Test drive: Alfa Romeo Tonale Plug-in Hybrid

Este deja o certitudine că Tonale a readus Alfa Romeo pe linia de plutire. Cu vânzări pe un trend ascendent, italienii pot privi cu speranță către viitorul companiei.

Cine este și ce vrea Alfa Romeo Tonale PHEV de la noi?

Lansat în februarie 2022, Tonale a fost răspunsul întârziat oferit de Alfa Romeo într-unul dintre cele mai competitive segmente de piață: cel al SUV-urilor compacte. Cu toate că nu se află în topul preferințelor clienților europeni, Tonale a reușit însă performanța de a revitaliza vânzările mărcii.

Potrivit datelor de la Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările Alfa Romeo s-au dublat în prima jumătate a acestui an, Tonale având o contribuție consistentă la cele aproape 26.000 de unități comercializate de italieni pe Bătrânul Continent. Șefii mărcii spun că succesul lui Tonale a pus Alfa Romeo “pe drumul cel bun”.

SUV-ul compact este disponibil atât cu motoare termice, cât și într-o variantă de top cu încărcare la priză. Cei care își doresc un Tonale “convențional”, pot alege motorul diesel de 1,6 litri cu 130 CP sau propulsorul pe benzină de 1,5 litri cu sistem mild-hybrid în variantele de 130 CP sau 160 CP.

Varianta PHEV are un motor pe benzină de 1,3 litri plus un motor electric, iar ansamblul dezvoltă un total de 280 CP.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Tonale este un model complet nou. Deși are elemente de design care amintesc de vechile modele ale mărcii – cum ar fi farurile “3+3” – și pare că e un Stelvio mai mic, este până la urmă un produs nou al brandului italian.

Ce concurenți are pe piața din România?

Tonale a intrat într-un pluton deja numeros și are mulți kilometri de parcurs ca să-și facă un nume în segmentul SUV-urilor compacte. Întrucât lista de concurenți este una destul de lungă, o să enumăr doar câțiva: Nissan Qashqai, Toyota RAV, Kia Sportage, Ford Kuga, Volkswagen Tiguan, Mazda CX-5, Renault Austral.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Dacă vrei să-ți comanzi un Tonale, poți alege între motorizări pe benzină cu sistem mild-hybrid (1,5 litri cu 130 CP sau 160 CP) și diesel (1,6 litri cu 130 CP), dar poți opta și pentru varianta hibridă cu încărcare la priză.

Tonale PHEV are un sistem de propulsie alcătuit dintr-un motor de 1,3 litri benzină și unul electric. Această versiune are tracțiune integrală, iar întreg sistemul de propulsie generează 280 CP.

Bateria de 15,5 kWh – sursa de energie a motorului electric – poate fi încărcată la prize casnice de 220V sau stații AC cu 7,4 kW. Încărcarea la putere maximă durează aproximativ 2 ore și jumătate. Cea mai bună soluție ar fi să încarci bateria acasă, peste noapte. Sau la locul de muncă, dacă ai acolo o stație pe care să o folosești cât timp mașina e parcată.

Versiunea PHEV a lui Tonale este cea mai puternică și, evident, cea mai scumpă din gamă. Așa cum am zis și mai sus, versiunea plug-in hybrid poate fi o soluție pentru cei care au posibilitatea încărcării bateriei acasă/la birou. Și spun asta deoarece bateria oferă autonomie electrică de circa 65 de kilometri în traficul urban.

Nu sunt însă deloc convins că este cea mai bună opțiune dacă analizezi raportul calitate-preț, dar revin asupra acestui aspect puțin mai târziu.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Potrivit celor de la Alfa Romeo, exemplarul Tonale PHEV testat consumă, în medie, 1,4 litri/ 100 km cu bateria încărcată complet pe prima sută de kilometri. După cele câteva zile de test și un total de 170 de kilometri, eu am obținut un consum de 6,3 litri, cu mențiunea că nu am efectuat nicio sesiune de încărcare a bateriei.

Cu bateria plină, am parcurs circa 60 de kilometri în regim 100% electric. După descărcarea bateriei, mașina trece în modul hybrid clasic, bazându-se în principal pe motorul termic, în timp ce motorul electric ajută la plecările de pe loc, la deplasarea cu viteze mici și în momentele în care apeși la podea pedala de accelerație.

Cu bateria încărcată și rezervorul plin, autonomia lui Tonale PHEV ajunge la peste 500 de kilometri.

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

N-am avut ocazia să-l testez la drumuri foarte lungi, dar am descoperit un Tonale agil, sprinten, și foarte plăcut la condus în oraș. Cel puțin până mi-a apărut în bord martorul “check engine”, după vreo 70 de kilometri de la începutul testului.

