La lumina lămpii, într-un colț înghesuit al casei, așezi gânduri peste gânduri. Schițezi, calculezi, pui chiar și-un deadline și te frămânți. Cafeaua e doar pentru reflex, iar totul orbitează în jurul unei mese mai răvășite ca rafturile unui supermarket după reducerile de Crăciun. După prea multe nopți, Evrika! răsună între pereți. E gata. S-a născut ideea ta de milioane. Mulți ani mai târziu, ajunge pe piață. Profit.
Nu neapărat pentru tine.
A doua revoluție industrială a adus automobilul în fața publicului. Industria auto este și astăzi o ramură activă, anual fiind introduse tehnologii care să facă viața celui de la volan și mai ușoară.
Dar la început de secol 20, mașinile n-aveau nici măcar banalele ștergătoare de parbriz. După inventarea unui sistem manual acționat de o manivelă aflată la interior, a urmat o trecere bruscă la un sistem acționat mecanic. Cu timpul, producătorii au cizelat acționarea brațelor de pe parbriz, iar astăzi avem sisteme automate pe mai toate mașinile de pe piață.
Dar una dintre cele mai importante invenții – în materie de ștergătoare de parbriz, bineînțeles, – a apărut la jumătatea secolului trecut. S-a numit ștergător auto cu funcționare intermitentă, iar povestea lui a fost pusă chiar și pe marile ecrane.
10 ani de frământări
Multe dintre ideile care au schimbat lumea au apărut ca efecte ale unor evenimente cu cauze nefericite.
Cauza.
În 1953, Robert William Kearns și soția acestuia, Phyllis, se aflau în luna de miere în Ontario, Canada. În timpul unei petreceri, un dop al unei sticle de șampanie a fost proiectat în ochiul stâng al tânărului inginer mecanic. În urma accidentului, Kearns își pierde, parțial, vederea. A urmat recuperarea, iar pe parcursul procesului, Kearns s-a gândit la mecanismul din spate funcționării pleoapelor. Ochiul uman nu clipește într-un ritm regulat la intervale egale de timp, pleaopa fiind antrenată doar atunci când retina se usucă sau în momentul în care intervine un obiect străin.
Efectul.
Pornind de la mecanismul prin care pleoapa umezește retina, Kearns s-a gândit la un sistem care să transforme modul în care funcționează ștergătoarele auto. Acesta considera că brațele ar trebui să se miște cu o viteză diferită în funcție de cantiatea de precipitații și de condițiile drumului.
Ideea.
Pornind de aici, Kearns a petrecut următorii 10 ani dezvoltând și rafinând o idee care să transforme banalul ștergător într-un sistem cu funcționare intermitentă. Ca orice american cu aspirații de inventator, tânărul mecanic din Gary, Indiana, și-a stabilit cartierul general în subsolul casei.
A adunat parbrizele mașinilor din centrele de dezmembrări și a realizat teste după teste. Rezultatul final – așa cum și l-a imaginat Kearns – a fost gata în 1963.
De aici mai era un singur pas: găsirea unui producător care să preia ideea și s-o folosească în producția de seria. Prima oprire? Uzina Ford din Dearborn, Michigan.
Șefii companiei au înțeles că în fața lor se află o idee care poate fi implementată, însă n-au pus pe masă carnetele de cecuri. În schimb, l-au trimis pe Kearns să cumpere un Americano și câțiva burgeri. Cât să pună ei de-un meeting cu inginerii.
Pentru a fi cât mai convingător de rezultatele muncii sale, Kearns montează sistemul pe mașina proprie: un Ford Galaxie decapotabil. Și se întoarce în curtea producătorului american pentru o a doua întâlnire.
De această dată, Kearns a fost așteptat de o armată de ingineri dornici să vadă invenția. Dar inginerii Ford n-au venit cu mâna goală. Au adus și un prototip funcțional al unui sistem asemănător cu cel dezvoltat de Kearns. I l-au arătat, dar de la distanță.
În euforia momentului – doar întâlnise oameni care gândeau pe aceeași lungime de undă cu el – și gândindu-se la o posibilă colaborare cu Ford, Kearns le oferă inginerilor gigantului american multe dintre detaliile prototipului său. În plus, Ford menționează că ștergătoarele sunt componente de siguranță, iar înaintea semnării unui contract, inginerii ar trebui să analizeze în detaliu elementele componente.
Nu suna, te căutăm noi
Kearns și-a petrecut următorii doi ani în apropierea uzinei Ford. Era tot timpul la întâlniri cu inginerii, discutând tehnologia din spatele invenției sale. Și toate astea în așteptarea unui contract cu gigantul american.
Din punctul de vedere al lui Kearns, situația nu era îndoielnică, nici măcar după ce oficialii Ford au încetat să-l mai sune. Era spre final de 1965.
