Test drive: Ford Shelby F-150 Offroad

Dacă ar fi să-i fac cea mai scurtă caracterizare poibilă acestui model care, mai nou, este disponibil și în România, aceasta ar fi: cu totul altceva.

Cine este și ce vrea (Ford) Shelby F-150 Centennial Edition de la noi?

Să o luăm pas cu pas și să pornim de la nume. Corect și complet ar fi cam așa: Shelby F-150 Offroad Carroll Shelby Centennial Edition. Numai că foarte mulți îi adaugă în nume, folosit complet sau parțial, și Ford, nefiind nimic greșit pentru că, până la urmă, baza pentru întreaga poveste de aici este pick-up-ul Ford F-150 Lariat. Pentru a induce cât mai puțin în eroare am hotărât ca pentru testul de față să utilizăm Ford în titlu, din simplul motiv că pentru piața românească, Shelby chiar este o prezență cu totul și cu totul inedită.

F-150 Offroad este un super pick-up de proveniență nord americană, iar dacă sunteți dintre cei care sunt intimidați în trafic de alte pick-up-uri comercializate la noi – Ford Ranger, Toyota Hilux, Nissan Navara, Mitsubishi L200 ori Isuzu D-Max – ei, bine, F-150 este dintr-o ligă altfel, care-i face pe cei menționați să pară mici copii. Și ca să ilustrez cât mai bine ideea, după test drive, care s-a întins pe parcursul unei zile prin împrejurimile Iașului, dar și cu scurte incursiuni chiar și prin oraș, am plecat spre București la bordul fratelui său mai mic (în organizarea mărcii), Ford Ranger Raptor. Deși cu alte ocazii mi s-a părut că Raptor-ul este cam mare, a fost pentru prima dată când coborât din „garsoniera” F-150 m-am simțit relativ mic pe drum cu Raptor. Iar dacă aveți impresia că glumesc, vă recomand să încercați dacă aveți ocazia.

Așadar, se cuvine să o spun verde în față: F-150, în oricare dintre versiunile sale, este un colos care-și are rostul, mai cu seamă, în afara aglomerărilor urbane din Europa. În esență un autovehicul utilitar, a primit de-a lungul vremii mai multe versiuni cu accente sportive, până la punctul în care a primit tratament Shelby. Iar cum nord americanilor le plac lucrurile mari, gălăgioase și performante, cel puțin la capitolul mașini, conceptul de pick-up tunat de bagheta magică deținută anterior de Carroll Shelby s-a integrat perfect în peisaj. De acolo și până la versiunile Offroad și Super Snake (geamănul cu setări dedicate pentru asfalt) nu a mai fost decât un pas, apoi încă unul până la momentul 2023, când oficialii diviziei Shelby s-au gândit să-l onoreze pe fondatorul celebru cu o ediție specială a „șarpelui”: Carroll Shelby Centennial Edition.

100 de exemplare fabricate, dintre care unul se găsește la noi. Pentru că, de curând, divizia/marca Shelby este prezentă oficial și în România prin intermediul importatorului ATI Motors Holding care are sediul în Iași. Îi găsiți aici online.

Ce-aș putea crede că vrea de la noi un pick-up care are 400 CP în versiune de serie și 800 în cea Offroad sau Super Snake? Păi, în primul rând să îl înțelegem, apoi să îl adoptăm, de ce nu(?) să îl admirăm, iar dacă ne pică cu tronc și ne permitem (ei, aici e o altă discuție) să îl luăm acasă. Mă rog, asta dacă avem loc de parcare pe care să se simtă în largul lui un vehicul de 5.890 mm lungime și 2.029 mm lățime. Eu v-am zis că e mare, dar nimic nu se compară cu întâlnirea față în față.

Ce concurenți are pe piața din România?

