Moldova a fost ignorată sistematic de autorități când e vorba de șosele de mare viteză, dar a fost mereu în frunte când a venit vorba de stații de încărcare pentru mașini electrice. În anii trecuți, Bacăul și Iașul ne-au oferit mereu suficiente stații de încărcare. Ieri am testat faptul că și Focșani este acum bine înfipt pe harta electrică, iar vineri, la final de a doua zi, toate mașinile se hrănesc cu energie în parcarea din fața Hotelului Select din Iași, unde există o stație rapidă care livrează curent cu până la 50 de kW.
Dar să dăm filmul înapoi.
Prima seară s-a terminat târziu, după o degustare cu vinuri excepționale de la Beciul Domnesc și o vizită la Monumentul Beciul Domnesc. Ne-au trecut prin față un Sauvignion Blanc din colecția Grand Reserve, un rose din Pinot Noir din gama Sempre Rose și highlight-ul serii: cupajul medialiat Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră numit Mirabilis Machina. Nu a lipsit nici Busuioaca de Bohotin la desert, dar și un vinars Jad de 40 ani. La final, un vin din colecție, pus în sticlă în 1993.
Mașinile au rămas la cramă, iar oamenii au mers la hotel cu un shuttle, iar dimineața a venit fără probleme pentru toți cei 16 jurnaliști și creatori de conținut din ROCHARGE by Vitesco Technologies. Toată lumea a dormit bine la Hotel Kristal din Focșani, iar dimineață am fost pregătiți să revenim la Beciul Domnesc pentru a începe o nouă zi pe drumurile din Moldova.
O spălare rapidă la un jetwash din Focșani și am luat drumul Bacăului pe anostul drum național E85 și pe celebra lui bandă și jumătate. Am parcus cei aproape 110 kilomentri într-un ritm mediu, traficul devenind mai dificil în apropierea orașului Bacău. Aici am descoperit noua centură a orașului, care ne-a ajutat să evităm celebrul trafic de la intrare. Trafic pe care l-am redescoperit mai târziu în centrul orașului. O parte din mașini au fost parcate lângă catedrala din Bacău, restul s-au împărțit spre stațiile de încărcare MOON, Enel X și Renovatio din oraș.
Trebuie spus că astăzi nu toate mașinile au avut nevoie de încărcare. Volkswagen ID.4 și Audi Q4 e-tron au parcus distanța de la Focșani la Iași fără alimentare. Cifrele vor fi detaliate mai jos. Dar, ca reper, ID.4 a plecat cu bateria la 90% și a ajuns la Iași cu 34%. În schimb, Ford Mustang Mach-e a fost încăpățânat astăzi și nu a vrut să se încarce decât la a patra încercare. Mașina care ne însoțește e pretențioasă cu anumite stații de încărcare. Sau stațiile cu ea. Rămâne să mai săpăm pe subiect. Important e că o stație MOON de 75 kW s-a împrietenit repede cu Mustang și l-a „adăpat” corespunzător.
Bacăul stă bine la capitolul stații de încărcare. Mașinile noastre au vizitat astăzi stația Renovatio e-charge de 50 kW de la Hello Shopping Park, stația MOON de 75 kW de la dealerul Cybernet Volkswagen, stația e.on de 50 kW de la Central Plaza (care poate fi accesată și cu cont Renovatio e-charge, printr-o colaborare cross-platforme între cele două companii), plus un Enel X de 50 kW. Bineînțeles, toate aceste stații pot livra în paralel și curent la viteză medie AC pe 22 de kW.
Restaurantul Bacchus Bistro ne-a întâmpinat la pauza de prânz din Bacău cu bucate fine, farfurile cu fois gras, somon, hummus și avocado succesându-se rapid pe masă. În timp ce o parte din mașini s-au încărcat la stațiile din Bacău, oamenii s-au alimentat cu proteine pentru a fi gata pentru a doua parte a zilei electrice.
Surpriza ZidArt – sufletul perete
Ajungem la un moment-surpriză pus la cale de Enel X România. După amiază, am aflat că există o legătură între picturile murale și aerul curat. Am aflat astfel de oamenii minunați de la Zidart.ro, cei care au construit în orașul Bacău 37 de picturi murale care curăță aerul de dioxid de carbon și înfrumusețează orașul. Așa cum spun chiar ei, Zidart înseamnă regenerare urbană prin artă stradală care respiră. Dedicat iubitorilor de frumos & creatorilor de street art în căutarea sufletului perete.
