Întreabă în jur sau de ce nu, întreabă chiar internetul, care-s zorii curselor de automobile și vei primi răspunsuri care mai de care mai variate.

Dacă vrei să știi ce cred eu, toate răspunsurile sunt bune pentru simplul fapt că vremurile de atunci sunt înfășurate într-o pâclă de mister, iar în timp informația se erodează, asta dacă s-a obosit cineva s-o graveze ca atare în istorie la momentul potrivit.

Situația are extindere și în lumea circuitelor de curse, unde bătălia pentru primul se dă în motoare de căutare și-n arhivele internetului între Aspendale Park din Australia (dat în folosință ba în 1905, ba în 1906, în funcție de sursă) și Brooklands din Marea Britanie (inaugurat în 1907).

Cronologic, Aspendale a fost primul, dacă vorbim de circuite la modul general.

Pe de altă parte, Brooklands e primul circuit cu pistă înclinată. Și pe deasupra, mai are de partea sa și o istorie bine conturată. Ce-i drept, nu foarte lungă, dar mult mai documentată, deci implicit, mai larg cunoscută.

Legi, bani și cadre militare

Povestea circuitului Brooklands începe cu Hugh și Ethel Locke King – soț și soție, moșieri bogați, posesori ai unui domeniu vast, care includea o fermă și o pădure în Weybridge, Surrey. Până acum, toate bune și frumoase.

Cum au ajuns cei doi să-și sacrifice o parte din pământ și după unele surse, toată averea, are de-a face cu actul legislativ cunoscut drept Motor Car Act 1903 (unde 1903 este anul adoptării, ocazie prin care stabilim și perioada în care ne aflăm). 

Printre multele aliniate, actul normativ limita viteza maximă pe drumuri publice la doar 20 de mile pe oră. Mă rog, aici e o chestiune de optică: da, viteza era limitată la 20 de mile pe oră, dar până atunci, limita era de 14 mile pe oră. Dar aparent, o creștere de doar șase mile pe oră nu a fost suficientă pentru unii, în speță cei mai înstăriți membri ai societății, adică fix oamenii care-și permiteau un automobil în vremurile acelea.

Dacă ne uităm în urmă și comparăm cu prezentul, bogații de atunci erau, la fel ca azi, dornici de a-și etala mașinile și talentul la condus. Doar că locurile erau foarte limitate, fiindcă nu existau circuite, iar limitele de viteză pe drumurile publice le cam puneau bețe-n roate. Vă sună cunoscut?

Și acum intervine soluția propusă de soții Locke King: „construim noi un circuit, pe proprietatea noastră, cu banii noștri.”

Proiectantul circuitului a fost un cadru militar în Artileria Regală: colonelul Henry Capel Lofft Holden.

Holden n-avea studii de arhitect, nu mai construise niciun fel de structură, civilă sau militară, dar este cunoscut pentru faptul că a construit un motor boxer cu patru cilindri răcit cu apă, pe care l-a montat pe o bicicletă. De aici a rezultat bicicleta motorizată Holden, prima de acest gen din Marea Britanie. Am încheiat paranteza.

Planul inițial era ca Brooklands să fie un circuit simplu, plat, însă Holden a insistat pentru mai multă viteză și mai multă siguranță, așa că în proiect au fost introduse două porțiuni înclinate, cu lățimea de 30 de metri și înălțimea de 10. În stadiul său final, circuitul mai includea și două zone în linie dreaptă, iar lungimea totală era de 3,25 de mile, adică 5,23 de kilometri.

Lucrările au început la finalul anului 1906 și au durat nouă luni, timp în care averea personală a stimabilului Hugh Locke King a fost cheltuită integral. Topită ar fi un termen bun.

Muzeul Brooklands, construit în locul fostului circuit, estimează că suma cheltuită (și nespecificată pe nicăieri) este echivalentul de azi a 16 milioane de lire sterline, deci aproape 19 milioane de euro. A fost nevoie și de intervenția familiei lui Ethel, care a mai amortizat din gaura financiară deschisă de masiva investiție.

În planurile originale, suprafața circuitului trebuia să fie acoperită cu asfalt, ceea ce costa mult. Din costurilor și așa uriașe, s-a optat pentru o soluție mai puțin elegantă, cu siguranță mai puțin durabilă, dar mai rapidă: segmente de ciment puse cap la cap – cam în stilul celor folosite pe Autostrada Soarelui, pentru cine-și mai amintește perioada plăcilor de pe drumul spre mare.

Dacă la început segmentele de ciment formau o suprafață uniformă, timpul și viteza de așezare care varia de la zonă la zonă a transformat circuitul într-un soi de puzzle colțuros. Nu de puține ori existau momente spectaculoase, dar extrem de periculoase cu mașini care, în plină accelerație, efectiv pierdeau contactul cu solul pe toate roțile la trecerea de pe un segment pe altul.

