Mercedes-AMG EQE: alter ego

Mercedes-Benz Clasa E are un alter ego electric. Și chiar dacă are o siluetă de CLS, noul EQE declară că-i un sedan aerodinamic. În ROCHARGE by Vitesco Technologies vom testa timp de 9 zile versiunea AMG EQE 43 4Matic.

Știi senzația pe care o ai când te trezești buimac și trebuie să te îmbraci urgent că deja ai întârziat? Pui orice pe tine, treci peste cafeaua care ți-ar fi deschis sinapsele matinale și alergi după fiecare secundă pe care ai pierdut-o. Ei bine, cred că tot așa s-au simțit și oficialii Mercedes-Benz în urmă cu câțiva ani când mai toată suflarea premium lansa modele electrice.

În grabă, a ieșit EQC, o variantă electrică a SUV-ului GLC, însă platforma și tehnologiile folosite nu s-au ridicat la așteptările pieței. Și asta s-a văzut în vânzări.

Cât timp EQC a ținut publicul ocupat, nemții au organizat ședințe după ședințe în care s-a stabilit numitorul comun în ceea ce privește direcția de urmat. Iar răspunsul final a fost unul care a înclinat balanța către electrice.

Și cum altfel să spargi gheața dacă nu cu modelul care definește marca din Stuttgart? Primul din noua eră a fost EQS, un alter ego electric al Clasei S. Și să te ții bine că Mercedes chiar a arătat lumii prima lumuzină electrică, unde termenul limuzină urmează cu strictețe definiția generală.

Câteva luni mai târziu, a venit rândul ca locotenentul Clasa E să primească un alter ego electric. Se numește EQE – pe numele lui complet Mercedes-EQ EQE – și în cele 9 zile ale turului ROCHARGE by Vitesco Technologies vor testa varianta AMG EQE 43 4Matic.

Aerodinamica dictează, designerii execută

Odată cu EQS, Mercedes-Benz nu a lansat doar un model electric și atât. A lansat un limbaj nou de design, o platformă dedicată electricelor și un concept modificat pentru interior.

EQE preia toate aceste noi reguli și le pune într-un ambalaj ceva mai mic, mai pământean decât cel al lui EQS. Limbajul de design se numește Sensual Purity și îmbracă într-o siluetă nouă ideea de sedan. Da, și mie mi se pare puțin să-l numești pe EQE un sedan și atât. Pentru că are și linii de coupé pe care e imposibil să le ratezi.

Și totuși, de ce a ajuns un sedan electric să arate mai mult a CLS decât a Clasa E? Răspunsul e simplu: aerodinamica. Cu cât aerul e tăiat mai ușor, cu atât ai o eficiență mai mare. Spre exemplu, în momentul lansării, EQS a devenit modelul de serie cu cel mai bun coeficient aerodinamic de până acum: 0.20. Și cum EQE îi calcă pe urme, rețeta a fost urmată aproape la fel. Rezultatul este un coeficient aerodinamic de 0.22.

Știu, o să-mi spui că fac prea multe trimiteri către EQS, dar chiar și în prezentarea oficială a noului EQE, nemții au denumit capitolul dedicat designului “În plasa aerodinamică a campionului mondial”. Plus că, soluția asta prin care Mercedes desenează mașini la fel ca păpușile Matrioșka nu-i de ieri de azi.

Noul EQE orbitează în jurul proporților exterioare ale lui Clasa E: lungimea măsoară 4.969 de mm, lățimea ajunge la 1.961 de mm, iar înălțimea este de 1.512 mm. Și totuși, pentru că folosește o platformă nouă, gândită special pentru modele electrice, EQE are un ampatament de 3.120 de mm, valoarea mai bună decât cea a unui Clasa S cu motoare convenționale.