În spatele proiectului Zidart se află o asociație de oameni inimoși numită Ingenious Drama care își desfășoara activitatea în Bacău. Ce a adus nou și inedit Zidart? Prima pictură din România adresată persoanelor nevăzătoare tradusă în limbaj Braille: Intuiția lui Obie Platon.
Care este legătura dintre mașinile electrice din tur și Zidart? Simplu: vopseaua cu care au fost realizate picturile purifică aerul. Bacăul a fost transformat în capitala europeană a respiratului în culori. Sau, mai simplu spus, în oraşul cu cele mai multe picturi purificatoare de aer din Europa. 10 dintre cei mai buni artiști urbani din România au colorat până acum 1100 mp de ziduri gri. 1100 mp care purifică acum aerul și bucură zi de zi trecătorii.
Alături de Lucian Popa, Ștefania Gârțu, Beatrice Goldan și Iulia Florescu din partea Zidart, am parcus la pas câteva străzi din Bacău pentru a vedea de aproape patru dintre picturile murale care purifică zilnic aerul din metropola din Moldova. Am vizitat lucrări realizate de artiștii Răzvan Răucescu, Kaps Crew, HarceaPacea și Cristian Scutaru.
Spre finalul turului, ploaia și-a făcut prezența și ne-a grăbit spre mașini pentru ultima parte a drumului de azi, cei 125 kilometri de la Bacău la Iași. Mai întâi a trebuit să scăpăm din încleștarea traficului băcăuan. Ne-am târât preț de câteva zeci de minute, dar în cele din urmă am reușit să luam drumul Iașului. Șoseaua s-a lățit, iar echipa foto video s-a dezlănțuit în ciuda cerului încărcat care a turnat suficientă apă peste noi astăzi.
Iașul ne-a întâmpinat tot cu trafic, dar parcă la cote ceva mai lejere, iar ploaia s-a oprit. Toate mașinile au mers direct la Hotel Select și stația sa de 50 kW din parcare. În timp ce mașinile s-au succedat la încărcare, oamenii au beneficiat de puțină odihnă înainte de cina la Toujours, unul dintre cele mai bune restaurante din Iași. Hummus, supă de ceapă ca la Paris, porc mexican și pavlova au pus capac unei zile pline în ROCHARGE. Mâine urmează o zi importantă în road trip-ul nostru.
Acum, las cuvântul colegilor pentru impresiile din mașinile pe care le-au condus azi.
Adrian Mitrea (0-100.ro) despre Audi Q4 e-tron
Azi am condus Audi Q4 e-tron 50 quattro.
Cumva, în sinea mea, îmi era teamă că va fi prea similar cu ID.4 (că sunt aceeași mașină, de facto). Dar nu e. Exact diferența dintre un Passat și un A4, spre exemplu, se vede și între ID.4 și Q4. Audi-ul e un pic mai fin, cu atenție mai mare la unele detalii (și mai puțină atenție la alte detalii – din păcate).
Important e că acest Q4 vine pe platforma potrivită pentru o asemenea mașină, livrează ce promite și – cel mai important – nu dezamăgește. Ba chiar încântă.
Consum mediu | 17.6 kWh/100 km |
Viteză medie | 53 km/h |
Distanță parcursă | 246.5 km |
Energie consumată | 43.4 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 435.2 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 418.6 km |
Dan Scarlat (Top Gear) despre BMW iX3
Pentru iX3, BMW a păstrat în mare forma lui X3, din care e declinat, dar a eficientizat-o pe cât posibil, montând alte parașocuri, jante și o grilă plină (și, de dragul diferenței estetice, ceva mai rectangulară).
Pe șosea, mașina demarează convingător, deși puterea de 286 CP nu pare deosebit de impresionantă pengru un SUV electric de acest gabarit. Sunetul este foarte atent studiat, impresionant mai ales la accelerații puternice (celebrul Hans Zimmer a fost implicat aici) iar diverse trepte de recuperare a energiei pot fi alese de șofer, ceea ce face ca pedala de accelerație să aibă răspunsuri diferite atât la modul în care o apeși, cât și la cel în care o eliberezi.
Atmosfera la interior este rafinată, iar spațiul mai mult decât suficient pentru nevoile unei familii obisnuite. Autonomia este respectabilă, gravitând în jurul valorii de 350 – 400 de kilometri în condiții normale de vreme și trafic. Nu ar fi prea multe de criticat la iX3, exceptând faptul că nu poate fi cumpărat și cu tracțiune integrală, ceea ce e puțin dezamăgitor pentru un SUV.
