Ce au făcut cei de la Slightly Mad Studios cu Project CARS 3 este echivalentul transformării lui Mitsubishi Eclipse. Numele Eclipse a descris, timp de două decenii și patru generații, o sportivă cu două uși. A doua iterație a devenit legendă pop culture cu Furios & Iute și Need For Speed: Underground. Dar dacă mergi acum într-un showroom Mitsubishi și ceri să vezi un Eclipse, o să-ți fie prezentat un crossover cu cinci uși. Eclipse Cross nu are nimic în comun cu Eclipse, în afară de nume.
Aceeași stare de confuzie te încearcă și atunci când începi să joci Project CARS 3. Primele două jocuri din serie au fost simulatoare adevărate, poate un pic prea adevărate: mașinile arătau bine, însă erau aproape imposibil de condus, cel puțin de pe controller. Dacă voiai să exploatezi corespunzător platforma jocului, trebuia să pui deoparte banii pentru joc plus câteva mii de lei pentru volan și pedale; și să fii pregătit să-ți toci răbdarea câteva zeci de ore ca să le setezi astfel încât jocul să fie jucabil. Cine spune că s-a distrat în Project CARS fără să facă asta te minte.
Apoi a venit Project CARS 3, care este doar prin nume o continuare a seriei.
În Project CARS 3 ești scutit de orele pierdute pentru a face setările optime mașinii, ai scăpat de weekend-urile de curse, cu sesiuni de antrenament, calificări și cursa în sine; de strategii de pit-stop, de consum de combustibil, de uzură a pneurilor. În schimb, primești acțiune și distracție în stil arcade în fiecare cursă. Aici nici măcar nu trebuie să câștigi cursele ca să ieși învingător. Ciudat, nu? Explic mai încolo.
Sistemul de progres în Project CARS 3 te poartă prin 10 „campionate”, însă nu în sensul tradițional al cuvântului. Îți începi cariera cu sportive de stradă și progresezi până la turisme autentice. Parcursul tău se desfășoară pe trei mari direcții: Road, GT și Bonus. În fiecare dintre acestea găsești curse împărțite pe clase de mașini.
Bine, „clase” de mașini e mult spus: în primul set de curse (Road E) gama de mașini disponibile cuprinde atât prima generație Ford Mustang din ’66 cât și Nissan GT-R R34 din ’99. Sau Mercedes-AMG A 45 din 2016. Dacă îți sună ca un amalgam aleatoriu de mașini, nu ești singurul. Ce-i drept, doar pentru că sunt în aceeași clasă nu înseamnă că sunt chiar egale. Fiecare are un calificativ de performanță. Mustang are 195. A 45 are 293. Dar nici în glumă nu aș zice că un set de anvelope de circuit, frâne mai performante, câteva modificări aerodinamice, un filtru sport și un arbore cotit modificat ar putea aduce un Mustang clasic la paritate de performanță cu un hot hatch turbat din zilele noastre. Fix asta este lista de upgrade-uri ca să duci un Mustang la nivelul lui A 45.
Și dacă te atașezi de o mașină anume, o poți îmbunătăți treptat. Îi poți face conversie la model de competiție. Practic, poți să porți pony car-ul tău din ’66 prin toate cursele, prin toate campionatele și clasele, lăsând în urmă concurenți în Mercedes-AMG, Aston Martin, Porsche, Ferrari, Lamborghini. Orice. Dacă voiai să joci Need For Speed Underground cu modele mai noi, s-ar putea să-ți placă la nebunie Project CARS 3, dar să știi de pe acum că nu o să poți să-i pui mașinii neoane sau alte brizbrizuri. De fapt, personalizarea mașinii în PC3 se rezumă la jante, anvelope, culori și câteva opțiuni de colantare.
Mașinile există aici de dragul diversității. Și ai de unde alege: showroom-ul virtual îți oferă peste 210 mașini de la peste 30 de producători, de la sportive entry-level de stradă la LMP1 sau clasice de la Le Mans. E imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă. Și ai și pe unde să le plimbi: circuitele de care te-ai bucurat în primele două Project CARS sunt oferite și aici. Pe lângă clasice precum Nürburgring, Monza sau Brands Hatch, în PC3 poți să-ți dai mașina de-a latul și pe Zolder, Roads America sau Brno. Iar datul de-a latul este modul implicit de parcurgere a circuitelor în jocul ăsta.
