Test drive: Dacia Sandero Stepway TCe 90 CVT

Pentru Dacia Sandero Stepway, transmisia automată aduce fără îndoială un mare plus la capitolul confort. Trebuie doar să accepți câteva minusuri pe alte planuri.

Cine este și ce vrea Dacia Sandero Stepway de la viața noastră?

Dacă pe vremuri Dacia însemna o mașină cu care puteai face de toate și transporta orice – da, porcule de Crăciun, la tine mă gândeam cu poftă! –, renașterea mărcii odată cu lansarea Loganului în 2004 a adus roluri tot mai specializate pentru mașinile din gamă.

După ce Logan și Logan MCV s-au asigurat că rămân vehiculele generoase și polivalente cu care ne-a obișnuit Dacia de-a lungul mai multor decenii, apariția lui Sandero în 2008 a marcat nu doar intrarea într-un segment nou pentru marca noastră, ci și asumarea unui limbaj de design mai atent elaborat. Iar miza pariului stilistic a crescut în intensitate un an mai târziu, prin versiunea Sandero Stepway. Aspect mai robust, gardă la sol înălțată, echipare bună la un preț decent, adică o rețetă accesibilă care poate fi reprodusă cu ușurință de orice constructor de volum. Ați văzut cât de multe VW Cross Polo sunt pe stradă? Nici eu!

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară?

Ajuns la a treia generație, Sandero Stepway a devenit mai degrabă frățiorul mai mic al Dusterului decât o versiune mai pretențioasă a lui Sandero. Capota motorului are un design specific, cu un profil viguros, grila poartă cu mândrie numele Stepway, funcționalitatea este sporită grație barelor de pavilion modulabile, care pot fi montate transversal la nevoie.

Dincolo de elementele de design distincte, regăsite și la interior prin inserțiile portocalii din capitonajul scaunelor, de pe panourile ușilor față și gurile de aerisire, cea mai importantă noutate este cea care nu se vede. Noua generație Logan, Sandero și Sandero Stepway este construită pe platforma modulară CMF-B a Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, ceea ce permite integrarea unor sisteme inaccesibile până acum pentru gama Dacia. Drept urmare, între multe alte îmbunătățiri pe care le aduce noua platformă, Sandero Stepway primește în serie echipamente precum frânarea de urgență automată sau unitatea de apel de urgență 112.

Tot nouă este și cutia automată cu variație continuă (CVT), prezentă pe exemplarul testat. Dacia a mai încercat o soluție care să scoată din ecuație pedala de ambreiaj, este adevărat, dar cutia robotizată Easy-R nu se împăca prea bine cu normele de emisii tot mai stricte, așa că a fost abandonată discret în așteptarea unei opțiuni mai prietenoase.     

Cu cine se bate pe piața din România?

Depinde spre ce piață privești. Pe ogorul plin de chilipiruri al mașinilor de ocazie poți zburda după cum te lasă inima și portofelul, dar în zona modelelor noi cu transmisie automată sunt câteva opțiuni care merită atenția.

Unele sunt mai degrabă alternative pentru Sandero, fără să aibă pretenții de crossover: un Mitsubishi Space Star cu transmisie CVT, dar cu 10 CP mai puțin, costă cam tot atât cât Sandero-ul Stepway testat; la fel și Nissan Micra IG-T 92 Xtronic CVT sau Renault TCe 90 X-Tronic.

Apoi există modele cu ceva disponibilitate spre aventură, însă fie nu se apropie de Sandero Stepway prin dimensiuni (Suzuki Ignis Hybrid 12v CVT), fie se îndepărtează sever prin preț (Volkswagen T-Cross 1.0 TSI DSG, Citröen C3 Aircross 1.2 PureTech 130 EAT6 sau Renault Captur TCe 140 EDC). Mai amenințătoare pare Kia Stonic 1.0 T-GDI 7DCT, care pleacă la luptă cu un preț promoțional de 16.248 euro, o fișă tehnică asemănătoare și o echipare tentantă.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Simplu formulat, am testat cel mai scump Sandero Stepway disponibil în momentul de față: 14.350 de euro, cu TVA, pentru versiunea Comfort TCe 90 CVT. Doar că cel mai scump nu înseamnă și cel mai puternic. În gamă există și opțiunea ECO-G 100, cu alimentare mixtă benzină/GPL, care mână 100 de cai, dar o face manual, cu biciul și schimbătorul de viteze, pentru că nu este oferită și cu transmisie automată.

