Ce este și ce vrea BMW X6 de la noi?
Mai ții minte nebunia pe care a stârnit-o rochia aia, în 2015? O dispută virală care a pus la încercare prietenii, a făcut rudele să nu mai vorbească, probabil că s-a lăsat și cu divorțuri pe alocuri. În fine, chestia e că rochia a fost disputată câteva zile; săptămâni. OK, câteva luni, că în unele părți ale globului a ajuns mai greu.
Pe de altă parte, BMW X6, care a apărut cu șapte ani mai devreme decât rochia aia – care era albastră cu negru, dacă chiar vrei să știi – încă are efect dezbinător asupra minților noastre fragile chiar și după 14 (paisprezece!) ani.
X6 a ajuns la a treia generație, a făcut pui chiar (X4) și a transformat un exercițiu îndrăzneț într-o nișă: cea a SUV-urilor coupe. BMW se încăpățânează să ne învețe să-l numim SAC (Sports Activity Coupé), sper ca la un moment dat să accepte că asta nu se va întâmpla niciodată.
Noi, pe de altă parte, trebuie să acceptăm cu SUV-urile coupe sunt o realitate, una pe care ne-o dorim chiar: de la debut și până acum, BMW a vândut peste 450.000 de exemplare de X6. Raportat la parcul auto actual al României, asta înseamnă 5%. Dar uneori am senzația că toate X6-urile vândute de-a lungul timpului au ajuns la noi în țară, pentru că le vezi peste tot.
Trei lucruri noi față de generația anterioară?
Are grilă iluminată, de exemplu, ca să ne dea motive să pufnim pe nas a dezgust. Este opțională, ce-i drept, însă există; și dacă există, lumea o să o cumpere. Foarte bine, zic eu. Altfel, după ce-ți iei ochii de la grilă – care a crescut în dimensiuni, dar sper că te-ai obișnuit cu abordarea, că altfel suferința ta nu va avea sfârșit prea curând – o să găsești un X6 mai puțin urât decât anteriorul. Supradimensionarea anumitor elemente ale mașinii i-au schimbat proporțiile, iar plafonul plonjează cumva mai elegant ca înainte.
Altfel, X6 a fost îmbunătățit în toate aspectele, de la design la materiale, la tehnologie și motorizări. A primit și un pachet off-road, disponibil odată cu suspensiile pe aer, pe care îl va comanda mai multă lume și nu-l va folosi nimeni niciodată. Sper să mă înșel.
Cu cine se bate pe piața din România?
După cum am zis, existența lui SsangYong Actyon BMW X6 le-a dat idei și celorlalți producători, în speță din universul premium să vină cu interpretările lor. Dacă nu-ți place X6, acum poți alege între Audi Q8, poate Maserati Levante, Mercedes-Benz GLE Coupé, Porsche Cayenne Coupé sau, de ce nu, Range Rover Velar. (Trendul migrează acum și către brandurile de masă: Renault a spart gheața cu Arkana.)
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Modelul de test a fost un xDrive30d, adică un 30d, adică un șase-în-linie diesel de 3 litri, cu 286 de cai-putere și 650 Nm, adică suficient cât să nu simți că ești într-o namilă submotorizată. De fapt, „suficient” e puțin spus, pentru că 0-100 km/h se întâmplă în 6,1 secunde, iar viteza maximă (235 km/h) se apropie de limitatorul cu care ne-a obișnuit marca. Vorbim de o mașină de 2,26 tone.
Dar e loc de mai bine, dacă și contul tău bancar poate susține asta. xDrive40d, bazat pe același motor, trimite către roți 340 de cai și 700 Nm, pentru sprinturi 0-100 km/h în 5,5 secunde.
Motoare pe benzină ai tot două: unul cu șase cilindri în linie (xDrive40i), cu 333 CP și 450 Nm și 0-100 km/h în 5,7 secunde și un V8 de 4,4 litri (M50i) cu 530 CP, 750 Nm și 0-100 km/h în 4,3 secunde.
Dar stai! Asta nu e tot! X6 M Competition scoate din V8-ul ăla de 4,4 litri nu mai puțin de 625 de cai, și te duce de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde. Așa cum te-ai aștepta, versiunile cu motor V8 sunt ceva mai grele: ajung la 2,4 tone.
