Inspirați cumva de vânzările în creștere în segmentul SUV, dar și ghidați de ideea de a umple golul apărut în gamă odată cu lansarea din 2010 a mezinului Evoque, oficialii Land Rover au hotărât că este momentul să aducă pe piață un nou model. Velar.
Lansat în 2017 – la 50 de ani de la startul dezvoltării primului Range Rover, Velar a devenit al patrulea membru al gamei de lux a producătorului britanic, și reprezintă puntea de trecere între micuțul Evoque și mult mai masivul Range Rover Sport.
Nume cu ADN de Range Rover
La scurt timp de la debutul lui Land Rover (actualul Defender), oficialii mărcii și-au dorit în gamă un al doilea model. Unul care să îmbine confortul oferit de micile modele Rover cu abilitățile în off-road ale lui Land Rover. Așa s-a născut Range Rover, un model care în scurt timp a făcut trecerea de la caracterul utilitar la clasa burgheză.
Ca în orice alt proces de dezvoltare, echipa din spatele proiectului a realizat o serie de versiuni de pre-producție pe care să le testeze în diferite condiții. La fel ca acum, echipa de testare trebuia să protejeze identitatea mașinilor, motiv pentru care britanicii s-au gândit ca cele 26 de exemplare de pre-producție să fie înregistrate sub denumirea Velar – din cuvântul latin velare (a acoperi). Numele n-a fost ales pentru modelul de serie, dar a rămas întipărit în mintea oamenilor de marketing și scos din sertare în 2017.
Range Rover Velar aduce brandului o nouă dimensiune în ceea ce privește eleganța, caracterul modern și farmecul. Schimbă totul.
Gerry McGovern, șeful departamentului de design Land Rover, înainte de prezentarea oficială a lui Velar.
Pe parcursul debutului, oficialii mărcii au vrut să aducă în fața publicului și mai multe referințe care să-l lege pe Velar de ADN-ul vechilor modele. Spre exemplu, prezentarea oficială s-a desfășurat în Design Museum din Londra, o trimitere directă la începutul anilor ’70 și la momentul în care primul Range Rover – originalul – a fost expus în Muzeul Luvru din Paris în secțiunea dedicată “exemplary industrial design”.
Sigur, ideea aceasta a fost exploatată și derivată: în primele luni de la debut, Velar a ajuns pe scena Milan Design Week, a fost condus de artista britanică Ellie Goulding pe străzile din New York înaintea unei licitații cu scop caritabil, și a “aterizat” pe terasa BVH Marias din inima Parisului.
De la o coală albă
La fel ca în urmă cu 75 de ani, când Maurice și Spencer Wilks au pus bazele primului Land Rover pornind de la o schiță desenată în nisip, designerii noului Velar au pornit și ei de la zero. De la o coală albă digitală pe care au creionat primele schițe.
Sigur, inspirație au găsit în vechile modele ale mărcii, dar meritul lor este acela că au reușit să aducă în fața publicului o mașină cu o identitate nouă. Velar nu mai e acel Range Rover cu linii pătrățoase, cu multe unghiuri drepte și cu un design care să inspire doar prin postură. Velar e diferit. Toate aceste artificii de design au avut și un rezultat palpabil: se numește coeficient aerodinamic, iar în cazul lui Velar este de 0.32. Cel mai bun pentru un Range Rover.
Fiecare părticică a lui Velar a fost gândită pentru a fi cât mai curată și elegantă. Iar ideea asta e cel mai bine ilustrată de mânerele ascunse ale portierelor și de modul în care sunt integrate luminile cu LED ale zonei posterioare.
au menționat oficialii Land Rover în momentul prezentării lui Velar.
Cât de apreciat a fost designul lui Velar? Să zicem că a primit titlul de World Car Design of the Year în 2018. Premiul primit în urmă cu 5 ani a fost acordat pe baza votului a 82 de jurnaliști auto din 24 de țări, iar pe lista scurtă a finaliștilor s-au mai aflat Volvo XC60 și Lexus LC500. Lume bună, aș putea spune, mai ales dacă mă gândesc la liniile coupéului japonez.
Dar indiferent de modul în care arată Velar, un lucru n-a fost ignorat. SUV-ul e un Range Rover, iar asta înseamnă că intră direct sub incidența sloganului “Above and beyond”, un motto care a guvernat compania britanică.
