Cifrele seci spun că Mercedes-Benz a obținut 7 titluri mondiale la constructori, 9 titluri mondiale la piloți și 115 victorii în cele 227 de curse în care a concurat în Formula 1 cu o echipă de uzină între 1954-1955 și începând din 2010. Nu, nu este nicio greșeală: constructorul german a câștigat peste 50% dintre cursele în care a luat startul în Formula 1. O statistică ce stârnește invidie inclusiv pentru Scuderia Ferrari și procentajul său “ridicol” de victorii de “numai” 23%.
Care sunt circumstanțele în care s-a ajuns la asemenea performanțe pentru un constructor care, cu excepția unei perioade de numai doi ani în perioada romantică a sporturilor cu motor, a fost prezent în Formula 1 cu echipa de uzină doar din 2010? Explicațiile sunt complexe, însă pentru a înțelege mai bine cum au ajuns nemții să domine Marele Circ nu trebuie să ignorăm trecutul.
Epoca romantică: Fangio și titlurile din 1954 și 1955
Mercedes-Benz a fost implicată în diverse competiții din sporturile cu motor încă din anii ‘30, într-o perioadă politică tulbure în care a fost finanțată masiv de regimul nazist al lui Adolf Hitler. Constructorul german a cucerit trei titluri în European Grand Prix Championship împreună cu Rudolf Caracciola, iar în 1954 a debutat în Formula 1 cu celebrul monopost Mercedes-Benz W196.
Artizanul proiectului a fost Alfred Neubauer, care l-a recrutat la jumătatea sezonului de la Maserati pe Juan Manuel Fangio, campionul mondial din 1951. Cel poreclit “El Maestro” a obținut victoria chiar în prima cursă pentru Mercedes-Benz și, cu alte trei victorii până la finalul sezonului, și-a trecut în cont și titlul mondial al piloților.
Succesul germanilor a continuat și în 1955 pe baza aceluiași monopost Mercedes-Benz W196, iar de data aceasta Fangio a cucerit titlul după 4 victorii. Sezonul a fost însă afectat de ceea ce a devenit cunoscut drept “Dezastrul din Cursa de 24 de ore de la Le Mans”, în care pilotul Pierre Levegh de la Mercedes-Benz și 80 de spectatori au murit în urma unui grav accident.
Tragicul eveniment a determinat Mercedes-Benz să se retragă din toate competițiile sportive la finalul sezonului, chiar dacă explicația oficială a fost alta: “Credem că cea mai bună abordare este […] să le permitem specialiștilor noștri să-și concentreze toate eforturile […] pe producția de mașini de serie”, spunea directorul tehnic Fritz Nallinger în 24 octombrie 1955.
Eforturile specialiștilor s-au concentrat exclusiv pe modelele de serie până în 1994, când Mercedes-Benz a revenit în Formula 1 ca furnizor de motoare pentru Sauber, însă rezultatele dezamăgitoare i-au determinat pe germani să caute un alt partener. L-au găsit în McLaren, iar McLaren Mercedes a devenit în timp unul dintre cele mai prolifice parteneriate dintre o echipă tradițională și un furnizor de motoare. După un început mai lent, McLaren Mercedes a cunoscut succesul la scurt timp după sosirea lui Adrian Newey la echipă în 1997, iar pe parcursul următorilor ani anglo-germanii au cucerit patru titluri mondiale: două pentru Mika Hakkinen (1998, 1999), unul pentru Lewis Hamilton (2008) și unul la constructori (1998). Germanii au intrat apoi în umbră pe măsură ce Michael Schumacher și Scuderia Ferrari au dominat Formula 1 în prima jumătate a anilor 2000.
De ce a revenit Mercedes-Benz în Formula 1 cu propria echipă
De-a lungul istoriei, constructorii auto au fost prezenți în Formula 1 fie cu propriile echipe de uzină, fie doar ca furnizori de motoare pentru una sau mai multe echipe. În principiu, calitatea de furnizor de motoare este mai eficientă dacă producătorul respectiv vrea să participe în Formula 1 cu o investiție cât mai mică și să câștige bani din vânzarea motoarelor, fără să se implice activ în dezvoltarea efectivă a monopostului, care presupune investiții semnificative în echipamente și oameni.
Pe de altă parte, această strategie are un dezavantaj major: marketing-ul mai puțin eficient. Da, Mercedes-Benz a deținut 40% dintre acțiunile McLaren și a furnizat motoarele cu care McLaren a câștigat un titlu la constructori și trei titluri la piloți, însă pentru cei mai mulți fani trofeele au fost câștigate de McLaren și atât.
