Am o vârstă până la care am avut norocul să fi acumulat câteva experiențe speciale în universul automobilului, felurite și inedite totodată. În egală măsură, am o vârstă la care pot să afirm fără vreun pic de rușine că oricâte aș cunoaște legat de automobil, în esență, sunt mult prea puține. O fi un dram de înțelepciune, sper. Mi-a fost dat să vizitez saloane auto, chiar pe cele mai importante, să particip la competiții de prestigiu, să zburd pe mari circuite ale lumii, să particip la evenimente de lansare pentru modele devenite legendare, deci am un oarecare filtru setat în timp.

De ani buni spun că cea mai frumoasă experiență pentru un pasionat de automobil este Goodwood Festival of Speed (teaser-ul amplu este aici), mega întâlnirea pasionaților ce are loc în fiecare lună iunie în Marea Britanie. Totuși, de câteva zile, adaug pe listă un eveniment care se apropie, ca trăiri, de FOS.

Când a sunat telefonul cu invitația celor de la Renault am acceptat încă de dinainte să-mi verific agenda. Pur și simplu nu poți spune „nu” unei escapade la un salon de automobile clasice. Dacă-i și cel mai important, măcar din Europa, atunci orice altă discuție este în van.

Retromobil Paris a devenit o entitate, un etalon, o busolă pentru evenimentele de gen. Un loc din care se dă, anual, ora exactă. Salonul eveniment are loc încă din 1976 și este, prin tradiție, prima întâlnire de așa anvergură care se petrece în fiecare an în domeniul automobilului clasic. Nici nu vreau să știu cam ce surprize s-ar putea pregăti pentru ediția care va celebra 50 de ani de viață, în 2026. Sau vreau? Răspunsul e inutil pentru că întrebarea este retorică.

Așadar, un biet admirator al acestei lumi fascinante, dintr-o țară în care saloanele auto au, de nepermise ori, aspect și aer de bâlci, avea să pășească într-o lume pe cât de exclusivistă pe atât de deschisă și binevoitoare cu cei încă neinițiați.

Punctul de plecare

Am spus că descinderea la Paris a venit la îndemnul Renault. Iar acum, fără a fi subiectiv, pot să înțeleg perfect deschiderea către media a companiei franceze, din moment ce pregătise cel mai spectaculos stand al producătorilor contemporani.

Să explic puțin: Retromobile este un eveniment dedicat clasicelor, însă dezvoltarea continuă de-a lungul vremii a făcut ca în cadrul salonului să-și facă loc și altfel de expozanți, cu legături strânse cu vehiculele de colecție. Așa se face că la dimensiunea și amploarea la care a ajuns, Retromobile este acum atractiv și pentru a deveni teren de expoziție pentru producătorii de prestigiu; cu o mică mențiune aici: pentru cei care se pot organiza de așa natura pentru a aduce în atenția publicului un mix de nou și clasic, un cocktail care să justifice prezența la salon, fără a pune presiune pe modele noi.

În acest sens, voi oferi drept exemplu chiar standul Renault, amenajat foarte inspirat, căci nu degeaba a fost magnet pentru multitudinea de vizitatori în primele două zile ale expoziției, la care am avut și noi acces.

Deși cu un perimetru generos la dispoziție, Renault a ales să expună doar 8 modele. Numai că cei care au gândit standul au creionat o oarecare oglindă a timpului. Și nu cred să poți prezenta mai bine de atât niște modele electrice care trebuie să treacă testul unor spectatori veniți dinspre alte vremuri și cu altfel de concepții, cel mai probabil, decât punându-le față în față cu istoria.

Așa că, magnetul Renault 4, originalul care a scris file de poveste mai bine de 30 de ani, avea în fața sa noul Renault 4 E-Tech Electric. Cum să nu viseze junele la cele peste 8 milioane de unități R4 vândute la nivel mondial, fiind pus far la far cu istoria? Sau cum să nu zâmbească larg francezii (și nu numai) când în fața noului Renault 5 E-Tech Electric stătea chiar originalul „Cinq”? Dacă nici așa nu-i faci până și pe cei mai sceptici să-și aplece privirea și spre soluțiile de mobilitate upgradate ale prezentului, atunci nu știu cum.

Și nu era tot, căci în fața unui mai rar (cel puțin pentru români) Renault 17 s-a aflat studiul de design și caz, Renault 17 Restomod x Ora Ïto. Adică, fix cam cum ar putea să arate și alte modele ale rombului care s-ar lăsa inspirate puternic din trecut. Unde mai punem că toate perechile amintite până acum erau prezentate în culori aproape identice, pentru a cimenta și mai tare arcul peste timp. Foarte frumoasă acolada gândită de Renault.

