Îmi aduc aminte de ziua aceea ca și cum ar fi fost ieri. Era o zi ploioasă de noiembrie, în 1997. Aveam 12 ani și îmi petreceam cea mai mare parte a timpului cu Alex, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din copilărie. Ploaia ne împiedica să petrecem timpul afară, așa că Alex a venit cu o idee: să mergem la film la cinematograful Excelsior, aflat la doi pași de casă.
Singura problemă era că nu aveam bani de bilet, lucru cât se poate de firesc într-un an în care inflația a fost de 155%. Nu aveam bani, dar eram băieți descurcăreți: cinematograful Excelsior avea o ieșire suplimentară prin spate. Aveam nevoie de un singur bilet cumpărat, pentru că acela dintre noi care intra regulamentar în cinematograf avea grijă să deschidă ușa din spate la scurt timp după începerea filmului. Era întuneric beznă și nu-și dădea nimeni seama de acest truc.
Așa am fentat sistemul și în acea zi de noiembrie, în care pe marele ecran rula Titanic.
Pentru niște copii crescuți cu Arnold Schwarzenegger pe casete VHS piratate, Titanic era un film plictisitor, dar nu aveam altă opțiune. Trebuie însă să recunosc că am privit fără să clipim scena de dragoste dintre Leonardo di Caprio și Kate Winslet. Era fascinant să vezi așa ceva pe un ecran mare la 12 ani și, în plus, ni se părea fabulos că toată povestea se consuma într-o mașină. Așa cum aveam să aflu mult mai târziu, era vorba despre un Renault Type CB Coupe de Ville.
Mit și realitate cu mașina de pe Titanic
Scena de dragoste din filmul Titanic este fictivă și nu a avut loc în realitate. Totuși, mașina în care a avut loc această scenă a existat cu adevărat pe Titanic, iar acest lucru este confirmat de un document oficial în care sunt menționate toate bagajele călătorilor de la bordul navei. În plus, documentul respectiv confirmă practic ca aceasta a fost singura mașină care s-a aflat pe navă în unicul său voiaj.
Probabil te întrebi cum a ajuns o mașină franțuzească pe o navă britanică ce se îndrepta spre Statele Unite ale Americii, mai ales că vorbim despre anul 1912. Întrebarea ta este perfect legitimă, iar pentru a răspunde la ea trebuie să parcurgem împreună un strop de istorie.
Problema aristocraților americani: Fordul este prea ieftin!
La începutul secolului al XX-lea, în faza incipientă de dezvoltare a industriei auto, doar persoanele cu situații financiare foarte bune își puteau permite să cumpere mașini. Astfel, inclusiv clasa de mijloc continua să folosească trăsurile sau caii drept principal mijloc de locomoție.
Lucrurile au început să se schimbe începând din 1908, atunci când Ford a lansat Model T. În scurt timp, Model T a devenit cunoscut drept primul automobil cu adevărat accesibil pentru clasa de mijloc din Statele Unite. Prin urmare, aristocrații americani au început curând să aibă o problemă, una cu care ne-ar plăcea tuturor să ne confruntăm: mașinile erau prea ieftine și puteau fi cumpărate de un număr prea mare de oameni. Astfel, popularitatea în creștere a mașinilor în Statele Unite îi împiedica pe bogătașii Americii să iasă în evidență comparativ cu clasa de mijloc.
Luxul european: de la Rolls-Royce la Renault
Confruntați cu această problemă, aristocrații americanii au căutat soluții. Cea mai simplă variantă ar fi fost să cumpere mașini mai scumpe produse tot în Statele Unite, dar unii dintre ei au strâmbat din nas la această idee. Știi cum e, cu cât este mai greu să ajungi la un anumit lucru, cu atât este mai mare satisfacția finală.
Clasa de mijloc americană își permitea acum să cumpere un Ford Model T, dar nu-și permitea încă să călătorească în Europa. În contextul în care zborurile comerciale de pasageri între SUA și Europa erau încă la câteva zeci de ani distanță, traversarea Oceanului Atlantic se făcea cu nave maritime impunătoare construite de SUA, Marea Britanie, Franța, Germania sau Italia.
