Cine este și ce vrea Dacia Duster de la noi?
Duster este unul dintre cele mai apreciate modele Dacia peste hotare și pe cale să devină bestsellerul mărcii. Din zece milioane de Dacii produse din 1968 și până în prezent, peste 2,1 milioane sunt Duster. Doar Sandero îl depășește în acest moment, cu 2,6 milioane de exemplare.
Ce vrea Duster de la noi? Vrea să ne urcăm în mașină fără grija destinației, a drumului până la destinație, sau a confortului asigurat până acolo. Și vrea să ne ofere toate astea la un preț cât mai atractiv. Până acum i-a ieșit de minune.
Trei lucruri noi față de modelul de dinainte de facelift?
Dacă te referi la faceliftul de anul trecut, noutățile la exterior sunt culoarea Arizona Orange, blocurile luminoase cu semnătură DLR în Y, semnalizări cu LED și design nou și pentru jantele de 17 inchi. La interior, Duster a primit infotainment de 8 inchi cu conectivitate wireless pentru Android Auto și Apple CarPlay, mufe USB suplimentare, cotieră între scaunele din față, tapițerie (textilă) nouă. Iar sub capotă și pe dedesubt, Duster se laudă cu transmisie automată cu dublu ambreiaj și cu motorizare benzină-GPL.
Recent, Duster a mai trecut prin câteva retușuri, ca să se înscrie în identitatea vizuală a brandului, așa că acum are siglă nouă. Și are și denumiri noi pentru liniile de echipare, dar despre asta îți voi scrie ceva mai jos.
Cu cine se bate pe piața din România?
Rivalii cei mai de seamă pentru Dacia Duster sunt Ford Puma, Hyundai Kona, Kia Stonic, SsangYong Tivoli și Suzuki Vitara.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
În cazul acestui Duster în versiune Extreme, motorul a fost TCe 150 4×4, adică un patru-în-linie de 1,3 litri care-și poate trimite resursele către toate patru roțile, pentru că are transmisie manuală. Dacă ți-l cumperi cu EDC (e singura motorizare care poate fi configurat cu automată), trebuie să renunți la 4×4.
Pe lista de motorizări disponibile în acest moment pentru Duster mai găsești și TCe 90, TCe 130, Eco-G 100 și dieselul Blue dCi 115, și acesta disponibil și ca 4×4. Gama este, consider eu, suficient de variată încât să-ți găsești repede ce-ți place și ce-ți trebuie, cu mențiunea că unele motorizări sunt condiționate de echiparea aleasă (și în unele cazuri și viceversa).
Probabil că cei mai mulți dintre voi oscilați între TCe 4×4 sau dCi 4×4, și nu judec, cu toate că eu aș merge către TCe-ul cu EDC, și nu (doar) pentru că este cea mai rapidă Dacia creată până în acest moment. Dacă-ți răspunzi sincer la „Eu pentru ce anume-mi iau mașina asta?”, atunci probabil că știi și ce motorizare vrei. Bine că ai de unde alege.
Cât consumă pe bune și ce autonomie are?
În cazul lui Duster Extreme TCe 150 4×4, consumul mediu pe care l-am obținut a fost de 6,8 l/100 km, în condițiile în care am rulat în cea mai mare parte pe asfalt și extraurban. Aceeași cifră o declară și producătorul, doar că în dreptul consumului mediu mixt (urban și extraurban).
Asta înseamnă că, în teorie, un plin de rezervor ajunge pentru 700 de kilometri.
Cum se simte la drum?
Am mai menționat direcția și în testul cu versiunea TCe EDC, și acolo am zis că e nestatornică la viteze mari, însă e ușoară. Câștigurile rămân mai mari decât pierderile la capitolul ăsta, pentru că până la urmă de ce te-ai grăbi tu undeva cu mașina asta, când comportamentul la rulare înclină atât de plăcut către confort?
Însă dacă vrei să mergi mai tare cu el, n-o să te simți că te răstorni așa cum se întâmpla în cazul generației anterioare, iar această ameliorare are de-a face cu poziția la volan, care este considerabil mai bună acum. Ocazie cu care aș vrea să menționez și scaunele, care nu oferă cine-știe-ce susținere laterală (din nou: pentru ce ai avea nevoie de atâta?) dar compensează prin confort.