N-am sesizat vreo schimbare în comportamentul mașinii sau în livrarea resurselor, dar situația în sine n-a fost tocmai de bun augur (ca să pun și o referință la înaintașii italienilor). Aș putea să merg către mentalul colectiv și să spun că-i boala lor, deși în zilele noastre, un simplu reset to factory settings face minuni. În plus, cât timp oamenii de la dealer nu s-au speriat de situație, e clar că ar putea fi o problemă punctuală de software. Asta, dar și faptul că n-am văzut vreo știre care să înceapă cu “recall”.

Direcția este precisă și oferă suficient feedback în volan pentru o experiență dinamică. Suspensiile destul de rigide și jantele de 20 de inchi contribuie la un comportament mai degrabă sportiv, așa că nu te aștepta la o călătorie învăluită în confort mai ales pe drumurile ce prezintă denivelări sau gropi.

Cum ți se pare designul exterior?

Designul este unul reușit, Tonale arată bine, dar nu-mi place la fel de mult ca restul modelelor din gama italienilor: Giulia și Stelvio, în această ordine ca preferințe.

Cum sunt materialele la interior?

De calitate bună în cea mai mare parte, dar și puțin dezamăgitor pe alocuri. Plasticele sunt mai dure în partea inferioară a bordului, acolo unde, de obicei, producătorii apelează la materiale de o calitate mai slabă. Nivelul finisajelor este însă bun și merită apreciat că italienii au evitat acele zone cu plastic lucios care se umplu de praf și amprente și sunt greu de curățat.

Not great, not terrible, dar aș zice că interiorul lui Tonale este sub standardul cu care ne-a obișnuit Alfa Romeo.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Doar 8, pentru că mi-ar fi plăcut să aibă spații de depozitare mai generoase în cotieră și în buzunarele portierelor.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Încap lejer 4 pasageri adulți, chiar 5, dacă cei din spate vor sta puțin înghesuiți. Portbagajul de 385 de litri nu este prea grozav dacă vrei să pleci cu familia sau prietenii în vacanță.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

EuroNCAP a testat modelul Tonale în 2022. Atunci, SUV-ul mărcii italiene a primit scorul general maxim de cinci stele. Gradul de protecție pentru pasagerii adulți a fost de 83%, protecția copiilor a fost notată cu 85%, iar pentru protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, Tonale a fost notat cu 67%. Sistemele de asistență au fost evaluate la 85%.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Aș fi putut face o glumă doar ca să amintesc acel check engine. Că mi-a rămas și el în minte, asta-i clar. N-aș pune mâna pe ceva anume, ci aș merge mai mult pe comportamentul dinamic general: de la livrarea resurselor și până la modul în care se așează la drum.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Având în vedere prețul piperat, ar fi fost plăcut să aibă head-up display și un sistem de infotainment cu aer mai modern.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Alfa Romeo Tonale are un preț de pornire de 34.900 de euro (TVA inclus), cu motorul diesel de 1,6 litri cu 130 CP și echiparea Super. Același preț este și în dreptul versiunii pe benzină de 1,5 litri cu 130 CP.

Pentru varianta plug-in hybrid, prețurile pleacă de la 53.000 de euro.

Mașina testată, în echiparea Veloce, cu o serie de dotări opționale precum pachet de iarnă, jante de 20 de inchi, tapițerie din piele, scaune față cu ventilație și vopsea metalizată Blu Misano, are un preț de 61.240 de euro.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Designul exterior.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Aș zice că interiorul nu se ridică la standardul cu care Alfa Romeo ne-a obișnuit.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Înlocuiesc interiorul cu cel de la Giulia sau Stelvio.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei o mașină care iese în evidență prin design și dinamism.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…nu ai stație de încărcare acasă sau la birou.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Dacă mă întrebai înainte să-mi apară acel check engine în bord (tot nu l-am uitat), poate că răspundeam “da”.

Clientul perfect al mașinii?

Cuplurile care se bazează pe mașină nu doar în călătoriile zilnice, ci și în concedii.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

SUV cu potențial care a revitalizat vânzările Alfa Romeo.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Alfa Romeo

Alfa Romeo Tonale

1.3 PHEV 280HP VELOCE AT6 EAWD

de la 53.000 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
280 CP
Cuplu maxim sistem
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1332 cmc
Putere maximă
180/132 CP/kW
Cuplu maxim
270 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
122 CP
Cuplu maxim electric
250 Nm
Baterie
Capacitate brută
15.50 kWh
Putere maximă încărcare AC
7.4 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.2 s
Viteză maximă
206 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
69 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4528 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1841 mm
Înălțime
1601 mm
Ampatament
2636 mm
Volum portbagaj
385 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1430 litri
Masa proprie
1910 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
53.000
Preț mașină testată
61.240 €