Un nou acord de colaborare în cadrul Alianței Renault Nissan
• Grupul Renault și Nissan Motor au semnat un nou acord de colaborare în cadrul Alianței.
• Noul plan include trei puncte principale:
– Dezvoltarea unor proiecte cheie în America Latină, India și Europa.
– Susținerea reciprocă în dezvoltarea proiectelor de electrificare și a tehnologiilor cu emisii scăzute prin investiții și colaborare în proiecte specifice fiecărei companii. Ca parte a acestui punct, Nissan s-a angajat să investească până la 600 de milioane de euro în Ampere, noua entitate din Europa a grupului Renault dedicată vehiculelor electrice și software-ului.
– Reechilibrarea acțiunilor încrucișate între grupul Renault și Nissan. Noul document prevede păstrarea unei participații încrucișate de câte 15%.
• Tranzacțiile rezultate în urma noului acord ar trebui să aibă loc în ultimul trimestru al anului.
• “Aceste acorduri consolidează parteneriatul nostru de lungă durată și vor maximiza crearea de valoare pentru fiecare membru al Alianței. Ele pun, de asemenea, bazele pentru o nouă guvernare echilibrată, echitabilă și eficientă”, a declarat Jean-Dominique Senard, președintele Alianței.
• Foto: Renault-Nissan