Asta-i o secțiune a testului care îmi dă puține bătăi de cap. În țară, F-150 nu are concurenți, pentru că această subspecie de super pick-up-uri nu e tocmai printre preferatele românilor. De ceva timp se importă oficial Ford F-150, iar acum avem noul concesionar Shelby, însă cam atât la capitolul mastodonți cu benă. Un pas mai jos ar fi modelele amintite anterior și pe care le-am putea numi pick-up clasic, dintre care, de departe, cel mai impresionant ca imagine și ținută de drum este varianta Raptor a lui Ranger.

Dacă, totuși, sunt dorințe clare spre acest univers atât de iubit de americani, există concesionari de automobile de nișă care importă în regim propriu modele exotice, deci și pick-up-uri de categorie foarte grea. Totuși, e bine să faceți un studiu de caz amănunțit căci pentru un model care nu e prezent oficial pe piață pot apărea diferite probleme în ceea ce privește omologările pentru circulație, operațiunile de service și întreținere sau chiar cele de reparație. Statutul de importator oficial pentru o marcă, cum este cazul Shelby, implică mai multă responsabilitate decât comercializarea propriu-zisă a vehiculului, iar asta conferă un plus de siguranță psihică celui care face achiziția

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Am testat motorizarea „clasică” pentru Offroad (cea care însuflețește și varianta Super Snake), un V8 de 5 litri (5.031 cmc) care în mod normal produce 400 CP. Doar că există opțiunea unui upgrade de putere care, în orice univers auto, pare fascinant. Pentru că sporirea cailor de sub capotă este de fix 100%, până la valoarea impresionantă de 800 CP (după normele europene de măsurare a acesteia). Și pentru că nu e de ici-colo să ai asemenea resurse pentru un pick-up, Shelby a decis să marcheze valoarea cu un sticker montat în zona pragurilor laterale: 800 HP.

Dublarea resurselor până la o cifră care le trezește interesul chiar și supercar-urilor se face printr-un compresor de dimensiuni generoase, iar asta vine și cu mai multe zâmbete la pachet și cu un sunet specific în timpul reprizelor de accelerație, dar și cu mai multe bătăi de cap la socoteala de la pompa de combustibil.

Și nu că n-aș putea să-i recomand cuiva o variantă de 400 CP (Doamne, am ajuns să o spun de parcă e vreo valoare de trecut cu vederea) însă dacă ești genul care vrea să facă o achiziție precum un Offroad, mai cu seamă în România, parcă e păcat să nu mergi pe sistem Las Vegas, all in, așa că în ton cu imaginea ultra agresivă lui F-150 Shelby aș zice să se meargă pe 800 CP. Greșesc?

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Probabil că aceasta va fi partea din test la care mă voi amuza cel mai tare, pentru că discuția despre consum trebuie să se facă abia după ce se resetează orice idee despre economicitate. Când am preluat mașina mi s-a spus că e greu să-i consumăm un plin într-o zi din simplul motiv că, iar aici a intervenit umorul lui Marius, prietenul nostru de la Shelby Iași, care ne-a spus sec: este cel mai mare plin pe care l-am făcut vreodată la un autovehicul – 138 de litri (full, full); oficial, rezervorul are 136 l. Vai, mamă.

Îmi și imaginam cum voi găsi o autonomie fabuloasă calculată, numai că nu e chiar așa. Indicatorul de bord ne-a primit cu mai puțin de 500 de kilometri pe care i-am fi putut face. Oficial, din datele furnizate de Shelby, se declară un consum de benzină în mediul urban care variază de la 14,1 l/100 km (regim de funcționare 4×2, cu sistem Start/Stop activ) și până la 15 l/100 km (4×4, cu Start/Stop dezactivat). Neoficial, adică real, am avut mult timp afișat peste 30 l/100 km, cu un maxim de 39, numai că se cuvine să fiu cinstit și să menționez că nu am mers tocmai economic, că reprizele de accelerație au tentat, că pe drumurile forestiere pe care le-am încercat nu am fost blajin cu pedala de accelerație, iar prin oraș era chiar aglomerat, deci departe de un regim ideal de deplasare pentru un colos precum F-150.