Spre finalul anilor 2000, după ce dominația autoritară a Scuderiei a încetat, Mercedes-Benz a decis că este momentul potrivit să aibă propria echipă în Formula 1, pentru a-și promova mai bine brandul în cea mai importantă competiție din lumea sporturilor cu motor. Desigur, pe baza parteneriatului de lungă durată, prima opțiune a fost să preia controlul complet asupra McLaren, însă ideea a fost respinsă categoric de Ron Dennis, pe atunci șeful britanicilor.
“Mercedes-Benz a vrut în mod constant să preia controlul McLaren pe parcursul anilor, iar noi le-am spus constant că nu vrem ca ei să preia controlul McLaren”, avea să dezvăluie Dennis într-un interviu acordat presei la începutul anului 2010.
Oportunitatea unei echipe de uzină a apărut spre finalul anului 2009. Rivalii de la Honda părăsiseră Formula 1 la sfârșitul anului 2008 în contextul crizei financiare, iar echipa cu sediul la Brackley a fost preluată în ultimul moment de echipa de management condusă de Ross Brawn și Nick Fry și redenumită rapid în Brawn GP. Mercedes-Benz s-a oferit să furnizeze motoare pentru noua echipă, iar Brawn GP avea să scrie istorie în Formula 1 și să devină prima și, până acum, singura echipă care a câștigat ambele titluri mondiale în sezonul de debut.
În noiembrie 2009, Mercedes-Benz a anunțat achiziționarea unui pachet de 45.1% dintre acțiunile Brawn GP, în timp ce un alt pachet de 30% a fost preluat de fondul de investiții Aabar Investments PJSC din Abu Dhabi, care deținea 9% din Daimler. Restul de 24.9% dintre acțiuni a rămas în posesia lui Brawn și Fry.
“Noua noastră echipă este o provocare majoră sportivă și tehnică și o vom aborda cu spirit sportiv și entuziasm”, spunea Dieter Zetsche, CEO-ul Daimler, în comunicatul de presă care anunța tranzacția.
Strategie germană: Surpriza Schumacher
În momentul achiziției Brawn GP, presa anticipa deja că noua echipă Mercedes GP va fi una complet germană, cu proprietar german, motor german și o linie de piloți germană: Nico Rosberg și Nick Heidfeld.
În spatele scenei, șeful Ross Brawn avea însă un plan și mai ambițios: readucerea în Formula 1 a lui Michael Schumacher, retras din activitate la sfârșitul sezonului 2006 după ce doborâse deja aproape toate recordurile din Formula 1.
Cu numai câteva luni înainte de tranzacția Mercedes-Benz – Brawn GP, Schumacher a fost la un pas să-l înlocuiască la Ferrari pe Felipe Massa pentru ultima parte a sezonului, în urma unui accident suferit de brazilian în cursa de la Hungaroring. Planul a fost însă bulversat de faptul că Schumacher avea probleme la gât în urma unui accident de motocicletă suferit în februarie 2009.
Refăcut complet între timp, Schumacher nu mai avea acum niciun motiv să rateze revenirea în Formula 1, mai ales că urma să refacă colaborarea cu Brawn, alături de care câștigase toate cele 7 titluri mondiale din carieră.
“Cred că motivația este foarte mare. Am fost obosit de Formula 1 la finalul lui 2006, dar în trei ani de absență mi-am recăpătat toată energia. Mă simt pregătit pentru o treabă destul de serioasă”, spunea Schumacher în ajunul Crăciunului, atunci când a fost făcut anunțul oficial.
Schumi v2.0: O treabă nu tocmai serioasă
Brawn GP cucerise ambele titluri mondiale din 2009 pe fondul schimbărilor majore de regulament, printre care se numărau o serie de modificări aerodinamice, posibilitatea de a schimba unghiul aripii față cu până la 6 grade, introducerea sistemului de recuperare a energiei la frânare (KERS) și a pneurilor slick.
Totuși, puțini se așteptau ca echipa cu sediul la Brackley să continue dominația în Formula 1 și după sosirea celor de la Mercedes-Benz. De altfel, la orizont se prefigurase deja o nouă forță în Formula 1: Red Bull Racing, care obținuse 6 victorii în 2009 cu Sebastian Vettel și Mark Webber.
Chiar și așa, puțini se așteptau ca debutul celor de la Mercedes GP în Formula 1 să fie unul atât de dezamăgitor. Într-un sezon 2010 în care lupta pentru titlul piloților a fost extrem de echilibrată până la final între Sebastian Vettel, Fernando Alonso, Mark Webber și Lewis Hamilton, Mercedes GP și-a trecut în cont doar trei podiumuri prin Nico Rosberg. Cu trei clasări pe locul 4, 2010 a fost primul sezon din cariera lui Schumacher de la debutul său din 1991 în care nu a obținut nicio victorie, niciun pole position și niciun fastest lap.
În schimb, germanul a ieșit în evidență în cursa din Ungaria, în care s-a apărat atât de bine în duelul cu fostul său coechipier Rubens Barrichello încât a fost aproape să-l împingă în zidul de pe linia de start-sosire într-un moment în care brazilianul rula cu 290 km/h. La un pas de descalificare, germanul și-a cerut ulterior scuze prin SMS. “Evident, am vrut să-i fac viața grea în manevra lui de depășire și am vrut să fie clar că nu vreau să-l las să treacă. Totuși, nu am vrut să-l pun în pericol. Dacă asta a simțit, atunci îmi pare rău, nu asta a fost intenția mea”, afirma germanul la vremea respectivă.
Parcursul modest al germanilor a continuat și în 2011. În timp ce Sebastian Vettel punea cărămizile unui zid de netrecut de către rivali cu 11 victorii în 19 curse pentru Red Bull Racing, Schumacher și Rosberg nu au reușit nici de această dată să se apropie de plutonul fruntaș: un nou loc 4, de data aceasta în Canada, a fost punctul de referință al anului pentru Schumacher, în timp ce Mercedes a încheiat din nou pe locul 4 în clasamentul constructorilor.
Primele semne ale revirimentului au apărut abia în 2012, iar asta s-a întâmplat chiar în testele premergătoare sezonului. Inginerii Mercedes-AMG au introdus propria versiune a sistemului F-duct pentru aripa spate inovat de McLaren în 2010, care îmbunătățea viteză pe liniile drepte în momentul activării simultane a sistemului DRS.
Noul sistem a contribuit imediat la îmbunătățirea performanțelor echipei: Rosberg a obținut prima victorie pentru Mercedes-Benz în a treia cursă a sezonului din China cu plecare din pole position, ocazie cu care a devenit și primul german după 1939 care câștigă un Mare Premiu la volanul unui monopost german.
Schumacher a înregistrat la rândul său progrese în acest an. Mai întâi, septuplul campion mondial a obținut un pole position istoric pe circuitul de la Monaco, însă germanul știa înainte de startul sesiunii că va fi penalizat cu 5 poziții pe grila de start pentru un incident cu Bruno Senna din timpul cursei de la Barcelona. “Este un sentiment minunat să fiu în pole position după atât de mult timp, cu atât mai mult cu cât este la Monaco”, a fost prima sa reacție, ignorând practic penalizarea care avea să-l retrogradeze pe grilă.
Apoi, Schumacher a obținut primul său podium pentru Mercedes în Marele Premiu al Europei, desfășurat pe circuitul de la Valencia, la capătul unei curse pline de incidente. “Este un sentiment extraordinar să revin pe podium după atât de mult timp. Să aud mesajul P3 este un final dulce după o cursă plină de neprevăzut”, spunea Schumacher la finalul cursei din luna iunie.
Doar patru luni mai târziu, Schumacher confirma oficial ceea ce se știa deja în paddock. “Am decis să mă retrag la sfârșitul sezonului. Simt că încă sunt capabil să concurez împotriva celor mai buni, dar uneori este momentul să îți iei la revedere. De data asta s-ar putea să fie pentru totdeauna”, afirma el în octombrie 2012, cu 14 luni înainte să sufere un grav accident la cap în timp ce se afla la schi.
Cum a decis Mercedes-Benz că Lewis Hamilton este lozul câștigător
Deși campania din 2012 nu se încheiase încă, Mercedes-AMG făcea deja planurile pentru sezonul 2014, care urma să includă o serie de schimbări majore de regulament. Conducerea tehnică era optimistă că va dezvolta un monopost competitiv, însă echipa avea nevoie și de o linie redutabilă de piloți. În cei aproape trei ani de la revenirea în Marele Circ, Schumacher înregistra constant performanțe sub cele ale lui Rosberg, astfel că înlocuirea acestuia devenea treptat inevitabilă.
Cine avea însă cel mai mult potențial să obțină performanțe pe termen lung? Sebastian Vettel nu ar fi renunțat la familia Red Bull într-un moment de dominație absolută în Formula 1, în timp ce Fernando Alonso nu era încă pregătit să renunțe la visul de a cuceri titlul pentru Scuderia Ferrari. Alți piloți de top erau fie spre finalul carierei, fie nu erau considerați potriviți să facă față presiunii de a concura pentru un brand precum Mercedes-Benz.
Căutările s-au oprit relativ rapid asupra lui Lewis Hamilton. La doar 27 de ani, britanicul era suficient de tânăr pentru a concura încă ani buni la cel mai înalt nivel, avea deja experiența unui titlu mondial cucerit în 2008 la doar al doilea sezon în competiție și demonstrase deja că își dorește să fie liderul unei echipe în confruntarea directă cu Alonso de la McLaren din sezonul de debut (2007).
Totuși, cum îl putea convinge Mercedes-Benz pe Hamilton să părăsească echipa care l-a ajutat să pătrundă în lumea bună a sporturilor cu motor? Sigur, germanii aveau forța financiară să-i ofere un salariu mai mare și șanse rezonabile să dezvolte un monopost competitiv pentru 2014.
Cu toate acestea, Hamilton nu își dorea doar bani și titluri mondiale, ci și libertate. Își dorea să-și dezvolte propriul brand în Formula 1, unul care să fie legat strict de numele său. La McLaren se simțea însă încorsetat într-un mediu corporatist cu reguli stricte, obligat să vorbească cu presa în clasicul limbaj de lemn și să respecte politica echipei, oricare ar fi fost aceasta.
“McLaren aștepta un anumit comportament din partea noastră, o anumită atitudine. Hamilton este exemplul perfect de pilot care nu se putea exprima la McLaren. Hamilton nu avea libertate. Uneori, la fel ca muzicienii sau artiștii, piloții au nevoie de spațiu pentru a obține lucruri impresionante”, explica mai târziu Kevin Magnussen, un pilot danez care a concurat pentru McLaren în perioada 2014-2015.
Unul dintre obiectivele lui Hamilton era să se exprime liber în paddock și în viața reală exact așa cum simte. Spre deosebire de McLaren, Mercedes a acceptat acest compromis, iar contractul a fost semnat în septembrie 2012.
“A venit timpul să accept o nouă provocare. Mercedes-Benz are o moștenire incredibilă în sporturile cu motor, iar împreună ne putem dezvolta. Cred că pot ajuta Săgețile Argintii în îndeplinirea ambițiilor de a câștiga titlurile mondiale”, spunea Hamilton la semnarea contractului.
Cu această ocazie, Hamilton urma să-l reîntâlnească la Mercedes pe bunul său prieten din perioada în care concura în karting, Nico Rosberg.
Recrutarea lui Hamilton a fost însă doar primul pas. În ianuarie 2013, Mercedes-Benz l-a cooptat ca director executiv pe Toto Wolff, care a achiziționat și un pachet de 30% dintre acțiuni, în timp ce Niki Lauda a preluat 10% dintre acțiuni și a devenit președintele consiliului de administrație.
Warm-up 2013
A urmat un sezon 2013 de “încălzire” în care monopostul furnizat de Mercedes-Benz a avut numeroase probleme de fiabilitate. Chiar și așa, progresele în materie de performanțe pure erau sesizabile: Hamilton a obținut 5 pole position-uri și o victorie în Ungaria, iar Rosberg și-a trecut în cont alte 3 pole position-uri și două victorii.
Mai multe pene suferite de piloți la Silverstone au forțat însă Pirelli să revină la utilizarea pneurilor din sezonul precedent după pauza de vară, iar acest lucru a readus Red Bull în avantaj: Sebastian Vettel a câștigat ultimele 9 curse ale sezonului și a devenit cvadruplu campion mondial.
Această dominație continuă a celor de la Red Bull îl deranja vizibil pe Hamilton, care avea să declare spre finalul campaniei că nu se uita la cursele de Formula 1 în epoca dominației lui Schumacher. “Mă uitam la startul cursei, apoi dormeam și mă trezeam la sfârșit, pentru că știam ce se va întâmpla. Sunt destul de sigur că și astăzi mulți oameni fac la fel”, spunea britanicul, fără să anticipeze că, peste numai câteva luni, avea să înceapă o nouă dominație. A lui.
În ciuda progreselor din 2013, nu totul era roz la Mercedes: Ross Brawn a simțit că este îndepărtat ușor-ușor de la echipă după sosirea lui Wolff, iar viziunea sa despre dezvoltarea echipei era deja diferită de cea a proprietarilor de la Daimler. Prin urmare, britanicul a anunțat la finalul sezonului că părăsește echipa, probabil influențat și de retragerea lui Schumacher din urmă cu un an.
În același timp, Mercedes-Benz încerca să-și asigure și viitorul prin cooptarea talentatului tânăr Max Verstappen în cadrul echipelor de juniori din competițiile inferioare, însă olandezul a preferat în cele din urmă să semneze cu Red Bull. Oferta germanilor era limitată la o campanie plătită în GP2 (actuala Formula 2) pentru 2015, în timp ce Red Bull i-a oferit direct un post de pilot titular la Toro Rosso pentru același sezon. “La momentul respectiv, cu informațiile pe care le aveam, cu siguranță am luat decizia potrivită”, avea să comenteze Jos Verstappen, tatăl și managerul lui Max, la finalul anului 2020. Doar Max știe însă ce este acum în sufletul său după performanțele obținute de Mercedes-Benz după 2014.
Sezonul 2014: Revoluția motoarelor
Sezonul 2014 a marcat un punct de referință în istoria Formulei 1. Împinsă de la spate de tranziția lentă a industriei auto spre masini hibride și electrice, FIA a fost nevoită să adapteze regulamentul tehnic pentru a transmite constructorilor un semnal că nu rămâne impasibilă la problemele legate de mediu.
Așa au fost înlocuite zgomotoasele (și poluantele) motoare V8 de 2.4 litri cu noile motoare turbo V6 de 1.6 litri, un compromis comparativ cu propunerile inițiale de trecere la V4. În plus, durata de viață a unui motor a fost extinsă la 4000 de kilometri, adică dublu comparativ cu precedentul regulament.
Motoarele au devenit însă atât de complexe încât au fost împărțite în 6 componente distincte: motorul cu combustie internă, turbocompresorul, sistemul de recuperare a energiei la frânare (MGU-K, fostul KERS), sistemul de recuperare a energiei din căldura degajată de sistemul de evacuare (MGU-H), sistemul de stocare a energiei (în principiu, bateria) și unitatea electronică de control. Întregul sistem era atât de complicat încât a bulversat marea masă a fanilor de duminică ai Formulei 1.
Nu l-a bulversat însă și pe Andy Cowell. Mult mai puțin cunoscut decât, de exemplu, Adrian Newey, Andy Cowell și-a construit o carieră impresionantă în departamentul de motoare al Mercedes după sosirea la constructorul german în 2004. În timp, a devenit inginer-șef al proiectului pentru motoare V8 de 2.4 litri, iar din 2008 este șeful întregului proiect de motoare, dar și coordonatorul întregii echipe de ingineri.
Introducerea noilor motoare V6 de 1.6 litri introduse în 2014 a reprezentat, probabil, cel mai ambițios program la care a lucrat vreodată. Iar rezultatele muncii sale și ale echipei sale de ingineri au fost pe măsura eforturilor, așa cum o arată și cifrele seci ale sezonului 2014: în 19 curse, Mercedes-Benz a obținut 18 pole position-uri, 16 victorii și 11 clasări pe locurile 1-2 cu Hamilton și Rosberg. În plus, în cele 16 curse în care a obținut victoria, diferența medie față de principalul rival non-Mercedes a fost de 23.2 secunde.
Asta nu înseamnă însă că au lipsit problemele de fiabilitate. Hamilton a “pierdut” unul dintre cei 6 cilindri ai motorului chiar la startul primei curse și a fost nevoit să abandoneze, însă cele cinci victorii consecutive care au urmat l-au transformat rapid în principalul favorit la titlu.
Rivalitatea Hamilton – Rosberg
Transformarea Mercedes-Benz într-o echipă care domina Formula 1 a declanșat însă și o transformare radicală a prieteniei dintre Hamilton și Rosberg. O prietenie care își avea rădăcinile în perioada karting-ului s-a clătinat rapid în momentul în care amândoi au adulmecat mirosul victoriei.
Primul care a “călcat pe bec” a fost Rosberg, în cursa din Bahrain, în care Hamilton a rezistat pe primul loc în ciuda eforturilor germanului de a-l depăși. Ulterior, s-a descoperit că Rosberg a folosit o setare penru motor interzisă de Mercedes cu scopul de a obține un spor de putere pe liniile drepte. Hamilton a răspuns cu aceeași monedă în Marele Premiu al Spaniei, când britanicul s-a apărat de atacurile lui Rosberg prin utilizarea unor setări similare.
Tensiunile au crescut la Monaco, acolo unde Rosberg a stabilit cel mai bun timp în calificări și, în turul de retragere la boxe, a comis o eroare în virajul Mirabeau, ceea ce a declanșat apariția steagurilor galbene. Hamilton nu a mai putut efectua un ultimul tur rapid, iar pasionații teoriei conspirațiilor au afirmat că Rosberg a copiat gestul lui Schumacher din 2006 de pe același circuit. Întrebat ulterior dacă va discuta cu Rosberg despre incident, Hamilton a făcut referire la rivalitatea clasică dintre Ayrton Senna și Alain Prost: “Nu știu dacă Senna și Prost au discutat. Îmi place modul în care a gestionat Senna situația, așa că voi lua o pagină din cartea sa”.
Punctul culminant a fost atins în Belgia, acolo unde Rosberg l-a acroșat pe Hamilton și a generat practic abandonul său. După cursă, britanicul a făcut imprudența de a face o dezvăluire din “bucătăria internă” a unei întâlniri la care a participat inclusiv șeful Wolff: “Mi-a spus că a făcut-o intenționat pentru a demonstra ceva, deși ar fi putut evita impactul”, a precizat el.
Chiar și în acest context, britanicul a încheiat sezonul cu 384 de puncte, cu 67 de puncte mai multe decât Rosberg, și a adus astfel primul titlu mondial pentru Mercedes-Benz după 1955.
Sezonul 2015 a fost unul semnificativ mai calm, în contextul în care dominația Mercedes a rămas la fel de evidentă, cu 18 pole position-uri, 16 victorii și 12 curse în care piloții au încheiat pe primele două locuri. Și asta în ciuda faptului că, cel puțin în primele curse, se estima că Ferrari are un motor la fel de puternic ca Mercedes, de circa 880 de cai putere, după ce în 2014 diferența era de circa 50 de cai putere în favoarea constructorului german. Impulsionat de titlul cucerit în 2014, Hamilton a abordat campionatul cu mai mult calm și a cucerit al treilea titlu mondial din carieră cu trei curse înainte de finalul campaniei.
Nico Rosberg în 2016: Hit and run
După liniștea din 2015, puțini anticipau că rivalitatea dintre Hamilton și Rosberg va cunoaște noi episoade în 2016. Germanul a început campania cu patru victorii consecutive, însă la Barcelona urma să aibă loc primul acroșaj al anului: Rosberg l-a forțat pe Hamilton să iasă pe iarbă, iar britanicul a derapat și l-a acroșat pe Rosberg. Ambii piloți au fost nevoiți să abandoneze și s-au acuzat reciproc de producerea incidentului, însă echipa și-a îndreptat criticile mai degrabă asupra lui Hamilton.
Un episod asemănător a avut loc câteva etape mai târziu în Austria, acolo unde Hamilton a încercat o depășire pe interior, iar Rosberg și-a păstrat traiectoria dreaptă, astfel că cei doi s-au acroșat. Cei doi piloți s-au acuzat din nou reciproc, însă pentru Mercedes-Benz partea bună a fost că Hamilton a câștigat, iar Rosberg a încheiat pe patru.
Chiar dacă avea să obțină alte trei victorii consecutive, titlul mondial era practic în buzunarul lui Rosberg după victoria din Japonia: germanul putea termina ultimele patru curse pe locul doi pentru a-și adjudeca matematic trofeul, ceea ce s-a și întâmplat.
Rosberg a cucerit astfel titlul mondial, nu înainte însă de un nou episod tensionat cu Hamilton în chiar ultima cursă a sezonului: lider în cursa în fața lui Rosberg, britanicul a refuzat ordinele de echipă din partea inginerului de cursă și a directorului tehnic și a încetinit în speranța că Sebastian Vettel și Max Verstappen vor reuși să-l depășească pentru a-și adjudeca titlul mondial.
Pentru Rosberg devenise deja foarte clar că nu va avea parte de liniște nici în anul următor. Era cu gândul mai mult la soția sa, la cei doi copii și la meciurile lui Bayern Munchen, echipă de fotbal al cărei fan este.
Prin urmare, la numai 5 zile după ce a devenit campion mondial, Rosberg a anunțat că se retrage din Formula 1. “Din momentul în care titlul a fost în mâinile mele am simțit o mare presiune și am început să mă gândesc să mă retrag dacă voi câștiga titlul. În Abu Dhabi am știut că ar putea fi ultima mea cursă”.
