Cornel, colegul AUTOCRITICA, glumea cu mine și îmi spunea să nu uit să precizez despre „raliul de Formula 1 din Campionatul Mondial de viteză în coastă”. Pentru fanii fenomenului va fi simplu să identifice inepțiile acestei expresii, numai că, pentru publicul larg, prin exprimări de genul se pot produce dezinformări care se perpetuează în timp; la diferite niveluri.

Ideea acestui articol a fost încurajată și de parcursul sportiv al colegilor Meșter și Șocariciu (adică, fix Cornel din prima frază), concurenți într-o competiție a cărei esență trebuie explicată puțin.

Nu mi-am propus să scriu o lucrare de specialitate, nu e teză de doctorat aici, însă îmi doresc foarte mult să exemplific pentru fiecare competiție din automobilismul sportiv, care se desfășoară oficial în România, caracteristici proprii și diferențe, uneori majore, față de raliurile clasice. Căci, da, aceasta este ideea de bază de la care pornim: nu toate competițiile auto oficiale sunt raliuri. Ar trebui să repet ultima afirmație, căci fix mentalitatea aceasta ar trebui ștearsă din percepția generală asupra fenomenului motorsport.

Deci, cât se poate de simplu și pe înțelesul tuturor, cu riscul de a nu fi suficient pentru unii specialiști.

Să o luăm într-o direcție oficială:

Mi-am propus să exemplific diferențele sau, după caz, caracteristicile despre care am pomenit, pornind de la o structură oficială. Inițial am vrut să o iau la pas de la disciplinele desfășurate sub egida FIA (Federația Internațională a Automobilului) însă pentru că ramurile sportive sunt dezvoltate diferit în fiecare țară, din diverse motive, m-am hotărât să argumentez folosind structura organizatorică a Federației Române de Automobilism Sportiv.

Pe lângă ramurile păstorite oficial de federație (pe care le puteți găsi aici – www.fras.ro), în România, voi trece în revistă și disciplina karting (o bază esențială pentru motorsport) și Cupa Mondială a Raliurilor de Regularitate pentru Automobile Electrice (FIA Eco Rally Cup).

Pentru a ilustra corespunzător fiecare disciplină la care vom face referire am apelat la ajutorul Federației Române de Automobilism Sportiv. Să o luăm pas cu pas. Sau, mai frumos spus, probă specială cu probă specială:

1. Raliul:

Chiar dacă am pornit de la ideea că nu orice concurs sportiv oficial este un raliu, iată că disciplina în sine există și, după mine, încă reprezintă cea mai puternică ramură a motorsportului în România. În alte țări a fost devansată în special de competiții pe circuit, mai ușor de urmărit pentru spectatori, de exemplu.

Despre rally/raliu putem scrie mii de pagini, regulamentele tehnice și sportive fiind de-a dreptul stufoase. Esența este că un automobil special modificat/preparat (nu doar din punct de vedere al performanțelor, cât mai ales din perspectiva siguranței) are de parcurs un traseu prestabilit, întins pe durata a uneia sau a mai multe zile. El este fix, iar sectoare din acesta sunt cronometrate, purtând numele de Probe Speciale (PS) – se desfășoară pe drumuri pe care circulația rutieră este închisă. Clasamentele finale sunt întreprinse cumulând timpii obținuți pe sectoarele cronometrate. Desigur, cel mai rapid echipaj câștigă. Există clasamente generale, dar și clasamente dedicate categoriilor stabilite prin regulament (în funcție de motorizări, sisteme de tracțiune, cupe monomarcă, juniori, debutanți, și tot așa.).

La raliu există întotdeauna un echipaj format din pilot și navigator (copilot). Obligatoriu. În zilele de dinaintea concursului, echipajul are dreptul să parcurgă de câte două ori (în campionatul României) probele speciale pentru a nota viraje, distanțe, eventuale „capcane” sau locuri periculoase. De obicei, prima trecere reprezintă scrierea traseului (probele pot avea lungimi care pornesc de la 2 – 3 kilometri și pot depăși chiar și 30 km), iar a doua o verificare, cu eventuale corecturi de finețe. După apariția sistemelor de filmare portabile, verificarea probelor se poate face la liber, urmărind filmulețele. Un avantaj pentru concurenți.