Alegerea unei opțiuni de propulsie pentru Sandero Stepway ține de preferințele fiecăruia – TCe 90, ca soluție simplă și accesibilă; ECO-G 100 pentru autonomie sporită și costuri de alimentare reduse ca urmare a dispariției motorizărilor diesel; TCe 90 CVT destinat celor care preferă confortul unei transmisii automate –, în schimb recomandarea unei versiuni de echipare este cât se poate de ușoară. Spre deosebire de versiunea de bază Essential, nivelul Comfort aduce toate elementele care dau valoare mașinii, de la barele de pavilion modulabile până la aerul condiționat cu reglare automată, de la volanul reglabil pe înălțime și adâncime până la sistemul multimedia cu ecran tactil de 8” (dar fără sistem de navigație, oferit opțional). Bagă polonicul în borcanul cu opționale – vopsea metalizată, jante din aliaj ușor de 16”, pachetul Confort cu frâna de parcare asistată electric, cotieră centrală și card mâini libere, sistemul Media Nav de top și alte câteva trufandale – și ajungi la prețul exemplarului testat, adică 15.990 euro.  

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Dacă vrei să joci „Găsește diferențele cu Dacia!”, poți să descoperi cât de variate sunt datele de consum pentru același model în diverse țări, accesând, de pildă, site-urile Dacia din România, Germania și Franța. Te vei distra.

Dacă nu cauți neapărat distracția, s-ar putea să te intereseze consumul din lumea reală, în care mersul melcului prin oraș cu o viteză medie de 16-17 km/h înseamnă 9 litri de benzină păpați la fiecare 100 km. La drum lung, cu grijă să nu strănuți când apeși accelerația, poți avea 5,5 litri/100 km în calculatorul de bord. Aventurează-te în două depășiri și ajungi la 5,7. Presară pe traseu șapte văi și-o vale-adâncă, iar consumul saltă la 6 litri/100 km.

Din fericire, rezervorul are 50 de litri (ceva mai încăpător decât cel de 41 de litri al lui Nissan Micra), astfel că autonomia se încadrează undeva între 500 și 900 km.   

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Cu transmisia CVT, Sandero Stepway nu poate fi decât o mașină confortabilă și relaxată. Atât la drum lung, cât și în oraș. Pe scena urbană nu vei resimți vreo limitare și te vei bucura de o călătorie pașnică, dar dincolo de granițele orașului s-ar putea să ai unele îndoieli: direcția cu asistare electrică este agreabilă, dar nu foarte incisivă, iar suspensiile sunt bine-crescute și absorb bine denivelările, fără pretenții de sportivitate.

Trebuie să accepți însă că există un preț plătit pentru confortul oferit de cutia CVT și nu mă refer doar la cei 1.100 de euro facturați pentru transmisia automată. Cutia robotizată Easy-R din trecut poate că nu era prietenoasă cu mediul, dar măcar îți întindea o mână de ajutor în depășiri, când puteai retrograda manual prin trecerea schimbătorului în poarta +/–. Cu transmisia CVT nu ai această opțiune, astfel că trebuie să îți drămuiești atent intențiile războinice la drum deschis.

Strivirea accelerației sporește spectacolul acustic al tricilindrului de sub capotă, dar efectele la roată au nevoie de ceva timp ca să se exprime pe deplin. Emoția resimțită la volan în astfel de situații se oglindește și în fișa tehnică: generația anterioară a lui Sandero Stepway, cu motorul vechi pe benzină de 0.9 litri, cu un cuplu maxim de 140 Nm la 2.250 rpm și cutie Easy-R atingea suta în 11 secunde, chiar mai repede decât versiunea cu transmisie manuală; în schimb, noul model cu transmisia CVT, cu tricilindrul turbo de 999 cm3 și cuplu maxim de 142 Nm de la 2100 rpm, are nevoie de 14,2 secunde ca să ajungă la 100 km/h.       

Cum ți se pare designul exterior?

Excepțional. Nu, nu fac bancuri. Este mare lucru să reușești să scoți un crossover convingător dintr-o mașină de oraș într-un segment în care mulți au nevoie de două caroserii diferite ca să își atingă ținta (vezi chiar în curtea Renault perechea Clio-Captur). Cu un design expresiv, bine individualizat prin semnăturile luminoase ale blocurilor optice, cu elemente distincte pentru versiunea Stepway, de la capota robustă până la protecțiile din plastic pentru praguri și pasajele roților, noul Sandero Stepway își asumă o personalitate puternică și elegantă, imposibil de confundat între atâtea crossovere care au invadat orașul.   