Concurența era puternică, iar producătorii se întreceau în facilități de lux pentru pasageri și un timp de transport cât mai scurt, motiv pentru care prețurile unei călătorii de acest gen erau prohibitive pentru clasa americană de mijloc.
Iată, deci, soluția salvatoare identificată de bogații americani: să călătorească în Europa și să cumpere mașini de lux produse pe Bătrânul Continent, mașini la care clasa de mijloc nu avea și nici nu urma să aibă acces prea curând.
Nu a durat prea mult și constructorii auto din Europa au început să miroasă oportunitatea de a avea clienți americani. Prin urmare, a început inclusiv o concurență între brandurile auto europene pentru a atrage cât mai mulți clienți, în special pe segmentul de lux. Rolls-Royce și Renault au inițiat chiar diverse tururi prin Europa pentru cetățenii americani pentru a-i convinge să aleagă un model produs de ei.
Nu am menționat întâmplător Renault în paragraful anterior. Chiar dacă în prezent este un producător de volum, la începutul secolului al XX-lea francezii aveau în gamă și un model dedicat aristocraților.
Luxul francez are un nume: Renault Type CB Coupe de Ville
Renault Type CB Coupe de Ville era un sedan cu patru uși cu un design realizat de însuși Louis Renault, unul dintre pionierii industriei auto europene. Una dintre particularitățile modelului era că folosea un arbore de transmisie în locul tradiționalei transmisii pe lanț mai rudimentare. În plus, radiatorul era poziționat în spatele motorului.
Aproapo de motor, în acest caz vorbim despre o unitate cu capacitatea de 2.6 litri cu patru cilindri dispuși în linie, care genera 25 de cai putere. Pe baza acestor specificații, Type CB Coupe de Ville atingea o viteză maximă de circa 60 km/h, una impresionantă pentru epoca respectivă.
Prețul era însă unul prohibitiv pentru cei mai mulți francezi, întrucât în 1912 Renault solicita 3.000 de franci pentru un astfel de model în contextul în care salariile muncitorilor începeau de la circa 100 de franci pe lună.
În același timp, prețul era accesibil pentru aristocrații americani, iar printre se numără și eroul nostru: un individ pe nume William Carter. Avea 36 de ani și își construise o avere remarcabilă în urma afacerilor cu cărbuni și fier.
Cum a ajuns un Type CB Coupe de Ville pe Titanic
Ca să înțelegi mai bine la ce se gândeau bogații din State când planificau o călătorie în Europa inclusiv cu scopul de a cumpăra o mașină îți spun doar atât: William Carter a plecat în Europa împreună cu soția lui Lucile Carter și cu cei doi copii. În plus, i-a luat în aventură și pe servitorul său Alexander Cairns și pe servitoarea soției sale, Auguste Serreplan. Desigur, nu a lipsit nici șoferul său personal, Charles Aldworth. Ah, și era să uit de cei doi câini ai săi: un patruped de talie mică cu urechi lungi din rasa King Charles Spaniel și un Terrier Airedale.
Iar în cazul în care ești impresionat de echipă, hai să-ți spun două vorbe și despre durata călătoriei: plecarea din Statele Unite către Anglia a avut loc cu vasul Lusitania în mai 1911, iar întoarcerea era planificată pentru 3 aprilie 1912 cu vasul Olympic.
Aparent, cele 11 luni petrecute în Europa nu au fost suficiente, întrucât familia Carter a decis să amâne revenirea în SUA cu o săptămână și a cumpărat bilete la clasa întâi pe vasul Titanic, care pleca în 10 aprilie.
Printre numeroasele bagaje pe care le transporta familia Carter se afla și un Renault Type CB Coupe de Ville, achiziționat din Franța cu 3000 de franci. Nu-ți imagina însă că acesta a fost condus în cala de marfă așa cum l-ai văzut în film, pentru că în realitate a fost introdus într-o “cutie” de lemn care a fost depozitată în partea frontală a navei.
Noaptea naufragiului
În noaptea de 14 spre 15 aprilie, familia Carter a luat parte la o cină exclusivă în onoarea căpitanului Smith, însă la un moment dat doamnele din grup s-au retras. Câteva ore mai târziu, Titanicul a început să se scufunde în urma impactului cu un aisberg, iar soția și cei doi copii ai lui Carter au reușit să părăsească nava cu o barcă de salvare.