Consum mediu | 18.6 kWh/100 km |
Viteză medie | 69.9 km/h |
Distanță parcursă | 262 km |
Energie consumată | 48.7 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 397.8 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 406.6 km |
Cornel Șocariciu (autocritica.ro) despre Citroen ë-C4
Citroën are un nou C4 în gamă. Doar că acum nu mai e un hatchback pur, ci un crossover aliniat noilor tendințe. Și odată cu relansarea numelui, francezii au adus și versiune electică: ë-C4. În stilul caracteristic, Citroën a venit cu o mașină moale (a se citi confortabilă). Poate prea moale, lucru care contrazice total apariția modului Sport printre programele de rulare pe care le poți accesa de la bord. Poziția la volan e joasă, lucru pe care îl apreciez, în schimb, la polul opus al preferințelor o să trec selectorul transmisiei. Nici sistemul multimedia nu-i în ton cu ce mai vezi prin industrie. E un pic altfel, iar asta necesită mai mult timp de acomodare.
Despre design n-o să vorbesc. Și asta pentru că francezii vin cu linii nonconformiste care împart internauții în două tabere. Spațiul interior e potrivit pentru patru persoane. Asta dacă nu le trimiți pe toate patru în concediu pentru mai mult de 2-3 zile. Portbagajul nu-i punctul forte al francezului, dar poți să înveți să trăiești cu asta. Până la urmă, îți alegi mașina după nevoi.
Dar Citroën a reușit un lucru important: să facă din ë-C4 o mașină electrică eficientă. În termeni mai simpli, una care să consume puțini kWh și să se încarce repede. Și lucrul ăsta m-a cucerit. Pentru că pe drumul de la Beciul Domnesc la Iași am terminat cu o medie a consumului de 13.8 kWh/100 de kilometri, sub valoarea declarată de producător. Funcția de recuperare a energiei își face treaba corect și fără să dezechlibreze prea tare masele mașinii. Și totul se întâmplă la un preț corect, unul dintre cele mai accesibile din acest road trip electric.
Consum mediu | 13.7 kWh/100 km |
Viteză medie | 55 km/h |
Distanță parcursă | 243 km |
Energie consumată | 33.3 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 358.8 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 321.7 km |
Tudor Rus (douălocuri.ro) despre Ford Mustang Mach-e
Exceptând faptul că Mustang Mach-e oferă puțin din senzațiile cu care numele Mustang și-a obișnuit adepții și că interiorul mai degrabă neutru spre anost pentru o electrică al cărui preț trece de 70.000 de euro – mai exact, 72.650 de euro cere Ford pentru modelul prezent în #ROCHARGE) – își caută strălucirea într-o tabletă supradimensionată așezată în poziție portrait pe bord, abilitățile sale pe șosea și autonomia generoasă sunt singurii ași veritabili din mânecă.
Mach-e se așază bine pe drum, aderența este bună chiar și pe asfalt ud, iar suspensia joacă onorabil un dublu rol: acela de protector al șezutului/spatelui și promotor al posturii dinamice pe șosea. Deci, o electrică deloc rea.
După trei tentative de încărcări nereușite la stații funcționale (Enel X, Rompetrol și Renovatio e-Charge), a patra încercare (la o stație MOON) s-a dovedit de mai bun augur. Probabil problema vine pe fondul unei comunicări mai lente între stație și creierul electronic al mașinii, mai ales că, seara, am putut încărca fără probleme la o stație CCS eon.
Consum mediu | 17.0 kWh/100 km |
Viteză medie | 51.4 km/h |
Distanță parcursă | 257 km |
Energie consumată | 43.7 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 517.6 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 517.6 km |
Radu Gurămultă (revista EcoWheels și turbomag.ro) despre Mercedes EQC
Astăzi am interacționat cu „vetaranul” caravanei, cel dintâi model din gașcă, născut undeva prin 2019. Totuși, după aspect și prezență scenică pare printre noii veniți. Iar ăsta este un avantaj, mai cu seamă că, iar aici îmi asum în totalitate, este cel mai sexy model din gama SUV Mercedes-EQ. Concluzia este că la analiza primei întâlniri stă foarte bine, iar aspectului exterior i se asezonează și un interior chic, desenat cu gust.
