Test Drive: Mazda6 Homura

Mazda6 reaprinde flacăra pasiunii cu o ediție specială, Homura. Ne-am aruncat direct în pălălaie.

Cine este și ce vrea Mazda6 Homura de la noi?

Întrebarea corectă aici ar fi „ce mai vrea Mazda6 de la noi?”, pentru că generația aceasta, a treia, este deja de pe vremea lui iPhone 5. După o reîmprospătare în 2018, Mazda6 revine în atenția publicului cu Homura, o echipare care jonglează cromatic, cu negru și cu roșu și cu gri, în speranța că va reaprinde scânteia pasiunii de a o conduce. (Homura înseamnă „scânteie” în japoneză). N-am putut rămâne indiferent.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Mazda6 a trecut prin două actualizări în ultimii nouă ani. Acestea i-au adus, pe lângă restilizări ușoare, și niveluri noi de echipare, dar și tehnologii moderne, de la faruri LED adaptive la tehnologie head-up display la conectivitate Apple CarPlay și Android Auto. Plus: sisteme de siguranță. În anumite piețe, Mazda6 a primit și motorizări noi, supraalimentate chiar!

Cu cine se bate pe piața din România?

Pe lista de rivali pentru Mazda6 îi găsești pe Ford Mondeo, Volkswagen Passat, Skoda Superb, Opel Insignia, Peugeot 508.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Homura de test avea cel mai puternic motor disponibil pe Mazda6: un patru-în-linie de 2.5 litri, aspirat, cu 194 de cai-putere și 258 de Newtoni-metru trimiși către puntea față printr-o transmisie automată cu 6 rapoarte. Dacă 2488 sunt prea mulți centimetri cubi pentru tine, există și alternativă mai mică, adică un L4 de 2 litri, în două versiuni de putere: 145 CP, respectiv 165 CP. Toate motorizările sunt pe benzină.

Un aspirat de 2.5 litri sună ca ceva antic, însă au fost suficienți câțiva kilometri cu el ca să-mi dau seama că nici nu m-aș uita la altceva. Dintre motoarele termice, de motorul aspirat îmi va fi cel mai dor, clar!  

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

7.2 l/100 km mi-a arătat instrumentarul de bord după circa 1100 de kilometri prin România, mulți dintre ei făcuți extraurban. Estimarea dată de producător, în regim mixt, este de 7.4 l/100 km. În oraș, consumul o să îți sară de 10 l/100 km, iar în afară, în zilele bune (sau, mai degrabă, lente) probabil că te vei apropia de 6.5 l/100 km.

Rezervorul are 62 de litri, așa că nici dacă mergi numai prin oraș nu o să trebuiască să alimentezi mai devreme de 450 de kilometri. La drum lung, o să te țină și 800 de kilometri un plin.

Cum se simte la drum lung? Dar în afara lui? Dar în oraș?

N-am să spun acuma că am făcut 1100 de kilometri cu ea pentru că nu m-am putut opri din condus, însă pot spune că drumul a fost plăcut. Probabil că o cutie cu șapte-opt trepte sporea și mai mult eficiența, dar pe partea de confort, nici cea old school cu șase trepte nu perturbă starea de bine. Nivelul de antifonare este și el în parametri buni.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Sunt așa-și-așa. În sensul că n-o să te răstorni din scaun pe virajele strânse (asta și pentru că susținerea laterală este mai mult decât decentă pentru genul acesta de mașină), dar nici n-o să clănțănești din dinți când dai peste denivelări. Suprafețele denivelate se simt ceva mai tare dacă ai jante de 19 inch, însă este un discomfort mult prea mic pentru a renunța la ele, dacă e să mă întrebi pe mine. Nu vreau să-mi imaginez o Mazda6 cu jante mai mici de 19.

Există opțiunea de suspensie sport, coborâtă cu 2.5-3 centimetri față de cea standard. Kitul costă 232 € și este disponibil doar pentru modelele echipate cu transmisie automată. Nu mă întreba de ce.

Cum ți se pare designul exterior?

Este îmbătrânit, însă Mazda6 a îmbătrânit frumos și cu stil. Ca Gillian Anderson.

Cum sunt materialele la interior?

Mazda tot timpul s-a dat peste cap să te îmbie cu materiale de calitate, iar reprezentantul său de segment D sigur nu face rabat de la regulă. Chiar deloc. Să găsești plastice tari este aproape o provocare. Finisajele sunt dintre cele mai bune, iar inserțiile sunt dintre cele fine. Fără piano black, de exemplu. Designul mai învechit s-ar putea să-i facă defavoare în ceea ce privește calitatea percepută, însă ar fi păcat să nu intri măcar o dată în Mazda6 dacă ești în căutare de mașină din clasa medie.

Cât despre Homura, aceasta aduce în gama de oferte Mazda tapițerie din piele Nappa roșie, care merge de minune cu o vopsea albă la exterior, dacă e să mă întrebi pe mine. Nu aș vrea să spun că nu-mi place griul acesta Machine, dar nu-mi place griul acesta Machine. Nu mai mult decât alb sau roșu.  

