Piața auto din România a avut parte de un an 2023 caracterizat în general printr-o creștere a numărului de înmatriculări de mașini noi comparativ cu 2022, parțial ca urmare a continuării programelor Rabla Clasic și Rabla Plus după coordonate financiare foarte asemănătoare.
Pe parcursul anului, românii au înmatriculat în mod constant peste 10.000 de mașini noi în fiecare lună, cu excepția notabilă a lunii mai. Astfel, la nivelul întregului an, în România au fost înmatriculate aproape 145.000 de mașini noi, în creștere cu aproape 12% comparativ cu 2022.
Pentru mai mult context, 2023 a devenit cel mai bun an pentru piața auto din România de după 2020 și al doilea an de creștere consecutivă a înmatriculărilor. Explicația este dată de faptul că, după cele aproape 162.000 de mașini noi înmatriculate în 2019, pandemia de Covid-19 și criza semiconductorilor – care au afectat întreaga industrie auto – au generat o scădere bruscă a vânzărilor în 2020 (-22%) și 2021 (-4%).
Pe de altă parte, piața auto din România rămâne în continuare mult în urma recordului absolut stabilit în anul 2007, când au fost înmatriculate peste 312.000 de mașini noi: înmatriculările din 2023 reprezintă doar 46% din cele înregistrate în anul intrării României în Uniunea Europeană.
Datele raportate de DRPCIV includ și utilitarele de persoane, cum ar fi Ford Transit, Renault Trafic sau Mercedes-Benz Sprinter, în ciuda faptului că acestea nu sunt autoturisme.
Topul mărcilor auto înmatriculate în România în 2023
Tradițional, Dacia și-a asigurat în fiecare an aproximativ o treime dintre înmatriculările de mașini noi din România, iar 2023 nu a făcut nici el excepție de la regulă: cu aproape 46.000 de unități, producătorul de la Mioveni a acoperit aproximativ 32% din piața auto de mașini noi.
În schimb, lupta pentru titlul neoficial de campioană a mărcilor de import a fost una mai echilibrată decât în alți ani, în contextul în care diferențele dintre Renault, Toyota și Skoda au fost mai mici de 2%. Cu excepția Dacia, cele trei mărci sunt singurele care au depășit pragul simbolic de 10.000 de unități înmatriculate, iar la final, diferența dintre locul doi ocupat de Renault și locul patru acontat de Skoda a fost de numai 141 de unități.
Volkswagen a stat la pândă pe tot parcursului anului, însă a încheiat 2023 pe locul cinci în clasamentul mărcilor, cu aproape 9.900 de unități, ceea ce oricum reprezintă o creștere cu aproape 20% comparativ cu 2022. La polul opus, în ciuda popularității lui Tucson, Hyundai a coborât de pe locul trei până pe locul șase, însă a rămas în fața americanilor de la Ford.
În top 10 mai regăsim, la fel ca în 2022, două mărci premium: Mercedes-Benz și BMW au fost despărțite de numai 77 de unități în lupta pentru locul opt. Însă, probabil, titlul neoficial de revelația anului ar trebui să meargă la Suzuki, care a pătruns în top 10 după o creștere cu aproape 74% a înmatriculărilor, la peste 4.600 de unități.
Sau, de ce nu, poate la Tesla. După un început modest de an, cu doar 140 de unități înmatriculate in primele două luni, Tesla a luat avânt după startul programului Rabla Plus și a înmatriculat aproape 1.000 de unități Model 3 și peste 2.000 de unități Model Y, ceea ce i-a permis să încheie anul pe un onorant loc 11 în clasamentul general, cu numai 37 de unități peste Kia.
Topul mărcilor auto premium înmatriculate în România în 2023
Dacă ne raportăm strict la zona premium, Mercedes-Benz își continuă supremația pe plan local, însă așa cum spuneam, avansul față de rivalii tradiționali de la BMW s-a redus drastic, la mai puțin de 100 de unități.
În schimb, Audi este încă la mare distanță în urmă: practic, marca de la Ingolstadt are doar 60% din înmatriculările Mercedes-Benz sau BMW, însă pe de altă parte nici nu are mari emoții să-și păstreze ultimul loc pe podium, în condițiile în care singurul producător premium care mai trece de 1.000 de unități anual este Volvo.
Înmatriculări de mașini noi după țara de origine a mărcilor
Pe baza rezultatelor obținute de Dacia, este de la sine-înțeles că 32% dintre mașinile noi înmatriculate în țara noastră anul trecut provin de la marca autohtonă. Și, chiar dacă nu are nicio marcă pe podium, Germania și-a asigurat fără mari emoții a doua poziție în topul pe națiuni, cu peste 23.000 de unități, ceea ce reprezintă aproximativ 16% din total.