În programul oricărui raliu există și treceri printr-un parc service, acolo unde echipe specializate de mecanici pot interveni pentru a face reglaje sau chiar repara automobilul de concurs. Există situații în care în parcuri de service de 30 de minute au fost înlocuite transmisii, ritmul de lucru fiind infernal comparativ cu un service auto clasic.

Derogările speciale obținute de la FRAS permit ca pilotul să poată concura (doar pe probele speciale, cu circulația închisă) de la 16 ani, fără a fi posesor de permis de conducere (și numai după absolvirea unui curs de pilotaj certificat).

2. Viteză în coastă:

Este o disciplină „alergată” pe distanțe relativ scurte (3 – 6 km), dar există și competiții celebre cu trasee care depășesc 10 kilometri. Nu avem echipaj, ci doar pilot, iar gama de automobile acceptate la start este foarte variată (ajungând până la prototipuri sau monoposturi). Piloților le sunt permise oricâte urcări de recunoaștere a traseului, pentru că acesta trebuie învățat, neexistând navigator și dictare (în timpul manșelor de concurs).

Fiind o probă mult mai scurtă decât un raliu, diferențele de timpi sunt minuscule uneori (cronometrarea se face la miime de secundă), orice greșeală sau viraj abordat incorect putând influența serios un rezultat. Este o disciplină care favorizează stilurile de pilotaj foarte curate, eficiente. La fel ca raliul, concursurile de viteză în coastă se desfășoară de obicei pe drumuri foarte tehnice, înguste, de multe ori printre copaci, glisiere sau parapete. Percepția vitezei – deși mai mică, în general, decât la competițiile pe circuit – este puternic amplificată astfel.

De câțiva ani, datorită sporirii concurenților și a apariției unor materiale de concurs din ce în ce mai performante, dar și pentru că numărul traseelor pretabile pentru această disciplină a crescut, în România s-au organizat două campionate oficiale de viteză în coastă, practic, un sistem cu două divizii, dintre care cea mai „vânată” poartă titulatura de „Masters”. În același sens, există mai multe competiții oficiale care se organizează la nivel local, având statutul de concursuri regionale.

O precizare importantă, în timpul manșelor de antrenamente libere sau a celor de antrenamente cronometrate, piloții pot lua în cockpit un invitat, echipat corespunzător, viteza în coastă fiind una dintre disciplinele care permite inclusiv fanilor (sau sponsorilor) să ia parte la atmosfera de concurs direct din mașină.

3. Karting:

Am început cu cele mai populare ramuri ale motorsportului autohton însă baza acestuia, peste tot prin lume, este karting-ul. Pentru că este disciplina în care poți lua cel mai devreme contactul cu sporturile cu motor. De undeva în jurul vârstei de 4 – 5 ani poți începe, la nivel de hobby sau, de ce nu, profesionist, karting-ul. Ramura în sine este împărțită pe mai multe categorii, de la clase dedicate puștilor, unde un kart produce o putere maximă decentă, de doar câțiva CP, până la clasa regină, KZ, unde dintr-o cilindree de 125 cmc (motoare în doi timpi) sunt produși undeva la 50 – 55 CP.

Dacă ne raportăm că reglementările clasei impun o greutate minimă (cu tot cu pilot) în jurul valorii de 175 kg, obținem un vehicul capabil să accelereze fulminant, chiar sub 2 secunde până la valoarea de 100 km/h, cu pornire de pe loc. Iar asta în timp ce stai la doar câțiva centimetri de sol, fără niciun fel de sistem de amortizare sau de asistare a direcției. Karting-ul este cea mai pură formă de motorsport și e destul de complicat pentru un pilot bun, indiferent de disciplină, să ajungă performant cu adevărat fără să-și fi făcut ucenicia într-un kart. În același timp, este și una dintre cele mai sigure discipline în motorsport-ul modern.

Încă o precizare, deși sunt piloți care concurează până spre 70 de ani în concursuri oficiale de karting, o condiție fizică exemplară este absolut necesară pentru a face față unei manșe de aproximativ 20 de minute de pilotaj. În ceea ce privește consumul fizic este foarte asemănător cu motociclismul viteză. În ultima perioadă s-a dezvoltat și o ramură electrică a karting-ului. Din păcate, parte din spectacolul sonor și olfactiv dispare odată cu această potențială nouă eră, care vine și cu limitări (în momentul de față) în privința distanțelor parcurse ori a vitezelor maxime care pot fi atinse de un kart de competiție.