De ce a fost important Retromobile 2025 pentru Renault?

Da, știu, ați numărat doar trei perechi de modele, deși eu am amintit de patru. Nu am uitat, doar am lăsat un loc aparte pentru ultima – în fapt, prima, pentru că ea se afla chiar la intrarea în micul univers Renault de la Retromobile 2025.

Duoul în sine a fost unul dintre motivele principale pentru care francezii au ținut stindardul sus la Paris, pentru că, la distanță de aproape 100 de ani de la originalul Renault 40CV des Records (aveți aici materialul special dedicat de Tudor unei povești de luptă cu viteza) încercările temerare urmează a fi provocate de un nou model special: Renault Filante Record 2025 (nici despre el nu voi dezvolta, pentru că am făcut-o deja aici). Trecutul glorios și viitorul, care se vrea după o altă rețetă, exact la fel? Cum să nu înțelegi latura educativă a unui salon de automobile clasice?

Și mai era un motiv, cel puțin la fel de important, faptul că grupul Renault acordă o din ce în ce mai mare atenție modelelor clasice care poartă celebrul romb. Pe de o parte există colecția proprie care numără în jur de 800 de vehicule stocate într-un spațiu de 22.000 de metri pătrați, dintre care 54% sunt în stare de funcționare.

Între ele se găsesc 110 exponate de dinaintea Primului Război Mondial, 387 de exemplare moderne sau youngtimer, 160 de automobile de competiție, inclusiv monoposturi de Formula 1, 109 prototipuri și concept cars, 32 de exemplare Alpine, o aeronavă (cu motorizare Renault) și un tanc (însuflețit tot de o unitate termică de-a casei). Așadar, respectul meritat de înaintașii mărcii franceze, cel mai vârstnic exponat fiind chiar primul vehicul Renault Type A, care a văzut lumina zile în anul 1898.

Tot n-am terminat, pentru că pe de altă parte, Retromobile 2025 a fost și ocazia lansării unor serii de servicii Renault dedicate posesorilor de modele clasice sau viitoare clasice (așa zisele youngtimere). În același loc în care poate fi admirată colecția digitală Renault, pasionații pot găsi fondul istoric, arhiva; concret, vreo 2.200 de postere de colecție, 10.400 de desene, 3.300 de miniaturi și în jur de 700 de cărți care ating subiectul Renault. Între acestea, manuale de reparații pentru modele clasice, în format PDF, disponibile pentru toți cei care își doresc să întrețină cât mai bine istoria mărcii. Iar dacă e nevoie de personal de specialitate, producătorul a lansat și un program de certificare a service-urilor (garajelor) care pot efectua operațiuni de întreținere ori restaurare cu patalama. Pentru moment, sunt 8 astfel de unități în Franța, fiind discuții ca în foarte scurt timp să existe 25 de centre Renault Originals (până la finalul lui 2025), iar planul prevede și o dezvoltare în restul țărilor din Europa.

Tot prin intermediul programului The Originals se pot achiziționa piese de rezervă pentru modele care nu se mai fabrică de foarte mult timp sau se pot accesa tutoriale special filmate pentru operațiuni de întreținere, ori reparație mai complicate. Iată o dovadă a cât de importantă este această nișă a domeniului auto, cel puțin de ceva timp încoace. Practic, viața unui colecționar de modele Renault clasice tocmai a devenit o idee mai ușoară.

Experiența milioanelor de euro sculptate în tablă

Nu vreau să mă cufund de tot în universul Renault pentru că aș risca să vă privez de alte experiențe gustate la Retromobile 2025. Se cuvine să spun că am pornit spre Franța cu așteptări mari, pentru că știam că voi da de un muzeu ambulant și de o valoare imensă a exponatelor, unele chiar unicat sau în serie redusă de-a binelea, deci recomand celor care se vor duce la o primă vizită la Retromobile, cândva, să-și facă un pic temele de acasă. Asta ca să nu fie copleșiți la fața locului.

Pe mine m-a surprins amploarea evenimentului. Și nu mă refer la cele trei hale mari dedicate exponatelor, care au însumat 80.000 de metri pătrați (în Parc des Expositions de la Porte de Versailles), cât la mulțimea de vizitatori, majoritatea clar în tema cu tot ceea ce se desfășura la Paris.