Partea frontală e dominată acum de acel Black Panel – un element la adăpostul căruia Mercedes-Benz a integrat o suită de camere, senzori și radare dedicate sistemelor de asistență și siguranță. Și dacă tot suntem cu ochii ațintiți spre partea frontală, trebuie să spun ceva și despre faruri. Pe lista de echipamente opționale, Mercedes oferă pe EQE și sistemul de iluminare Digital Light. Acesta folosește 3 LED-uri puternice în fiecare far a căror lumină este refractată și direcționată de 1.3 milioane de micro-oglinzi. Nu-mi doresc să aflu cât costă un far de EQE.

Hyper-ecran

Odată cu era electrică, Mercedes-Benz s-a hotărât că e momentul să mai schimbe – pe ici, colo – atmosfera de la interior. Iar pentru suma potrivită – mai precis, 8569 de euro – poți configura un EQE cu sistemul Hyperscreen. Practic, toată planșa de bord se transformă într-un fel de ecran gigant împărțit în trei elemente: instrumentarul de bord (12,3 inchi), ecranul sistemului multimedia (17,7 inchi) și displayul din fața pasagerului din dreapta (12,3 inchi).

Tot panoul acela curbat – că n-aveai cum să nu-l ondulezi după liniile interiorului – are o lățime de 1,41 metri – cam cât două dulapuri mici de la IKEA.

Orice funcție a mașinii o accesezi prin intermediul acestui sistem. Există un asistent virtual inteligent căruia îi poți da comenzi vocale, dar poți să faci treaba și manual, prin simpla atingere a iconițelor de pe ecrane. Eu aș miza pe a doua variantă, mai ales că ecranele au și feedback haptic și vibrează, iar asta confirmă că sistemul a înregistrat comanda.

Și dacă tot am ajuns la butoane și comenzi – mai multe comenzi decât butoane, dar asta e partea a doua – trebuie să amintesc și despre modul în care Mercedes-Benz a rearanjat sistemul de infotainment. Pe EQE, sistemul nu mai are o configurație clasică cu meniuri și submeniuri, iar asta înseamnă utilizare mai simplă. Și aș defini treaba asta ca fiind ergonomie digitală.

Sistemul de infotainment va suporta actualizări over-the-air, ceea ce înseamnă că n-o să mai treci pe la service pentru a primi cele mai noi actualizări. Desigur, acest “feature” e prezent pe din ce în ce mai multe modele noi, indiferent că sunt sau nu electrice. Totuși, Mercedes-Benz menționează că odată cu implementarea celei mai recente versiuni a sistemului de infotainment MBUX (Mercedes-Benz User Experience), clienții vor putea debloca (contra cost, bineînțeles) și alte funcții.

Adaptabil

Mercedes-Benz a fost mai tot timpul sinonim cu confortul, iar EQE nu face rabat de la această regulă. Sigur, versiunile extreme AMG nu se încadrează în filozofia producătorului german. Și ar fi fost și păcat, dacă e să fiu sincer.

Pe lista echipamentelor opționale, Mercedes a trecut suspensia pneumatică Airmatic cu amortizare adaptivă ADS+. Asta pentru ca tu să simți cât mai puțin din denivelările drumului. Totuși, în cazul versiunilor AMG, nemții au pregătit soluții diferite.

Variantele AMG vor putea fi echipate cu AMG Ride Control+, o suspensie pneumatică cu derivată din cea utilizată pe AMG GT Four-door Coupé. Fiind o configurație adaptivă, această “culcă” și mai mult modelul german în funcție de modurile de rulare sau de viteză. În modurile Sport și Sport+, garda la sol este mai mică cu 15 mm față de configurația pentru modul Comfort. În Comfort, garda la sol scade automat imediat ce viteza de rulare trece de 120 km/h și trece pe o setare intermediară când viteza scade sub 80 km/h.

Și pentru că am apucat să deschid subiectul moduri de rulare, fac completarea până la capăt. În cazul oricărui AMG EQE, clienții vor avea la dispoziție 6 moduri de rulare: Slippery (este livrată doar 50% din puterea totală), Comfort (85%), Sport (90%), Sport+ (100%), Race Start (100%) și Race StartBoost disponibil doar prin bifarea pachetului AMG Dynamic Plus. Acesta din urmă poate fi accesat doar pe AMG EQE 53 4Matic+ și pentru o perioadă scurtă de timp, cele două motoare oferă un plus de putere de 10%.

