Porsche 911 GT3 R rennsport și 911 GT3 RS, în Galeria Țiriac Collection

• Galeria Țiriac Collection aduce în fața publicului două exponate noi: Porsche 911 GT3 R rennsport și 911 GT3 RS.

• Noile modele dezvoltate de Porsche vor putea fi admirate începând cu 6 decembrie 2024.

• Porsche 911 GT3 R rennsport este un model dedicat circuitelor, iar producția a fost limitată la 77 de exemplare.

• Motorul boxer cu șase cilindri de 4,2 litri dezvoltă 620 CP (este cel mai puternic motor aspirat natural introdus pe un GT). Resursele sunt gestionate de o transmisie secvențială cu șase trepte.

• Porsche 911 GT3 RS mizează pe un motor de 3,0 litri capabil să dezvolte 525 de cai-putere.

• În prezent, Țiriac Collection deține peste 20 de unități Porsche.

• “Este prima dată când o astfel de mașină, 911 GT3 R rennsport, este vândută unui privat. Mi-a luat un an de zile să conving familia Porsche să-mi vândă această mașină. Cealaltă, 911 GT3 RS, merge pe stradă, este făcută pentru acest scop. Avem norocul să le avem acum aici pe amândouă; abia aștept să văd cât de mult se vor delecta cei care ne vizitează, și în special copiii. Mulțumesc familiei Porsche pentru că m-a ajutat să realizez acest lucru. O să îmi măresc colecția atât cât pot, fiecare obiect de aici având o valoare care va rămâne peste timp”, a declarat Ion Țiriac în cadrul evenimentului de prezentare

• Galeria Țiriac Collection este deschisă publicului de vineri până duminică, între orele 10:00 și 19:00.

• Via: Țiriac Collection