Oficial, conform organizatorilor, în cele cinci zile de salon, peste 146.000 de oaspeți au trecut pragul expoziției, o creștere cu 12% comparativ cu ediția 2024. Deja s-a anunțat perioada ediției aniversare, de 50 de ani, din 2026 (între 28 ianuarie și 1 februarie), dar și pentru prima dată descinderea conceptului Retromobile în Statele Unite ale Americii (New York, între 19 și 22 noiembrie 2026). Cam acesta este nivelul actual.

Peste 2.000 de autovehicule și motociclete au fost expuse la Paris anul acesta. E limpede că valorile acestora au diferit mult. Spre exemplu, cel mai ieftin exponat (în hala 3, în zona de vânzare individuală) întâlnit de mine a fost un Opel Corsa (A) care afișa un preț de 1.400 euro. Desigur, în ciuda condiției foarte bune, nu discutăm despre o clasică în adevăratul sens al cuvântului. La pol opus, deși nu am cifre oficiale, bănuiesc că printre multitudinea de exemplare Bugatti, Hispano Suiza, Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Delage ori Delahaye au stat și comori de zeci de milioane de euro. Care au fost și tranzacționate. Mai mult, în hala principală, dar și în cele secundare, cam la fiecare pas dădeam peste câte o bijuterie în cel mai pur sens al conceptului, atunci când vine vorba de un automobil.

Să fac o listă cu exemplare aparte expuse ar dura și foarte mult și ar fi și extrem de plictisitor; oricum, sunt convins că veți găsi în galeria foto suficiente motive să visați la Retromobile (poate chiar ediția 2026), însă vă pot da un exemplu în ceea ce ține de licitațiile care s-au desfășurat. Căci, da, salonul este tărâmul perfect pentru ca marile case de licitații să-și expună subiecții pe care îi au în portofoliu. Și chiar dacă de multe ori sunt mai discrete sumele, exact la fel cum sunt și cumpărătorii, ori vânzătorii, casa Artcurial Motors a raportat vânzări de 24,6 milioane de euro doar în timpul expoziției. Iar aici se cuvine să fac observația că multe dintre tranzacții doar se inițiază la salon, negocierile urmând a se purta în privat (mai ales în cazul exemplarelor cu adevărat valoroase).

Pe lângă Artcurial, mai multe case de licitații au „defilat” la Paris. Cu standuri impunătoare, cu filtrarea vizitatorilor (în unele cazuri era nevoie de invitații separate pentru a intre în anumite zone), cu tururi private, ori dedicate presei, aș putea spune că era un exercițiu de PR pentru acest domeniu de activitate, cel al tranzacțiilor de un anumit nivel. Păi, cum altfel să descrii o afacere care, între câteva exponate cu adevărat valoroase plasa pe un podium dedicat, la semi-înălțime, simbolic, un McLaren F1, magnet pentru toate telefoanele și aparatele foto? Exemplarul alb (nu cea mai inspirată culoare, dacă-mi permiteți) era elementul central din galeria Kidston (cu al său slogan inspirat: Keeping history alive).

Chiar și așa, pariez că mulți dintre vizitatori nu au zăbovit prea mult la McLaren, pentru că atracție cel puțin la fel de mare generau și standurile în care tronau antebelice. Ca o remarcă personală, majoritatea publicului pe care am întâlnit-o era clar cunoscătoare în domeniu, dar și de o anumită vârstă. Tinerii, deși prezenți, nu se ridicau la nivelul celor care în mod clar au bifat multe ediții, semn că aplecarea spre automobilele clasice poate veni în timp, ca o consecință a culturii acumulate pe subiect. În primele două zile (prima fiind dedicată presei și invitaților speciali) am observat un singur grup de tineri (liceeni) fără însoțitori. În rest, de cele mai multe ori, pe lângă cei mai fragezi ca vârstă se găsea măcar câte un bunic venit parcă să le spună povești dintr-alea frumoase. O imagine pe care mi-ar plăcea teribil să o întâlnim și la evenimentele auto din România.

Am pomenit Bugatti anterior, pentru că am o afinitate pentru istoria mărcii. La Retromobile am dat peste cele mai multe exemplare clasice, veritabile, într-un singur loc (cu mențiunea că, deocamdată, nu am reușit să vizitez Muzeul Național al Automobilului/Colecția Schlumpf, din Mulhouse). În diferite stadii de conservare, până la unele de-a dreptul impecabile, această nestemată a industriei auto din Franța parcă te atrage precum cântecele sirenelor. Chiar și copilul rebel Bugatti, din perioada mutării în Italia, EB110, se simțea privilegiat în Paris. Pe lângă un exemplar alb, exista și unul grena, care-i aparținuse emirului Kuweitului, și care trona impunător într-unul dintre standuri, ca rezultat al unei recondiționări efectuate la mare artă. De ce era singurel? Încă nu i se arătase cumpărătorul, ori eu l-aș fi luat fără să stau pe gânduri dacă nu mi-ar fi lipsit câteva zerouri din conturi.