Tot pentru un plus de dinamică, inginerii mărcii germane oferă pe EQE și un sistem de direcție integrală. Altfel spus, și roțile din spate virează în același timp cu cele din față. Pe versiunile care nu poată sigla AMG, clienții pot alege două variante ale sistemului: cu un interval al unghiului de virare de 4,5 grade sau 10 grade. În cazul celei de-a doua, direcția integrală scade diametrul de bracaj de la 12,5 la 10,7 metri. Să te descurci mai ușor când faci întoarceri din trei mișcări.

Pe versiunile AMG, direcția integrală este standard și oferă un unghi de virare pentru roțile din spate pe un interval de 3,6 grade. La viteze mai mici de 60 km/h, roțile de pe puntea spate vor vira în direcția opusă celor de pe puntea față. Ca să poți aborda viraje lente mai ușor. La viteze mai mari de 60 km/h, puntea spate virează în aceeași direcție, iar asta înseamnă că poți aborda trasele rapide cu un plus de stabilitate.

Tu cât de bine parchezi?

Chiar dacă nu e vârful de gamă, EQE beneficiază de cele mai noi tehnologii de siguranță și asistare pe care Mercedes-Benz le are în laboratoare. Sistemul cruise control adaptiv inteligent oferă un comportament semi-autonom mașinii, iar dacă alegi să folosești navigația integrată, atunci scapi cumva și de range anxiety. Asta pentru că în funcție de destinație, mașina face o mulțime de calcule și-ți spune unde și cât trebuie să încarci. Tot pe lista sistemelor inteligente se află un asistent la mersul cu spate care monitorizează atât traficul perpedicular cât și unghiurile moarte.

Hai totuși să vorbim puțin și despre parcare. Standard, EQE va fi echipat cu pachetul Parking care include senzori și o cameră pentru mersul cu spatele. Versiunea Remote Parking Asistant îi va permite proprietarului să parcheze mașina în spații înguste fără ca acesta să fie la volan. Totul se face cu ajutorul unei aplicații mobile și în condiții de siguranță.

Dacă mai faci un pas și comanzi Memory Parking Assistant vei descoperi un sistem capabil să recunoască anumite locuri de parcare utilizate în trecut (acasă, la birou). În acest caz, sistemul îi va putea propune șoferului să iasă din parcare în mod automat. În cazul în care sunt detectate obstacole, mașina se oprește până ce pericolul dispare.

Funcția Intelligent Park Pilot va fi pre-instalată și îi va permite lui EQE să parcheze singur chiar și atunci când șoferul nu se află la volan. Sistemul va funcționa doar în parcările cu infrastructură specială (Automated Valet Parking) și va putea fi utilizat doar în statele care permit tehnologii de acest gen.

Sunet pe silențios

Odată cu apariția mașinilor electrice, producătorii au încercat cumva să acopere zgomotele conexe cu sunete noi. Bine, există și excepții precum Dodge care a gândit o evacuare capabilă să scoată la fel de mulți decibeli ca un V8 în vervă. În cazul Mercedes-Benz, sistemul se numește Sound Experiences și propune trei linii: Silver Waves, Vivid Flux și Roaring Pluse – acesta din urmă este un add-on pe care îl deblochezi prin sistemul de infotainment. Ți-am zis și mai sus despre funcțiile care vin over-the-air chiar și după ce ai comandat mașina.

Cele trei linii au caracteristici diferite. SIlver Waves are o notă senzuală, pură, în timp ce Vivid Flux mizează pe o linie cristaliză și în același timp sintetică. Nemții spun că Roaring Pulse scoate în evidență latura extrovertită.

Desigur, lucrurile stau diferit în cazul versiunilor AMG. Sunetul standard se numește Authentic, iar șoferul poate selecta din 3 variante diferite ale acestuia: Balancend, Sport și Powerful.