Foarte important, a nu fi confundate karturile de agrement cu cele de competiție. Diferențele tehnice sunt majore. În același timp, karting-ul are particularitatea că pentru foarte mulți dintre cei care îl practică este și un soi de curs introductiv într-ale mecanicii și ingineriei auto, intervențiile asupra unui kart (uneori doar setări de performanță) fiind frecvente și putând fi făcute de pilot chiar și în timpul unei manșe de concurs.

4. Drift:

Sportul în sine poartă denumirea oficială de „drift”, nicidecum drifturi. În limbaj ceva mai elaborat i s-ar putea spune și „derapaje controlate”, iar devenind puțin tehnici îl explicăm ca fiind o succesiune de supravirări ținute sub control. Este una dintre cele mai spectaculoase discipline, în România, dar și pe glob, cel puțin pentru o mare masă a spectatorilor. Mai dificilă decât pare la prima vedere din spatele unui ecran și a unei tastaturi, drift-ul necesită un pachet complet: automobil performant – pilot cu abilități dezvoltate.

Ne aplecăm asupra factorului uman, pentru că acesta trebuie să ajungă să simtă și să controleze extrem de precis automobilul de concurs, odată inițiată intrarea în supravirare. Din acel punct este meritul său dacă poate genera mișcări cât mai fine și elegante care, în cazul „battle-urilor”, trebuie sincronizate cu adversarul din runda respectivă. Aici, ca o particularitate, fiecare pilot este și inițiator dar și urmăritor într-o rundă unu la unu.

Însă pentru a-i da posibilitatea pilotului să controleze exemplar mașina, aceasta are nevoie de modificări tehnice esențiale. Sunt utilizate motorizări de cilindree mare, uneori supraalimentate, pentru a putea asigura cât mai repede un moment motor consistent, „vinovatul” inițierii corecte a driftului. De asemenea, punțile față suferă modificări tehnice radicale, pentru a permite roților să bracheze la unghiuri impresionante, ajutând astfel la un control cât mai eficient al vehicului.

Traseele etapelor oficiale de drift sunt creionate se specialiști și există mai multe criterii de punctare și departajare, puse în practică de arbitri special instruiți în acest sens. La drift se poate participa și de la vârste fragede, cu derogări speciale și doar după absolvirea unor cursuri de specialitate, competițiile desfășurându-se pe circuite anume amenajate ori pe drumuri cu circulația închisă.

5. Viteză pe circuit/Anduranță pe circuit:

În mod normal, după cum am mai spus, această ramură este cea mai dezvoltată în unele țări. Pentru a face o paralelă, însă doar atât, Formula 1 este o competiție de viteză pe circuit, iar timpul relativ redus în care se desfășoară o cursă o face să fie catalogată drept „sprint” (da, da, chiar și cursa lungă, tradițională). Continuând pe aceeasi linie, cea mai cunoscută competiție de anduranță este Le Mans 24h.

În România, sprinturile clasice pe circuit nu s-au dezvoltat prea puternic, existând mai multe competiții monomarcă prin care se încearcă impulsionarea fenomenului  (Radical Cup, Ligier Cup). Așa se face că cea mai importantă competiție pe circuit este Campionatul Național de Anduranță – Romanian Endurance Series.

Chiar și așa, din rațiuni financiare și de management al costurilor, există curse de câte o oră (câte două pe weekend). În ultimii ani s-au încercat mai multe variante pentru anduranță, în sezonul 2024 existând o etapă de 500 de kilometri. În trecut au fost etape de până la 6 ore.

Practic, un automobil are de rulat continuu pe toată durata unei manșe, fiind obligatorie câte cel puțin o trecere pe la boxe pentru un pit stop cu timp minim specificat în regulament. În timpul acestuia, mecanicii pot efectua mici intervenții la mașina de concurs, iar dacă există un echipaj format din cel puțin doi piloți, aceștia pot efectua schimbul între ei. Orice anticipare a timpului obligatoriu de pit stop se penalizează, în timp ce întârzierile afectează în mod direct timpul din concurs al echipajului. La etapele lungi de anduranță se pot efectua și intervenții tehnice mai serioase.