Și chiar dacă l-am sorbit din priviri pe EB, tot am găsit un Bugatti și mai simpatic: mai mic, mai pricăjit, clar nu la fel de strălucitor: între câteva standuri mici am întâlnit un Type 13 (zis și Brescia), poate cel mai accesibil produs al casei. Cu prețuri chiar și sub 200.000 euro, Brescia poate fi o idee bună de proiect de suflet. Exemplarul „meu” era expus în standul clubului francez al pasionaților mărcii. Mi s-a părut sublim.

Și nu era singura grupare de genul, Retromobile găzduind mai multe cercuri de pasionați. Îmbrăcați elegant, ori în combinezoane care amintesc de competițiile auto de acum 100 de ani, doamnele și domnii dedicați câte unei mărci păreau dispuși să-ți explice pe îndelete, cu orele și cu zâmbetul pe buze, de ce e bine să te lași pradă către o emblemă de poveste. Am făcut slalom printre cluburile Delage, Hispano Suiza și Bugatti, dar nu mi-ar fi părut rău să rămân la oricare dintre ele.

Ca să nu ajungeți să mă întrebați dumneavoastră anticipez și vă răspund că da, erau multe Ferrari. De fapt, cam la fiecare stand mai bine organizat era câte unul. Și am căutat neapărat un 250 GTO, dar nu mi-a fost dat să-l văd, deși, cinstit vorbind, la cât de multe erau de admirat în scurt timp, șansele să-mi fi scăpat sunt destul de mari. Am admirat însă alte exemplare deosebit de frumoase, fie ca prezență, fie ca istorie personală, fie ambele concomitent.

F40 pare să fi fost printre răsfățatele salonului însă dintre toate s-a remarcat unul recondiționat și vopsit într-o nuanță atipică, un bleu-gri-vernil care i-ar fi scos din minți pe puriști. Cum, mai mult ca sigur, i-ar fi deranjat și faptul că era o supra-restaurare, adică un rezultat final peste ceea ce ieșea, în mod normal, pe porțile fabricii la momentul în care era un model de actualitate.

Personal, deși sunt un fan declarat al versiunii coupe (Berlinetta), am oftat după un F355 GTS albastru închis. Din simplul motiv că în pedigree-ul exemplarului scos la vânzare trona un detaliu esențial: ex. Michael Schumacher. Ce să mai spui la așa ceva?

Surpriză plăcută pentru mine a fost o prezență consistentă a exemplarelor Lancia. De la Aurelia, Aprilia și Lambda, până la S4, trecând prin 037, Stratos și, logic, Delta, una dintre cele mai frumoase mărci auto ale Italiei era foarte bine reprezentată.

Într-un stand nu tocmai strălucitor, îngrămădită de un bipost McLaren și un Bizzarinni 5300 GT (1967, 995.000 euro la prima strigare), un 037 în configurație de competiție aștepta să-și schimbe proprietarul; după ce fusese al pilotului Jean-Claude Andruet, cândva, unul dintre cele 200 de exemplare construite putea fi chiar al tău pentru doar 765.000 euro. Și nu sunt ironic cu acel „doar”, dacă te gândești câtă istorie ai putea lua acasă odată cu el.

Două BMW 507 puse cap la cap nu vezi oriunde, oricâte Mercedes-Benz 300 SL (Gullwing) ar pândi de jur-împrejur, iar Subaru Impreza 22B n-ar putea trece la „și altele” chiar și în vecinătatea unui Aston Martin Valkyrie sau a unui McLaren Senna. Câteva Bugatti-uri mai încolo, trecând pe lângă două Mercedes-Benz 540K și prin fața unei superbe Tatra 87, dădeai de toată splendoarea unei Issota Fraschini, de nici măcar nu puteai să te dezmeticești de la atâta frumusețe pe patru roți. Repet, ar fi mult prea multe modele de pomenit aici și clar n-aș reuși să le fac dreptate tuturor exponatelor.

Dar nu pot să închei minusculul tur virtual fără să pomenesc despre exemplarele de competiție. Unele la vânzare, altele expuse doar ca exemplu de dibăcie al unor restauratori de prestigiu și altele – o serie de monoposturi de Formula 1 care au aparținut unor echipe din Franța, au fost pilotate de francezi, ori au fost motorizate de constructori din Hexagon – doar organizate într-o expoziție tematică în sânul căreia se organizau și întrevederi între personalități ale domeniului sportiv și public. Totul gândit ca spectatorul să se simtă cât mai răsfățat.