Inventatorul nu-și pierde încrederea că poate obține o ofertă din partea Ford, și asta în ciuda faptului că producătorul american, lansa în 1969, primele ștergătoare controlate electronic cu funcționare intermitentă.
La începutul anilor ’70, Kearns se angajează la Biroul Național de Standardizare, și pune pe plan secund proiectul la care lucrase peste un deceniu. Nimic nu anunța caruselul emoțiilor prin care avea să treacă.
Descoperirea
În 1976, Dennis Kearns, fiul cel mare al lui Robert, cumpără o unitate de control pentru ștergătoare cu funcționare intermitentă semnată de Mercedes-Benz. Nu știu cât de multe știa Dennis despre conceptul de inginerie inversă, dar după demontarea unității descoperă un design copiat după invenția patentantă de tătăl său.
Urmează, printre alții, Ford, Volkswagen, Renault și General Motors. Toți foloseau elementele cheie ale sistemului Kearns.
Bob Kearns nu contează. E un nimeni. Nu există.
a descris Robert Kearns comportamentul mărcilor pe care le admira atât de mult.
Robert vs Goliat
Ce-i de făcut în cazul ăsta? Procese peste procese. Ford, Chrysler, General Motors, Mercedes-Benz și alte mărci europene primesc depeșe cu antet judiciar. Cazurile încep să fie judecate, iar presiunea se răsfrânge asupra lui Kearns.
De aici și până la o cădere nervoasă nu a mai fost decât un pas.
În acea perioadă, corporațiile auto știau că este mai simplu să iei o idee și să plătești în justiție pentru consecințele provocate inventatorului, decât să cumperi licența. Costurile proceselor erau mari, iar dacă producătorii auto aveau avocați care să-i reprezinte în fața judecătorilor și sume generoase direcționate către acest sector, micii inventatori n-ar fi putut niciodată să țină pasul. Fie rămâneau fără bani, fie mureau până la finalizarea termenelor de judecată.
Primul pas în judecarea procesului Robert W. Kearns v. Ford Motor Company începe în 1978, însă corporația americană era convinsă că inventatorul va renunța pe parcurs.
N-a fost cazul.
În următorii ani, Kearns angajează 5 firme de avocatură, însă rezultatele nu-l satisfac. Ajunge să doarmă pe podeaua biroului, înconjurat de cutii și dosare cu dovezi. Și asta doar pentru că voia să se reprezinte singur în instanță.
Pentru Kearns, banii nu mai reprezentau un punct cheie. De acum își dorea să câștige în instanță ca să arate tuturor cum marile corporații fură ideile micilor inventatori.
Cazul nu mai e despre bani. Dacă ies de acolo doar cu un cec, atunci nu sunt altceva decât un simplu angajat Ford.
a declarat Kearns la ieșirea din sala de judecată după ce i s-au oferit 30 de milioane de dolari pentru a pune punct procesului.
În ianuarie 1990, după 12 ani de la inițierea procesului, cazul ajunge la final. Iar Kearns nici măcar nu-i în fața juraților. Plecase în mijlocul pădurilor din Maryland în așteptarea deciziei.
Deși Ford vânduse 20.6 milioane de mașini echipate cu sistemul copiat după designul lui Kearns, constructorul american este obligat să plătească doar 10.2 milioane de dolari.
Inventatorul nu-i mulțumit.
Intenția mea a fost să am un mic magazin în Detroit, să am plante frumoase în jurul fabricii, să angajez oameni. Ăsta a fost visul meu toată viața. Când ei aleg să ajungă la o astfel de înțelegere, e ca și cum te-ar trimite pe o bancă în parc.
a declarat acesta după soluționarea procesului.
A urmat Chrysler. Procesul a fost mai rapid, și încă o dată, inventatorul a mers singur în instanță. A câștigat și de data asta, iar americanii i-au plătit 18.7 milioane de dolari.
Foto: AP / Lennox McLendon
Suma i s-a părut un booby prize, iar în semn de protest, timp de câțiva ani, banii nu sunt colectați.
Pe parcursul anilor, 18 companii auto au fost chemate de Kearns în instanță. Multe procese au fost pierdute: neprezentarea în instanță, lipsa documentelor sau modul în care a primit diverse dovezi au fost printre motivele invocate.
Pentru mulți, cele aproape 30 de milioane de dolari ar fi fost suficiente. Nu și pentru Kearns – și asta pentru că nu a obținut ceea ce și-a dorit de la început: protejarea ideii sale.
Moare în 2005, iar trei ani mai târziu, studioul Universal pune pe marile ecrane povestea acestuia. Pelicula inspirată de viața inventatorului se numește Flash of Genius. Nu-i disponibilă pe platformele cu conținut video din România, dar îl poți închiria/cumpăra de pe Amazon.
Foto principală: Dreamstime