Distinguished Gentleman’s Drive, în premieră în România
• Evenimentul caritabil Distinguished Gentleman’s Drive va fi organizat în premieră în România pe 1 octombrie.
• Acest eveniment este înfrățit cu Distinguished Gentleman’s Ride, fondat în 2012 în Australia cu scopul de crea o comunitate internațională de motociclism și de a strânge fonduri pentru cauzele importante pentru fiecare bărbat.
• Distinguished Gentleman’s Drive colectează fonduri la nivel global pentru cercetarea medicală dedicată cancerului de prostată și testicular și pentru prevenția suicidului în rândul bărbaților.
• Proiectele de finanțare sunt coordonate de fundația Movember, iar fondurile merg exclusiv către aceasta. În ultimii 20 de ani, Movember a finanțat peste 1.200 de proiecte de cercetare și prevenție la nivel mondial.
• Bucureștiul este unul dintre cele 900 de orașe participante din circa 120 de țări, ce a reușit să strângă o comunitate de rideri dedicați cauzei în ultimii 8 ani, astfel că la ediția pe 2 roți din primăvara acestui an au participat peste 300 de motocicliști români.
• Evenimentul din 1 octombrie – dedicat sănătății bărbaților – aduce la start 50 de proprietari de mașini clasice. Aceștia vor urma un traseu de 90 de kilometri, cu plecare din București, destinația finală fiind crama Velvet Winery.
• Înscrierile sunt deschise pe platforma evenimentului https://www.gentlemansdrive.com/drives/romania/bucharest. Pentru participare este necesară crearea unui profil, înscrierea cu o mașină clasică și o donație pentru o cauză.
• Foto: Distinguished Gentleman’s Drive