Seat vs Cupra: când așchia sare mai departe de trunchi

Acum cinci ani, CUPRA era doar un nume pentru modelele SEAT puternice. Astăzi, CUPRA e o marcă de sine stătătoare gata să muște și mai tare din brandul din care s-a desprins.

Acum cinci ani, CUPRA nu era decât o versiune de performanță a modelelor mărcii SEAT. Astăzi este una dintre mărcile premium sport ale Europei, se răspândește rapid în alte colțuri ale lumii și vinde peste 15.000 de mașini pe lună, din care aproximativ un sfert sunt electrice. Marca din care s-a desprins, SEAT, pare că se stinge încet, la umbra „fiului” pe care l-a scos în lume.

Providențialul Luca de Meo și Cup Racing

Sociedad Española de Automóviles de Turismo, așa cum se numește cu adevărat marca spaniolă de automobile, a fost înființată imediat după Al Doilea Război Mondial, ca o necesitate industrială pentru revitalizarea economică a Spaniei. Statul spaniol împreună cu șase bănci comerciale au pus bazele companiei și au căutat un partener cu experiență, alegând, în cele din urmă, dintre VW și FIAT, compania italiană de automobile, care avea deja o prezență solidă în peninsulă.

Ironia sorții a făcut ca, 36 de ani mai târziu, tot VW să fie cei care au preluat constructorul spaniol național de automobile. Practic, după trei sesiuni succesive de achiziții, la 40 de ani de la înființarea SEAT, VW a devenit unic acționar al acestei mărci. Așa cum le place scriitorilor de romane să spună, drumul plin de încercări dificile al spaniolilor abia începea.

Chiar dacă intrarea în familia VW Group a adus prospețime în gama SEAT și vânzări tot mai mari, profitabilitatea mărcii a mai așteptat câțiva ani până și-a făcut apariția. Trist dar adevărat, a durat doar un deceniu, pentru că anii 2000 au adus spaniolilor un nou șir lung de pierderi.

A fost nevoie să vină celebrul Luca de Meo pentru ca fabrica din Martorell și mașinile vândute de marca SEAT să înceapă să producă din nou profit. Nici bucuria asta n-a durat, pentru că au apărut crizele, pandemia, iar italianul a decis să plece. A lăsat în urma lui un lucru extraordinar: CUPRA, o marcă născută din sintagma Cup Racing, creată pentru a personaliza vârfurile sportive ale gamei SEAT.

Așadar, dincolo de profitul istoric, de aproape un miliard de euro, obținut în 2016, Luca de Meo a dat companiei SEAT cel mai valoros asset al său în epoca modernă. Desprinderea mărcii CUPRA, ca brand premium sportiv, a avut în spate o idee de marketing simplă: un brand premium care să elibereze prețurile și, implicit, profiturile.

Vechiul SEAT Leon Cupra R.

Așa cum a făcut-o și cu Abarth, în grupul FIAT, Luca de Meo și-a pus în aplicare strategia și, în februarie 2018, lansa oficial brandul CUPRA, a 13-a marcă a grupului VW. CUPRA, fosta SEAT Sport, nu venea la întâlnirea cu publicul cu mâna goală, ci cu o istorie destul de frumoasă, cu versiuni ultrasportive ale unora dintre modelele SEAT și cu performanțe în WRC și în WTCC.

Brandul premium al SEAT și-a început activitatea modest, cu două modele rebranduite, Ateca și Leon. Doi ani mai târziu, în 2020, intra însă în producție primul model dezvoltat special pentru marcă, Formentor. Era un model la care atât Luca de Meo, cât și designerul Alejandro Mesonero Romanos – trecut o fugă pe la Dacia, dacă vă mai amintiți – au lucrat intens, dar pe care l-au ratat, odată cu plecarea la Renault Group. Formentor a însemnat, însă, foarte mult pentru noul brand, cu sau fără Meo, pentru că vânzările au început să crească și au depășit primele 50.000 de unități.

În 2021, a urmat startul producției primului automobil electric, Born, și ar putea fi considerat momentul în care s-a trecut la noul plan: înlocuirea SEAT cu CUPRA, un proces îndelungat, despre care nici măcar șefii VW Group nu știu cum se va termina.

Primele rezultate notabile

Anul 2022 a fost istoric: CUPRA a întors în favoarea sa balanța pe care se află împreună cu marca SEAT. Tânărul brand și-a majorat vânzările, cu o creștere care s-a apropiat de 100%, nu mai puțin de 170.000 de mașini livrate, un volum la care SUV-ul Formentor a contribuit singur cu peste 97.000 de unități vândute.

A fost pentru prima dată când un model CUPRA s-a vândut mai bine decât un SEAT, pentru că SUV-ul Arona a livrat doar 71.000 de exemplare. Și tot un detaliu sugestiv este și faptul că fabrica din Martorell a produs, în 2022, 125.700 de mașini CUPRA, o creștere uimitoare de la cele numai 14.400 produse în primul an de existență, 2018. Și tot în 2022, pe piețele principale ale companiei spaniole s-a produs o schimbare majoră: Germania a devenit cea mai importantă piață, datorită celor aproape 60.000 de mașini CUPRA vândute acolo. În Spania, țara de origine, marca SEAT a vândut doar 50.000 de mașini, la care se adaugă cele 14.000 de CUPRA.

Gama CUPRA.