Înfrățirea gamelor
Odată cu apariția entității numite Jaguar Land Rover – în 2008 -, lucrurile au evoluat într-un mod nou în gama britanicilor. S-au dezvoltat platforme comune care au fost folosite și pe alte modele ale grupului. Când spun grup fac referire și la Tata Motors, compania care în urmă cu 15 ani prelua de la Ford întreaga activitate a britanicilor. Primul model care a pornit la drum pe baza acestei idei a fost Evoque, platforma celui mai mic Range Rover din gamă fiind împărțită cu Discovery Sport 1 și cu două modele Tata Motors.
În cazul lui Velar, platforma denumită Lightweight Aluminium Architecture a apărut mai întâi în familia Jaguar, F-Pace, XF și XE fiind alte modele care s-au bazat pe noua structură. Arhitectura din aluminiu propunea nu doar o masă totală mai mică, dar și îmbunătățiri la nivel structural cât și beneficii în materie de eficiență. Trebuie să ții minte că Velar a debutat în 2017, iar constructorii deja erau angrenați în sistemul dictat de noile norme drastice de poluare.
Deși are la bază o platformă folosită și de alte modele din grup, Velar n-a mers fix pe aceleași norme. Pentru că este un Range Rover, SUV-ul avea de bifat două lucruri importante: să fie confortabil și să poată depăși situații dificile în off-road – chiar dacă proprietarii probabil că nu-l vor pune niciodată în condiții extreme de stres.
Range Rover Velar poate fi comandat cu suspensie pneumatică, iar standard sunt incluse sistemul de tracțiune integrală și tehnologia denumită Terrain Response 2 – un modul prin care șoferul poate schimba modurile de rulare în funcție de suprafețele pe care urmează să le traverseze.
Velar nu stă deloc rău dacă privești fișa tehnică. În funcție de versiunea de echipare comandată, de jantele alese și de suspensia bifată de pe lista de opționale, unghiul de atac variază de la 25 la aproape 29 de grade, iar cel de degajare de la aproape 27 până la 29,5 grade. Garda la sol e de 213 mm cu suspensia standard sau 251 de mm cu suspensia pneumatică. Dacă în calea lui Velar apare un vad, e suficient să știi că SUV-ul îl poate traversa dacă are o adâncime de 650 de mm (600 de mm dacă n-ai ales suspensia pneumatică).
Variațiuni de 2 și 3 litri
În momentul lansării, Velar a adus în configuratorul online șase motorizări. Diesel și benzină în număr egal. Că doar era 2017.
Intrarea în gamă era asigurată de un 2,0 litri diesel din familia Ingenium. Disponibil în două versiuni, de 180 CP și 240 CP, motorul era oferit standard cu transmisie automată cu 8 rapoarte. De cealaltă parte se aflau două versiuni pe benzină, tot de 2,0 litri. În acest caz, puterile livrate erau de 250 CP, respectiv 300 CP.
În 2017, vârfuri de gamă erau motoarele V6. Un diesel și o variantă pe benzină de 3,0 litri care livrau 300 de cai-putere, respectiv 380 de cai-putere. Indiferent de alegerea făcută, Velar avea în echiparea standard tracțiunea integrală.
Din 2023, Velar are și facelift, iar pe parcursul carierei sale s-au schimbat lucruri și la nivelul motorizărilor. Așa cum, de altfel, ar fi fost și normal.
Poate cea mai importantă modificare o reprezintă apariția sistemului mild-hybrid pe absolut toate versiunile echipate doar cu motoare termice. Am spus “doar”, întrucât în gamă există și un plug-in hybrid. Ajung imediat acolo.
Gama de versiuni diesel s-a subțiat. Ai de ales fie un 2,0 litri cu 204 CP, fie un șase în linie – deci adio, V6 – de 3,0 litri cu 300 CP.
Și motorizările pe benzină au trecut prin transformări. Constanta a rămas acel 2,0 litri cu 250 CP, în timp ce versiunea V6 a dispărut și a fost înlocuită cu un șase în linie tot de 3,0 litri, în două variante de putere: 340 CP, respectiv 400 CP.
Cea mai avansată versiune – din punct de vedere constructiv – se numește P400e, unde e-ul face referire la sistemul de propulsie plug-in hybrid. La baza acestuia se află un motor de 2,0 litri benzină asistat – din belșug – de un motor electric. În total, sistemul dezvoltă 404 CP și 640 Nm.