Zorii

Anii de glorie ai circuitului Brooklands pot fi împărțiți în două perioade: cea timidă, de înainte de Primul Război Mondial și cea de după, în plină floare, întreruptă brusc de începutul celui de-al Doilea Război Mondial, care i-a fost fatal circuitului.

Primul automobil care a dat o tură de circuit i-a aparținut chiar lui Ethel Locke King: un Siddeley cu două locuri, botezat „Daisy”, pe care doamna Locke King îl folosea pentru a inspecta circuitul și pentru a verifica stadiul lucrărilor. Mașina există și azi, în stare perfectă de funcționare, bine păstrată și întreținută de Muzeul Brooklands.

Imediat după darea în folosință, circuitul Brooklands a organizat prima cursă de anduranță de 24 de ore din lume. La ciudata competiție au luat parte 10.000 de spectatori. A fost unul din vârfurile activității pe circuitul Brooklands, poate depășit doar de recordul de viteză stabilit de curajosul Percy Lambert.

Lambert e primul om care mers cu viteză mai mare de 100 de mile pe oră (160 km/h). S-a întâmplat în dimineața zilei de 15 februarie 1913, pe circuitul Brooklands, în fața unei mulțimi care amesteca spectatori și presă, când pilotul a atins viteza de 103,84 de mile pe oră (167,11 km/h) la volanul unui Talbot.

Deși îi promisese logodnicei sale că a terminat-o cu recordurile de viteză, Lambert a încercat să-și depășească isprava pe 31 octombrie în același an, dar a pierdut controlul după explozia unei anvelope, apoi mașina s-a răsturnat. Decesul a fost constatat în drum spre spital.

Apogeul și apusul

Între 1914 și 1917, guvernul a preluat controlul circuitului și l-a transformat în fabrică de avioane. Vickers a produs aici FB 5 supranumit și Gunbus, prima aeronavă căreia îi putea fi montată o mitralieră, cu alte cuvinte, primul avion de vânătoare din lume. Lui Gunbus i-a urmat Vimy, un bombardier cu rază lungă de acțiune produs tot de Vickers.

Adevăratul potențial al circuitului Brooklands a fost atins în perioada interbelică, începând cu 1918. De fapt, primii doi ani, între 1918 și 1920 au fost lenți, fiindcă pista fusese distrusă de roțile camioanelor militare folosite pentru aprovizionare. Concomitent, domnul Locke King a reușit să-și mai revitalizeze averea și a putut prelua administrarea circuitului.

Câteva nume s-au remarcat aici la începutul anilor ’20: Sir Malcolm Campbell, cel care avea să stabilească un nou record de viteză pe o tură de circuit cu un Chrysler Six optimizat aerodinamic, Contele Louis Zborowski, cunoscut pentru automobilele monstruoase pe care le împingea la limită, inclusiv așa-numitul Chitty Bang Bang I, cu motor Maybach de aeronavă cu cilindree de 23 de litri, capotă de opt metri lungime și masă de 4,5 tone (salut, critici ai noului BMW M5).

Perioada de glorie a circuitului include și prima cursă de Grand Prix a Marii Britanii, organizată în 1926 și repetată un an mai târziu, în 1927. Printre astfel de evenimente tot mai prestigioase, își făceau loc curse de anduranță de 200 și 500 de mile, dar și faimoasa – și simultan curioasa – cursă dublă de 12 ore.

Dacă ați ridicat din sprâncene, le puteți coborî la loc, explicația e simplă. Organizatorii au fost nevoiți să împartă cele 24 de ore standard în jumătăți, din cauza restricțiilor de zgomot impuse pe timp de noapte. Deci s-a concurat în două zile la rând, de dimineață până seara în fiecare zi.

Așa se construia ceea ce am putea numi epoca de aur a circuitului Brooklands:

Ultima cursă pe Brooklands a avut loc pe 7 august 1939. Apoi a venit cel de-al Doilea Război Mondial și circuitul a fost din nou rechiziționat de forțele aeriene și transformat în fabrică de avioane Vickers și Hawker. În diverse porțiuni ale circuitului au fost ridicate hangare, au fost plantați copaci cu rol de camuflaj și au picat bombe lansate de naziști.

Odată cu pacea, familia Locke King și cei implicați în administrarea circuitului au dat piept cu realitate crudă: costurile de restaurare erau uriașe și imposibil de suportat. În 1946, circuitul a fost vândut companiei Vickers-Armstrongs pentru 330.000 de lire sterline.

Perioada sportului cu motor se încheia oficial pentru Brooklands. Din fericire, națiunea britanică și chiar continentul european gustaseră deja din nectarul curselor de automobile.

Foto principală: IMAGO