Ca să tragem o primă linie, să spunem că, în 2022, SEAT SA, care deține cele două mărci, a livrat 386.000 de mașini, din care CUPRA a vândut 153.000, adică aproape 40%. Nu a ajuns încă la egalitate cu marca-mamă, dar având în vedere tendința invers proporțională a vânzărilor celor două, momentul nu este departe. Și, până la urmă, banii contează mai mult decât mașinile vândute. Și spun asta pentru că vânzările generate de CUPRA au determinat ieșirea de pe pierdere a companiei spaniole.

Mai mult decât atât, din veniturile de aproape 11 miliarde de euro ale companiei SEAT SA, în 2022, mai mult de jumătate au venit de la mașinile CUPRA, mai scumpe și mai profitabile. O simplă comparație a rezultatelor din 2018 și 2022 arată cât de mult înseamnă o marcă premium: în 2018, cu 518.000 de vehicule vândute, din care doar 3% CUPRA, veniturile erau de 10 miliarde euro, cu doar 0,5 miliarde mai puțin, față de 2022, când s-au vândut cu 132.000 de mașini mai puțin.

Evoluția vânzărilor SEAT și Cupra din 2018 și până în 2022.

În 2023, în primele cinci luni, situația celor două mărci s-a echilibrat, datorită creșterilor mari ale modelelor SEAT și avansului mai mic al lui Formentor. În așteptarea celui de-al doilea model electric, CUPRA a vândut 55.000 de mașini în primele patru luni ale acestui an, pe piața din Europa, care acoperă 90% din vânzările mărcii, în timp ce SEAT a urcat la 88.000, cu un Arona care a crescut cu 47%, Ibiza, cu 48%, și Ateca, cu 31%. Singurul model SEAT care a scăzut în primele luni ale anului a fost Leon, cu aproape 70%, din motive care țin de contextul pieței și de orientarea clienților către SUV-uri, dar mai ales de migrarea către marca premium.

De altfel, direcția în care merg cele două mărci se vede chiar la acest model: CUPRA Leon s-a vândut într-un număr dublu, 10.000 de unități, față de numai 5.300 ale lui SEAT Leon. Nu în ultimul rând, creșterile de 110% pentru Cupra Ateca, 248% pentru Cupra Born și 357% pentru Cupra Leon arată cât de mare este potențialul acestei mărci.

Vânzări Europa (ianuarie – aprilie 2023)

ModelVânzăriEvoluție față de
ian-apr 2022 [%]
1.Seat Arona32.430+47
2.Seat Ateca21.170+31
3.Seat Ibiza24.430+48
4.Seat Leon5.388-67
5.Seat Tarraco4.519-6
6.Cupra Ateca2.214+110
7.Cupra Born10.902+248
8.Cupra Formentor31.878+14
9.Cupra Leon10.039+357
SURSA: JATO

Putem avea o idee și despre ce se întâmplă în România, o piață pe care SEAT nu a contat prea mult în ultimul deceniu. În 2022, CUPRA a vândut 325 de automobile, cu 124% mai multe decât în anul anterior, în timp ce SEAT a vândut 658 de automobile, în scădere cu 11% față de 2021. Anul acesta, vânzările CUPRA au ajuns deja la 223 de mașini, în doar cinci luni, cu un avans de 108% față de anul anterior. Și putem vedea că, pe piața din România, schimbarea între cele două mărci s-a produs deja: SEAT a continuat să scadă (-3,8%) și a vândut doar 200 de mașini, în cele cinci luni, mai puține decât CUPRA. (SURSA: DRPCIV)

Care este viitorul celor două mărci?

Pentru CUPRA, lucrurile încep să devină din ce în ce mai clare, cu o gamă care va deveni 100% electrică în câțiva ani și cu o prezență nu doar în Europa, ci și în afara ei. CEO-ul SEAT SA, Wayne Griffiths, a mărturisit că se fac analize despre șansele CUPRA pe piața din SUA, iar clienții din Mexic și Australia cumpără deja noile modele ale mărcii. Noul SUV Tavascan și viitorul model urban, Raval, vor lărgi semnificativ gama electrică și, implicit, vânzările acestei mărci, în timp ce SEAT, rămasă fără modele noi la orizont, este condamnată să dispară, cel puțin în forma pe care o cunoaștem azi.

CUPRA Tavascan.

Șefii VW Group au făcut mai multe declarații în ultimele luni pe marginea viitorului brandului SEAT și, deși știrile referitoare la viitoare lansări sunt tot mai puține, SEAT a fost menționată de Thomas Schaffer, cel care coordonează mărcile de volum ale VW Group, ca posibilă marcă de mobilitate sau o marcă entry-level destinată tinerilor.

Astăzi, în gama SEAT putem vedea scutere și trotinete, iar cele mai vârstnice modele din gamă, Ateca, Arona și Ibiza, se apropie de finalul vieții cu teama de un posibil Euro 7. Pentru ultimele două s-ar putea să nu mai apară înlocuitori, iar pentru SUV-ul Ateca înlocuitorul e foarte probabil să meargă direct sub brandul CUPRA.

Gama de scutere SEAT.

Pentru 2023, CEO-ul Wayne Griffith a spus că țintește 500.000 de mașini vândute, sub ambele branduri, ceea ce nu este imposibil, având în vedere rezultatul de anul trecut. Am putea asista însă la primul an în care CUPRA depășește în vânzări SEAT.