinde automobile Peugeot din Franța și Minerva din Belgia prin compania CS Rolls & Co.

Cu 14 ani înainte ca Rolls să existe pe planetă se năștea, în 1863, Henry Royce. Henry s-a întâlnit cu munca devreme, la doar nouă ani. Situația materială a familiei din Peterborough era modestă, așa că puștiul ajuta cum putea: când nu vindea ziare, livra telegrame pentru General Post Office (serviciul poștal de stat al Marii Britanii, dizolvat în 1969).

Contactul cu ingineria avea să vină la 14 ani, prin bunăvoința unei mătuși, care îi plătește un stadiu de ucenicie în compania de căi ferate Great Northern Railway Works. Aici, Royce fură meserie de câte ori are ocazia și este rapid remarcat pentru afinitatea naturală pentru inginerie. Așa ajunge pe un post permanent la Electric Light and Power Company. Unde nu stă mult.

Cu un prieten (hmmm, oare unde am mai auzit asta?) și ceva capital de la un investitor pe nume Henry Edmunds, Royce pune bazele unui atelier în care produce componente electrice de mici dimensiuni – sonerii de ușă și dinamuri, în special.

Decizia de a construi mașini vinde după ce își cumpără, la mâna a doua, un Decauville Voiturelle. Mașina, construită pe genunchi, vine ca o dezamăgire pentru perfecționistul Royce. Așa că își construiește propriul automobil, echipat cu un motor de 10 cai-putere, cu doi cilindri, proiectat și construit chiar de el. E luna aprilie, 1904.

Pe 4 mai 1904, Rolls și Royce se întâlnesc pentru prima dată. Liantul? Henry Edmunds, care știa că Rolls era tot mai frustrat de faptul că nu avea ce modele autohtone să vândă și în același timp, Royce se lăuda tuturor cu mașina lui impecabilă – pe bună dreptate. 

Potrivire perfectă, pecetluită de cei doi în Manchester. Și la scurt timp, apariția companiei Rolls-Royce.

Johnson Botezătorul

Dacă Henry Edmunds a fost pețitorul, rolul de lipici din combinația Rolls-Royce a fost Claude Johnson (nu l-ați uitat, da?), cel supranumit „Cratima din Rolls-Royce”. Omul despre care Henry Royce spunea, odată: „el e căpitanul, eu și Rolls suntem doar echipajul”.

Bun, dar ce era așa deosebit la Johnson? Pe de o parte, creativitatea și firea energică. Pe de altă parte, o abilitate ieșită din comun de a vinde și promova produse. Adică exact ce îi trebuia nou-înființatei Rolls-Royce.

Claude Johnson era deja prieten (și partener de afaceri) cu Charles Rolls, încă de la începuturile C.S. Rolls & Co. În cimentarea viitoare a companiei, a ajutat și faptul că pe Johnson l-a fascinat ideea de a vinde mașini autohtone de înaltă calitate. Deci e posibil ca simpla înființare a companiei Rolls-Royce să fi învârtit ceva rotițe creative.

Când Rolls-Royce a început să existe oficial în acte, în 1906, lui Johnson i-a revenit postul de Director Comercial. Compania deja avea o mașină, cu un nume sec – 30 H.P., excelentă din punct de vedere fiabil dar insuficient de încăpătoare și puternică. Remediul a venit de la un nou model – 40/50 H.P. – dar nu și din punct de vedere al numelui.

Cele mai multe surse menționează că a fost nevoie de 12 exemplare 40/50 H.P. construite pentru ca Johnson să fie lovit de inspirație. Muză i-a fost al 12-lea, ieșit de pe linia de producție, complet argintiu. Imediat, în mintea lui, s-a livrat un supranume: Silver Ghost. Apoi, inspirația s-a mai repetat o dată, tot cu un exemplar 40/50 H.P., de culoare verde: Green Phantom.

Mențiune: există și surse care spun că The Silver Ghost ar fi fost un nume creat special cu ocazia Salonului Auto de la Londra din 1907. Johnson spera, astfel, că jurnaliștii prezenți la fața locului, vor prelua denumirea ca atare în titlul articolelor de după eveniment.

Dincolo de giumbușlucurile creative ale directorului comercial, primul Rolls-Royce cu nume din spectrul supranatural a venit abia în 1925, odată cu înlocuitorul pentru 40/50 H.P. – tot din mintea lui Johnson. Acesta a continuat să se joace cu denumirile, inspirat tot mai mult de câteva caracteristici ale mașinilor pe care le promova, care se dovedeau silențioase și rafinate prin modul în care funcționau. Așa apare Silver Phantom, care dă mai departe Phantom, încă prezent în gama Rolls-Royce.

Altă mențiune (ceva mai lungă): înainte de Phantom și de modelul electric din zilele noastre, a existat și Spectre. Originalul. Derivat din Silver Spectre, nume dat de Johnson unui prototip construit în 1910, folosit pentru teste și varii expoziții și evenimente.

De Spectre s-a mai auzit iar abia în 1934, când numele a reapărut, tot pe un prototip experimental: Phantom III „Spectre” 30EX, prin care se testa un nou motor V12 și un sistem de suspensie independentă. Între 1934 și 1937 au mai fost construite alte nouă șasiuri 30EX, toate însoțite de particula Spectre. Și da, numele și-a mai făcut o dată apariția, în 2023, sub forma primei mașini electrice produse de Rolls-Royce.

Și schema de nume a continuat.

La finalul anilor ’30 (în 1938, mai precis), a venit Wraith, model care a dus Rolls-Royce în noua era tehnologică a producției de automobile. Pentru Wraith, compania s-a documentat, dacă doriți, trimițându-și inginerul-șef, un anume William Robotham, în Statele Unite, să învețe noi metode de producție în masă – mai eficiente din toate punctele de vedere.

Baza lui Wraith a fost Phantom III, pe care s-au aplicat noile învățăminte. Multe componente erau perforate din fabrică, în locuri atent alese, pentru a reduce masa totală fără a sacrifica rezistența. Pe același principiu, pentru Wraith s-au folosit mai puține puncte de sudură la nivel de șasiu.

A, da, numele. Tot o invenție a lui Claude Johnson, dar cu ceva rădăcini scoțiene – în folclorul țării, „wraith” (a nu se confunda cu „wrath”, adică mânie extremă) înseamnă „spirit”, „strigoi”, „fantasmă”.

Primul Wraith n-a avut viață lungă – producția a încetat în 1939, după doar 491 de exemplare construite. După război, numele a revenit sub forma lui Silver Wraith, iar în 2013 a fost readus la forma originală, Wraith, prin coupé-ul produs până în 2023.

Foto principală: Rolls-Royce