Fix ca într-un mall în care intri doar dacă agreezi mirosul de benzină

Între hala 1 și hala 2 există un hol de conexiune pentru vizitatori. Nimic ieșit din comun, aparent. Asta dacă nu ești un organizator cu atenție la detalii și în loc să lași pasarela doar pentru acces, pui acolo și de o expoziție dedicată vehiculelor Citroen cu șenile, utilizate în trecutul militar glorios al Franței. Și așa întârzii preț de câteva minute bune înspre halele unde domină și altă latură a Retromobil, cea a activităților conexe.

Dacă în prima incintă, cea principală, pe lângă standurile mari cu automobile puteai vizita o zonă special dedicată artei, unde erau disponibile spre achiziționare de la mici sculpturi și până la tablouri de dimensiuni considerabile, numai bune de expus în sufrageria unui conac generos dintr-o zonă viticolă, ori cele cu machete auto (organizate în ciuda colecționarilor, vă spun din proprie experiență), în următoarele două zone de expoziție erau multe standuri cu piese/componente noi și vechi, cosmetică auto, mochete (da, logic, nu găsești pe orice drum un covoraș pentru un model de colecție pe care-l restaurezi, nu?), oferte de tururi auto cu modele de epocă și până la micro-standuri cu soluții de reparare a zgârieturilor superficiale din vopsea. De toate pentru toți, în cel mai pur sens, doar să aveți bagaj mare la cală, dacă mergeți la Paris cu avionul.

Există chiar și, să le spunem, consignații ambulante de unde, cu multă răbdare cheltuită, poți pleca cu câte o componentă extrem de rară pe care altfel ai căuta-o mult și bine, chiar și pe internet. Vrei un volan anume, ai șanse să-l găsești. E prea banal și cauți o amintire mai de efect? Se face și asta, mai ales dacă ești dispus să plătești 13.900 euro pe o replică de cască de Formula 1 semnată de Schumacher. Ori, poate vrei un combinezon purtat într-o cursă din 1994 de jupân – preț la cerere, fiindcă-i loc de negociere. La fel cum era și în cazul unei perechi de mănuși purtate în 1994 de Ayrton Senna, pe când era la Williams. Clar, cu mănușile aș fi plecat acasă, doar că mi-a fost teamă că nu mi-aș fi permis nici măcar să întreb cât costă.

Evitând alte standuri cu machete, din lipsa unui bagaj de cală și mai ales cu teama că n-ar fi ajuns întregi la București, am dat peste librării mobile în care puteai găsi cărți dintre cele mai frumoase, de odinioară sau actuale, pline de istorie și istorii, minunate pentru a însufleți bibliotecile celor ca tine ori ca mine. Practic, foarte greu de ales un suvenir pentru cineva drag, pentru că oferta era, realmente, încântătoare.

Și tot ar mai fi fost multe de spus, asta dintre cele văzute, căci pe cele ratate în euforia momentului nici măcar nu aș vrea să le știu. Retromobile, salonul, este una dintre acele experiențe pe care chiar nu vrei să le uiți vreodată și pe care îți va face întotdeauna plăcere să le povestești. Să nu uiți vreodată de zilele în care te plimbai pe culoarele salonului, iar muzicanți simpatici replicau trilurile epocii, îmbrăcați la patru ace, doar pentru ca a ta experiență să fie cât mai autentică, asta chiar dacă, din când în când, trebuia să te ferești de bicicletele de acum 100 de ani, mânate cu sete de doamne și domni care, altfel, în România, ar fi avut cu totul altfel de îndeletniciri.

Iar dacă mie mi-ar plăcea, cu adevărat, ceva, ar fi să vă fi stârnit interesul. Să luați în calcul o vizită pe viitor. Nu văd cum ar putea ieși altfel decât perfect, pentru că dacă ați rămas până aici alături de mine, după miile de cuvinte înșirate, înseamnă că toți am fost mușcați de acest virus fără leac, automobilul. Și ce poate fi mai frumos decât să-i devii apostol?

Ca gând de final, pentru că n-am cum să mă abțin, aș vrea să-mi imaginez clipa în care vom experimenta și în România așa ceva; o întâlnire de proporții respectabile, dictată pur si simplu de pasiune. O întâlnire cu scop nobil-cultural pe care, prin materialele și articolele noastre, să o putem facilita și noi. Cât de cât.

Să mai lăsăm și imaginile să grăiască mut: