Îmi amintesc și acum zilele de weekend în care priveam fascinat la televizorul alb-negru Diamant, cum o mână de piloți se învârteau preț de câteva zeci de minute pe un circuit cu un asfalt mai fin decât îmi puteam imagina că există. Așa vedeam și filtram imaginile prin ochii copilăriei cursele de Formula 1. Mai târziu, am descoperit disciplina numită raliu, iar de acolo totul a escaladat și s-a transformat în pasiune. De câțiva ani e și un fel de second-job.
Spre finalul anilor ’90, perioadă în care îmi alegeam eroii, visam să ajung un fel de Colin McRae. Era omul-spectacol ai acelor ani, dar cu timpul am aflat că au existat și alții, mult mai săriți (în sensul bun) decât McRae. Și mă refer la cei care în anii ’80 struneau mașinăriile de Grupa B.
A fost epoca în care raliurile deveniseră aproape la fel de celebre ca sportul jucat în 11. O perioadă nebună în care să trăiești.
Unul dintre zburători
În perioada Grupei B, constructorii implicați în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) experimentau din plin. Printre ei s-a aflat și Audi, constructor care a dezvoltat un model cu tracțiune integrală: o curiozitate și, totodată, o ciudățenie a acelor ani în care roțile motrice spate făceau legea și pe macadam și pe asfalt.
Doar că experimentul Audi s-a dovedit un succes. Iar de acolo, lucrurile au escaladat.
Printre cei care au pus umărul la succesul echipei de uzină Audi a fost și finlandezul Hannu Mikkola. Sportivii din zilele noastre, indiferent de disciplină, încep de la vârste mici. Cu cât descoperi mai repede talentul, cu atât mai aprig îți vei dori să ajungi în vârf și mai devreme.
În cazul lui Mikkola, primele semne au venit la 21 de ani. Deci nu atât de devreme pe cât te-ai așteapta de la cineva cu o carieră impresionantă în motorsportul de top. A început cu un Volvo PV544 în 1963 și l-ai fi putut vedea la etapele locale din Finlanda.
Perioada de maturitate a lui Mikkola a fost la finalul anilor ’70 și începutul anilor ’80 – mai precis, perioada de tranziție și începutul Grupei B.
Pe scena internațională, Mikkola concura cu un Ford Escort, același model aducându-i finlandezul o victorie importantă în East African Safary Rally în 1972. De altfel, victoria acestuia a fost prima trecută în dreptul unui echipaj venit din Europa.
Performanțele obținute cu Ford Escort deveniseră deja o carte de vizită pentru Mikkola și spun asta pentru că în Finlanda reușise lucruri impresionante la volanul modelului american. Mai precis, Mikkola a câștigat pe teren propriu (Raliul Finlandei, cunoscut în trecut și sub numele de Raliul celor 1000 de lacuri) de 7 ori, un record pe care îl împarte cu Marcus Grönholm. Dintre cele 7 victorii, 4 au fost obținute cu un Escort.
Piloții spun despre Raliul Finlandei că este asemănător cu un Grand Prix pe macadam și asta datorită modului în care drumurile valsează prin pădurile nordice. Și ca să înțelegi pe deplin despre ce vorbesc, îți las două mostre video: una din perioada Grupei B, alta din 2019.
Acum cred că toată lumea știe de ce Mikkola merită numit finlandez zburător.
Aproape de primul titlu
Primul sezon al Campionatului Mondial de Raliuri s-a desfășurat în 1973, însă erau acordate titluri doar constructorilor. Titlul de campion mondial pentru piloți a fost introdus în 1979, anul în care Mikkola a încheiat la un singur punct în spatele câștigătorului Björn Waldegård. Cu toate acestea, finlandezul a contribuit din plin la succesul înregistrat de Ford în 1979 – primul titlu mondial la constructori obținut de producătorul american. Un an mai târziu, Mikkola pierde titlul de campion în fața lui Walter Röhrl, o altă legendă a raliurilor.
Din 1981, filandezul trece de partea Audi și deschide, împreună cu constructorul german, epoca tracțiunii integrale din Mondialul de Raliuri. Prima victorie a lui Mikkola cu Audi Quattro a venit în același an, în Raliul Suediei. S-a impus și în etapa din Marea Britanie, însă la finalul sezonului, Ari Vatanen, un alt finlandez cu experiență, câștigă campionatul dedicat piloților.
Primul și singurul
Dezvoltarea modelului Audi Quattro a continuat în anii următori, iar Mikkola a fost alături de echipa germană. Modelul cu tracțiune integrală reușea să câștige din ce în ce mai multe etape, iar la finalul anului 1982, Audi încheie pe prima treaptă a podiumului dedicat constructorilor. Astfel, Audi Quattro devine primul model cu tracțiune integrală din istoria Mondialului de Raliuri care se impune în clasamentul general. Mikkola a făcut parte din echipa câștigătoare.
În 1983, Hannu Mikkola este singurul pilot al echipei Audi care bifează toate cele 12 etape ale campionatului. Iar finlandezul încheie în sfârșit sezonul pe locul întâi, fiind primul pilot care câștigă Mondialul de Raliuri la volanul unei mașini integrale. Printre adeversarii lui Mikkola din acel an s-au numărat alte nume cu greutate în raliuri: Walter Röhrl, Markku Alén, Jean-Claude Andruet, Stig Blomqvist, Ari Vatanen, Henri Toivonen, Rauno Aaltonen, Jean Ragnotti sau Juha Kankkunen. O companie selectă în fața căreia trebuie să fii stelar ca să te impui.
Un an mai târziu, este rândul coechipierului Stig Blomqvist să se impună la piloți, în timp ce Audi obține, pentru a doua oară, titlul la echipe. Și de această dată, contribuția lui Mikkola (încheie sezonul pentru a treia oară pe poziția secundă) a făcut diferența în favoarea echipei de uzină germane.
Pilotul finlandez rămâne alături de Audi până la apusul Grupei B, iar din 1988 trece de partea niponilor de la Mazda. În 1991, Mikkola se retrage din Mondialul de Raliuri, însă pe parcursul anilor mai are câteva apariții alături de Mazda, Toyota și Subaru.
Pe parcursul carierei, Mikkola a luat startul la 123 de etape de Campionat Mondial, iar pe 18 dintre acestea le-a câștigat. Din 2019 a fost introdus în Hall of Fame-ul FIA pentru rezultatele obținute într-unul dintre cele mai dure sporturi cu motor.
Cancerul este perfid și de cele mai multe ori lovește fără milă. Lovește în prieteni, apropiați, familie, idoli sau eroi. În 26 februarie 2021, am rămas fără Hannu Mikkola.
Mikkola a fost printre cei care au deschis larg porțile nebuniei numită Grupa B. A fost cel care a excelat într-o perioadă în care eroii pilotau monști mecanici cu sute de cai putere în unele dintre cele mai dure competiții motorizate din lume. A fost unul dintre cei buni în compania celor mai buni.
Rămas bun, Hannu Mikkola.