Așadar, autonomia poate atinge cifre mulțumitoare după ce treci de euforia primelor drumuri cu un V8 de 800 CP, numai că asta vine din faptul că un plin va implica o investiție cât jumătate din salariul minim pe economie, ca să glumesc ușor amar. Bine, pe de altă parte, discutăm despre un model de automobil care chiar nu este pentru oricine, asta se subînțelege.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Când l-am văzut față în față m-am așezat lângă botu-i impresionant. Nu-s foarte înalt, am 181 cm, însă nu mi s-a întâmplat des ca botul/capota unei mașini testate să-mi vină până la umăr. Apoi, deși sunt destul de flexibil de fel, tot am apelat la pragul din dotare pentru a mă urca (la propriu) la bord. Prag care iese automat de sub cabină când deschizi portiera și care se retrage la loc odată pornit de pe loc. Am precizat doar aceste aspecte ca să înțelegeți cât mai corect cum se simte în oraș. A, da, mai era și faza că are aproape 6 metri lungime.

Bun, deci mediul urban nu e tocmai pe placul său, e cât se poate de limpede, cum nici motorului nu-i place să bolborosească în cozi interminabile la semafor. Acolo unde ai uneori senzație că ocupi două benzi, cam cât două vehicule de oraș. De vizibilitate nu te poți plânge pentru că-i privești de sus chiar și pe șoferii de autobuz, iar limitele capotei îți permit să estimezi corect extremitățile vehiculului. Vizibilitatea către spate este excelentă grație oglinzilor laterale care ar putea fi montate în dressing-uri din apartamente, însă chiar și așa nu e tocmai comod să te strecori cu „șarpele”.

Dacă ar fi să concluzionez cum e prin oraș aș spune simplu: intimidant. Poate și pentru alții, parteneri de trafic, dar cu siguranță pentru șoferul lui F-150 Offroad. Pe de altă parte, gradul de confort pe care l-am experimentat a fost la alt nivel. Pe de o parte mulțumită ținutei de drum excelente pe suprafețele de rulare nu tocmai impecabile, dar mai cu seamă grație dotărilor de confort și a spațiului disponibil, însă asupra acestui aspect voi reveni.

La drum lung situația se schimbă pentru că în primul rând scapi de elementul de stres generat de gabarit, în oraș. Acolo începi să te simți stăpân peste banda de deplasare, pe care o ocupi de-a binelea. Mașina este foarte așezată în ciuda faptului că saluți șoferii din cap-tractoare de la același nivel. Aici e momentul în care trebuie amintit de sistemul de suspensie dezvoltat de specialiștii de la FOX, care are marele merit că-i poate conferi acestui colos un caracter de-a dreptul adaptabil. OK, sunt impresionanți cei 800 CP, iar dacă accesezi modul Sport al mașinii te bagă în fotoliu la propriu, însă la o masă totală de peste 2.500 Kg (la gol) și o înălțime maximă de 2.200 mm e foarte important cum gestionezi tot tabloul. Ei bine, amortizoarele gândite de FOX – fac o mică paranteză aici, tot mulțumită sistemului de suspensie binecuvântat de FOX mi se pare că Ranger Raptor și-a căpătat aura specială pe care o are – au posibilitatea unui reglaj manual pe 13 niveluri diferite de duritate. Acest reglaj se face la fiecare roată în parte și necesită un minim de efort din partea celui care le setează, numai că e ideal să se facă atunci când mașină este curată pe dedesubt, pentru a putea roti sistemul de reglaj (celebrele click-uri ale sistemelor de suspensie reglabile).

Așadar, F-150 Offroad poate fi destul de rigid pe asfalt, pentru a putea susține un ritm de rulare mai dinamic, dar poate fi îmblânzit multișor pentru ieșirile în teren accidentat. Pentru cei care vor face aceste schimbări de caracter des, recomand să aibă la îndemână o pereche de mănuși serioase. Ajută.