Aprofundând subiectul, EQC este un Mercedes-Benz la drum lung, confortabil și rafinat, iar foarte important mi se pare că inginerii au știut să „mascheze” inspirat greutatea de aproximativ 2,5 tone. Poate fi dinamic, mai mult, frânarea regenerativă poate fi dozată pe mai multe niveluri (ceea ce îndulcește senzația de bruscare la decelerare pe care o oferă alte modele din tur) și poate să perieze ego-ul oricărui utilizator care-și dorește, cu ardoare, un automobil de imagine.
Scăparea este că, oricât s-a lucrat și s-a încercat, autonomia maximă este maxim decentă, mereu rămânând impresia că o baterie mai bine studiată l-ar fi așezat într-o ligă și mai greu tangibilă.
Consum mediu | 22.2 kWh/100 km |
Viteză medie | 52 km/h |
Distanță parcursă | 241 km |
Energie consumată | 53.5 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 360.4 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 344.8 km |
Marian ”Mariciu” Ionescu (mariciu.ro) despre Opel Mokka-e
Opel Mokka-e este o mașină electrică cinstită din punct de vedere calitate-preț. La exterior arată atât de bine, încât smulge priviri curioase, iar la interior are un design plăcut ochiului și mâinilor, datorită materialelor folosite.
Pe partea de autonomie nu am simțit vreo urmă de range anxiety – asta și pentru că nu am exagerat cu accelerația – iar pauza de 30 de minute pe care am făcut-o la fast charger-ul din Bacău, pe drumul dintre Focșani și Iași, ne-a dat suficientă energie cât să ajungem cu un rest de 100 de km autonomie la destinație. Pentru oraș este perfectă, iar pentru drum lung este decentă dacă o conduci în limite rezonabile.
Consum mediu | 15.5 kWh/100 km |
Viteză medie | 53 km/h |
Distanță parcursă | 241 km |
Energie consumată | 47.3 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 296.8 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 298.7 km |
Sebastian Toma (autoevolution.com) despre Porsche Taycan
În urmă cu fix două săptămâni s-au împlinit doi ani de la lansarea lui Porsche Taycan. Iar modelul german a reușit să îl egaleze pe legendarul 911 la vânzări în primele șase luni ale acestui an, ceea ce este o realizare în sine. Dar nu este despre vânzări aici, ci despre senzații.
Porsche știe să asigure senzații “de Porsche” chiar și la o mașină electrică. Și asta fără să stai în permanență cu ochii pe indicatorul de nivel al bateriei. Taycan este plăcut în conducere și parcă singurul reproș pe care ai putea să-l faci la adresa sa este că a devenit prea ușor să îl conduci. Suspensia este surprinzător de confortabilă, deși nu lasă pic de loc de ruliu, iar direcția este plăcută în fiecare clipă. Ați citit deja destule teste cu Taycan, știți că merge ca un Porsche, așa că vă spun un mic secret, încă nepublicat nicăieri: un Porsche Taycan în varianta turbo S (diferită de cea testată aici) îți face aceeași stare de gol în stomac pe care ți-o “asigură” și 911 turbo S în situația unui demaraj cu Launch Control. Deodată, cifrele de vânzări ale lui Taycan au și mai multă logică, nu-i așa?
Consum mediu | 21 kWh/100 km |
Viteză medie | 58 km/h |
Distanță parcursă | 251 km |
Energie consumată | 52.7 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 398.6 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 422.7 km |
Laura Antonov (shedrives.ro) despre Volkswagen ID.4
A doua „etapă” a aventurii ROCHARGE mi-a făcut cunoștință cu modelul Volkswagen ID.4, fratele crossover al hatch-ului ID.3 Iar dacă VW ID.3 mă duce cu gândul la versiunea electrică a modelului Golf, ID.4 m-a făcut să mă gândesc instant la Tiguan.
ID.4 este primul SUV electric de la Volkswagen și, din punct de vedere vizual, look-ul său futurist îmi place mult mai mult decât cel al Tiguanului. Exterior și interior!
ID.4 în versiunea testată de noi, Pro, are o autonomie maximă declarată de 522 de kilometri – noi astăzi cu bateria încărcată la 90% săream de 400 de kilometri autonomie – și un spațiu interior suficient de încăpător pentru a putea fi serios luat în calcul în momentul achiziției unei mașini de familie.
Consum mediu | 15.9 kWh/100 km |
Viteză medie | 56 km/h |
Distanță parcursă | 242 km |
Energie consumată | 38.5 kWh |
Autonomie reală calculată Ziua 2 | 484.3 km |
Autonomie reală calculată Ziua 1 | 445.1 km |