Ajungem, așadar, la gameplay, care este un deliciu pentru orice iubitor de jocuri arcade; sau, mai bine zis, simcade, adică un compromis între simulator și arcade. În Project CARS 3 roțile din față ale mașinii se agață de asfalt mai ceva ca prietena ta de un argument într-o ceartă. Chiar și cu sistemele de asistență dezactivate, mașinile se comportă îmbucurător de bine. Deja ți-am zis: un Mustang clasic poate să vireze!
Cei de la Slightly Mad Studios au ținut cont de faptul că fiecare mașină are, totuși, specificul său — probabil o reminescență de la jocurile trecute. Și, spre deosebire de Need For Speed, în Project CARS 3 specificul mașinii nu este setat aleatoriu: o Honda Civic Type R nu se va putea înscrie în drifturi alături de o Mazda RX-7. Principalul țel al metamorfozei Project CARS e ca jocul să fie distractiv. Te trimite cu gândul la Forza Motorsport; este ca un Driveclub cu grafică mai proastă. Și cu AI mai prost.
Creatorii jocului i-au luat în calcul și pe cei care caută o provocare, așa că poți modifica nivelul de dificultate al oponenților. Doar că sunt inconsistenți. Dacă alegi nivelul de dificultate cel mai ridicat, fizica devine o noțiune abstractă: mașinile lor virează de parcă ar avea ventilatoare sub ele, iar la frânare toți au discuri ceramice, în timp ce tu ai sărățele cu chimen aflate în prinsoarea a două chifle cu susan. Asta până când începe să plouă, moment în care toți se comportă de parcă s-ar afla pe Kiseleff, cu parbrizele aburinde, întrebându-se cum se conduce o mașină.
Un element mult lăudat în seria Project CARS a fost vremea. Din fericire, acesta a rămas, în mare parte, neatins: bălțile care induc acvaplanare și trasa care începe să se usuce mai repede decât restul circuitului dau viață curselor pe asfalt ud.
Problema cea mai mare în jocul acesta este sistemul de progres, dacă e să mă întrebi pe mine. Nu neapărat faptul că fiecare cursă este răsplătită cu puncte de experiență, în loc de bani, este dureros. (Bani primești la fiecare level up, pe care îl atingi prin acumularea punctelor de experiență.) Dureros e faptul că fiecare cursă are trei obiective de atins, și printre ele nu se află întotdeauna și acela de a termina cursa pe primul loc. Practic, poți bifa obiectivele fără să câștigi cursa.
Acestea variază, însă există câteva tipare clare: să obții cel mai bun timp pe tur, să te ții în plasele de aer ale oponenților pentru un anumit număr de secunde, să depășești un număr de oponenți într-un timp dat etc. În teorie, asta ar trebui să creeze diversitate, să te îmbie la joc știind că scopul întrecerii nu este să termini cursa pe primul loc. În practică, misiunile astea devin obligații. Obligații plictisitoare și, pe alocuri, chiar frustrante. Fiecare misiune bifată te aduce mai aproape de deblocarea următoarei etape competiționale, așa că ajunge să te intereseze asta mai degrabă decât întrecerile în sine.
Sistemul gândit de Slightly Mad Studios pentru primele două jocuri din serie a fost o gură de aer proaspăt în lumea jocurilor video cu mașini. În primele două episoade, erai un pilot în căutare de contracte. Îți puteai alege în ce campionat vrei să participi, semnai contract cu o echipă participantă, apoi îți dădeai toată silința să te achiți de atribuțiile contractuale. Dacă aveai un sezon bun, primeai oferte (fie în campionatul în care deja erai, fie în altul) și aveai de ales între a le da curs sau a rămâne la echipă. Aveai libertatea de a alege. Puteai să sari dintr-un Clio Cup într-un GT3. O făceai o dată, îți dădeai seama după primele curse că te-ai grăbit, apoi reveneai în campionatele entry-level ca să mai mănânci niște mămăligă.
Dacă ești fan al seriei Project CARS, atunci 3 o să fie greu să treci peste toate astea. Iar dacă acesta este primul tău contact cu Project CARS, atunci tocmai ți-ai găsit un joc de racing numai bun de gustat în pauzele de muncă, cu misiuni care nu-ți iau mai mult decât câteva minute și cu o grămadă de mașini printre care sigur o să-ți găsești idolul. Joacă-l ca și cum ar fi singurul Project CARS 3 prietenos, pentru că următorul joc din serie va reveni la atributele de odinioară: va fi „cel mai realist simulator de curse făcut vreodată”, după cum chiar Ian Bell, șeful de la Slightly Mad Studios, l-a descris. O promisiune pe care nu ai cum s-o primești decât cu seriozitate.
Până atunci, mă duc să-mi pregătesc Mustangul să tăbăcească niște funduri italienești de top. De-a latul!