Dacă pe asfalt poate fi o bestie, pentru că inclusiv sprintul până la 100 km/h se poate face în sub 4 secunde (nu e impresionant pentru un vehicul cu statură de camion?), odată ieșit în off road își amintește că seria Ford F are state vechi în teren accidentat și că poate mult. Sistemul de tracțiune integrală și diferențialele blocabile se aliază cu sistemul de suspensie, iar garda la sol nu tocmai impresionantă pentru înălțimea vehiculului îți permite totuși să ajungi departe. Acum, F-150 nu e tocmai un soldat pe care să îl cocoți pe stânci înalte, pentru că lungimea sa e dezavantajoasă pe terenurile cu adevărat accidentate, însă poate ajunge lejer în zone deloc primitoare pentru alte vehicule.

Și mai e ceva, chiar foarte important aș zice. La fel ca fratele său mai mic, Ranger Raptor, F-150 poate merge tare pe macadam, ori drumuri forestiere, fie ele și desfundate. Mult mai tare decât îți imaginezi, pentru că ținuta de drum îți oferă o experiență de neuitat.

Așadar, de exemplu, pentru cei care au un domeniu de activitate care implică și drumuri neamenajate, ba chiar rele, F-150 poate fi o opțiune excelentă dacă banii nu sunt o problemă. Asta ca să nu mai spun de gradul de exclusivitate pe care îl oferă și aportul de imagine pe care îl aduce cuiva care urmărește (să o spunem deschis) și acest aspect.

Aș mai puncta ceva, chiar dacă m-am întins deja: mi-a plăcut destul de mult și sistemul de direcție. Deși aveam rezerve că ar fi prea puțin comunicativ pentru un așa tip de vehicul, a fost surprinzător de prietenos, amintindu-mi încă o dată că Ford a știut dintotdeauna să facă vehicule care să se conducă plăcut, în primul rând. Sigur, nu îți cumperi un pick-up pentru că-ți place cum răspunde direcția, dar cu siguranță că vei aprecia una setată bine, mai ales când muți atâta vehicul după tine.

Cum ți se pare designul exterior?

Impresionant. Pur și simplu impresionant. Mă uit la fotografii și poate că nu pare atât de mare pe cât este, mai ales din lateral, iar asta este un merit al designerilor Ford.

Dacă despre linia laterală și despre cea a spatelui nu pot spune prea multe, pentru că, cinstit vorbind, e greu să spui că un pick-up inovează la aceste capitole, despre partea frontală pot povesti mult și bine, numai că am norocul să am cadre inspirate pe care să le las să vorbească de la sine. Mi se pare că din față nu ai cum să nu-l placi. Mă rog, poate să nu-l iubești neapărat, dar să-l respecți; ba unii chiar vor tremura când îl vor vedea în retrovizoare. Pentru că și atunci când se va deplasa cuminte, chiar și la limite mici de viteză, F-150 tot va arăta de parcă a ieșit să înfulece colegii de trafic pe care îi găsește în fața sa.

Iar logo-ul, mai degrabă marca, Shelby, la dimensiuni ridicole pentru un turism, arată pur și simplu intimidant pentru oricine, mai ales pentru concurență. Nu sunt dintre cei mai mari fani ai pick-up-urilor, deși îmi plac considerabil mai mult decât alte versiuni de caroserie; sau, mai corect spus, nu sunt cel mai mare admirator al pick-up-urilor foarte mari, numai că acest Offroad, în această configurație, mi-a plăcut. Iar ca aspect mi-a plăcut chiar foarte mult. Îl pun alături de legendarul Dodge Ram SRT-10, nebunia cu motor grefat de pe Viper, dovada că pariul lui Shelby cu 800 CP pe un „truck” nu e tocmai forțat.

Cum sunt materialele la interior?

În ciuda unor idei preconcepute despre automobilele americane, F-150 – adevărat, într-o versiune de echipare de top, ba chiar exclusivistă – stă excelent la capitolul materiale folosite, ba chiar considerabil mai bine decât modele high-end ale unor producători de lux. Asta ar trebui să dea de gândit prin anumite birouri. Mai mult, acesta poate fi argument de vânzare pentru cei care vor un vehicul deopotrivă luxos și impozant, căci al nostru de față poate fi exact „the best of both worlds”. Ba mai mult, amintim de cei 800 CP și bifăm și performanțele extreme.

E corect de menționat că discutăm despre ediția specială dedicată centenarului nașterii lui Carroll Shelby, împlinit în 2023, deci avem o selecție de materiale dintre cele mai bune. Tapițeria are cusătură care amintește de pedigree-ul Shelby din motorsport, pielea este perforată, scaunele sunt marcate cu embleme dedicate ediției, fibra de carbon dă o tușă suplimentară de sportivitate din loc în loc și este veritabilă. Cam toate zonele pe care le accesezi cu mâna sunt foarte ok la atingere. Într-un pick-up, să nu uităm. Bine, unul cu interior demn de un sedan executive.

Însă dincolo de materiale folosite, cabina lui F-150 are multe alte atuuri. Să vedem.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Așa, aici e mai important decât pleiada de materiale calitative folosite, deși, cinstit vorbind, la prețul lui sunt importante și acelea. Fiind un pick-up, F-150 (automat și variantele Offroad sau Super Snake) are cabină. Mare, foarte mare, vizibil mai mare decât la alte pick-up-uri care vi s-au părut mari. Am tot repetat, dar e un detaliu important. Aceasta e plină de spații de depozitare și nu doar că mi s-ar părea aproape imposibil să nu fii mulțumit de ele, dar nu m-ar mira să-ți pierzi chestii prin ea; la propriu.

Să luăm cotiera ca exemplu. Nu i-am găsit un volum oficial, dar îți poți descărca în ea un rucsac serios. Este suficient de lată încât ai putea servi masa pe ea în timpul unei drumeții, dacă vremea nu ți-ar mai permite să stai în aer liber. Înțelegeți ideea.

Dar stați așa, că abia începe spectacolul, fiindcă o colecție de note de 10 primește bena lui F-150, ceea ce ar trebui să fie și de drept unul dintre punctele forte ale existenței modelului pe lume. În primul rând, aceasta este acoperită cu un element mobil care poate fi încuiat, iar capacul este acționat electric (închis/deschis). Pentru că nu e chiar un pick-up oarecare, aceasta este capitonată cu o mochetă care poate fi întreținută relativ ușor, dar pentru diverse necesități este bine de menționat că, asemenea altor vehicule de gen, există o sumedenie de accesorii care o pot configura și compartimenta în mai multe variante.

Ca idee, volumul total care poate fi stocat în ea este de 1.494 litri, acoperită fiind. Cea mai mică lățime, în dreptul pasajelor roților, este de 1.287 mm, iar lungimea maximă a obiectelor încărcate poate fi de 1.705 mm. Ca încărcătură extra, F-150 poate căra 1.508 kg, iar pentru cazul în care vrei să remorchezi ceva, mașina are un mod de funcționare special gândit pentru ansamblu format din vehicul și remorcă.

Să nu trec mai departe până nu amintesc de scara integrată care poate fi scoasă pentru acces facil în benă, asta ca detaliu de caracter practic. Pe lângă ea există și un mâner care să-ți faciliteze accesul. Poate că nu le vei folosi prea des, însă atunci când vei avea nevoie vei înțelege că prezența lor este rezultatul a zeci de ani de construit pick-up-uri în patria care le iubește cel mai mult.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Culmea, cinci, dar încap în cel mai lejer mod posibil. Da, Offroad (și orice versiune cabină dublă de F-150) este omologat cu cinci locuri individuale, însă în dulcele stil românesc cred că pe banchetă ar încăpea și patru adulți, la nevoie (nu încercați asta). Nici nu vreau să mă gândesc la ce configurații s-ar putea preta unii, profitând se spațiul imens de la genunchi, disponibil în spate. Sau, ca să vă amuz puțin, cred că de fapt încap cinci pasageri cu tot cu cinci ghiozdane cu bagaj, asta ca să nu mai deranjeze bena.

Ca element inedit, pe lângă faptul că dacă motorul devine vocal va trebui să vorbești mai tare pentru că cei din spate stau la o distanță cât de cât, vreau să menționez și de geamul de pe lunetă care se deschide. Practic, luneta are un oblon care poate fi deschis pentru o doză suplimentară de aer curat, dar și pentru a transporta un obiect mai lung. Pe lângă suprafața vitrată deja mare, plafonul panoramic suplimentează cantitatea de geam folosită cam până la nivelul unei locuințe de două-trei camere.

Cât de sigură este? A testat-o EuroNCAP?

Nu cred că v-ați mira tare dacă o să vă spun că F-150 nu a fost o prioritate pentru EuroNCAP, cum n-ar trebui să vă mirați dacă vă spun că și fără patalama de la organismul european etalon, mașina este sigură. În primul rând pentru că și normele nord americane sunt foarte stricte, și în al doilea rând pentru că este înțesată cu sisteme de securitate active și pasive.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Mi-a plăcut foarte mult ceva încă de când m-am urcat la bord – imediat după ce am zâmbit pentru ajutorul dat de pragul electric de care am amintit anterior. Pe lângă multitudinea de reglaje cu care suntem obișnuiți pentru scaune sau volan, F-150 îți dă posibilitatea să îți reglezi electric și trenul pedalier în funcție de conformația ta. Așa ca a nu-ți găsi o poziție foarte confortabilă la volan e practic imposibil.

Tot la interior am remarcat sistemul de pliere pentru selectorul transmisiei, care poate „dispărea” în consola centrală la apăsarea unui buton, asigurând astfel o zonă foarte aerisită la baza consolei centrale. Se poate și fără el, însă este o dovadă în plus de atenție acordată ergonomiei într-o cabină oricum destul de mare și încărcată.

Am spus că mi-a plăcut mult hubloul electric de pe lunetă și am mai apreciat, ca dotare inedită, sistemul de închidere/deschidere cu cifru/cod de pe montantul B – are și Mustang Mach-E ceva asemănător – o găselniță care, iar, nu e neapărat necesară, dar care poate deveni utilă atunci când o ai la dispoziție.

În spirit de glumă, aș fi apreciat și pălăria aniversară care vine la pachet cu ediția Carroll Shelby Centennial Edition, însă pe care am uitat să o luăm la test. Fiecare dintre cele 100 de exemplare vine cu o pălărie de cowboy, ca semn suplimentar de omagiu pentru marele Shelby.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Sper să nu greșesc aici, însă nu cred că exista sistem de răcire pentru cotiera din față. Dacă nu l-am găsit îmi torn în avans cenușă în cap. Nu spun că i-ar fi lipsit neapărat, dar îmi amintesc de un test mai vechi cu o Toyota Land Cruiser dotată cu „frigider” în cotieră. Iar faptul că atunci am ținut la o temperatură optimă două sandwich-uri, sucuri, ape și ciocolată m-a făcut ca de la acel punct să-mi doresc ca toate cotierele cu adevărat mari să aibă această dotare care, dincolo de a fi un moft, ar fi extrem de utilă. Iar cum cotiera lui F-150 este mai mare decât un frigider mini-bar din hoteluri, ei bine, i s-ar fi potrivit la fix să fie și refrigerată.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Am tot făcut referiri la Ford F-150, pentru că este baza de la care s-a pornit, dar testul nostru a fost cu Shelby Offroad, deci e cinstit să menționez despre prețul acestei versiuni, anume 160.000 euro + TVA (190.400 de euro). Asta pentru varianta supraalimentată prin intermediul compresorului, de 800 CP.