Ulterior, Carter a reușit la rândul său să se salveze după ce s-a urcat într-o barcă împreună cu Joseph Bruce Ismay, președintele și directorul executiv al companiei White Star Line, care deținea vasul Titanic. Cu alte cuvinte, a avut pile.
La scurt timp după dezastru, Carter a solicitat companiei de asigurări Lloyd’s rambursarea integrală a banilor plătiți pentru Renault Type CB Coupe de Ville și i-a primit înapoi sub forma a 5000 de dolari, conform conversiei de la vremea respectivă. Ceva îmi spune însă că, într-o situație similară petrecută în prezent, sigur ar exista un articol în contract prin care asigurarea nu ar fi valabilă în cazul unui astfel de accident. Mai mult decât atât, Carter a primit 100 și, respectiv, 200 de dolari pentru pierderea celor doi câini.
Probabil însă că toți acești bani primiți de la compania de asigurări nu au acoperit niciodată adevărata tragedie: Carter a ajuns înapoi în Statele Unite fără Renault Type CB Coupe de Ville. Nu știm cum s-a descurcat ca un simplu cetățean de clasă medie fără mașină europeană, dar cumva a reușit să supraviețuiască până în 1940.
Epava Titanicului a fost descoperită abia la 45 de ani după moartea sa, în 1985, la o adâncime de 3784 de metri, iar de atunci au fost recuperate câteva mii de artefacte expuse în diverse muzee din întreaga lume. Cu toate acestea, în ciuda mai multor încercări, specialiștii nu au reușit să identifice locul în care se află unica mașină care a călătorit la bordul Titanicului. În orice caz, chiar și protejată într-o cutie de lemn, este foarte posibil că starea de degradare să fie una extrem de ridicată la mai bine de 100 de ani de la scufundarea vasului.
Restaurarea unui Type CB Coupe de Ville pentru Titanic
În absența exemplarului original, producătorii filmului Titanic au fost nevoiți să apeleze la un artificiu pentru a integra un Type CB Coupe de Ville în film. Studiourile 20th Century Fox și regizorul James Cameron au făcut o solicitare pentru furnizarea unei replici. Au primit-o, dar nu s-au mulțumit doar cu atât.
Înarmați cu documentele originale ale mașinii de pe Titanic primite de la urmașii familiei Carter, producătorii au apelat la serviciile lui Everett Adams pentru un proces de restaurare pentru ca replica primită să fie cât mai apropiată de exemplarul original. Alegerea lui Adams nu era deloc întâmplătoare, întrucât acesta își câștigase reputația pentru numeroase restaurări ale unor modele celebre, printre care și un Thomas Flyer din 1907. Americanul a avut nevoie de numai 60 de zile pentru a restaura replica și, în timpul filmărilor la Titanic, a avut chiar oportunitatea să conducă mașina. “A fost o experiență memorabilă”, spunea el într-un interviu acordat pentru Associated Press în 2014.
Cât valorează azi un Renault Type CB Coupe de Ville?
Probabil că, pe măsură ce ai citit acest articol, te-ai întrebat măcar o dată cât ar costa astăzi un astfel de model istoric cu o poveste atât de specială și unică. Ei bine, încerc eu să-mi dau un pic cu părerea și plecăm de la faptul că în 2008, la o licitație găzduită de RM Sotheby’s, un Renault Type CB Coupé de Ville similar cu cel deținut de Carter s-a vândut cu 269.500 de dolari.
Eu zic că, dacă ar fi găsit și recuperat într-o zi, exemplarul de pe Titanic ar fi vândut la licitație cu o sumă mult mai apropiată de milionul de euro, indiferent de starea de degradare în care s-ar afla. Știu, sunt cât se poate de subiectiv, dar nu mă poți judeca. Dacă aș avea un astfel de exemplar în fața ochilor, m-aș duce instant cu gândul la scena de dragoste dintre Leonardo di Caprio și Kate Winslet, așa cum a fost ea văzută de un puști de 12 ani într-o zi ploioasă de noiembrie.