Fiecare echipă are în componență un inginer de cursă/team manager care ține legătura în permanență cu sportivul care pilotează pe circuit, prin intermediul unui sistem de comunicare, fiind responsabil și de strategia echipajului.

Față de o cursă de sprint, în timpul etapelor de anduranță poate interveni o procedură denumită „Code 60”, care înseamnă că în cazul unui incident sau dacă un concurent are o dificultate tehnică, conducerea cursei demarează acest scenariu iar toți concurenții au abligația să ruleze cu viteza constantă de 60 km/h, fără să se depășească, în timp ce oficialii pot curăța traseul sau pot tracta echipajul/echipajele cu probleme la boxe, asigurându-se astfel continuitatea manșei. După finalizarea secvenței se revine la ritmul normal de cursă.

6. Time attack:

Într-o formulare concentrată, ideea unei competiții de time attack pare o combinație între viteza în coastă și cursele de sprint pe circuit. Sau, dacă vreți, putem asemăna un concurs de time attack cu manșele de calificare pentru o cursă de sprint/anduranță. Practic, acesta se desfășoară pe circuit, cu automobile de concurs și după un program bine stabilit. Se iau în considerarii timpii obținuți pe câte un tur cronometrat.

În mod normal, prezența altor concurenți pe circuit, în paralel, nu influențează concursul în sensul pe care îl cunoaștem de la cursele de sprint, neexistând lupte directe pentru poziții. Fiecare pilot este pe cont propriu, concurând doar cu sistemul de cronometraj. Numai că, o strategie des întâlnită la competițiile de time attack de tradiție este să li se încurce turele rapide concurenților direcți, în limitele regulamentului. Practic, o depășire ratată sau încetinită din cauza pilotului din față se poate traduce printr-un timp mai prost și o șansă ratată la un rezultat bun.

La baza acestui tip de competiție stă foarte multă strategie. În momentul de față, în România, este o disciplină care se dezvoltă de la an la an și are meritul că a format piloți care s-au orientat ulterior spre alte ramuri mai dezvoltate.

7. Competițiile de îndemânare auto:

Aici sunt mai multe tipuri de concursuri de îndemânare și mai multe compionate, însă ideea de bază este aproximativ aceeași, indiferent de titulatură.

Dacă despre karting am spus că ar fi baza motorsportului, universal vorbind, despre competițiile de îndemânare trebuie să afirmăm că sunt prima treaptă de abordare corectă a unei cariere de pilot de automobile.

Fie că discutăm despre Super Slalom, Campionatul Național de Slalom Juniori, Campionatul Național pentru Vehicule Electrice sau Campionatul Național Women Rally (dedicat, după cum îi spune titulatura, exclusiv doamnelor și domnișoarelor), ideea de bază este de a concura pe un traseu special gândit pentru a îmbina atât sectoare de viteză, cât și unele care favorizează tehnica pilotului. Manșele se desfășoară, de obicei, în perimetre special amenajate (de exemplu, parcările unor centre comerciale), pe circuite stradale improvizate sau chiar pe circuitele de karting (unde mașinile nu se simt în elementul lor, neapărat, însă se pot face diferențiere în ceea ce privește abilitățile piloților).

Acestea sunt discipline care permit concurenților să ia stratul și cu automobile de stradă, purtând un echipament de protecție, și au marele plus că primesc la start, oficial, viitori piloți de vârste foarte fragede, chiar și sub 14 ani. De asemenea, o particularitate importantă este că materialul de concurs nu trebuie să fie extrem de performant, cât mai degrabă ușor, dinamic și manevrabil.

Este un foarte bun teren de joacă și pentru automobilele electrice, ale căror performanțe le favorizează pe trasee tehnice, care nu includ sectoare însemnate de accelerare, pe care, de multe ori, suprasolicitarea sistemului de răcire al bateriei de acumulatori penalizează performanțele dinamice – de exemplu, liniile drepte ale circuitelor de viteză, unde o accelerare constantă pe o distanță de peste 1 km poate pune probleme de management termic.

Disciplinele menționate anterior sunt unele dintre cele mai accesibile, din punct de vedere financiar, existând concurenți care participă cu automobilele personale, fără niciun fel de pregătire specială, cheltuielile rezumându-se la taxe de participare și uzurile rezultate în cazul anvelopelor și/sau al sistemelor de frânare.