Pentru ediția dedicată lui Carroll Shelby trebuie să suplimentați doar cu 10.000 euro + TVA. Poate că pentru mulți nu este tentant să aibă câteva embleme, plăcuțe și inscripții în plus, însă dacă ne gândim că ne referim la doar 100 de exemplare fabricate, valoarea acestora va fi mai mare în timp, pe măsură ce pedigree-ul modelului se va matura.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru exclusivitatea pe care o oferă, una care ar trebui să fie înțeleasă corect, la nivelul la care este. Da, Shelby F-150 Offroad (sau Super Snake) poate fi o declarație de putere în sine, ca apariție, însă are în spate mult mai multă poveste de atât, iar cei care știu de ce are două dungi care brăzdează caroseria longitudinal înțeleg corect la ce mă refer.

Alt argument spre achiziție în cazul unui fan pick-up este că mai mult de atât nu se poate în România, cel puțin în versiune cu patru roți.  

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Că este mult prea multă mașină raportat la unele străduțe din România și mai ales în cazul automobilelor parcate în zone în care se obturează parțial calea de rulare. Sper că e limpede ironia.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

E foarte greu de răspuns la această întrebare pentru că dacă te raportezi fix la ceea ce trebuie să fie F-150 Offroad, nu cred că ai ceva care să te nemulțumească în adevăratul sens al cuvântului. Aș anticipa puțin și aș spune, cu gândul la generații viitoare Shelby, că aș păstra multitudinea de comenzi fizice din mașină. Sunt simplu de accesat, intuitive, numai bune într-un vehicul care trebuie să te țină super atent la drum, indiferent de condițiile de deplasare. Orice evoluție din acest punct spre un interior mult mai digitalizat nu cred că va fi prea prietenoasă cu utilizatorul. Na, că am găsit ceva cu bătaie spre viitor.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ești mega fan pick-up sau truck-uri, tresari la auzul unui V8 cinstit, ai realmente nevoie de un așa vehicul mai greu de parcat decât o dubă, ori ești fan înrăit Ford. Dacă ai un domeniu de activitate pentru care ai nevoie de un model care să te poarte pe coclauri, dar nu ești dispus să renunți la lux. Dacă Ranger Raptor nu a reușit să te mulțumească pe deplin.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ai palpitații în aglomerațiile urbane, la pompa de benzină, la parcările foarte înghesuite ori dacă, pur și simplu, nu ai nevoie de o garsonieră pe roți.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Într-un scenariu în care aș avea mai multe automobile pe care să le utilizez în viața de zi cu zi, poate că da, însă nu ar fi primul pick-up. Locul acela i-ar reveni lui Ranger Raptor, care pentru mine este arhi-suficient prin ceea ce oferă. Altfel, înțeleg că nu sunt chiar în tiparul utilizatorului de F-150, cel puțin atâta timp cât nu locuiesc în anumite zone din SUA.

Pe de altă parte, înțeleg perfect că există fani, unii înverșunați, ai acestei legende Ford. Are o aură care te poate cuceri iremediabil.

Clientul perfect al mașinii?

Proprietarul unui domeniu viticol care produce îmbutelieri premium, căruia îi place mult mai mult să-și petreacă timpul pe dealuri, prin podgorie, decât să stea la wine bar-urile din oraș.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Ca nimic altceva din ce ai condus prin România, probabil.

Foto: Mihai Talpău și Vlad Păun

Logo Ford

Ford F-150 Offroad Centennial Edition

de la 190400 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Benzină
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
800 CP
Cuplu maxim sistem
Transmisie
Tip transmisie
Automată
Număr trepte
10
Tracțiune
Integrală
Motor termic
Configurație / nr cilindri
V8
Capacitate cilindrică
5.031 cmc
Putere maximă
800 CP
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
Putere maximă încărcare AC
Putere maximă încărcare DC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
3,7 s
Viteză maximă
217 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
13,2 l/100 km
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
5.890 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
2.029/2.430 mm
Înălțime
2.200 mm
Ampatament
3.683 mm
Volum portbagaj
1.494 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
2.513 kg
Siguranță
Rezultat
Preț
Preț de pornire model
190.400
Preț mașină testată
202.300