La fel de surprinzător, Hamilton nu a ezitat să-l “înțepe” pe fostul său prieten din karting. “Este pentru prima oară când a câștigat în 18 ani, așa că nu sunt surprins că a decis să se retragă. Îi respect decizia: retrage-te când ești în top, atât cât ai timp”, a precizat britanicul. De altfel, relația dintre cei doi este și acum una rece, în ciuda faptului că au trecut peste 4 ani de la acele evenimente și că cei doi sunt vecini în luxosul Monaco.
Hamilton după 2017: Libertate pentru câștigarea titlului
Prinși pe picior greșit de anunțul surprinzător al lui Rosberg, oficialii Mercedes-Benz au intrat într-o cursă contra-cronometru pentru a identifica un pilot liber de contract suficient de capabil pentru a concura pentru o campioană mondială.
Nu au găsit niciunul. Prin urmare, au apelat la Williams, echipă care folosește motoare Mercedes, și i-au “convins” pe manageri să renunțe la contractul pe care îl aveau deja cu Valtteri Bottas. Astfel, finlandezul a devenit noul coechipier al lui Hamilton.
Bottas s-a transformat însă rapid în locotenentul perfect. Cu numai 6 podiumuri în cei 5 ani petrecuți la Williams, Bottas nu a reprezentat o amenințare reală pentru Hamilton. În primul sezon petrecut împreună, Mercedes-Benz a cucerit fără mari emoții titlul constructorilor, iar Hamilton și-a adjudecat un nou trofeu după ce a obținut 9 victorii, spre deosebire de cele numai două ale lui Bottas.
Cu 11 victorii în 21 de curse, Hamilton a obținut în 2018 al cincilea titlu mondial și a contribuit decisiv la trofeul constructorilor obținut de Mercedes-Benz. În paralel, Bottas nu a câștigat nicio cursă și, cu un modest loc 5 în clasamentul constructorilor, a devenit evident că finlandezul este păstrat anual la echipă mai ales datorită faptului că acest lucru garantează liniștea echipei.
Sezonul 2019 a fost, încă o dată, dominat de Mercedes-AMG. De această dată, fanii lui Hamilton au avut emoții în debutul sezonului, când Bottas a copiat la indigo performanțele britanicului: cu câte două victorii și două locuri doi, Hamilton și Bottas erau la egalitate de puncte după primele patru curse. Au urmat însă 6 victorii în 8 curse pentru Hamilton, astfel că britanicul și-a construit un avans liniștitor pentru restul campaniei, în timp ce Mercedes a câștigat titlul la constructori cu 739 de puncte, cu aproape 50% mai multe decât Ferrari.
De altfel, acesta este și sezonul în care Mercedes-Benz a atins pragul magic de 1000 de cai putere pentru unitatea de propulsie, în urma unui update introdus cu ocazia Marelui Premiu al Canadei.
Sezonul 2020 a fost bulversat de pandemia de coronavirus, însă acest lucru nu a avut un impact major asupra performanțelor Mercedes. La fel ca anul anterior, Bottas a început campania cu o victorie, însă de data aceasta Hamilton a tranșat lupta mult mai rapid prin trei victorii consecutive. Până la finalul campaniei, britanicul avea să înregistreze nu mai puțin de 11 victorii în cele 17 curse ale sezonului, în timp ce Mercedes a profitat din plin de problemele înregistrate de Ferrari pentru a domina campionatul cu o autoritate rar-întâlnită: 573 de puncte în clasamentul constructorilor, aproape dublu comparativ cu ocupanta locului doi, Red Bull Racing (319 puncte).
Astfel, Mercedes a obținut al șaptelea titlu mondial consecutiv, iar Hamilton și-a trecut în cont al șaptelea titlu mondial din carieră. Recordul de titluri mondiale deținut de Schumacher a fost egalat. Și, cel mai probabil, va fi depășit.
Lewis Hamilton: un nonconformist cu grijă pentru mediu
În afara circuitului, Hamilton a profitat din plin de libertatea primită de la Mercedes pentru a se exprima în public așa cum a simțit. Pe parcursul anilor petrecuți alături de Mercedes-Benz, britanicul s-a remarcat prin pictoriale la bustul gol pentru publicații precum Men’s Health prin care și-a etalat tatuajele care îi acoperă aproape tot corpul, dar și prin vestimentația ieșită din comun cu care s-a prezentat în paddock înainte de weekendurile de cursă. Nu au lipsit nici lanțurile de aur afișate ostentativ la gât inclusiv în conferințele de presă, detaliile picante despre relația pe care a avut-o cu cântăreața Nicole Scherzinger și nici extravaganțele de la bordul avionului său privat Bombardier Challenger 605.