Cum sunt materialele la interior?

Distincția din trecut rămâne valabilă: Dacia spune despre materialele din habitaclu că sunt durabile, restul lumii spune că ar fi rigide. Spre deosebire de generațiile precedente, totuși, se remarcă unele finisaje mai îngrijite și o textură mai fină a panourilor din plastic. În plus, inserțiile de material textil (folosit și pentru capitonajul scaunelor) asigură o atmosferă mai plăcută pentru cei care stau pe scaunele din față. Pentru cei din spate, din păcate, versiunea Stepway nu oferă decorațiuni portocalii și nici material textil în panourile portierelor.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Cea mai relaxată formulă este deplasarea în patru, dar la nevoie intră și al cincilea pasager pe banchetă. Oricum, față de vechiul Sandero, spațiul pentru genunchii celor din spate a crescut cu 42 mm, așa că nu au motive să se plângă. Portbagajul primește 8 litri în plus față de seria anterioară (acum are 328 litri), dar la nevoie poți monta fără probleme un portbagaj de pavilion – Dacia are în lista de accesorii unul de 480 de litri.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Oamenii miloși de la Euro NCAP încă nu au dat cu noul Sandero de toți pereții. Și stâlpii. Și barierele deformabile. Cert este că, dincolo de îmbunătățirile structurale ale caroseriei, adoptarea platformei CMF-B îi aduce lui Sandero în echiparea de serie câteva elemente de siguranță cu care să își demonstreze tăria de caracter în fața obstacolelor neașteptate, cum este frânarea de urgență automată sau prezența celor șase airbaguri (frontale, laterale, cortină). Cinci stele, deci? Eh, nici chiar așa! Patru ar fi binevenite. Și cât se poate de meritate.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Discuțiile avute la Paris anul trecut, cu ocazia prezentării statice a noii generații Logan, Sandero și Sandero Stepway, au scos în evidență formula revizuită care descrie marca Dacia prin redefinirea a ceea ce este esențial pentru o mașină contemporană. Noua abordare își propune să ofere soluții și conformații adecvate pentru fiecare profil de client, dar fără riscul alimentării unor frustrări din partea celor care nu își permit sau nu sunt interesați de nivelurile superioare de echipare. Drept urmare, în noile modele nu veți găsi butoane „moarte” sau compartimente goale cum erau cele pentru unitatea audio sau airbag-ul pasagerului din versiunea de bază a primei generații Logan.

Cea mai evidentă exprimare a acestui concept este oferită de opțiunile oferite de Dacia pentru sistemul multimedia, construit în jurul unui pachet de bază care cuprinde comenzi dedicate pe volan, satelit de control în spatele volanului, ecran digital de 3,5” între cadranele de bord, priză USB, modul Bluetooth și radio cu recepție digitală (DAB).

Chiar și în echiparea de bază, acest pachet îți permite să folosești propriul telefon mobil ca interfață intuitivă între șofer și mașină, grație aplicației gratuite Dacia Media Control, disponibilă în Google Play și Apple App Store. În configurația intermediară, Media Display, primești un ecran tactil de 8”, patru boxe audio (două în plus față de versiunea de bază) și posibilitatea integrării prin cablu USB a telefonului mobil prin Android Auto sau Apple CarPlay. Cu opțiunea de top, Media Nav, această integrare este realizată wireless, la care se adaugă și sistemul de navigație al mașinii. În acest fel, indiferent de nivelul de echipare și de bugetul alocat, Dacia îți permite să rămâi conectat la tehnologiile care ne marchează realitatea cotidiană.

Un alt artificiu demn de remarcat este reprezentat de barele de pavilion modulabile. Disponibile doar în versiunea Comfort, acestea pot fi montate la nevoie transversal cu ajutorul unei chei imbus furnizată de Dacia. Simplu, eficient, fără bătaie de cap.

Fără a fi o noutate absolută, opțiunea planșeului dublu pentru portbagaj (100 de euro) îmbunătățește semnificativ modul în care poate fi fructificat spațiul interior, mai ales că prin rabatarea banchetei și cu planșeul în poziția de sus se obține o suprafață plană de încărcare.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Destule, dacă este să te iei după gura lumii. Head-Up Display nu are, nici regulator de viteză adaptiv. Nici climatizare „bizonică”. Întrebarea este: dacă le-ar avea, ar plăti clientul Dacia prețul pentru astfel de echipamente?