8. Drag (Racing):

Campionatul Național de Drag are avantajul de a fi adulat de mulți, dar și dezavantajul de a fi desconsiderat de cei care se feresc de „liniuțe”. Una dintre cele mai simple competiții ca desfășurare efectivă, totodată una dintre cele mai complicate din punct de vedere tehnic și logistic. În același timp, o preferată pentru cei care au crescut cu o anumită serie de filme artistice pe care nu o voi menționa, dar la care vă gândiți deja.

În România, nivelul competițiilor de drag a crescut considerabil, atrăgând după sine investiții masive în automobilele de concurs. Ceea ce în trecut se organiza în mod ilegal, fără norme serioase de securitate, s-a maturizat până în punctul în care se desfășoară după reguli stricte și în deplină siguranță; cu mici excepții.

O manșă durează doar câteva secunde și are loc între două automobile, în paralel. Cu toate acestea, îndemânarea și experiența pilotului fac diferența, chiar dacă are mai puțin de lucrat cu volanul și mai mult la capitolul coordonare a schimbărilor de treaptă de viteză și, esențial, viteză de reacție la start.

Din punct de vedere tehnic, automobilele care iau startul în campionat ajung de multe ori să fie catalogate drept „monștri”, propunând soluții tehnologice care asigură puteri maxime impresionante, depășindu-se uneori chiar și bariera de 1.000 CP. De altfel, la drag racing întâlnim cele mai puternice automobile care participă în competiții oficiale FRAS.

9. Campionatele de regularitate auto:

Pornesc de la precizarea că există un campionat al raliurilor de regularitate, organizat de către Retromobil Club România, însă și sub egida FRAS se organizează Romanian Retro Racing, o competiție dedicată exclusiv vehiculelor istorice, desfășurată pe circuite de viteză și care are două ramuri distincte – regularitate și viteză.

Competițiile de regularitate se desfășoară, în cele mai multe cazuri, pe drumuri cu circulație deschisă. Parte din traseul prestabilit este organizat pe sectoare cronometrate (TR-uri). Pentru acestea se anunță un Start (un punct marcat unde poate exista un arbitru sau, pentru frumusețea jocului, se lasă startul la latitudinea concurenților, la o oră fixă) și o zonă de sosire, marcată de multe ori aproximativ, pentru a complica puțin calculul distanței efective.

Pentru aceste sectoare de impun viteze medii (de cele mai multe ori într-un format care să complice viața navigatorului – 49,9 km/h, 27,3 km/h, 34,9 km/h etc.). Dacă pare simplu, trebuie ținut cont că precizia instrumentalului de bord al unui automobil clasic este relativă, în acest caz fiind necesar un calcul care implică distanțe și timpi preciși. Doar că, de multe ori, pe drum apar restricții de circulație, care nu sunt anunțate și trebuie respectate. Iar ca totul să capete cote înalte pentru suspans, unele astfel de probe au și balize de măsurare a timpilor plasate intermediar și neanunțate de organizator.

Ceea ce pare o joacă se dovedește, de foarte multe ori, o disciplină extrem de complicată, mai ales atunci când ai un parcurs aproape de perfecțiune, iar cu un viraj sau două înainte de sosire dai peste un obstacol – utilaj agricol, animale sau căruțe – care poate da tot calcului peste cap complet.

Aminteam de Romanian Retro Racing, poate cel mai frumos, din punct de vedere vizual, campionat care se desfășoară în România. Automobilele acceptate la start trebuie să fie atestate ca vehicule istorice și sunt, de cele mai multe ori, adevărate bijuterii pe roți. Manșa de regularitate se desfășoară pe circuit și deși pare simplu de manageriat, traficul intens și cronometrarea diferențiată pe zone poate da bătăi de cap, nu de puține ori un tur care putea asigura victoria fiind compromis chiar în ultimul viraj din cauza altor concurenți (mai lenți sau mai rapizi).

În cadrul aceluiași campionat există și o categorie de Viteză pe Circuit, care seamănă foarte mult cu descrierea competițiilor de sprint, pe care am făcut-o anterior. Sunt acceptate la start doar vehicule de peste 30 de ani vechime și care au existat, la timpul lor, în versiune de competiție (practic, pentru care există fișă de omologare din perioadă). Acestea au toate modificările necesare pentru siguranță, iar piloții poartă echipament complet.

