Sunt pasionat și, pe alocuri, practicant de motorsport. Și nu îmi e frică să recunosc asta într-o lume în care publicul e țintă pe fotbal, handbal, tenis și alte sporturi care se joacă cu mingea. Nu sunt vreun știe-tot în materie de campioni de Formula 1, WRC sau Moto GP, și n-am nici atât de multe trofee în casă încât să cer să mi se vorbească cu “mister” sau “sir”. Dar îmi place să cred că o mică doză din personalitatea pe care o am se datorează motorsportului.

Și totuși, motorsportul pe care îl știm astăzi și pe care unii îl venerează, e complet diferit față de ce ai fi putut experimenta acum mai bine de jumătate de secol.

Sigur, discuția asta despre diferențele din motorsportul de acum și cel din anii ’50 poate fi ramificată în foarte multe direcții: de la modul în care se pregăteau piloții de atunci și până la regulile FIA, de la partea de siguranță oferită de mașini și de circuitele pe care se concura, și până la sponsorii acceptați. Sunt lucruri complexe care pot sta la baza unor cărți.

Dintre toate direcțiile despre care am amintit mai sus o să mă opresc asupra uneia: siguranța. Și nu te gândi că o s-o iau de la începuturile sporturilor cu motor și o să-ți vorbesc despre anul în care au fost introduse primele roll cage-uri sau despre cine s-a gândit să pună în mașini un sistem automat de stingere a incendiilor. O să-ți vorbesc despre cum siguranța – sau mai precis, lipsa ei – a influențat ultimii 67 de ani ai motorsportului elvețian.

Ziua neagră de la Le Mans

Chiar dacă nu ești pasionat de sporturile cu motor, e greu să cred că n-ai auzit până acum de cursa de 24 de ore de la Le Mans. Ca să folosesc termeni utilizați în transmisiunile TV, e un adevărat regal automobilistic pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață.

Ediția din 1955 a cursei a anduranță adunase la start câțiva dintre cei mai cunoscuți piloți ai acelor vremuri. Pe afiș? Stirling Moss, Mike Hawthorn și un anume Juan Manuel Fangio. Pentru constructori, Le Mans reprezenta încununarea succesului.

În acel an, Mercedes, Ferrari și Jaguar erau principalii constructori favoriți la câștigarea cursei, iar cu Fangio și Moss în aceeași mașină, balanța părea că se înclină în favoarea producătorului german.

Și totuși, în a treia oră de la start, unul dintre exemplarele Mercedes-Benz 300 SLR este implicat într-un accident care va schimba motorsportul. Mașina pilotată de Pierre Levegh lovește un Austin Healey (vina producerii accidentului rămâne încă un subiect dezbătut), iar de acolo este proiectată într-o așa-zisă barieră de siguranță. Blocul motor în flăcări și capota ajung în tribune, iar rezultatul e greu de imaginat. Peste 80 de spectatori mor în urma accidentului, iar alți peste 100 sunt răniți. Imaginea e grea.

După regulile moderne, cursa trebuia oprită, însă nu s-a întâmplat așa. Doar Mercedes-Benz decide să se retragă.

Ce s-a întâmplat ulterior?

Accidentul din cursa de anduranță venea după alte două incidente grave: Alberto Ascari la Monza și Bill Vukovich în Indy 500, piloți care au murit pe circuit cu câteva săptămâni înainte de Le Mans 1955. Fangio decide să nu mai concureze niciodată la Le Mans, în timp ce la finalul sezonului, Mercedes-Benz se retrage din motorsport. Dar poate cea mai dură decizie a venit din partea Elveției. Autoritățile decid să interzică sportul cu motor. Punct.

În principiu, elvețienii au spus stop oricărei forme de motorsport în care ar putea exista dueluri unu la unu. Raliurile sau competițiile de viteză în coastă se puteau desfășura.

Ce e mai ciudat? Faptul că Elveția a avut o etapă în Formula 1 în 1982. S-a numit Swiss Grand Prix, doar că s-a desfășurat la Dijon, în Franța.

Și deși siguranța din sporturile cu motor a crescut considerabil în ultimii 60 de ani, Elveția a ținut la decizia luată în 1955. Asta până în 2015, anul în care autoritățile au ridicat resticțiile pentru mașinile electrice. Practic, puteai concura pe circuit (head-to-head) doar cu vehicule cu baterii.

Decizia de a renunța la o parte dintre restricții a reprezentat un preambul pentru Zurich e-Prix, marele premiu de Formula E al Elveției. Și astfel, după o pauză de 64 de ani elvețienii au putut vedea o întrecere pe circuit pe teren propriu.

Acum câțiva ani părea imposibil din cauza legislației locale, dar mulțumită Formulei E am reușit să aducem motorsportul înapoi în țara mea

a declarat în 2017 elvețianul Sébastien Buemi, fost pilot în Formula 1 și dublu campion mondial în Formula E.

Și poate că cei 150.000 de spectatori adunați pe străzile orașului Zurich în 2018 au ajutat cumva la revenirea motorsportului în Elveția. Cum așa? Anul acesta, autoritățile au votat pentru redeschiderea circuitelor din țară. Cât o să dureze până vom vedea un nou mare premiu în Elveția? Nimeni nu știe, mai ales că există minusuri majore după pauza de 67 de ani în care n-au existat investiții în domeniu.