Singura chestie care nu-mi place – cu toate că o înțeleg aici: tracțiune integrală, dar fără reductor – este etajarea scurtă a treptelor de viteză. M-am gândit că fiind vorba de un motor pe benzină (implicit mai elastic în plaja de turații decât unul diesel), Duster TCe va avea trepte ceva mai lungi, însă nu e cazul. Nu vei suferi la fel de tare ca în cazul dieselului, oricum: poți merge liniștit pe autostradă fără să simți că motorul trăiește, respiră și duduie lângă urechea ta.
Cum ți se pare designul exterior?
În general, sau în cazul versiunii Extreme? De fapt, nici nu contează, că-mi place în oricare configurație.
Cum sunt materialele la interior?
Plasticele rămân tari în marea lor parte, cu toate că în unele zone unde intri în contact cu mașina (la cotiere, de exemplu), Duster primește materiale mai moi. În cazul versiunii Extreme, durul adevăr este ameliorat de inserții colorate și de cusături contrastante.
Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.
9, pentru că în cotiera apărută între scaunele față n-ai decât aproape 1,1 litri de spațiu. Glumesc; nu-mi pasă de spațiul ăla, pentru că ai altele unde poți să-ți pui mărunțișurile. Buzunarele portierelor sunt rezonabile, iar portbagajul are 445 de litri. Dacă vrei să-l compartimentezi, uită-te pe lista de accesorii disponibile pentru Duster, vei găsi acolo câteva soluții.
Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?
Cinci, cu mențiunea că cel din mijloc va lupta pentru spațiu la picioare cu cei din laterale. Și va fi o luptă crâncenă, pentru că nici pasagerii de pe locurile laterale nu dispun de spațiu berechet pentru genunchi.
Cât de sigură e? A testat-o Euro NCAP?
La Euro NCAP a primit trei stele din cinci, pentru că ar putea sta mai bine la capitolul tehnologii de siguranță, consideră belgienii. Altfel, la impact o să te protejeze cu airbagurile frontale și cele laterale de tip cortină, indiferent ce echipare alegi. Iar in vederea evitării impacturilor, Duster este echipat cu ABS, ESP și AFU (asistare la frânarea de urgență). Opțional, sau în funcție de echipare, Duster este oferit și cu avertizor pentru unghi mort, senzori de parcare, cameră de marșarier și pilot automat.
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Îmi place că Dacia oferă conexiune wireless pentru Android Auto și Apple CarPlay, în condițiile în care această dotare este încă opțională, indiferent de echipare, la unii producători premium. Și îmi place și că Duster a primit acum o funcție de monitorizare în off-road, care îți afișează pe ecranul de infotainment înclinația (longitudinală/transversală), punctele cardinale și altitudinea. Nu mă înscriu în mulțimea celor care practică off-road, însă e bine să știu că Duster e pregătit să mă asiste dacă voi dori vreodată să încerc.
Ai simțit că-i lipsește ceva?
La banii pe care îi cere, nu chiar.
Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?
Așa, da apropo de niveluri de echipare: acum ai patru niveluri de echipare, în loc de trei. Și sunt denumite diferit. Entry-level rămâne Essential (15.550 €), însă Comfort este înlocuit cu Expression (17.450 €), iar Pretige, cu Journey (19.200 €). Adiția în gama de echipări este Journey+ (19.550 €).
Începe căutarea configurației tale preferate de la Expression, un nivel de echipare variat în oferte de motorizare și satisfăcător la capitolul dotări standard.
Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?
Pentru raportul preț/capabilități.
Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?
Oscilez între gradul scăzut de antifonare și etajarea scurtă a cutiei. Dar măcar etajarea scurtă a cutiei de viteze o înțeleg, deci…
Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașnii. Ce faci?
Îi umblu la antifonare, că e păcat să rămână așa.
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
… vrei o mașină bună la toate, implicit la buget.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
… faci alergie în buricele degetelor când atingi plastic mai tare.
Tu ți-ai cumpăra-o?
TCe 150 cu EDC și în culoarea aia portocalie, vă rog!
Clientul perfect al mașinii?
Cineva care preferă o mașină nouă capabilă și nepretențioasă în locul uneia premium vechi și dărăpănate.
La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.
Cea mai capabilă Dacia din istorie. Mă rog, de până acum.