*Cupa Mondială a Raliurilor de Regularitate pentru Automobile Electrice (FIA Eco Rally Cup):

Am ajuns și la cea mai populară disciplină auto de pe website-ul nostru, cea în care suntem reprezentați, la nivel mondial, de colegii Meșter și Șocariciu.

În esență, discutăm despre o competiție care respectă mai toate regulile pe care le-am menționat la raliurile de regularitate, care, apropos, se desfășoară cu automobile de serie, complet diferite de cele utilizate în raliurile de viteză.

Deci drumuri cu circulație deschisă, cât mai întortocheate, cu intersecții în care poți pierde traseul și, automat, șansa la un rezultat bun, sate traversate unde poți da peste felurite obstacole, limite de viteză ridicole, lucrări de reamenajare a drumurilor care pot pune probleme, orice pentru ca o teorie simplă să se transforme într-o practică mai mult decât complicată.

În completare față de timpii calculați ca la o competiție de regularitate clasică, acolo unde se acordă puncte de penalizare și unde cei care au cele mai puține câștigă, la FIA Eco Rally Cup se introduce în ecuație și variabila consumului de energie. Căci, da, concursul este dedicat exclusiv automobilelor electrice de serie. Din toată această complicare a regulemantelor rezultă tabele Excel impresionante, care calculează penalizări dar și realizări, întocmesc clasamente dedicate, generează nervi, frustrări sau, din contra, bucurie pură.

Dacă din exterior o competiție de regularitate pare doar o joacă, pentru cei care participă la un astfel de sezon și scapă fără peri albi este o mare realizare. Despre aventurile AUTOCRITICA SQUAD ați tot citit și o veți mai face pe aici. Și, credeți-mă, oricâtă emoție reușesc să vă transmită Cornel și Mircea, prin vorbele ticluite, trăirile de moment sunt mult amplificate. Este, mai mult ca sigur, una dintre competițiile auto care generează ambiții greu de bănuit.

10. Off Road:

Altă disciplină foarte populară este cea a Off Road-ului, care are Campionat Național dedicat, dar și alte concursuri adiacente de prestigiu, cupe sau trofee de interes. După cum se înțelege, este un tip de concurs desfășurat pe acolo pe unde asfaltul nici nu a visat să ajungă. Ba mai mult, majoritatea etapelor se desfășoară prin zone prin care unui om normal i-ar fi greu, dacă nu imposibil, să răzbată.

Competițiile de off road sunt adevărate probe de curaj pentru echipaje, se bazează foarte mult pe navigare și sunt la cheremul condițiilor atmosferice. Nu vreau să minimizez rolul automobilelor de concurs, căci o pregătire cât mai serioasă a acestora (în funcție de categoria la care se încadrează) poate face diferențe, însă echipajul de la o etapă de off road este esențial.

În primul rând pentru că un pilot experimentat poate ieși din situații complicate, poate compensa prin tehnica de pilotaj, până la un punct, diferențele de performanță dintre vehiculele concurente. Apoi, un navigator bun, priceput la orientare, poate câștiga timp prețios pentru echipaj. Nu de puține ori se construiesc ecarturi de minute și chiar zeci de minute între concurenți consecutivi, la etape cu grad ridicat de dificultate.

Spre deosebire de alte discipline enumerate anterior, viteza de deplasare nu este un factor cheie, însă capacitatea de a aborda zone de traseu cu adevărat provocatoare face diferența.

Troliul este folosit la ordinea zilei, navigatorul are de multe ori misiunea de a ghida pilotul din exteriorul mașinii și, foarte important, există o camaraderie între concurenți, ajutorul pe care și-l acordă reciproc în situații limită fiind absolut normal.

Pentru a populariza acest sport, fiecare etapă înglobează și un trial, o probă desfășurată într-o zonă mai ușor accesibilă pentru public, cu zone care pun serios la încercare echipajele.

Țin să precizez, mai mult decât în alte cazuri, că frumusețea acestei discipline lasă urme dincolo de concursuri. Majoritatea practicanților de off road participă la acțiuni de voluntariat, în cazul calamităților sau în iernile grele, experiența dobândită în concursuri permițându-le să intervină în situații în care autoritățile pot fi depășite logistic.

