Mercedes-Benz a prezentat conceptul electric CLA Class
• Mercedes-Benz a prezentat noul concept electric CLA Class la evenimentul IAA Mobility de la Munchen.
• Conceptul este dezvoltat pe arhitectura Mercedes-Benz Modular Architecture (MMA) și prefigurează o nouă familie de modele electrice Mercedes.
• CLA Class este prezentat drept un “hypermiler electric”, echivalentul electric al mașinii cu motor de un litru, datorită eficienței ridicate.
• Prototipul promite un consum de 12 kWh/ 100 km și o autonomie maximă de 750 de kilometri.
• Pornind de la CLA Class, Mercedes-Benz pregătește 4 electrice de serie: un coupé cu patru uși, un shooting brake și două SUV-uri.
• Datorită arhitecturii la 800V, conceptul electric promite încărcarea rapidă a bateriei (15 minute pentru o autonomie de 400 km). Capacitatea bateriei și puterea de încărcare nu au fost dezvăluite.
• Foto: Mercedes-Benz