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Sandero Stepway nu își permite să vină în fața clientului cu versiunea „cheală” Access precum Sandero „simplu”, astfel că oferă doar două niveluri de echipare, Essential și Comfort. Echipamentele de serie pentru Essential sunt destul de numeroase și relevante pentru client – jante Flexwheel de 16”, faruri cu LED pentru luminile de zi și faza scurtă, cu aprindere automată, regulator de viteză, sistem de frânare de urgență automate și altele –, dar rețeta cea mai tentantă este Comfort, pentru că oferă acele condimente extra pentru clientul interesat cu adevărat de Sandero Stepway: aerul condiționat cu reglare automată, barele de pavilion modulabile, ștergătoarele cu senzor de ploaie, bancheta spate rabatabilă fracționat 1/3-2/3, senzorii de parcare. La fel cum este păcat să îți iei Duster cu tracțiune 4×2, ar fi trist să pleci de la dealer cu un Sandero Stepway fără echiparea Comfort și alte câteva opționale.  

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Aș putea alege platforma CMF-B sau transmisia CVT, care în ciuda comportamentului domol-calm-cătinel rămâne foarte confortabilă și agreabilă în utilizare, dar prefer ceva mai intuitiv: aspectul. Sandero Stepway arată cum trebuie și se mișcă cum arată. Frumos.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Aș putea critica mașina, ba chiar aș avea câteva lucruri de reproșat, însă mai degrabă aș vrea să îl prind la înghesuială pe acel contabil care știe să gătească ciorba de afumătură doar dacă numără cu exactitate boabele de fasole din palmă (scuze, cred că mi-a rămas gândul la porcul acela de Crăciun!). Nu se poate să faci doi pași înainte cu noile modele Dacia – scaunele față sunt mult mai ferme și confortabile decât în trecut, reglarea volanului pe înălțime și adâncime este binevenită, mânerele exterioare sunt mult mai elegante decât cele tip clapetă de la primele două generații –, doar ca imediat după aceea să strângi gura pungii în zone care erau deja cum trebuie: chiar era atât de scump să pui un bec în torpedou, să păstrezi tetierele virgulă pentru toate locurile din spate, să integrezi un reglaj lombar în scaunul șoferului sau să instalezi în față centuri de siguranță reglabile?     

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Îi dau declarație pe proprie răspundere contabilului-ciorbar-la-normă că sunt dispus să plătesc pentru niște mărunțișuri care nu costă o avere, dar care îți fac viața mai ușoară la bord.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei o mașină care arată bine, este confortabilă, are un preț accesibil, rețea de service cu acoperire națională.

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ești mai interesat mai mult de consum redus sau de prestații mai viguroase la drum lung. Bineînțeles, nu ți-o cumpăra dacă ai ochit deja un Golf VI condus cu milostenie de o bătrânică până la Lidl și înapoi acasă, la câmpie.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Sandero Stepway? Fără ezitare. Cu CVT? Hmnnneahh, nu prea. Încă știu în ce direcție să mânuiesc schimbătorul de viteze, am talpa grea și răbdare cu fitilul scurt. Știu că sunt clienți care se vor bucura că Dacia oferă din nou confortul unei cutii automate, independent de minusurile soluției cu variație continuă. Nu sunt unul dintre ei.  

La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.

Frumoasă, atractivă, confortabilă, intuitivă, accesibilă, inconfundabilă, șic. (las trei cuvinte nealocate pentru cei care se pricep mai bine decât mine la mașini)

Fișa tehnică a mașinii:

Dacia Sandero Stepway

TCe 90 CVT, Comfort

de la 12.350€
Sistem de propulsie
Benzină
Putere
90 CP
Cuplu
142 Nm
Transmisie
Automată CVT
Motor termic
Configurație / Nr. cilindri
L3
Capacitate cilindrică
999 cc
Putere maximă
90 CP
Cuplu maxim
142 Nm
Motor electric
Număr motoare
Putere maximă
Cuplu maxim
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
Putere maximă încărcare
Consum oficial
Mediu mixt (NEDC)
5.2 litri/100km
Mediu mixt (WLTP)
6.2 litri/100km
Dimensiuni
Lungime
4099 mm
Lățime
1848 mm
Înălțime
1535 mm
Ampatament
2604 mm
Masă proprie
1113 kg
Portbagaj (min/max)
328/1108 litri
Volum rezervor
50 litri
SIGURANȚĂ
Rezultat Euro NCAP
Preț
Preț de pornire model
12.350
Preț mașină testată
15.990
Leasing promo