11. Super Rally:

Am omis intenționat în cazul raliurilor faptul că fiecare etapă are în desfășurare o probă „Super Specială”, gândită anume pentru spectatori, parteneri, reprezentanți media și sponsori. Aceasta se desfășoară de obicei prin orașele care găzduiesc etapele de raliu și deși se cronometrează oficial, are un rol demonstrativ deopotrivă. Totodată, aceste PSS-uri (cum sunt prescurtate) sunt o încântare pentru cei mai mici dintre spectatori.

Pornind de la acest concept, de câțiva ani se organizează un campionat „Super Rally”. Concret, este o competiție care propune mai multe Super Speciale în calendar. Se desfășoară în orașe mari, care permit organizarea unui traseu tehnic pretabil concursului. Ca exemplu, în București are loc o etapă Super Rally alergată în jurul Palatului Regal (Muzeul Național de Artă al României, zona Căii Victoriei).

Fiind accesibil publicului, acest tip de concurs strânge foarte mulți pasionați pe margine. Este, de asemenea, un prilej de activare a campaniilor promoționale dedicate sponsorilor.

Regulamentul tehnic permite o gamă largă de automobile care se pot alinia la start, de la cele mai performante vehicule de raliu și până la monoposturi și biposturi. Există mai multe manșe de concurs, desfășurate pe parcursul unei singure zile. Traseele fiind relativ scurte, bătăliile la categorii se dau la fracțiuni de secundă.

Ca o particularitate, faptul că terenul de joacă este urban, bordurile ori mobilierul stradal pot tăia elanul celor prea încrezători cu pedala de accelerație, asigurând o notă suplimentară de spectaculozitate. Super Rally este genul de competiție care adună un număr impresionant de spectatori, iar din experiența sezoanelor de până acum, la start se prezintă concurenți de la majoritatea disciplinelor menționate anterior.

12. Slalom Paralel:

Este o competiție populară în țara noastră, în ciuda faptului că în momentul de față există un singur circuit funcțional unde se poate desfășura, la Sibiu (traseu de macadam), un al doilea fiind pe punctul să fie inaugurat. Este un concurs al cărui esență este foarte asemănătoare cu probele de macadam din raliuri, fiind, totodată, o excelentă rampă de lansare pentru disciplina mult mai complexă.

Regulile sunt simple, două automobile concurează în paralel pe un traseu similar, pe durata a două tururi de circuit. Întrecerea este cronometrată, existând și posibilitatea de a se concura în sistem eliminatoriu. Pentru că discutăm despre foarte mulți piloți care se află la început de carieră este permisă luarea în dreapta a unui instructor/profesor de pilotaj. Deși este o competiție repetitivă, traseul nu foarte lung fiind parcurs de mai multe ori într-o zi de concurs, pune dificultăți tocmai datorită avântului pe care un concurent are tendința să îl ia după mai multe parcurgeri performante. De altfel, concentrarea joacă un rol esențial pentru terminarea unei etape fără evenimente nedorite.

Automobilele care concurează la slalom paralel au, în mare măsură, modificări care le-ar face pretabile și pentru campionatul de raliuri, doar că nefiind foarte performante (din rațiuni de costuri, evident) evoluează în competiții de un nivel moderat. Mai mulți dintre piloții foarte rapizi ai momentului în toate competițiile de top din România și-au făcut ucenicia la slalom paralel, nume sonore precum Simone Tempestini, multiplu Campion Național de Raliuri și Campion Mondial al Juniorilor (Junior WRC), Raul Badiu ori Sebastian Barbu datorează abilitățile de pilotaj pe macadam tocmai acestei discipline.

13. Rallycross:

Despre rallycross am putea spune că este un fel de variantă pe macadam a curselor de sprint. Doar că, cel puțin la noi, utilizând material de concurs de nivel ceva mai scăzut. Aceasta ar fi cea mai mare deosebire comparativ cu alte competiții rallycross de nivel mondial, care au câștigat mult teren în ultimii ani. În România încă reprezintă o disciplină de buget, însă una foarte spectaculoasă tocmai datorită bătăliilor înverșunate care se poartă bară la bară, contactele de diferite intensități fiind nelipsite. Este o ramură motorsport în care sunt foarte apreciate buggy-urile, ușoare, manevrabile și foarte performante pe macadam.

Sistemul de desfășurare presupune mai multe runde în timpul cărora se concurează în grup, iar nivelul de ingeniozitate al modificărilor care sunt aduse, din punct de vedere tehnic, poate fi impresionant. La fel ca slalomul paralel, rallycross-ul poate fi un foarte bun antrenament pentru raliurile pe macadam, unde dispar concurenții din paralel, dar sporește considerabil gradul de tehnicitate și cel de periculozitate al probelor speciale.

În afara României, disciplina s-a bucurat de o popularizare accelerată în ultimii ani, competițiile de rallycross fiind ușor de urmărit la fața locului (desfășurându-se în sistem circuit), iar faptul că automobilele de concurs au ajuns să fie impresionante din punct de vedere al puterilor maxime dezvoltate a contribuit suplimentar la popularizare. Tot în rallycross poate fi ceva obișnuit ca în cadrul unui traseu să fie interpus și un segment asfaltat, pentru a face și mai interesant pilotajul celor care iau startul.

14. Rally Raid:

Pornim din nou de la un exemplu de notorietate mondială. Raliul Dakar este o competiție de rally raid; cea mai cunoscută din lume, chiar. În esență, rally raid-ul are foarte mult dintr-un raliu pe macadam, doar că probele speciale sunt mai lungi și mai solicitante din punct de vedere al stării în care se prezintă – nu de puține ori, etapele de rally raid se desfășoară pe câmpuri agricole sau pe drumuri de-a dreptul desfundate, pe suprafețe de rulare departe de a fi perfecte. Din acest punct de vedere, cele mai inspirate automobile pentru rally raid sunt cele care derivă din vehicule off road, însă și în acest caz gradul modificărilor aduse poate fi impresionant.

Dacă probele speciale sunt mai lungi și zilele de concurs sunt asemenea, ajungându-se la sute de kilometri. Navigarea este esențială. Nu la fel de solicitantă precum la un raliu, unde informațiile se succed cu repeziciune, pune mare accent pe repere pentru a se respecta traseul. Diferența față de raliul clasic este că echipajul (și aici discutăm despre copilot și navigator) nu face recunoașteri ci primește un road book cu multe informații pe care trebuie să îl respecte. Altfel, nu de puține ori se întâmplă ca unele echipaje să se rătăcească, pur și simplu, și să orbecăie pentru a reveni pe traseul de concurs, pierzând timp prețios și, automat, poziții în clasament.

La rally raid este important ca cei care concurează să aibă și dexteritate mecanică și cunoștințe cât de cât, depanarea mașinilor de concurs în timpul unei zile fiind frecventă. De altfel, se pleacă echipați cu scule și cu mai multe roți de rezervă.

Rally raid-ul are categorii dedicate automobilelor, atv-urilor și/sau side-by-side-urilor, motocicletelor și chiar camioanelor. Este un tip de competiție deopotrivă distractivă și extrem de obositoare, simpla ajungere la finalul unei etape fiind o probă de virtute. Ca epuizare fizică, mai ales în cazul etapelor foarte lungi, este una dintre cele mai solicitante discipline din motorsport.

Mici concluzii:

Țin să repet acum că nu am dorit să facem un material la nivel de literă de lege. Am spus destul de multe însă ar mai fi fost, dar poate că nici timpul dumneavoastră nu este chiar nelimitat. Am încercat să concentrăm esența aici și, dacă stârnim curiozități sau interes, se poate merge mai departe cu documentarea unei anumite ramuri. Personal, iertat să fiu dacă am omis chestii care ar fi interesat sau dacă am explicat insuficient sau nu tocmai inspirat anumite aspecte.

Este, totodată, esențial să precizăm răspicat că motorsportul este periculos și tocmai de aceea se recomandă cu tărie să fie practicat doar în cadru organizat și musai respectând toate normele de siguranță. În același timp este extrem de frumos și incitant, una dintre marile plăceri pe care le poate avea un om în viață. Dacă-și permite…

*NOTĂ: Fotografiile care ilustrează acest articol au fost obținute prin intermediul Federației Române de Automobilism Sportiv. Toate drepturile în ceea ce le privește aparțin fotografilor.

Foto principală: @World / Red Bull Content Pool