Bateria de 19,2 kWh asigură o rulare pur electrică pe o distanță maximă de 64 de kilometri, și poate fi încărcată la AC la surse cu o putere maximă de 7 kW sau la stații DC de 50 kW. Sigur, acest plug-in hybrid nu-i o noutate apărută în gamă odată cu faceliftul, versiunea fiind introdusă de britanici încă de la finalul lui 2020. Punctele schimbate la început de 2023 fac referire la capacitatea bateriei (a crescut de la 17,1 kWh) și la modul de încărcare (introducerea posibilității reîncărcării la stații DC).
Interior à la Range Rover
Lux și rafinament prin simplitate. Acestea au fost ideile de la care au pornit designerii lui Velar în momentul în care au avut de proiectat interiorul SUV-ului. Un lucru nu trebuie uitat, Velar e totuși un Range Rover, iar interiorul trebuia să reflecte în totalitate acest aspect.
Pe lângă spațiul generos pentru toți pasagerii, designerii au dezvoltat și o planșă de bord atipică – la acea vreme. În zona mediană, echipa a integrat două ecrane centrale de 10 inchi: unul dedicat sistemului de infotainment, iar cel de-al doilea gândit pentru controlul sistemului de climatizare și a sistemului Terrain Response 2. Dacă mă uit cu atenție în piață, soluția a prins, iar astăzi, din ce în ce mai mulți constructori vin cu un sistem de control tactil pentru funcțiile climatizării. Nu pot să spun că apreciez acest lucru, însă e clar că și Velar a contribuit din plin la direcția urmată azi de mase.
Prin mutarea comenzilor pe ecranul tactil, designerii au reușit să golească tunelul median de alte butoane sau controllere și să lase cât mai mult spațiu pentru depozitare și, bineînțeles, pentru selectorul transmisiei.
În 2023, odată cu faceliftul, lucrurile s-au schimbat și mai mult. În locul pachetului denumit în trecut Touch Pro Duo și-a făcut loc sistemul Pivi Pro. Un singur ecran central, mai mare (măsoară 11,4 inchi) și așezat într-un mod diferit. Astfel, designerii au “curățat” și mai mult planșa de bord și tunelul median.
Partea bună? Pivi Pro suportă actualizări Over the air, iar sistemul de infotainment integrează asistentul digital Alexa care poate primi comenzi vocale într-un mod ceva mai natural.
Tot printr-o serie de schimbări importante au trecut volanul, selectorul transmisiei și instrumentarul de bord.
Pentru confort
Echipa care a lucrat la dezvoltarea lui Velar a pus accent și pe confortul oferit de cel mai nou SUV al mărcii. De la materialele de top folosite la interior și până la spațiul disponibil în cabină, toate elementele utilizate au avut ca numitor comun partea de confort.
Până și sistemul de iluminare exterioară a fost gândit astfel încât să ușureze viața celui de la volan. În momentul lansării, Velar putea fi echipat cu faruri Matrix-Laser LED capabile să ilumineze drumul până la o distanță de 550 de metri. În 2023, britanicii au venit cu noul sistem denumit Pixel LED: de 3 ori mai multe surse de lumină față de vechiul Matrix LED. Patru module cu câte 67 de LED-uri care pot fi controlate individual astfel încât farurile să acopere cât mai bine drumul. Sigur, fasciculul de lumină se adaptează în funcție de poziția volanului, de trafic și de viteza de rulare.
Desigur, confortul n-ar fi fost posibil fără dispariția zgomotului de fond. S-a lucrat intens și aici, iar actualul Velar dispune de Active Road Noise Cancellation, un sistem capabil să scadă nivelul sunetelor provenite din afara mașinii cu până la 4 dB. Poate că nu pare mult, dar oamenii de la Land Rover au adus concurența în laborator doar ca să poată să demonstreze că Velar oferă cel mai bun interior în ceea ce privește acapararea zgomotelor.
Și cum proprietarii de Velar își petrec suficient de mult timp în traficul din orașe, inginerii au gândit și un sistem de purificare a aerului. Se numește Cabin Air Purification Plus și îmbunătățește calitatea aerului din interior printr-un sistem complex de filtrare.
Al doilea Velar
În prezent, oficialii Land Rover n-au transmis gânduri clare în ceea ce privește o nouă generație Velar. SUV-ul e abia la jumătatea ciclului de viață, iar asta înseamnă că sigur o să-l mai vedem câțiva ani în ofertă. Electrificarea e clară în portofoliul mărcii, oficialii au anunțat că în 2024 vom asista la debutul primului Range Rover electric, iar în condițiile date, un Velar electric n-ar fi deloc o premisă greșită.