Dacă mă întrebai acum zece ani ce ți-aș recomanda, fără să ezit ți-aș fi zis să-ți iei M-ul, că dacă tot vrei să ieși în evidență cu struțocămila asta, măcar să o faci cu cheltuială. Acum te-aș trimite să probezi pe culori, nu pe motorizări, că toate sunt satisfăcătoare. Eu, unul, aș lua oricând xDrive30d, pentru că are oceane de cuplu și nu sună teribil.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
Purtat în mare parte pe drumuri extraurbane, consumul la finalul testului, după vreo 420 de kilometri, a fost de 8,3 l/100 km. Not great, not terrible. Prin scurta plimbare prin oraș, a consumat 11,3 l/100 km. Însă rezervorul de 80 de litri îți garantează că o să treci destul de rar pe la pompă, indiferent pe unde-ți faci drumurile cu mașina asta.
Conform cifrelor de consum din testul ăsta, X6 xDrive30d m-ar fi dus peste 950 de kilometri cu un plin de combustibil, dacă-l purtam pe-afară. Sau vreo 700 prin oraș.
Cum se simte la drum?
X6 are potențialul să te izoleze în mod miraculos de mediul extern, însă pentru asta trebuie să faci câteva sacrificii. Unul ar fi să-ți iei jantele mai mici, de 19 inchi; sau de 20, sau de 21. Dacă te lasă inima să nu bifezi jantele de 22 (780 €), care schimbă (în mai bine) proporțiile mașinii, atunci felicitări, tocmai ai achiziționat o mașină ceva mai confortabilă.
Apoi sunt opționalele precum suspensia pneumatică pe ambele punți (2.200 €) și șasiul adaptiv M (pe care-l primești ca parte a unui pachet, deci te va costa o mână și un picior), care vine cu amortizare adaptivă și mai multe moduri de rulare dintre care să alegi. Saaau te duci direct la suspensia adaptivă M Professional (5.600 €), care aruncă în cocktailul trenului de rulare atât bare anti-ruliu cât și direcția integrală.
Așa, mă întrebai cum se simte: se simte minunat, sincer. Atât la drum lung, cât și pe viraje, în special dacă ai bifate una sau mai multe chestii dintre cele de mai sus, așa cum mașina de test avea. Chestia e că inițial ți-e teamă să mergi tare cu mașina asta, pentru că poziția la volan – și faptul că ai senzația generală că ești căpitanul insulei cu elice a lui Jules Verne, doar că asta merge pe asfalt și are roți – sunt descurajatoare. Dar îți dai seama din primele viraje că își controlează foarte bine masele. Cât timp nu uiți că jucăria are peste două tone, poți chiar să te distrezi cu ea.
Altfel, la drum lung este îmbietor, cu mențiunea că nu vei fi izolat ca într-un studio de înregistrări; vei auzi dieselul torcând, de exemplu. Și spun „torcând” pentru că sună chiar bine unitatea șase-în-linie. A, și o să mai auzi sunet de vânt și de rulare. Dar nu deranjant, îți dai seama.
Cum ți se pare designul exterior?
OK, se pare că nu pot să evit asta, așa că o zic și trecem mai departe, OK? Îmi place, chiar dacă înțeleg că e ridicol.
Cum sunt materialele la interior?
Impecabile. De fapt, nu e vorba doar de materiale, ci și de calitatea finisajelor și calitatea asamblării în sine. Totul pare închegat. Interiorul îți face o impresie plăcută indiferent pe care loc stai: cele din spate n-au fost deloc ignorate.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
X6 este impresionant de generos cu spațiile de depozitare. Cumva n-ar trebui să surprindă pe nimeni asta, având în vedere dimensiunile exterioare. Nu uita: în configurator o să găsești o opțională pentru suport de pahare cu încălzire/răcire. Costă 277 €. Eu zic că face banii.
Portbagajul are 580 de litri în total, adică puțin pentru o mașină atât de mare, dar cumva corespunzător pentru o mașină al cărei plafon arată, din profil, ca un grafic al chefului tău de muncă de-a lungul săptămânii. Dacă rabatezi bancheta spate (cu modularitate 40/20/40) ajungi la 1.530 de litri.
