Locul de parcare poate fi considerat unul dintre subiectele importante – și uneori arzătoare – din viața șoferilor. Pentru că indiferent cum privești situația, atunci când cumperi o mașină, trebuie să te gândești și unde o vei parca. Studiile spun că peste 90% din timp – a se citi durata de viață – o mașină va sta parcată.
Orașele mari și aglomerate vor avea întotdeauna această problemă a locurilor de parcare. Fie că ești rezident, fie că ești doar un simplu vizitator în trecere, să găsești un loc de parcare poate fi o provocare. Desigur, acum vorbesc din perspectiva momentului în care trăim.
Cum erau lucrurile acum un secol?
Odată cu expansiunea industriei auto – moment inaugurat la începutul anilor 1900 de Henry Ford și de linia sa de asamblare – oamenii au început să renunțe la trăsuri, la cai și la biciclete în favoarea mașinilor personale. Desigur, transportul în comun ar fi fost răspunsul, însă oamenii de atunci au descoperit – prin intermediul mașinii – o modalitate mai rapidă de a călători acolo unde își doreau.
Despre cum erau văzute mașinile la finalul anilor 1900, am scris într-un articol dedicat. Pe scurt, automobilul a venit ca un musafir nepoftit în viața oamenilor care împărțeau drumurile cu trăsurile trase de cai, cu bicicliștii și, uneori, cu tramvaiele.
Cum erau văzute automobilele în 1908
Și odată cu creșterea numărului de mașini a apărut problema parcărilor. Drumurile – gândite inițial pentru căruțe și cai – au devenit neîncăpătoare, iar parcările aproape că nu existau. Opreai cât mai aproape de marginea străzii și gata. Problemă rezolvată.
Totuși, în America anilor 1920, cei care avea magazine la stradă încep să se confrunte cu o nouă problemă: muncitorii veneau în oraș, parcau pentru tot restul programului și blocau accesul celor care chiar erau interesați de cumpărături. Numărul celor care au început să se revolte crește, în timp ce afacerile acestora pierd din profit.
Soluția e simplă: o lege care să stabilească locurile în care șoferii aveau voie să parcheze.
Taxa pe parcare
Pentru a veni în ajutorul micilor negustori – și nu numai -, autoritățile au căutat soluții. Iar cea pe care astăzi o folosim cu toții s-a născut în orașul Oklahoma, capitala statului omonim din SUA. Răspunsul s-a numit parcometru, un aparat de taxare pentru parcarea mașinilor. Astăzi există și alte metode – nu neapărat un aparat fizic -, însă la bază rămâne același principiu: plata timpului de parcare.
În prezent, plata parcării o poți face prin aplicații, prin SMS-uri, poți cumpăra abonamente de parcare sau, într-un mod clasic, prin introducerea banilor într-un aparat de taxare. Acesta din urmă eliberează un bon pe care sunt trecute ora la care ai parcat și timpul până la expirare.
Primul parcometru
Primele schițe pentru realizarea unui parcometru au fost depuse de Roger Babson, fondatorul colegiului omonim din Boston. Se întâmpla în 1928. Totuși, americanul n-a venit cu un produs final, motiv pentru care, parcometrul inventat de acesta nu a ajuns niciodată pe străzi.
În schimb, Carl C. Magee, jurnalist de profesie și membru în comitetul care se ocupa cu traficul rutier din Oklahoma a pus pe piață ideea câștigătoare. Un aparat în care să introduci bani și care să indice timpul de parcare rămas.
Povestea primului parcometru “de serie” a început în 1932. Magee construiește prototipul unui dispozitiv care să stabilească limite de timp pentru parcare, însă nu găsește soluția optimă pentru produsul final.
Din dorința de a duce la bun sfârșit proiectul, Magee apelează la specialiștii de la Universitatea din Oklahoma. Și nu abordează doar profesorii, ci vine și cu ideea unui concurs pentru studenți.
Premizele? Studenții puteau participa la concurs cu un produs care să fie ușor de utilizat de publicul larg și care să fie rezistent la apă și la posibile acte de vandalism. Premiul? 160 de dolari pentru cel mai bun design. Extra, Magee oferea 240 de dolari echipelor care aduceau și un prototip funcțional.
Dar răspunsul final l-a avut tot Magee. Împreună cu doi profesori universitari, americanul a pus în practică ideea sa. Numele de scenă? Black Maria.
Lansarea
De la idee și până la produsul final au trecut trei ani. Mai precis, în 16 iulie 1935, Magee instala primele parcometre. La intersecția dintre First Street și Robinson Avenue.
Cum funcționau? Aparatele de taxare erau instalate la o distanță de 6 metri, iar mașinile trebuiau parcare în dreptul acestor dispozitive. Șoferul introducea o monedă de 5 cenți și acționa un levier care pornea automat un cronometru setat să măsoare o oră. La final, un mic steag se ridica pentru a indica expirarea timpului de parcare.
Inițial, Magee a montat 175 de astfel de dispozitive de parcare în orașul Oklahoma. Negustorii erau acum mulțumiți de acțiunile autorităților, în timp ce șoferii aveau doar plângeri de făcut. Motivul? Taxarea dreptului de a deține un automobil. Sigur, unele cazuri au ajuns chiar și în instanță, însă ideea taxării timpului de parcare a supraviețuit.
Și totuși, la scurt timp de la introducerea parcometrelor, mulți dintre șoferi și-au schimbat rapid părerea. Dacă erau dispuși să plătească cei 5 cenți găseau întotdeauna locuri de parcare aproape de destinație. Autoritățile au avut și ele de câștigat: atât din taxele de parcare, cât și din amenzile scrise celor care încălcau legea.
Prima amendă pentru neplata parcării
N-a durat mult până la prima amendă scrisă de un polițist din Oklahoma pentru neplata parcării. Se întâmpla câteva săptămâni mai târziu de la instalarea dispozitivelor lui Magee. Făptașul? Reverendul C. H. North.
Sigur, n-a prea vrut să plătească amenda și a mers în fața unui judecător. Cum și-a motivat nevinovăția? A afirmat că intrase într-un magazin să ceară mărunt. Sună atât de cunoscut discursul ăsta, nu? Judecătorul n-a acceptat motivația și a respins cazul.
Lupta pentru producția în serie
La doar un an de la introducerea dispozitivului numit Black Maria, Percy Gumm, un alt locuitor al orașului Oklahoma a înființat compania Park-O-Later. Aparatul de taxare al acestuia avea un mecanism diferit față de cel al lui Magee. Folosea o clepsidră care măsura o oră și care se întorcea automat în momentul în care șoferul introducea moneda de 5 cenți.
Doar că Magee – prin poziția pe care o avea în cadrul departamentului care se ocupa de traficul rutier – s-a putut adresa mult mai ușor administratorilor orașului. Invenția lui a primit acceptul, iar în 1938 primește și patentul pentru Black Maria.
Ulterior a pus bazele unui consorțiu format din mai mulți oameni de afaceri. Aceștia din urmă au fost de acord să finanțeze producția în serie a parcometrului inventat de Magee. MacNick Company din Tulsa a primit contractul pentru producția în serie, iar astfel a luat naștere compania numită Dual Parking Meter (cunoscută ulterior după denumirea Magee-Hale Park-O-Meter Company).
Soluția adusă pe piață de Magee a fost rapid preluată și de alții, iar conform datelor, până la începutul anilor ’40, circa 140.000 de parcometre erau montate în multe dintre orașele din SUA. Sigur, nu toate erau fabricate la Tulsa de Dual Parking Meter Company, însă un lucru era clar: începea era parcărilor cu plată.
Foto principală: Dreamstime