Motorizări pentru cât mai mulți

În momentul prezentării din septembrie 2021, Mercedes a anunțat o singură motorizare pentru EQE. Ulterior, nemții au completat gama, iar acum poți alege din șase versiuni.

Intrarea în gamă se face cu EQE 300. Un singur motor electric pe puntea spate capabil să livreze 245 de cai-putere și 550 Nm. Dacă vrei un mic plus de resurse, atunci soluția se numește EQE 350. Are aceeași configurație ca varianta de bază, doar că motorul electric livrează 292 de cai-putere și 565 Nm.

În cazul în care nu ești sigur că vrei un EQE cu roți motrice spate, atunci poți alege și versiuni cu două motoare și tracțiune integrală.

Prima dintre ele se numește EQE 350 4Matic, iar perechea de motoare livrează 292 de cai-putere și 765 Nm. Următorul pas în gamă este EQE 500 4Matic. În acest caz, puterea livrată ajunge la 408 CP.

Mercedes-Benz n-a uitat nici de fanii versiunilor de performanță. Iar divizia AMG a semnat două variante EQE. Cea mai accesibilă – dacă poți să-i atribui acest cuvânt – se numește Mercedes-AMG EQE 43 4Matic și cele două motoare electrice dezvoltă 476 de cai-putere. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4,2 secunde și viteza de top este limitată electronic la 210 km/h. Iar în ROCHARGE by Vitesco Technologies vom conduce un AMG EQE 43.

Vârful de gamă al diviziei de performanță este AMG EQE 53 4Matic+. După cum deja ai intuit, modelul folosește câte un motor pe fiecare punte și dezvoltă 625 cai-putere. Fanii datelor tehnice trebuie să știe că această versiune accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde, iar viteza de top este limitată la 220 km/h.

Disponibilitate și prețuri în România

Până acum n-am zis nimic de baterie și de prețuri. Pentru variantele cu un singur motor, capacitatea netă a bateriei este de 89 kWh, în timp ce versiunile cu două motoare au un acumulator cu o capacitate netă de 90,6 kWh. Potato, patato.

Bateria poate fi încărcată la stații AC cu puteri de 11 kW (standard) sau 22 kW (opțional). Dacă nu vrei să plătești extra pe încărcătorul AC la 22 kW, timpul petrecut la un wallbox de 11 kW pentru reîncărcarea completă a bateriei va fi de 8 ore și 15 minute. Cu chargerul de 22 kW, timpul de așteptare scade la 4 ore și 25 de minute.

La o stație rapidă DC, EQE se poate încărca cu 170 kW, iar asta înseamnă că de la 10 la 80% vei sta 32 de minute.

Autonomia maximă anunțată de producător variază de la 525 de kilometri la 623 de kilometri, după cum intuiești, în funcție de motorizarea comandată.

În ceea ce privește prețurile, acestea încep de la 71.100 de euro pentru varianta de bază EQE 300. Dacă vrei o versiune cu tracțiune integrală, calculele încep de la la 76.700 de euro (EQE 350 4Matic), în timp ce pentru o variantă de performanță vei avea de plătit cel puțin 104.200 de euro (prețul de pornire al lui AMG EQE 43 4Matic).

Exemplarul care ne va însoți în turul României cu mașini electrice a primit și o serie de echipamente opționale. Pe listă se află vopseaua gri Graphit, jantele AMG de 21 de inchi și pachetul Premium Plus care include o mulțime de accesorii: de la sistemul head-up display la pachetul audio semnat de Burmester, de la tehnologia semi-autonomă de conducere la plafonul panoramic. În total, 118.000 de euro. Desigur, din toate valorile pe care le-am amintit în paragrafele anterioare poți să scazi și bonusurile disponibile prin programul Rabla Plus.

Fișa mașinii care ne va însoți în ROCHARGE by Vitesco Technologies:


este un proiect susținut de Vitesco Technologies

Green Partner
BT Leasing

Mobilizat de
Autonom

Pus pe șosea de
Michelin

Încărcat de
MOON
Enel X Way
Renovatio e-charge
MOL Plugee

Tehnologizat de
Server Config

Partener media
Euronews România