Refuz să dau notă pentru spațiile de depozitare, pentru că eu i-aș da notă mare și aș fi înțeles prost pentru asta. Dar pus în context, calificativul meu – 9, să zicem – ar avea sens, recunoaște! Gândește-te că X5 are cu doar 65 de litri mai mult în portbagaj, de exemplu.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Cinci, având în vedere că bancheta spate nu are locuri individuale. Și se poate sta pe bancheta din spate și dacă ești mai înalt, pentru că progresia în dimensiuni a mașinii de la o generație la alta a fost investită în habitaclu, căci portbagajul nu a crescut. Poate că nu o fi la fel de spațios ca un Q8, însă nu este nici pe departe dezamăgitor. Este doar decent.
Dacă vrei să păstrezi spațiul la cote maxime posibile, evită să-i pui trapa panoramică Sky Lounge (2.900 €), căci îi va mânca din spațiul pentru cap.
Cât de sigură e? A testat-o Euro NCAP?
BMW X6 nu a ajuns la testele Euro NCAP, însă a făcut-o fratele său de platformă, X5, care a obținut cinci stele din cinci. Dar având în vedere dimensiunile mașinii, e ușor să-ți imaginezi cât de tare poate fi încărcat cu tehnologie de siguranță. Ce-i drept, nu toată este inclusă în suita de dotări standard. Dar indiferent ce bifezi și ce nu bifezi, nesigur(ă) nu o să te simți în mașina asta.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Farurile Laserlight (1.600 €) fac minuni pe timp de noapte. Iar head-up displayul (1.600 €) este probabil cel mai bun din industrie în acest moment.
Ai simțit că-i lipsește ceva?
Având în vedere că suma opționalelor bifate în cazul mașinii de test era echivalentă cu prețul de bază al unui Seria 2 Gran Coupé, nu, nu am simțit că-i lipsește nimic lui X6.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
Prețul de bază pentru X6 este de 80.000 €. Dacă mai scapi 2.000 € poți să începi configurația de la echiparea xLine, care vine cu jante mai mari (20 de inchi) și cu elemente din aluminiu satinat la exterior. Sigur, odată ce te-ai hotărât să mergi pe xLine, îți dai seama că de fapt nu e atât de simplu, pentru că mai primești câteva dotări la pachet, așa că mașina ta a ajuns, iată, la 90.400 €!
În fine. Tu vino cu 100.000 la tine, că oricum o să mai trebuiască să bifezi câteva opționale, ca să nu pleci de acolo cu inima plângând că n-ai apucat să-ți pui sistemul audio ăla bun (5.500 € pentru Bowers & Wilkins Diamond).
Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?
Pentru că îți satisface mai toate nevoile și îi face și pe cei din jurul tău să te pizmuiască. Crede-mă, indiferent ce ar zice, cei mai mulți dintre ei te invidiază în secret.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Elementele din sticlă pe care le poți pune în mașină – acel cristal clear cut – cum ar fi butonul de pornire a motorului, levierul schimbătorului de viteze etc. s-ar putea să te deranjeze atunci când e soare afară, pentru că se reflectă razele soarelui în acele poligoane. Sigur, dacă ai X6 probabil că îți permiți și o pereche de ochelari de soare.
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?
Nu aș schimba nimic la ea. Nici măcar inserțiile de sticlă de mai sus (care oricum sunt opționale, așa cum probabil te-ai fi așteptat).
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
… nu dai multă importanță la ce zice lumea despre tine. Că o să zică.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
… spațiul și mai ales imaginea ta este de maximă importanță pentru tine.
Tu ți-ai cumpăra-o?
Da. Viața e prea scurtă ca să nu faci gesturi pe care să nu le înțeleagă nimeni.
Clientul perfect al mașinii?
Cineva care din punct de vedere financiar trăiește în păturile mai înalte ale societății, și care vrea să arate lumii că știe de glumă.
La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.
Un BMW admirabil prin încăpățânarea sa de a exista. Și nu doar pentru asta.