În ciuda numeroaselor sale “ieșiri în decor” de la regulile stricte asociate de regulă unui sport elitist precum Formula 1, Hamilton are însă și meritul că atrage atenția asupra unor probleme fundamentale cu care se confruntă întreaga planetă: schimbarea climei.
Într-o serie de mesaje publicate pe Instagram pe parcursul ultimilor ani, Hamilton și-a exprimat frustrarea că “extincția rasei noastre devine tot mai posibilă pe măsură ce folosim resursele în exces”. Nu erau doar vorbe în vânt: britanicul și-a vândut avionul care genera 1.67 de tone de dioxid de carbon la fiecare zbor efectuat între orașul Los Angeles în care locuia anterior și Londra, pentru a ajunge la sediul echipei sale. De asemenea, după modelul adoptat de multe companii, Hamilton a luat problema mediului “pe persoană fizică” și și-a propus să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de dixod de carbon.
“Încerc să mă asigur că sunt neutru din punct de vedere al emisiilor. Vreau ca totul să fie reciclabil, de la deodorant până la pasta de dinți. Nu există soluții rapide, nu este ceva ce faci pe termen scurt. Încurajez oamenii din jurul meu să facă la fel”.
Mai recent, Hamilton a început să se implice activ și în campania “Black Lives Matters”, iar noul său contract cu Mercedes-Benz include fondarea unei fundații comune care să lupte pentru “o mai mare diversitate în motorsport”, indiferent de rasă sau sex.
În acest context, Hamilton pare mai degrabă că face, ușor-ușor, pasul spre o retragere din Formula 1, cu atât mai mult cu cât noul contract cu Mercedes-Benz are o durată de numai un sezon.
Perspective (ne)bune până în 2024
Teoretic, Mercedes are toate argumentele să domine Formula 1 încă o perioadă. Cu un regulament tehnic pentru motoare care va rămâne în mare parte același în 2021 și cu decizia radicală de a “îngheța” dezvoltarea unităților între 2022-2024, totul pare că se aliniază în favoarea germanilor.
Totul, dar cu un mare minus în dreptul lui Andy Cowell. Artizanul succesului oferit de motorul V6 a părăsit Mercedes-Benz în luna ianuarie a acestui an după 16 ani de carieră alături de germani. “Am unul dintre cele mai bune locuri de muncă de pe planetă. Mama mea și prietenii mei cred că sunt nebun să plec, dar este timpul să fac o schimbare. 16 ani este o perioadă lungă de timp în care să faci în mare parte același lucru”, spunea Cowell în luna iunie 2020, când și-a anunțat angajatorul despre intențiile sale.
“Creierul” echipei a plecat. Ce se va întâmpla însă dacă va pleca și Hamilton? Pe margine se încălzește deja de doi ani George Russell, un britanic în vârstă de numai 22 de ani care face parte din programul de juniori al constructorului german din 2017. Propulsat la Williams în 2019, Russell nu a avut la dispoziție un monopost cu care să-și demonstreze abilitățile, însă Hamilton “i-a oferit” o șansă nesperată în Bahrain în sezonul recent încheiat, când campionul mondial a absentat motivat după ce a fost confirmat pozitiv cu Covid-19.
De pe locul doi al grilei de start, Russell l-a depășit pe Bottas și a devenit lider detașat până în turul 61, când mecanicii Mercedes-AMG l-au echipat în mod eronat cu pneurile față dedicate lui Bottas. Coborât pe locul 5, britanicul i-a depășit succesiv pe Bottas, Lance Stroll și Esteban Ocon, însă speranțele la victorie s-au năruit din nou în turul 78 în urma unei pene.
“Dacă ești la prima cursă pentru Mercedes și ești pe punctul de a câștigat datorită unui pilotaj fenomenal, nu sunt prea multe de spus. Nu va fi ultima lui încercare de a câștiga o cursă. Aș spune că s-a născut o nouă stea”, spunea șeful Toto Wolff la finalul cursei respective.
Cu sau fără Cowell, această nouă stea are potențialul de a scrie o nouă pagină în istoria Mercedes-Benz în Formula 1.
