Informații noi despre viitoarea versiune Apple CarPlay

• Apple a anunțat încă din 2022 o nouă generație a sistemului Apple CarPlay.

• Spre deosebire de actuala variantă, reprezentanții companiei americane spun că noul CarPlay nu va fi doar o interfață alternativă a sistemelor de infotainment integrate nativ de producători.

• În cea mai recentă conferință organizată de Apple, oficialii au venit cu câteva informații suplimentare.

• Noul sistem va fi dezvoltat în așa fel încât să arate și să se comporte ca un sistem integrat nativ de producător. Mai mult, dezvoltatorii Apple permit constructorilor să personalizeze interfața (într-o oarecare măsură), astfel încât experiența oferită de CarPlay să fie specifică producătorului: de la forma și designul ceasurilor de bord până la informațiile afișate.

• Noul CarPlay va avea și o serie de zone gândite pentru introducerea de “conținut dinamic” personalizat tot de producătorul mașinii.

• Noua versiune CarPlay va putea controla și o parte dintre sistemele mașinii (climatizare, moduri de rulare, sisteme de asistență, camere video), dar aceste funcții vor fi active doar dacă infotainmentul nativ a fost dezvoltat de producător în așa fel încât să permită accesul. Există constructori care nu s-au arătat interesați de o astfel de colaborare cu Apple.

• În ceea ce privește afișarea informațiilor, sistemul va oferi conținut pe mai multe ecrane din interiorul mașinii (display multimedia central, instrumentar de bord, ecran pentru pasagerul din dreapta), iar modul de afișare se va adapta automat după formatul fiecărui display în parte.

• Pentru moment nu există o dată cu privire la debutul noului CarPlay pe piață.

• Via: Motor1 | Apple

• Foto: Porsche