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Încap și cinci, așa scrie în talon. Însă patru este, ca în mai toate cazurile, numărul ideal. În patru am și călătorit, de altfel, o bună parte din itinerariu. Nimeni nu s-a plâns de spațiu sau de lipsă de confort. Nici nu i-aș fi crezut dacă ar fi făcut-o. Spațiile de depozitare sunt generoase, iar portbagajul are 480 de litri.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Cel mai recent calificativ Euro NCAP pentru Mazda6 este din 2018, și e de cinci stele, cu rating de 95% pentru adulți, 91% pentru copii, 66% pentru participanții la trafic vulnerabili și 73% pentru sisteme de siguranță.

Pachetele de dotări oferite de Mazda pe mașinile sale sunt generoase și încep cu cele de siguranță. După airbagurile frontale, laterale față și cortină, lista continuă cu asistentul de frânare în oraș (adică la viteze mici, dacă întâlnește un obstacol, indiferent în ce direcție te deplasezi), sistemul de monitorizare a unghiului mort, sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație și pilotul automat adaptiv, printre altele.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Poate că nu este chiar inteligent faptul că butoanele pentru încălzirea locurilor din spate sunt ascunse în cotieră, alături de mufele USB și de suporturile de pahare, însă mi-a plăcut ideea. Pentru că astfel, când locurile nu sunt folosite, totul este simplu și curat în spate.

Head-up displayul nu este cel mai performant de pe piață în materie de calitate și claritate, însă funcționează ireproșabil și, în plus, este oferit ca dotare standard.

Și pe dedesubt se întâmplă chestii interesante. Frânele au sistem de recuperare a energiei de frânare, care mai apoi este folosită pentru alimentarea, pe durate scurte, a consumatorilor electrici auxiliari. Asta îmbunătățește economia de combustibil. La fel face și sistemul de dezactivare a cilindrilor, pentru că da, Mazda a montat așa ceva și pe un motor cu patru cilindri. Funcționează? Da! Atât de bine chiar, încât nici nu mi-am dat seama când adormea cilindrii de pe extremități. La debut, tehnologia a avut problemele ei, însă au găsit inginerii soluția pentru remedierea problemei. Era oricum una de ordin electronic.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Grafica ecranului central ar putea fi îmbunătățită, ce-i drept. Altfel, nu, nu mi se pare că ecranul este prea mic. Mi se pare că toate celelalte sunt prea mari, parcă. Nu-ți cumperi mașină ca să te uiți la televizor, ci ca să o conduci. Cel puțin deocamdată.

Mazda6 a primit actualizări tehnologice de-a lungul celor nouă ani, însă există momente când îi întrezărești vârsta. De fiecare dată când dai în marșarier, de exemplu: camera aia tare slab vede.

Cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru Homura încep de la 36000 € și tot cam pe-acolo se termină, pentru că lista de opționale nu este foarte lungă; aproape totul este inclus în pachetul standard. Însă lista de oferte pentru Mazda6 este deschisă de nivelul de echipare Attraction, cu prețuri de la circa 28.500 €.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Mazda6 este disponibilă în cinci niveluri de echipare: Attraction, Revolution, Homura, Revolution Top și Takumi Plus. Attraction îți oferă lumini LED – atât faruri cât și stopuri –, jante de 17 inch, oglinzi cu reglare și încălzire electrică, ștergătoare și lumini automate, cameră video pentru marșarier, senzori de parcare, parbriz cu degivrare, volan și schimbător îmbrăcate în piele, climatizare automată pe două zone, geamuri electrice, suita de siguranță enumerată mai sus plus head-up display, conectivitate wireless Apple CarPlay și Android Auto, navigație și sistem audio cu șase difuzoare. Da, exact: pentru nici 29.000 €, cât costă Mazda6 Attraction, primești tot ce am enumerat aici.  

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Pentru raportul calitate/preț.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Că a îmbătrânit, dacă și asta ar mai putea fi numită critică…

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Păi aș aduce, din punct de vedere tehnologic, camera de marșarier în secolul 21.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei o berlină de clasă medie care chiar și la final de drum încă are cu ce se lăuda.

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… „Passatul e mașină, dom’le!”

Tu ți-ai cumpăra-o?

Absolut!

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Probabil cea mai bună ofertă (calitate/preț) din segmentul mediu.

Fișa tehnică a mașinii:

Logo Mazda

Mazda Mazda 6 facelift

2.5 194HP HOMURA AUTO

de la 41.190 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
194 CP
Cuplu maxim sistem
258 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
2488 cmc
Putere maximă
194/143 CP/kW
Cuplu maxim
258 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
8.1 s
Viteză maximă
228 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
7.4 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4870 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1840 mm
Înălțime
1450 mm
Ampatament
2830 mm
Volum portbagaj
480 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1545 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
41.190
Preț mașină testată
35.390 €