Noul Hyundai Ioniq 5 N: versiune de performanță cu 650 CP
• Hyundai a prezentat noul Ioniq 5 N.
• Modelul electric de performanță a fost dezvoltat de divizia N a mărcii asiatice și propune atât modificări exterioare, cât și îmbunătățiri de ordin tehnic.
• Este cel mai puternic model din gama N de până acum și, totodată, cea mai puternică mașină electrică a mărcii.
• Două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, care dezvoltă 609 cai-putere (650 de cai-putere atunci când funcția N Grin Boost este activată).
• 0-100 km/h în 3,4 secunde
• Viteză maximă de 260 km/h.
• Modelul va fi echipat cu a patra generație a bateriilor utilizate până acum de marca asiatică. Capacitate de 84 kWh.
• Oficialii Hyundai nu au anunțat autonomia lui Ioniq 5 N, dar au menționat că bateria poate fi încărcată cu puteri de până la 350 kW.
• Noutăți exterioare: splitter frontal redesenat, prize de aer restilizate, o aripă spate nouă cu stop triunghiular integrat (asemănător cu cel al mașinilor de competiții), detalii portocalii, jante cu design special și cu diametrul de 21 de inchi, și culori noi de caroserie.
• Spre deosebire de versiunile “civile”, Ioniq 5 N este mai lung cu 80 de mm, mai lat cu 50 de mm și are o gardă la sol mai mică cu 20 de mm.
• Noutăți la interior: volan nou care integrează un buton pentru funcția N Grin, consolă centrală ușor redesenată, scaune sport îmbrăcate în Alcantara în două nuanțe și o mulțime de accesorii de interior cu logoul diviziei N.
• “Hyundai Ioniq 5 N este un proiect de suflet pentru mulți dintre cei care au lucrat la dezvoltarea lui, iar scopul nu a fost să ofere o mașină capabilă să accelereze exploziv pe linii drepte. Și trebuie să mă credeți că această mașină e foarte rapidă.”, a declarat Tyrone Johnson, directorul departamentului de dezvoltare a vechiculelor Hyundai, în cadrul unui semina online la care a participat și Autocritica.
• Sistem special care pregătește bateria pentru moduri extreme de rulare. Are două setări: drag race și circuit.
• Șoferul poate selecta în modul de rulare N Race funcțiile Sprint și Endurance. Prima dintre ele oferă resursele maxime ale sistemului de propulsie și este ideală pentru un tur rapid de calificare, iar a doua scade puterea maximă a motoarelor cu 10% și crește eficiența (pentru mai mult timp petrecut pe circuit). Pentru un start de pe loc cât mai rapid, Hyundai introduce și funcția N Launch Control cu trei setări.
• Modificări importante la suspensie și direcție. Conform reprezentanților mărcii, există diferențe foarte mari între modurile de rulare Comfort și N.
• Modelul electric dispune de cel mai performant sistem de frânare introdus pe un model N (discuri de 400 de mm pe față, respectiv 360 de mm pe spate), iar sistemul de recuperare a energiei la frânare a fost recalibrat. Acesta din urmă beneficiază de funcția N Brake Regen despre care oficialii mărcii spun că poate fi folosită pe circuit pentru a evita supraîncălzirea frânelor convenționale.
• Noul Ioniq 5 N va fi echipat și cu sistemele N Active Sound+ și N e-Shift. Primul dintre acestea imită sunetele unui motor cu ardere internă (inclusiv pornirea și acele pops&bangs specifice evacuărilor), iar cel de-al doilea a fost gândit pentru ca șoferul să primească mult mai mult feedback din partea sistemului de propulsie electric. N e-Shift nu doar că simulează o schimbare de treaptă la nivel acustic (“schimbă” până la 8 rapoarte), ci variază cuplul livrat pentru câteva fracțiuni de secundă pentru ca senzația să fie completă.
• Debutul cu public a avut loc la Goodwood Festival of Speed, eveniment care se încheie în 16 iulie.
• Foto: Hyundai