Principala economie a Europei este urmată de Japonia, cu 14% din numărul total de unități, în timp ce Franța și Coreea de Sud au avut un număr apropiat de cumpărători, iar Cehia ocupă locul sașe cu singura sa marcă. Popularitatea Tesla a permis Statelor Unite să depășească, de asemenea, pragul simbolic de 10.000 de unități, în timp ce restul națiunilor au generat mai puțin de 1.500 de unități înmatriculate.
Constructorii din China au înmatriculat 72 de mașini noi în țara noastră, dintre care 35 aparțin mărcii DFSK (Dongfeng), iar alte 18 unități celor de la BAIC.
În acest clasament este luată în calcul țara de origine a mărcii, nu țara de origine a proprietarului mărcii. De exemplu, marca Volvo este considerată marcă suedeză, chiar dacă este deținută de constructorul chinez Geely.
Topul modelelor înmatriculate în România în 2023
Dacia Logan este în continuare modelul preferat al cumpărătorilor de mașini noi din România, cu peste 14.000 de unități înmatriculate pe parcursul anului trecut, în creștere cu aproape 24% comparativ cu 2022.
Interesant este că Dacia Duster și-a păstrat locul al doilea în acest top, ba chiar a crescut cu 4% comparativ cu 2022, în ciuda faptului că finalul anului a marcat apariția celei de-a treia generații, ceea ce de regulă generează o scădere a interesului pentru generația înlocuită.
Dacia Sandero încheie podiumul cu o creștere cu aproape 15%, în timp ce Dacia Spring este în continuare pe poziția a patra cu 6.875 de unități, cu numai 45 de unități peste cele 6.830 din 2022. Tot un model cu sigla Dacia completeaza top 5: în al doilea său an de prezență pe piață, Jogger a depășit 4.100 de unități și a crescut cu 58% comparativ cu 2022.
În acest an, Skoda Octavia a recuperat titlul de cea mai înmatriculată mașină de import după o creștere cu aproape 43%, astfel că Hyundai Tucson a coborât pe locul șapte. Renault Megane, Renault Clio și Toyota Corolla au completat top 10, fiecare cu mai puțin de 3.000 de unități înmatriculate.
Numărul de mașini noi înmatriculate în fiecare județ din România
Datele repartizate la nivel județean arată că în București s-au înmatriculat 51% dintre mașinile noi înmatriculate la nivel național în anul 2023. Cu alte cuvinte, cu peste 74.000 de unități, București reprezintă mai mult de jumătate din piața auto locală. Dacă luăm în calcul și datele pentru Ilfov, atunci regiunea București - Ilfov și-a trecut în acte aproape 56% din numărul total de mașini înmatriculate.
Așa cum era de așteptat, cu excepția regiunii București - Ilfov, cele mai multe mașini noi au fost înmatriculate în județele mai bine dezvoltate din România, la care se adaugă județele Argeș și Dolj, unde există uzine auto. Astfel, județul Cluj a înregistrat 5.000 de înmatriculări de mașini noi și este urmat de Argeș cu peste 4.000 de unități, în timp ce județele Timiș, Brașov, Constanța, Iași și Prahova au raportat la rândul lor peste 3.000 de unități.
Cele mai puține mașini noi au fost înmatriculate în Teleorman, Botoșani, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, fiecare cu aproximativ 500 de unități.
Înmatriculările de mașini în București vs. restul țării
La nivelul întregii țări, mașinile noi reprezintă aproape 13% din numărul total de mașini înmatriculate, in timp ce restul de 87% este reprezentat de mașini second-hand din import (27%) și mașini second-hand reînmatriculate (60%).
Situația este complet alta în București, întrucat în Capitală aproape 40% dintre mașinile înmatriculate în 2023 au fost noi și numai 60% au fost second-hand, cu o proporție mai mare de mașini second-hand reînmatriculate (45%) decât de mașini second-hand de import (15%).
Pe baza înmatriculărilor de mașini noi, mașini second-hand de import și mașini second-hand reînmatriculate, dar și pe baza mașinilor care au fost radiate pe parcursul anului 2023, la sfârșitul anului trecut în România existau 10,3 milioane de mașini înmatriculate, în creștere cu aproape 4% comparativ cu finalul anului 2022 și cu aproape 73% comparativ cu finalul anului 2013. De asemenea, în ultima zi a anului trecut, 8,67 de milioane de persoane din România aveau permis de conducere.
Toate datele din acest articol au la bază statisticile lunare pentru înmatriculări publicate pe parcursul anului de Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), noua denumire sub care este cunoscută fosta Direcție Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Datele lunare publicate de DGPCI au fost prelucrate de AUTOCRITICA pentru o imagine de ansamblu la nivelul întregului an. Datele DGPCI pot fi ușor diferite de datele publicate ulterior de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).